Enforcement objection barred from adapting foreign conviction penalty to domestic statutory limit

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 29 iulie 2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 599 din C. proc. pen. raportat la art. 597 şi art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 25/F/CC din data de 14 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2024.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în primul rând, că persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost recunoscută hotărârea pronunţată la data de 15.10.2021 de Curtea Coroanei din Norwich, definitivă la data de 28.04.2022, prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 21 de ani (7670 zile) închisoare şi s-a dispus transferarea acestuia într-un loc de detenţie din România, în vederea executării restului de pedeapsă.

S-a mai reţinut că persoana condamnată a solicitat adaptarea pedepsei aplicate de statul de condamnare în conformitate cu principiile care guvernează materia dreptului penal român, raportat la textele de lege prin care se prevede clar că pedeapsa în cazul infracţiunii de viol are limita maximă de 12 ani închisoare, cu argumentarea că, în opinia sa, decizia instanţei din Marea Britanie nu poate fi considerată ca având autoritate de lucru judecat sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, deoarece, atâta vreme cât îşi execută pedeapsa în continuare în penitenciarele din România, este necesară alinierea pedepsei privative de libertate prin adaptarea acesteia conform legilor şi prevederilor C. pen. din România.

De asemenea, contestatorul a susţinut că nu i-a fost comunicată decizia definitivă privind modificarea pedepsei de la 25 de ani la 21 de ani şi că a fost extrădat fără consimţământul său, fiindu-i adus la cunoştinţă faptul că nu mai dispune de nicio cale de atac.

Curtea de apel, analizând contestaţia la executare promovată de persoana condamnată, prin prisma prevederilor legale incidente pe baza actelor şi lucrărilor dosarului nr. x/2024, a apreciat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2024, a fost recunoscută hotărârea pronunţată la data de 15.10.2021 de Curtea Coroanei din Norwich, definitivă la data de 28.04.2022, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 21 de ani (7670 zile) închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol, fapte prevăzute şi de legislaţia penală română, fiind incriminate de dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. a), c) din C. pen., forma în vigoare la data faptelor, şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un loc de detenţie din România, în vederea executării restului de pedeapsă.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv şi în executarea pedepsei, de la 15.10.2021 la 10.12.2021 şi de la 11.12.2021 la 19.10.2023, precum şi cea executată ulterior acestei date, la zi.

S-a luat act că persoana condamnată este încarcerată în executarea pedepsei pe teritoriul statului solicitant.

În baza art. 141 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca sentinţa definitivă şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii să fie comunicate Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, toate cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, printre altele, curtea de apel a notat că în cadrul procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare au fost verificate dispoziţiile legale incidente în materia adaptării pedepsei şi s-a constatat că nu se impune realizarea unei astfel de operaţiuni.

În concret, referitor la felul şi la durata pedepsei aplicate persoanei transferabile, din examinarea hotărârii de condamnare şi a dispoziţiilor din C. pen., curtea a constatat că atât felul, cât şi durata pedepsei nu este incompatibilă cu legislaţia penală română. De asemenea, potrivit legii penale române executarea pedepsei nu s-a prescris.

În ceea ce priveşte situaţia executării pedepsei principale aplicate persoanei transferabile, curtea a reţinut că aceasta a executat 734 zile, reprezentând perioada executată în detenţie înainte de proces - 15.10.2021 - 10.12.2021 - 56 zile şi perioada executată în custodie -11.12.2021 - 19.10.2023 -678 zile.

Referitor la susţinerile în sensul că, în situaţia recunoaşterii hotărârii străine şi a transferului în România, condamnatul va executa, în fapt, o perioadă mai lungă decât ar executa în Marea Britanie, ca urmare a dispoziţiilor legale mai nefavorabile pe care le prezintă liberarea condiţionată în statul de executare, în sensul că liberarea condiţionată va interveni în România la un moment mult mai îndepărtat decât momentul în care ar fi obţinută în statul de condamnare, o astfel de situaţie putând să atragă încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) CEDO, opinie exprimată şi de Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, fiind invocată în acest sens cauza Veermae împotriva Finlandei, instanţa învestită în procedura specială a reţinut, în esenţă, că, ulterior recunoaşterii hotărârii străine pronunţate de statul terţ şi transferării în România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei, executarea hotărârii este guvernată de legea română, astfel încât toate aspectele relative la executare vor fi reglementate de legea română, inclusiv chestiunile referitoare la posibilitatea liberării condiţionate.

A mai reţinut că, în cazul de faţă, ulterior transferării în România în vederea executării pedepsei, persoana condamnată va putea beneficia de liberare condiţionată numai după executarea fracţiei minime de pedeapsă prevăzute de legea română, în cazul de faţă de 2/3 din durata pedepsei, potrivit disp. art. 100 alin. (1) lit. a) din C. pen. coroborat cu art. 100 alin. (1) lit. b), c) şi d) din C. pen.

Aşa fiind, s-a constatat, în esenţă, că, urmare a diferenţelor existente între legislaţia statului de condamnare şi cea a statului de executare în ceea ce priveşte acordarea beneficiului liberării condiţionate, este posibil ca liberarea condiţionată să fie acordată în România la un moment mult mai îndepărtat decât acela în care ar fi intervenit în statul de condamnare, însă această împrejurare nu constituie un motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii de condamnare prev. de art. 142 alin. (2) din Legea 302/2004 coroborat cu împrejurarea că transferarea persoanei condamnate nu ar fi contrară art. 5 din Convenţie, deoarece pedeapsa pe care ar executa-o efectiv în România nu ar fi mai lungă decât cea pronunţată de judecătorul din statul de condamnare.

