Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 600/RC/2025 AI generated

Murder conviction: inadmissible cassation appeal alleging non-imputability not reviewable under legal error ground

Case Number Încheierea nr. 600/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal on grounds of inadmissibility, leaving the Court of Appeal's decision to reject the defendant's appeal of the trial court's conviction in force, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial fees. The defendant, convicted of murder of a family member, attempted murder of a family member, destruction, and two counts of outrage, challenged the final appellate decision by invoking the casation ground of a legal error (Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure), arguing that he lacked discernment at the time of the offenses due to medical conditions and should have been acquitted under the non-imputability clause of Article 28 of the Penal Code. The Court held that the casation ground for legal error is strictly limited to verifying the correspondence between the established facts and the objective elements of the offense's legal definition (typicity) and does not permit a review of subjective elements such as imputability or the application of causes of non-responsibility; therefore, the claim of lack of discernment could not be framed within the invokable casation ground, rendering the appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 188 C. pen, art. 199 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 65 C. pen, art. 253 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (2) C. proc. pen; Murder conviction: inadmissible cassation appeal alleging non-imputability not reviewable under legal error ground: A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (parte civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui).

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure murder judicial review ground for review appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 188 C. pen
art. 199 alin. (1) C. pen
la art. 199 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (2) C. pen
În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) C. pen.
art. 65 C. pen
În temeiul prevederilor art. 65 C. pen.
art. 253 alin. (1) C. pen
de art. 253 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A.
art. 206 alin. (1) C. pen
rap la art. 206 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În temeiul prevederilor art. 67 alin. (1) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 19 din 04 februarie 2025 a Tribunalului Vaslui, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru al familiei, prev. de art. 188 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (victimă B.). În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani. În temeiul prevederilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor asupra unui membru al familiei, prev. de art. 188 C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (victimă C.). În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanţă de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe o durată de 2 ani. În temeiul prevederilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanţă de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (parte civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui).

În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.). În temeiul prevederilor art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanta de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe o durată de 2 ani. În temeiul prevederilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanţă de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.). În temeiul prevederilor art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanta de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe o durată de 2 ani. În temeiul prevederilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanta de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 C. pen. au fost contopite pedepsele principale, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 16 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor 3 ani închisoare (1/3 din pedepsele în cuantum de 7 ani şi 3 luni închisoare, 3 luni închisoare, 9 luni închisoare şi 9 luni închisoare) pedeapsa rezultantă principală fiind de 19 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu persoanele vătămate şi de a se apropia de aceasta la o distanta de minim 100 metri, dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoanele vătămate desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m pe o durată de 2 ani. În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect, cu orice mijloace, cu persoanele vătămate şi de a se apropia de aceasta la o distanta de minim 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoanele vătămate desfăşoară activităţi sociale la o distanţă de minim 100 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. şi art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dispus deducerea din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 26 noiembrie 2022 la zi. În temeiul art. 399 alin. (1) şi art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., raportat la art. 202 şi art. 223 alin. (2) C. proc. pen.., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului A..

S-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, să fie prelevate de la inculpat probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice, urmând ca inculpatul să fie informat că probele biologice vor fi utilizate pentru stocarea profilului genetic în Sistemul National de Date Genetice Judiciare.

În temeiul prevederilor art. 109 C. proc. pen.. s-a aplicat inculpatului A. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol generată de bolile de care suferă.

În temeiul prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 C. proc. pen.. şi art. 19 C. proc. pen.., s-a luat act că persoanele vătămate C., F., D. şi E. nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 C. proc. pen.. şi art. 19 C. proc. pen.., s-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19 C. proc. pen.. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1699,32 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea componentelor medicale distruse (constituire de parte civilă referitoare la infracţiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.).

În baza art. 19 C. proc. pen.. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata către acesta a sumei de 1636,46 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cuantumul cheltuielilor efectuate de către SAJ Vaslui cu prilejul transportului medical al numiţilor B. şi C..

În baza art. 19 C. proc. pen.. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata către această parte civilă a sumei de 43.124,71 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimelor B. şi C., plus dobânda legală aferentă, conform O.G. nr. 13 din 24.08.2011, de la data producerii faptei şi până la data achitării integrale a despăgubirilor, sumă ce se actualizează cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 421 din 28.05.2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 19/04.02.2025, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2023. În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dedus, în continuare, din durata pedepsei aplicate inculpatului A. durata arestului preventiv de la 04.02.2025 la zi.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la 10 iunie 2025 (dată ştampilă plic - dosar nr. x/2023 C.A. Iaşi).

Prin motivele formulate, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că nu a avut discernământ la data săvârşirii faptelor, din cauza afecţiunilor medicale de care suferă.

Având în vedere tot probatoriul administrat în cauză, recurentul a solicitat să se constate incidenţa cauzei de neimputabilitate a iresponsabilităţii, prevăzută de art. 28 C. pen. şi să se dispună o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi părţilor, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 iulie 2025. În cauză, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 14 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia nr. 421 din data de 28 mai 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2023), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că nu a avut discernământ la data săvârşirii faptelor, din cauza afecţiunilor medicale de care suferă şi, având în vedere tot probatoriul administrat în cauză, a solicitat să se constate incidenţa cauzei de neimputabilitate a iresponsabilităţii, prevăzută de art. 28 C. pen. şi să se dispună o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar acele situaţii în care fapta săvârşită, astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, prin intermediul său neputând fi cenzurate alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor la reglementarea cazului de casare, precum incidenţa cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 28 C. pen., invocată de recurentul inculpat.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) C. pen., imputabilitatea reprezintă o trăsătură esenţială a infracţiunii diferită de cea a prevederii faptei de legea penală, iar absenţa acesteia constituie un caz distinct în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este împiedicată, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. (diferit de acela al neprevederii faptei în legea penală, reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..), motiv pentru care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. invocat în cauză şi nici vreunei alte ipoteze dintre cele enumerate expres de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 421 din data de 28 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 421 din data de 28 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2025.