Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 577/RC/2025 AI generated

Criminal Cassation Inadmissible Due to Factual Re-Examination and Unabrogated Legal Composition Grounds

Case Number Încheierea nr. 577/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court rejected the cassation appeal as inadmissible, upholding the appellate court's conviction and sentencing of the defendant for abuse of office (purtare abuzivă) and dismissing his request to suspend execution; the defendant was ordered to pay 300 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal conviction based on a workplace physical altercation in December 2017, where the defendant, a subordinate inspector, allegedly assaulted his superior, with the defendant challenging the legal qualification, arguing the act was a work accident or lawful self-defense rather than abuse of authority, and alleging procedural violations and a lack of subordination. The Court found the appeal inadmissible under Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure because the request was not signed by the appellant or counsel, and the substantive arguments failed to meet the strict requirements for cassation: the cited ground for illegal composition (Art. 438(1)(1)) was inapplicable as it concerns jurisdiction rather than impartiality, the ground for violation of defense rights (Art. 438(1)(6)) had been abrogated, and the challenge to the lack of constituent elements (Art. 438(1)(7)) improperly sought a re-examination of facts and evidence, which exceeds the scope of cassation review limited to legal errors.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen, art. 5 din C. pen, art. 296 alin. (2) din C. pen, art. 193 alin. (2) din C. pen, art. 63 din C. pen, art. 397 alin. (1) din C. proc. pen; Criminal Cassation Inadmissible Due to Factual Re-Examination and Unabrogated Legal Composition Grounds: În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen.

Keywords

AI generated
grounds for cassation judicial review abuse of authority code of criminal procedure factual grounds procedural costs

Cited Legislation

AI generated
art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
art. 5 din C. pen
cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev.
art. 296 alin. (2) din C. pen
de art. 296 alin. (2) din C. pen.
art. 193 alin. (2) din C. pen
raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen.
art. 63 din C. pen
În temeiul art. 63 din C. pen.
art. 397 alin. (1) din C. proc. pen
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.
art. 274 alin. (1) din C. proc. pen
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 2300 de RON (din care 1366 RON aferent urmăririi penale).
art. 272 din C. proc. pen
398, art. 272 din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansat de stat privind pe B.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 779/A din data de 12 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 197 din data de 24 septembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul persoană vătămată A., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (ce a fost calculată prin înmulţirea unui număr de 200 de zile-amendă cu suma de 60 RON corespunzătoare unei zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (infracţiune din data de 07.12.2017).

În temeiul art. 63 din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului A. că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu va executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se va înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a admis în parte, acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 179 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească pentru inculpatul B..

S-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă A..

S-a respins, ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 2300 de RON (din care 1366 RON aferent urmăririi penale).

În baza art. 398, art. 272 din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansat de stat privind pe B. au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, avocat C. (delegaţie nr. 2180/19.04.2023), în cuantum majorat de 1400 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, inculpatul-persoană vătămată A. şi inculpatul-parte civilă B.

Prin decizia penală nr. 779/A din 12 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi de inculpatul-parte civilă B., împotriva sentinţei penale nr. 197 din data de 24 septembrie 2024, pronunţate de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. x/2021.

S-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând:

S-a înlăturat modalitatea de aplicare a pedepsei amenzii penale inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 61 alin. (1), (3) şi (4) lit. c) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa amenzii penale în cuantum de 12.600 RON (calculate prin înmulţirea unui număr de 300 de zile-amendă cu suma de 42 RON corespunzătoare unei zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) şi art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul-parte civilă A. la plata sumei de 10177 RON, cheltuieli de judecată către inculpatul-parte civilă B..

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul-parte civilă A. împotriva sentinţei penale nr. 197 din data de 24 septembrie 2024, pronunţate de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul A. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 276 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 2 alin. (2) şi art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a fost obligat inculpatul - parte civilă A. la plata sumei de 3270 RON, cheltuieli de judecată către inculpatul-parte civilă B. reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În baza art. 276 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului-parte civilă A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat-parte civilă A. (avocat D.), în sumă de 998 RON, precum şi onorariul parţial al apărătorului desemnat pentru apelantul-inculpat-parte civilă B. (avocat E.), în sumă de 300 RON, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În esenţă, instanţa de apel a constat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a realizat un examen judicios al mijloacelor de probă administrate. Astfel, prima instanţă a reţinut în fapt că, la data de 07.12.2017, inculpatul A., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu (inspector şef adjunct în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă), aflându-se în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, respectiv în biroul inculpatului/persoană vătămată, B., pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona feţei, determinând căderea persoanei vătămate la podea, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să o lovească cu pumnii peste corp, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva deciziei penale nr. 779/A din 12 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 6 şi pct. 7 din C. proc. pen.

