Appeal for annulment inadmissible; 3-year assault conviction upheld with 690-day revocation

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1243 din 25.10.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia penală în dosarul penal nr. x/2023, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

În baza art. 66 alin. (1) lit. n), art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară: să comunice cu persoana vătămată B.; să se apropie la distanţă mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie: să comunice cu persoana vătămată B.; să se apropie la distanţă mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

S-a constatat că infracţiunea a fost săvârşită în termenul de încercare al liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 1925/21.10.2019 a Judecătoriei Bistriţa, prin care inculpatul a fost eliberat cu un rest rămas de executat de 690 zile, din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni, dispusă prin sentinţa penală nr. 277/24.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 38/20.01.2017 a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1925/21.10.2019 a Judecătoriei Bistriţa şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 690 zile.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la restul de pedeapsă de 690 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 690 zile.

S-a dispus ca pedeapsa astfel stabilită să fie executată în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor: să comunice cu persoana vătămată B. şi să se apropie la distanţă mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (dispuse prin sentinţa penală nr. 277/24.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 38/20.01.2017 a Curţii de Apel Constanţa), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor: să comunice cu persoana vătămată B. şi să se apropie la distanţă mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (dispuse prin sentinţa penală nr. 277/24.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 38/20.01.2017 a Curţii de Apel Constanţa), de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen., respectiv art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1.730 RON cu titlu de daune materiale şi 7.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata parţială către partea civilă a cheltuielilor judiciare în cuantum de 5.000 RON cu titlu de onorariu avocat.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 de RON (din care 1000 RON pentru faza de urmărire penală şi 2000 RON pentru faza judecăţii) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1243 din 25 octombrie 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, la data de 19.09.2020, în jurul orei 09:50, inculpatul A. a agresat-o pe persoana vătămată B., lovind-o cu pumnii şi picioarele, în timp ce se afla în oraşul Năvodari, pe strada x nr. 27, în apropierea magazinului S.C. C. S.R.L., ocazie cu care persoana vătămată a suferit leziuni pentru care a avut nevoie pentru vindecare de 3-4 zile îngrijiri medicale.

Împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen. şi de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, recurentul a susţinut că instanţa de apel a respins în mod nejustificat apărările formulate, încălcându-i dreptul la un proces echitabil şi la principiul egalităţii armelor, pronunţând o soluţie de condamnare fără a reanaliza în mod efectiv fondul cauzei, respectiv poziţia sa privind aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii.

Recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin raportare la coordonatele factuale eronate reţinute în cauză. A invocat principiul in dubio pro reo, subliniind că hotărârile judecătoreşti nu pot fi întemeiate pe simple presupuneri, ci pe probe certe, complete şi concludente, apte să reflecte realitatea obiectivă.

A mai susţinut că forma agravată a infracţiunii de trafic de minori nu poate fi reţinută, întrucât nu a fost dovedită, motiv pentru care pedeapsa aplicată depăşeşte limitele prevăzute de lege. A arătat că se află în ipoteza prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., deoarece instanţa de apel a dispus condamnarea pentru fapte pentru care fusese anterior achitat în primul ciclu procesual, aplicând astfel pedepse în alte limite decât cele legale.

De asemenea, recurentul a criticat modul de individualizare a pedepsei, susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 74 din C. pen., prin respingerea cererii sale de reindividualizare, fără o analiză completă a circumstanţelor reale şi personale, aplicând pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive, recurentul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, iar pe fond a solicitat casarea deciziei atacate şi în consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa. Totodată, în temeiul art. 411 şi art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei şi punerea sa în liberate până la soluţionarea definitivă a recursului în casaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 22 august 2025, sub nr. x/2023.

La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen. nu va putea fi analizat fiind abrogat. În ceea ce priveşte celelalte motive invocate s-a arătat că acestea se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casaţie la 23 iulie 2025 împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate la data de 3 iulie 2025, prin afişarea înştiinţării (la adresa din loc. Năvodari, jud. Constanţa, din dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.. Decizia atacată a fost comunicată la data de 04.07.2025 şi la adresa Năvodari, jud. Constanţa, dosar curte, iar după încarcerarea recurentului, la data de 24.07.2025, decizia a fost recomunicată acestuia prin adresă, la Penitenciarul Constanţa - Spital Poarta Albă.

Decizia penală nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), iar cererea poartă semnătura recurentului, fiind ataşată şi împuternicirea avocaţială seria x nr. x .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Se constată că potrivit art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., punctele 2 - 6, 9, 10, 13 şi 14 ale art. 438 alin. (1) au fost abrogate.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs în casare formulate de recurentul A. prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen., care de altfel nu a fost motivat, se constată că acesta nu mai este prevăzut de dispoziţiile C. proc. pen. şi nu va putea fi analizat.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul A. cu privire la pedeapsa aplicată, acestea nu pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acest temei vizează exclusiv ipoteza în care s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu o eventuală nelegalitate derivată din individualizarea pedepsei.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

Ca urmare a revocării liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 1925/21.10.2019 a Judecătoriei Bistriţa, s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 690 zile, rest care a fost adăugat la pedeapsa aplicată în cauză, astfel încât, în baza art. 104 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 690 zile închisoare, în regim de detenţie.

Potrivit art. 193 alin. (2) din C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.

Rezultă, aşadar, că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată recurentului se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa. Simpla nemulţumire a acestuia faţă de cuantumul pedepsei aplicate nu poate constitui un motiv de casare, întrucât aspectele privind individualizarea pedepsei ţin de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Totodată, susţinerile referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, a principiului egalităţii armelor sau la reanalizarea apărărilor formulate în faţa instanţei de apel nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, se constată că referirea la infracţiunea de trafic de minori priveşte o faptă pentru care inculpatul nu a fost cercetat în prezenta cauză. Tot astfel, susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi dispus condamnarea după o presupusă achitare pronunţată de prima instanţă nu se confirmă din analiza actelor dosarului. Prin urmare, aceste critici nu au legătură cu obiectul cauzei şi nu pot fi valorificate în cadrul recursului în casaţie.

La nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, întrucât criticile formulate vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii şi nu nelegalitatea acesteia, motivele invocate nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, se constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din data de 25 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din data de 25 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.