Extraordinary annulment appeal inadmissible; conviction for unstamped cigarettes upheld with 5-year 6-month prison term and confiscation.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 44 din 14 august 2024 a Tribunalului Covasna, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete (infracţiune din 24 mai 2021), prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la 24 mai 2021), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cu referire şi la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curţii de Apel Braşov, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 4 ani, aplicându-i-se, totodată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969 (a cărei executare a fost, de asemenea, suspendată condiţionat).

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969, aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa principală stabilită în cauză (3 ani şi 6 luni închisoare) pedeapsa principală rezultantă anterioară, de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curţii de Apel Braşov, inculpatul A. urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa principală rezultantă finală de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969, aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 21/2018 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 102/14.02.2019 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului A. durata reţinerii de 24 de ore, începând cu 24.05.2021, până la 25.05.2021.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 1357 şi art. 1381 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Braşov, fiind obligat inculpatul A. să plătească acestei părţi civile suma de 66428 RON, cu titlu de daune materiale, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate, cu privire la această sumă de bani, de la 24 mai 2021, până la data plăţii.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. şi art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 4739 pachete de ţigarete fără marcaje fiscale - din care 2969 pachete de ţigarete marca B. (fără timbru fiscal cu inscripţia For Duty Free Sale Only), 990 pachete de ţigarete marca C. (fără timbru fiscal cu inscripţia For Duty Free Sale Only), 780 pachete de ţigarete marca D. (fără timbru fiscal cu inscripţia For Duty Free Sale Only).

În temeiul art. 249, art. 254 şi art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a dispus, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiunea dedusă judecăţii, luarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând inculpatului A., respectiv poprirea asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului de către alte persoane, până la concurenţa sumei de 66428 RON, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate, cu privire la această sumă de bani, de la 24 mai 2021, până la data plăţii.

În baza art. 729 şi art. 781 alin. (5) C. proc. civ., s-a dispus ca salariile şi alte venituri periodice, precum şi alte sume ce se plătesc/se vor plăti periodic inculpatului şi sunt/vor fi destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia să fie poprite în limita unei treimi din venitul lunar net ce ar trebui plătit acestuia în absenţa măsurii asiguratorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 503/AP din 13 iunie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 14 august 2024 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 01 iulie 2025 (dată ştampilă plic fila x verso dosar nr. x/2023 C.A. Braşov).

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, în privinţa cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susţinut că atât hotărârea primei instanţe, cât şi a celei de apel au fost pronunţate de complete nelegal constituite întrucât membrii completelor nu erau specializaţi în soluţionarea cauzelor având ca obiect infracţiuni economice (infracţiuni privind accizele, evaziune fiscală, contrabandă etc.). În opinia recurentului, completele nu aveau competenţă materială legală, din cauza lipsei specializării obligatorii prevăzute de Legea nr. 304/2004.

S-a susţinut că această neregularitate atrage incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., lipsa specializării membrilor completului afectând legalitatea hotărârii pronunţate.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a arătat că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.

S-a învederat că, potrivit considerentelor acestei decizii, dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin faptul că nu reglementează un prag valoric/temporal cât priveşte faptele asimilate contrabandei şi prin nesocotirea principiului ultima ratio în materie penală, aduc atingere principiului constituţional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. S-a mai reţinut că, nereglementând un astfel de prag valoric/temporal, norma este afectată de un viciu de neconstituţionalitate şi din perspectiva stabilirii de către instanţă a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecăţii şi a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

S-a solicitat să fie avută în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.

Aşadar, dezincriminarea unei fapte penale poate interveni şi în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei de incriminare, cum este decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, prin care au fost constatate neconstituţionale dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Totodată, s-a învederat că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, şi anume infracţiunea reglementată de art. 296l alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se prevedea că fapta constituie infracţiune doar când se depăşeşte limita a 10.000 de ţigarete. Recurentul a susţinut că art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 reglementează o soluţie legislativă identică, însă acest articol nu a fost reţinut în sarcina sa de către o autoritate juridicţională competentă.