Această sentinţă penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana transferabilă A..

În acest context, curtea de apel a notat dispoziţiile prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. şi a constatat că solicitarea care constituie obiect al cauzei de faţă se întemeiază pe cazul de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. (contestatorul a invocat existenţa unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută), de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Raportând motivele de contestaţie de mai sus la actele şi lucrările dosarului, la situaţia juridică a persoanei condamnate, la limitele în care instanţa se pronunţă în cadrul contestaţiei la executare, limite impuse de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive de recunoaştere şi preluare a executării pedepsei închisorii, curtea a reţinut că prin intermediul contestaţiei la executare, care este un mijloc procesual jurisdicţional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive, este inadmisibilă rediscutarea sau reaprecierea unor aspecte ce ţin de fondul cauzei, în speţa de faţă aspecte care vizează maniera în care instanţa care a recunoscut hotărârea judecătorească străină a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 302/2004, scopul urmărit de legiuitor prin instituţia contestaţiei la executare fiind acela de a da posibilitatea soluţionării unor eventuale incidente ivite fie la punerea în executare a unei sentinţe penale definitive, fie pe parcursul executării unei asemenea sentinţe, fără însă ca prin aceasta să se aducă atingere autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale respective.

Sub acest aspect, s-a reţinut că persoana condamnată A. a invocat, în realitate, o aplicare eronată de către instanţă a dispoziţiilor art. 141- 142 din Legea nr. 302/2004, în referire la verificarea condiţiei dublei incriminări şi la adaptarea pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare din cadrul statului solicitant, împrejurări care nu s-au ivit ulterior momentului în care hotărârea definitivă de recunoaştere şi preluare a executării pedepsei închisorii a dobândit autoritatea de lucru judecat, din contră, aplicarea dispoziţiilor legale la care s-a făcut trimitere în precedent şi a căror nouă aplicare o solicită contestatorul făcând obiectul evaluării Curţii de Apel Piteşti la momentul soluţionării cauzei, aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei penale nr. 25/F/CC/14.08.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ca atare, s-a apreciat că solicitarea condamnatului de a se constata că în mod greşit s-a stabilit pedeapsa de executat, în urma recunoaşterii pedepsei privative de libertate aplicate de instanţa străină, este lipsită de fundament în această procedură, pe calea contestaţiei la executare nefiind posibil a fi readaptată pedeapsa în raport de motivul de contestaţie la executare invocat, neputând fi schimbată sau modificată soluţia pronunţată de instanţă asupra cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, aceasta putându-se realiza doar prin intermediul căii ordinare de atac (pe care contestatorul a exercitat-o, soluţia fiind de menţinere a sentinţei penale pronunţate de Curtea de Apel Piteşti) sau extraordinare de atac, în limitele prevăzute de lege în ceea ce priveşte exercitarea acestora.

Pentru argumentele prezentate anterior, referitoare la faptul că prezenta procedură este admisibilă doar pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., curtea a respins şi criticile contestatorului referitoare la necomunicarea hotărârii definitive de recunoaştere a pedepsei, precum şi pe cele privind lipsa acordului său cu privire la înlăturarea de pe teritoriul britanic.

Împotriva sentinţei penale nr. 95/F din data de 29 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie persoana condamnată A. solicitând, în esenţă, reducerea cuantumului pedepsei de 21 de ani închisoare recunoscută prin sentinţa penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 12 ani închisoare, care reprezintă limita maximă prevăzută de C. pen. român pentru faptele pentru care a fost condamnat de autorităţile străine.

Examinând contestaţia formulată de persoana condamnată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reţine că cererea dedusă judecăţii are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 21 ani închisoare, recunoscută de instanţa română în cadrul procedurii judiciare de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine, respectiv în contextul transferării persoanelor condamnate şi deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar ori într-o unitate sanitară din România.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi a criticat soluţia instanţei care a recunoscut hotărârea străină în privinţa modului în care au fost interpretate dispoziţiile ce permit adaptarea pedepsei, solicitând, în concret, reducerea pedepsei rezultante de 21 de ani închisoare recunoscută prin sentinţa penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 12 ani închisoare.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestaţia la executare împotriva unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.".

Analizând contestaţia formulată de persoana condamnată A., Înalta Curte constată că motivele invocate de aceasta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., reţinute de către prima instanţă, precum nici unei cauze de micşorare a pedepsei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., invocate ca temei de drept de către contestator direct în calea de atac promovată, ci pun în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, aşa cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă.

Astfel, contestatorul critică însăşi sentinţa penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, solicitând, în esenţă, adaptarea pedepsei.

Or, posibilitatea instanţei naţionale de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităţilor judiciare străine este o chestiune de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din statul de condamnare şi are ca premisă incompatibilitatea dintre sancţiunea aplicată prin hotărârea străină şi cea prevăzută de legea română pentru infracţiunile corespondente.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării şi constituie, în fapt, un apel deghizat.

Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din data de 29 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a contestatorului în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 377 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din data de 29 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2025.