În esenţă, în ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. (2) din C. pen.. În acest sens a arătat că nu există un raport de autoritate sau subordonare între părţi, B. era superior ierarhic, iar fapta a survenit într-un conflict profesional spontan, fără exercitarea autorităţii de fapt. Totodată a arătat că lipsesc manifestările abuzive şi constrângătoare.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 6 din C. proc. pen. recurentul a invocă încălcarea dreptului la apărare şi a principiului aflării adevărului, arătând că instanţele au omis să se pronunţe asupra unor cereri probatorii esenţiale, au fost respinse nejustificat solicitările privind reconstituirea faptelor, expertize medico-legale şi stabilirea realităţii înregistrărilor audio, nu s-a motivat soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei pe baza declaraţiei inculpatului B. din 2024 (element de noutate), iar instanţa nu a reaudiat martorii ostili, deşi susţinerile acestora au fost necredibile.

Recurentul a mai invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., invocând vicierea compunerii instanţei şi afectarea imparţialităţii, arătând că din încheierile de sedinţă din 01.02.2024 şi 21.02.2024 reiese ostilitatea manifestată de completul de judecată faţă de inculpat şi apărător. În acest sens a arătat că, declaraţiile sale au fost întrerupte, sancţionate, iar întrebările adresate martorilor au fost cenzurate de judecător, afectând echitatea procedurii. Recurentul a mai arătat că a fost ignorat principiul audiatur et altera pars, iar procesul s-a transformat într-o simplă formalitate, lipsită de garanţiile unei judecăţi efective.

Totodată, recurentul a făcut referire la o înregistrare audio care, în opinia sa, confirmă faptul că inculpatul B. l-a agresat fizic şi verbal, că a suferit o fractură şi a necesitat îngrijiri medicale. A susţinut că incidentul a fost tratat în mod eronat ca fapt penal, deşi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 319/2006 şi H.G. nr. 1425/2006, acesta trebuia cercetat ca accident de muncă. În acest sens, a arătat că evenimentul s-a produs în timpul programului de lucru, în sediul ITM Vâlcea, între doi salariaţi ai instituţiei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, întrunind definiţia legală a accidentului de muncă prevăzută de art. 5 lit. g) din H.G. nr. 1425/2006, însă procedura de investigare nu a fost declanşată.

Referitor la încadrarea juridică a faptei, recurentul a susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen. presupune exercitarea unei funcţii cu autoritate de stat asupra victimei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât el ocupa funcţia de inspector-şef adjunct, iar persoana vătămată B. era inspector-şef, respectiv superiorul său ierarhic. Prin urmare, fapta nu a fost săvârşită împotriva unui subordonat, ci în contextul unui conflict profesional spontan, produs în afara exercitării atribuţiilor de serviciu cu autoritate de stat. În opinia recurentului, incidentul nu reprezintă o manifestare abuzivă de autoritate, ci o reacţie punctuală generată de tensiuni profesionale, iar la dosar nu există probe care să dovedească intenţia de a exercita un abuz în serviciu.

Totodată, recurentul a invocat disproporţia leziunilor suferite de părţi, arătând că el a necesitat transport la spital şi îngrijire medicală de urgenţă, în timp ce B. a refuzat deplasarea şi a prezentat ulterior leziuni minore. Aceste împrejurări ar confirma, potrivit apărării, ipoteza unei reacţii de autoapărare sau a unei agresiuni iniţiate de partea adversă.

În continuare, recurentul a susţinut că instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod greşit existenţa infracţiunii de purtare abuzivă, fără a verifica îndeplinirea condiţiei raportului de subordonare între autor şi victimă. Totodată, a invocat, de asemenea, faptul că instanţele au ignorat dispoziţiile speciale din dreptul muncii privind accidentul de muncă, ceea ce excludea incidenţa răspunderii penale, precum şi posibilitatea reţinerii cauzei justificative a legitimei apărări, prevăzută de art. 19 din C. pen., impusă de circumstanţele cauzei şi de leziunile grave suferite de inculpat. În opinia acestuia, hotărârile pronunţate au fost motivate formal, prin reluarea argumentelor acuzării, fără individualizarea efectivă a pedepsei, contrar art. 74-78 din C. pen.

