Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 576/RC/2025 AI generated

Admissibility of cassation appeals challenging legal requalification and tardy filings in penal proceedings

Case Number Încheierea nr. 576/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeals filed by five defendants against the appellate decision of 24 April 2025, thereby leaving the original convictions for attempted murder and aiding and abetting attempted murder, as well as the associated 5–6 year prison sentences and civil liability for medical costs, in full force. The dispute concerned the admissibility of the extraordinary appeal, where the defendants challenged the legal qualification of their conduct, claiming it constituted only aggravated assault, and sought to overturn the convictions based on factual errors and the lack of a prior complaint required for certain offenses. The Court ruled that the appeals were barred because, although one defendant formally invoked the casare ground under Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure, the substantive arguments regarding the re-qualification of the crime were impermissible in cassation, while the remaining four appeals were rejected as tardy for being submitted beyond the 30-day statutory deadline following the communication of the appellate decision, with all appellants ordered to pay 300 RON in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 188 alin. (1) din C. pen, art. 67 alin. (2) din C. pen, art. 72 din C. pen, art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, art. 397 alin. (1) din C. proc. pen, art. 1357 din C. civ; Admissibility of cassation appeals challenging legal requalification and tardy filings in penal proceedings: The dispute concerned the admissibility of the extraordinary appeal, where the defendants challenged the legal qualification of their conduct, claiming it constituted only aggravated assault, and sought to overturn the convictions based on factual errors and the lack of a prior complaint required for certain offenses. The Court ruled that the appeals were barred because, although one defendant formally invoked the casare ground under Article 438(1)(8) of the Code of Criminal Procedure, the substantive arguments regarding the re-qualification of the crime were impermissible in cassation, while the remaining four appeals were rejected as tardy for being submitted beyond the 30-day statutory deadline following the communication of the appellate decision, with all appellants ordered to pay 300 RON in judicial costs.

Keywords

AI generated
grounds for cassation filing of criminal complaint attempted murder sentencing statutory deadline prior conduct

Cited Legislation

AI generated
art. 188 alin. (1) din C. pen
32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen.
art. 67 alin. (2) din C. pen
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen.
art. 72 din C. pen
În baza art. 72 din C. pen.
art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008
la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A.
art. 397 alin. (1) din C. proc. pen
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 1357 din C. civ
raportat la art. 1357 din C. civ., art.
art. 1371 alin. (1) din C. civ
civ., art. 1371 alin. (1) din C. civ.
art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
şi art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon şi au fost obligaţi pe inculpaţii: A., C., E., D., F., B., G.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Main ground for rejecting the cassation appeals as inadmissible due to failure to meet statutory conditions.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii A., B., C., D. şi E., împotriva deciziei penale nr. 617/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 255/F din data de 24 octombrie 2024, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., B., C., D. şi E., s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii intervalul de timp în care inculpatul A. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reţinere şi arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

2. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului C. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului C. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii intervalul de timp în care inculpatul C. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reţinere şi arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

3. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului E. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului E. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii, intervalul de timp în care inculpatul E. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reţinere şi arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

4. În baza art. 48 rap. la art. 32 şi la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului D. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului D. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii intervalul de timp în care inculpatul D. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reţinere şi arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

5. În baza art. 48 rap. la art. 32 şi la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei B. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpata B. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ., art. 1371 alin. (1) din C. civ. şi art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon şi au fost obligaţi pe inculpaţii: A., C., E., D., F., B., G. şi H., în solidar, la plata către aceasta a sumei de 4880,49 RON, daune materiale, reprezentând costul îngrijirilor medicale acordate victimei I., la care s-a adăugat dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data părăsirii spitalului de către pacient, respectiv; 18.08.2018 şi până la data achitării debitului.

În baza art. 20 alin. (1), (4) din C. proc. pen., s-a respins ca tardivă acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată I. împotriva inculpaţilor: A., C., E., D., F., B., G. şi H..