Potrivit susţinerilor recurentului, în speţă, nu s-a verificat de către un for jurisdicţional competent dacă fapta comisă şi încadrată iniţial în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituţional) nu se încadrează în alte dispoziţii legale în vigoare, care să o incrimineze ca fiind infracţiune.

Faţă de cele expuse, recurentul a apreciat că instanţele de fond şi apel au reţinut în mod greşit că fapta pentru care a fost trimis în judecată constituie infracţiunea prevăzută art. 452 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal) privind deţinerea/comercializarea produselor accizabile nemarcate.

În concluzie, în principal, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei instanţei de apel şi a sentinţei instanţei de fond, deoarece sunt pronunţate de instanţe care nu au fost competente potrivit legii şi cu încălcarea principiului legalităţii incriminării şi trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanţă legal constituită şi specializată.

În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, iar pe fond pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, necorespunzând tiparului de incriminare şi neîntrunind din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Deopotrivă, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, cu eventuala impunere a respectării unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Sub acest aspect, s-a susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admitere a unei astfel de cereri cu caracter accesoriu, întrucât cererea de recurs în casatie apare ca fiind admisibilă atât în principiu, cât şi pe fond.

La data de 23 septembrie 2025, recurentul inculpat a transmis la dosar concluzii scrise, în sensul admiterii recursului în casaţie, atât în principiu, cât şi pe fond, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, şi suspendării executării hotărârii recurate până la soluţionarea căii extraordinare de atac.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna şi părţilor, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02 septembrie 2025. În cauză, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 14 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazurilor de casare invocate (art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia nr. 503/AP din data de 13 iunie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală (dosarul nr. x/2023), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-au indicat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Potrivit cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., invocat de recurent, hotărârile sun supuse casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Competenţa materială (după materie sau ratione materiae) este forma de competenţă determinată de obiectul cauzei (infracţiunea a cărei săvârşire a dat naştere conflictului de drept penal), prin raportare la care se stabileşte care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Competenţa personală (după calitatea persoanei sau ratione personae) este forma de competenţă determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii, ce stabileşte, prin derogare de la competenţa materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală.

Completul de judecată este organul judiciar care în cadrul instanţei de judecată exercită atribuţiile procesuale ale acesteia. Conform art. 354 alin. (1) C. proc. pen.., instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, ci la compunerea completului de judecată (în sensul că hotărârile primei instanţe şi a celei de apel au fost pronunţate de complete nelegal constituite întrucât membrii acestora nu erau specializaţi în soluţionarea cauzelor având ca obiect infracţiuni economice).

Drept urmare, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurentul inculpat A. nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform susţinerilor recurentului inculpat, dezincriminarea unei fapte penale poate interveni şi în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei de incriminare, cum este decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, prin care au fost constate neconstituţionale dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Recurentul a susţinut că, în speţă, nu s-a verificat de către un for jurisdicţional competent (prin raportare la motivele formulate în susţinerea cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen..) dacă fapta comisă şi încadrată iniţial în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituţional) nu se încadrează în alte dispoziţii legale în vigoare, care să o incrimineze ca fiind infracţiune. Aşadar, instanţele de fond şi apel au reţinut în mod greşit că fapta pentru care a fost trimis în judecată constituie infracţiunea prevăzută art. 452 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal) privind deţinerea/comercializarea produselor accizabile nemarcate.

Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de deţinere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete (infracţiune din 24 mai 2021), prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la 24 mai 2021), însă prin motivele formulate nu au fost invocate critici concrete sub aspectul că această faptă nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Cu toate că recurentul a susţinut că dezincriminarea unei fapte penale poate interveni şi în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei de incriminare, cum este decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, prin care au fost constate neconstituţionale dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, se observă că, în realitate, criticile au la bază motivele invocate în susţinerea cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., inculpatul arătând că nu s-a verificat de către un for jurisdicţional competent dacă fapta comisă şi încadrată iniţial în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituţional) nu se încadrează în alte dispoziţii legale în vigoare, care să o incrimineze ca fiind infracţiune.

Or, o astfel de critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect şi nu se justifică pronunţarea distinctă asupra acesteia, situaţie incidentă şi în speţă.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 503/AP din data de 13 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 503/AP din data de 13 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2025.