În concluzie, recurentul a susţinut că instanţele inferioare au aplicat greşit legea penală, nesocotind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii şi particularităţile raportului profesional dintre părţi, motiv pentru care se impune reanalizarea cauzei sub aspectul încadrării juridice şi, eventual, achitarea sa.

De asemenea, recurentul a solicitat a se da eficienţă încheierii penale nr. 8 din 08.01.2025 pronunţate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care a fost admisă plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2021, ce privea fapta de abuz în serviciu reţinută în sarcina inspectorului-şef B.. A arătat că această încheiere confirmă existenţa unor erori şi omisiuni în faza de urmărire penală privind incidentul din 07.12.2017, susţinând caracterul nelegal al înlăturării calităţii sale de victimă şi interpretarea greşită a contextului ca fiind penal şi nu profesional-administrativ.

Recurentul a ataşat cererii de recurs în casaţie şi o anexă care cuprinde motive de apel care nu ar fi fost soluţionate de către instanţa de apel, cu referire la cererea de repunere pe rol din 14.08.2024 şi la administrarea mai multor probe.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea în principiu a recursului, casarea deciziei şi a sentinţei penale, iar pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 448 din C. proc. pen.. În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. sau recalificarea faptei ca incident disciplinar ori accident de muncă (art. 19 din C. pen.), iar în ultimă instanţă reîncadrarea juridică în art. 193 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b), d) şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Totodată recurentul a solicitat suspendarea executării pedepsei în temeiul art. 441 din C. proc. pen.

La data de 18 iulie 2025, prin adresa nr. x/2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a înaintat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

S-a arătat că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 6 din C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 255/2013, astfel că nu mai este incident.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Parchetul a susţinut că criticile recurentului privind pretinsa ostilitate a completului de judecată, modul de audiere a inculpatului sau a martorilor nu se circumscriu acestui caz de casare. Prin urmare, cererea este vădit inadmisibilă sub acest aspect.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că recurentul tinde, în realitate, la o reexaminare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat, solicitând constatarea inexistenţei elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, care nu ar exista de fapt, însă aceste aspecte nu pot fi analizate pe calea recursului în casaţie.

La data de 25 iulie 2025, B. a comunicat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de recurs în casaţie formulată A., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Totodată, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării pedepsei formulată de recurent, iar pe fond, respingerea recursului în casaţie ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că recurentul nu a indicat, în concret, în ce fel nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, acesta invocând în realitate critici privind netemeinicia hotărârii, lipsa probelor şi solicitând reaprecierea stării de fapt.

Cu privire la cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 6 din C. proc. pen., a arătat a fost abrogat, astfel că nu va putea fi analizat. Sub acest aspect, a arătat că nici criticile care vizează motivarea instanţei de apel nu vor putea fi analizate în cadrul recursului în casaţie.

Totodată, a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului în casaţie întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. deoarece acesta vizează necompetenţa instanţei după materie şi după calitatea faptei, însă recurentul critică compunerea completului de judecată şi imparţialitatea acestuia, iar aceste aspecte nu pot fi analizate în cadrul recursului în casaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021.

La data de 03.10.2025, intimatul inculpat B. a depus la dosar completare la concluziile scrise, solicitând în esenţă respingerea recursului în casaţiei ca fiind inadmisibil având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazurilor de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 7 din C. proc. pen., iar cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 6 din C. proc. pen. a fost abrogat.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 779/A din 12 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Verificând, aşadar, chestiunile pur formale ale cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, recurentul A. a formulat recurs în casaţie la data de 12 iulie 2025, prin mail împotriva deciziei penale nr. 779/A din 12 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 16 iunie 2025, prin afişarea înştiinţării (la adresa de domiciliu din Râmnicul Vâlcea, B-dul x, nr. 12, jud. Vâlcea - dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 779/A din 12 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 779/A din 12 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), iar cererea nu a fost semnată de recurent sau de avocatul care a redactat cererea de recurs în casaţie. La dosar a fost ataşată o împuternicire avocaţială seria x nr. x a doamnei avocat F., care a fost întocmită pentru redactare şi susţine apel în dosar nr. x/2021 în faţa Curţii de Apel Piteşti, secţia penală .

