Cassation appeal against conviction for rape and aggravated illegal deprivation of liberty declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 598 din 25.04.2025 pronunţată de Judecătoria Bacău, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, s-au dispus următoarele:

În baza art. 218 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuinţa ori alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale la mai puţin de 100 de metri distanţă, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuinţa ori alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale la mai puţin de 100 de metri distanţă, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În baza art. 38 alin. (1) si 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate (pedeapsa de 6 ani închisoare+pedeapsa de 3 ani închisoare), rezultând o pedeapsă de 11 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuinţa ori alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale la mai puţin de 100 de metri distanţă, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuinţa ori alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale la mai puţin de 100 de metri distanţă, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reţinerii şi arestării preventive din 25.08.2024 la zi. În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a sentinţei.

S-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 605 din 02 iulie 2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2024, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 598 din 25.04.2025, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2024. Conform art. 422 şi art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., coroborat cu art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut în continuare din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada arestului preventiv începând cu data pronunţării sentinţei penale atacate, 25.04.2025 la zi.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 16 iulie 2025 (dată ştampilă plic - dosar Î.C.C.J.).

Prin motivele formulate, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în privinţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, recurentul inculpat A. a arătat că persoana vătămată nu a fost închisă, izolată sau blocată în vreun loc, aceasta având libertate de mişcare tot timpul, cu excepţia perioadei când s-au întreţinut relaţiile sexuale.

Deopotrivă, recurentul a susţinut că pentru a se reţine prevederile art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv săvârşirea infracţiunii de către o persoană înarmată, trebuie să existe o armă, însă din toate probele administrate nu rezultă vreun indiciu că el ar fi avut vreo armă. Cuţitul presupus a fi luat de la restaurant nu a fost identificat, iar reprezentantul restaurantului nu a spus că de la acea masă ar fi lipsit vreun cuţit. Nici Curtea de Apel Bacău nu a arătat unde este arma.

Drept urmare, recurentul a susţinut că nu este prevăzută de legea penală fapta sa constând în aceea că a stat cu persoana vătămată la masă sau că au mers împreună pe stradă.

Faţă de cele expuse, recurentul a apreciat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., cu toate că nu există o armă.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a arătat că este greşită încadrarea juridică referitor la infracţiunea prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., întrucât se face referire în mod greşit la o persoană înarmată, iar această încadrare juridică a atras aplicarea unei pedepse nelegale.

În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie astfel cum a fost formulată.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi persoanei vătămate, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 septembrie 2025. În cauză, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 14 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazurilor de casare invocate (art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia nr. 605 din 02 iulie 2025 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie (dosarul nr. x/2024), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-au indicat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel. Nu se circumscriu acestui caz de casare criticile privind greşita individualizare judiciară a pedepsei.

În esenţă, în privinţa cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., referitor la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, recurentul inculpat A. a susţinut că persoana vătămată nu a fost închisă, izolată sau blocată în vreun loc, cu excepţia perioadei când s-au întreţinut relaţiile sexuale aceasta având libertate de mişcare tot timpul. Deopotrivă, recurentul a arătat că pentru a se reţine prevederile art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen. trebuie să existe o armă, însă din toate probele administrate nu rezultă vreun indiciu că ar fi avut vreo armă.

Se observă că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin motivele de recurs în casaţie pornesc de la contestarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv şi presupun o reapreciere a acesteia.

Contrar celor susţinute de recurent, se observă că instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, următoarele "Analizând latura obiectivă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal instanţa a reţinut că elementul material constă într-o acţiune sau inacţiune prin care o persoană este lipsită efectiv de libertate o anumită perioadă de timp, lipsirea de libertate putând fi totală ori parţială. Cerinţa esenţială a elementului material este ca lipsirea de libertate să fie ilegală, nepermisă de lege. În concret, acţiunile inculpatului care la data de 21.08.2024, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla în apropierea imobilului cu nr. x din jud. Bacău, a constrâns persoana vătămată B., prin violenţă fizică şi ameninţări repetate, să îl însoţească împotriva voinţei sale printr-o pădure din jud. Bacău, prin satul Buhoci, com. Buhoci şi prin diferite localuri din mun. Bacău, apoi până într-o pensiune din com. Hemeiuş, unde au înnoptat până la data de 22.08.2024. Ulterior, cei doi, după ce au părăsit pensiunea, în jurul orei 05:00, pe fondul aceleiaşi stări de temere create anterior, s-au deplasat prin multiple locuri din mun. Bacău până în jurul orei 9:20, apoi s-au deplasat cu taxi în com. Secuieni, jud. Bacău unde, prin ameninţarea cu un cuţit, inculpatul a continuat să constrângă victima să-l urmeze până într-o pădure de pe raza comunei Secuieni, jud. Bacău, unde a legat-o cu un cearşaf de mâni şi picioare, apoi, profitând de faptul că inculpatul a adormit, persoana vătămată B. a reuşit să se dezlege şi a fugit, se circumscriu elementului material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Prin fapta inculpatului, a fost limitată libertatea de mişcare şi acţiune a persoanei vătămate, în cauză fiind întrunită şi cerinţa esenţială a elementului material, în sensul că acţiunile inculpatului nu sunt permise de lege.

S-a reţinut varianta agravată a infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzute de art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen. (fapta săvârşită de către o persoană înarmată) întrucât persoana vătămată a fost ameninţată cu un cuţit."

Aşadar, cu toate că recurentul a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat (infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen.) nu este prevăzută de legea penală, se observă că acesta solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În privinţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susţinut că este greşită încadrarea juridică referitor la infracţiunea prev. de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., întrucât se face referire în mod greşit la o persoană înarmată, iar această încadrare juridică a atras aplicarea unei pedepse nelegale.

Motivul invocat de recurent nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Se observă că inculpatul nu invocă nelegalitatea pedepsei aplicate, ci contestă încadrarea juridică stabilită de instanţa de apel, apreciind că nu trebuia reţinută forma agravată privind săvârşirea faptei de către o persoană înarmată, prevăzută de art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen.

O astfel de critică nu poate fi, însă, analizată nici prin prisma cazului reglementat de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., nici prin intermediul celui prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme:

"(...) poate constitui caz de casare situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată, prin raportare la încadrarea juridică reţinută în hotărârea definitivă, este nelegală, cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. neputând fi folosit pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice" (Î.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 382/RC/2022); "(...) prin prisma art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., instanţa de casare stabileşte doar dacă fapta pentru care s-a dispus condamnarea este/nu este prevăzută de legea penală, indiferent de calificarea ei corectă în drept, cazul de recurs menţionat neputând fi folosit pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice, care este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel (în acest sens, deciziile nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 434/RC din 19 noiembrie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală)" (Î.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 283/RC/2022).

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 605 din data de 02 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. x/2024.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 605 din data de 02 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2025.