Cassation inadmissibility where factual re-evaluation of traffic speed and scene alteration mischaracterized as lack of criminal typicity

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta inculpată A., împotriva deciziei penale nr. 630/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1214 din data de 31 decembrie 2024, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 338 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a constatat că faptele sunt săvârşite în concurs şi astfel s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare), urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni de închisoare.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

S-a dispus supravegherea inculpatei de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlarea mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus inculpatei obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere, să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a impus inculpatei obligaţia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una din următoarele două entităţi: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bucureşti Sector 3 sau Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii Obregia - Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 96 alin. (1), (4) din C. pen., respectiv săvârşirea din nou, în cursul termenului de încercare, a unei infracţiuni sau neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Colentina şi a fost obligată partea responsabilă civilmente B. S.A. la plata către partea civilă a sumei de 18.631,12 RON cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente B. S.A la plata către partea civilă a sumei de 21.260 RON cu titlu de daune materiale şi respectiv a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.500 de RON, dintre care suma de 500 de RON reprezintă cheltuieli judiciare stabilite în faza de urmărire penală, iar suma de 3.000 RON reprezintă cheltuieli în faza de cameră preliminară, respectiv faza de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpata A. şi partea civilă C.

Prin decizia penală nr. 630/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de apelanta-parte civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 1214 din data de 31.12.2024 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Penală în dosarul nr. x/2023.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, numai în privinţa laturii civile şi, rejudecând:

A fost majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat asigurătorul B. S.A. către partea civilă C., de la 20.000 RON la suma de 50.000 RON.

A fost obligat asigurătorul B. S.A. către partea civilă C. şi la plata penalităţii de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la a 11-a zi de la data pronunţării prezentei decizii şi până la data plăţii efective a sumelor stabilite, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/20217.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi s-au înlăturat dispoziţiile contrare.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată apelanta-inculpată A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a fost obligată partea responsabilă civilmente B. S.A. să plătească părţii civile C. suma de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocaţial.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părţii civile au rămas în sarcina statului.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, la data de 08.11.2020 în jurul orei 14:19, inculpata A. a condus autoturismul pe aleea de acces a magazinului D. de pe B-dul. x sect. 3, a circulat cu viteza de 13 km/h, viteză superioară limitei maxim admise de 10 km/h, neadaptată la condiţiile de trafic, punând în pericol siguranţa circulaţiei şi integritatea corporală a pietonului, nerespectând prevederile art. 35 pct. 1 şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 precum şi art. 121, pct. 1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 195/2002, moment în care a surprins şi accidentat din culpă pietonul C., care se angajase în traversarea aleii de acces de la dreapta către stânga prin loc nepermis şi în mod insuficient asigurat, pieton care nu a respectat prevederile art. 72 pct. (3) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi prevederile art. 167 pct. (1) din Regulamentul de aplicare al Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002. În urma accidentului rutier C. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 100-110 de zile îngrijiri medicale conform Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. A1/5412/2021. Ulterior, inculpata A. a mutat cu intenţie autoturismul nr. x din poziţia iniţială a accidentului rutier, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului, nerespectând prevederile art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva deciziei penale nr. 630/A din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A., la data de 4 iunie 2025

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii, cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., recurenta a arătat că, raportat la obiectul judecăţii şi la limitele stabilite prin actul de inculpare, nu se poate reţine în sarcina sa încălcarea dispoziţiilor art. 196 alin. (3) din C. pen., referitoare la nerespectarea unei prevederi legale la momentul producerii accidentului. A subliniat că această condiţie este de o importanţă deosebită, în contextul în care viteza la momentul impactului putea fi de 10 km/h, astfel cum rezultă din considerentele instanţei de apel, iar nu de 13 km/h, aşa cum se reţine în actul de sesizare.

Recurenta a precizat că, în lipsa încălcării unei dispoziţii legale de către conducătorul auto în desfăşurarea activităţii de conducere pe drumurile publice, nu se poate reţine în sarcina sa încălcarea dispoziţiilor art. 196 alin. (3) din C. pen., având în vedere că prin decizia recurată se admite posibilitatea ca viteza în momentul impactului să fi fost 10 km/h.

Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (2) din C. pen., recurenta a solicitat să se constate incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Aceasta a susţinut că, la data săvârşirii faptei comportamentul acesteia, respectiv faptul că a schimbat poziţia autoturismului, nu era inclus în sfera ilicitului penal de o bună parte a organelor judiciare şi de majoritatea instanţelor de judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma aplicabilă la data producerii accidentului.

Recurenta a invocat, de asemenea, faptul că organele judiciare nu s-au sesizat iniţial cu privire la această faptă, apreciindu-se că nu a fost săvârşită o astfel de infracţiune. Totodată, a arătat că ulterior, prin Decizia nr. 22 din 04.05.2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că intră în sfera infracţională comportamentul prevăzut de art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

În susţinerea criticii, recurenta a mai arătat că, la data săvârşirii presupusei fapte, exista o practică neunitară a instanţelor judecătoreşti, iar textul legal de incriminare nu îndeplinea exigenţele stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei prin care s-a statuat obligaţia statelor membre de a defini clar infracţiunile şi pedepsele pe care le reprimă.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, dispunerea achitarea pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (2) din C. pen., în temeiul art. 30 alin. (1) şi (5) din C. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. şi Hotărârea CEDO din 22.06.2000 pronunţată în cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei şi a Deciziei 22/04.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 3 iulie 2025, sub nr. x/2023.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurenta inculpată A., împotriva deciziei penale nr. 630/A din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recurenta A. a formulat recurs în casaţie la data de 4 iunie 2025, prin mail împotriva deciziei penale nr. 630/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate la data de 5 mai 2025, prin afişarea înştiinţării (la adresa de domiciliu din Bucureşti, str. x sector 3, dosar curte R), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 630/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurenta A., în calitate de inculpată.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentei A., hotărârea care se atacă (630/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială din data de 04.06.2025 .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă, recurenta susţine că, în lipsa încălcării unei dispoziţii legale la momentul producerii accidentului, nu se poate reţine că fapta imputată întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni. În acest sens, a invocat faptul că instanţa de apel a menţionat, în cuprinsul considerentelor, posibilitatea ca viteza de deplasare la momentul impactului să fi fost de 10 km/h, situaţie care, în opinia sa, exclude existenţa unei nerespectări a normelor de circulaţie.

Deşi recurenta formulează critica sub forma lipsei tipicităţii faptei, fundamentul acesteia constă în selectarea unei ipoteze alternative analizate de instanţa de apel şi înlăturarea situaţiei de fapt definitiv reţinute, respectiv aceea că deplasarea s-a realizat cu viteza de aproximativ 13 km/h, superioară limitei maxime admise şi neadaptată condiţiilor de trafic, prin care au fost încălcate dispoziţiile art. 35 pct. 1 şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi art. 121 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a acesteia.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că această critică nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât nu vizează în mod real legalitatea hotărârii, ci repune în discuţie starea de fapt şi mijloacele de probă, aspecte care excedează limitelor recursului în casaţie.

Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (2) din C. pen., recurenta a susţinut că, la momentul săvârşirii faptei, dispoziţiile art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 erau interpretate neunitar, iar Decizia nr. 22 din 4 mai 2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că respectiva conduită intră în sfera ilicitului penal, a intervenit ulterior.

Or, critica recurentei nu tinde să demonstreze inexistenţa incriminării, ci face referire la o interpretare pretins neunitară a normei de incriminare, aspect ce ţine de aplicarea legii, nu de legalitatea acesteia. Prin urmare, se constată că nici aceste motive nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Se mai impune a sublinia că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 630/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 630/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.