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., întrucât cererea de recurs în casaţie nu este semnată de către recurent şi nici de către avocatul care a redactat cererea.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 6 şi pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. vizează exclusiv situaţiile în care în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Astfel, acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, şi corespunde cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen., ce poate fi invocat pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

În cauză, se observă că recurentul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., a criticat nelegala compunere a instanţei de apel şi lipsa de imparţialitate a acestei, făcând referire la modul ostil manifestat de instanţă faţă de acesta şi de apărătorul său, precum şi modalitatea în care instanţa a înţeles să audieze părţile şi martorii.

În accepţiunea dispoziţiilor art. 354 din C. proc. pen. completului de judecată presupune alcătuirea completului de judecată conform dispoziţiilor legale, cu numărul de judecători prevăzut de lege care au capacitatea funcţională de a îndeplini anumite acte de jurisdicţie penală în cazurile şi condiţiile cerute de lege, în raport cu calitatea şi specializarea acestora, şi are în vedere etapa procesuală a judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive.

În mod constant, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (deciziile nr. 150/RC din 05 iunie 2020, nr. 232/RC din 25 mai 2021, nr. 519/RC din 16 noiembrie 2021, nr. 68/RC din 23 februarie 2022, încheierea nr. 462/RC din 26 octombrie 2021), s-a statuat că, criticile care vizează nelegala compunere a instanţei nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Astfel, criticile care vizează nelegala compunere a instanţei constituie motive de exercitare a unei alte căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare (art. 426 alin. (1) pct. d teza I din C. proc. pen. - "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri […] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii […]"); ele nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. care priveşte competenţa materială sau personală a instanţei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nici susţinerile recurentului privind o presupusă imparţialitate a completului de judecată nu se circumscriu cazului de casare invocat, acestea putând fi invocate şi soluţionate în cursul judecării cauzei pe calea abţinerii sau recuzării.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 6 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că, potrivit art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., punctele 2 - 6, 9, 10, 13 şi 14 ale art. 438 alin. (1) au fost abrogate. Astfel, având în vedere că acest caz de casare nu mai este prevăzut de dispoziţiile C. proc. pen., nu va putea fi analizat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se reţine că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Faţă de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Recurentul invocă faptul că, fapta de imputată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, însă în realitate, din analiza formală a motivelor formulate se desprinde concluzia că se solicită o reexaminare a situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi o reapreciere a materialului probator de la dosar.

Analiza probatoriului, cu accent pe forţa probantă a mijloacelor de probă, pentru a susţine vinovăţia sau lipsa acesteia şi netemeinicia deciziei instanţei de apel, nu se poate realiza în procedura pendinte. Jurisprudenţa instanţei supreme în această materie evocă imposibilitatea analizei aptitudinii probelor de a dovedi vinovăţia în cadrul recursului în casaţie (e.g. ICCJ, SP, înch. 295/RC din 26 septembrie 2018, dosar nr. x/2016; ICCJ, SP, înch. 2/RC din data de 09 ianuarie 2019, dosar nr. x/2015).

Înalta Curte constată că susţinerile privind calificarea incidentului ca accident de muncă, analiza legitimei apărări ori invocarea disproporţiei leziunilor suferite de părţi exced cadrului legal al recursului în casaţie, întrucât acestea implică verificarea unor aspecte de fapt şi probatorii, care au fost deja supuse controlului instanţei de apel.

Totodată, nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b), d) şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nu poate face obiectul controlului exercitat în cadrul recursului în casaţie, cale extraordinară de atac limitată exclusiv la examinarea legalităţii hotărârii şi la cazurile expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Jurisprudenţa instanţei supreme a stabilit imposibilitatea evaluării schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casaţie reţinându-se că încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secţia Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

De asemenea, nici motivele referitoare la nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond, la împrejurarea că instanţa de apel nu a acceptat criticile formulate de apărare în apel şi cele privind individualizarea pedepsei, nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât ele privesc aspecte de temeinicie, iar nu de legalitate, nefiind de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Invocarea formală a unui caz de casare, nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor limitativ impuse de lege în vederea admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Se mai impune a fi subliniat că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, se constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 779/A din data de 12 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 779/A din data de 12 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.