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri identificate în procesele-verbale aflate la filele: 325 vol. III dup, 334 vol. III dup şi la fila x dup, respectiv: lamă metalică de sabie, ghioagă de lemn în lungime de aproximativ 140 cm, ghioagă de lemn în lungime de aproximativ 141 cm, topor cu mâner de lemn, bară metalică în lungime de aproximativ 180 cm cu vârf în formă de săgeata, cuţit cu lama de aproximativ 25 cm şi mâner din lemn, ghioagă din lemn în lungime de aproximativ 148 cm, topor cu mâner din lemn cu lungime de aproximativ 115 cm, topor cu mâner din lemn cu lungime de aproximativ 90 cm şi bară metalică cu vârful ascuţit în lungime de aproximativ 215 cm.

În baza art. 274 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 1.456,25 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, inculpaţii A., B., C., D. şi E..

Prin decizia penală nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanţii-inculpaţi F., E., C., A., B. şi D., precum şi de către apelanta-parte civilă I. împotriva sentinţei penale nr. 255/F din data de 24.10.2024, pronunţate de către Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi toţi apelanţii la plata sumei de 500 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare, ocazionate de soluţionarea apelului promovat de aceştia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariile avocaţilor din oficiu, desemnaţi pentru inculpaţii C., A., F., E., D. şi B. în cuantum de 1.440 RON fiecare, au rămas în sarcina statului şi au fost plătite conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru partea-civilă I., în cuantum de 1.440 RON, au rămas în sarcina statului şi au fost plătite conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În fapt, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale că, inculpaţii A., C., E., împreună cu alţi doi inculpaţi, la data de 13.08.2018, în jurul orei 18:00, în incinta imobilului situat la adresa din jud. Ilfov, împreună cu J. (decedat în cursul incidentului), au exercitat acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate I. prin lovire cu corpuri contondente şi corpuri tăietoare, cauzându-i acestuia leziuni traumatice care au necesitat 45- 50 de zile de îngrijire medicală şi care nu i-au pus în pericol viaţa.

În sarcina inculpaţilor B. şi D. s-a reţinut că, la data de 13.08.2018, în jurul orei 18:00, au acordat sprijin fizic şi moral inculpaţilor A., C., E., G. şi H. pentru a-l agresa pe I..

Împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii A., B., C., D. şi E.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2019.

1. Recurentul inculpat A. a indicat, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025.

În motivarea cererii, în esenţă, recurentul A. a arătat că, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi săvârşit acte de agresiune, ci doar că a fost prezent la locul faptei. Acesta a susţinut că instanţele de fond şi de apel au reţinut vinovăţia sa prin raportare la un grup de persoane şi nu strict la propria sa conduită, fără a preciza care au fost acţiunile ilegale săvârşite de el, stabilindu-se o "infracţiune generală de omor".

Recurentul a mai arătat că, pe de o parte, nu a atins victima, iar pe de altă parte aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, respectiv sub 90 de zile, astfel cum prevede textul de incriminare al infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Sub acest aspect, recurentul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute, ceea ce conduce la concluzia că încadrarea juridică este nelegală. În opinia sa, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, în ipoteza în care ar fi găsit vinovat, fapta pentru care ar putea fi condamnată este cea de loviri sau alte violenţe, infracţiune sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

Totodată, recurentul a susţinut că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen., acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă în cauză o astfel de plângere lipseşte.

În aceste condiţii, recurentul a solicitat ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi, în consecinţă, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., faţă de lipsa plângerii prealabile.

La data de 23.06.2025, inculpatul A. a transmis la dosar, prin poştă, o altă cerere de recurs în casaţie prin care a arătat că există foarte multe neconcordanţe, atât în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, cât şi în certificatele-medico-legale, care confirmă împrejurarea că din victimă a unor agresiuni fizice a ajuns autorul unei fapte de tentative de omor.

2. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurenta B. nu nu a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În esenţă, recurenta a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casare, arătând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.. Totodată, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea recursului în casaţie.

Recurenta a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa şi disjungerea cauzei în ceea ce o priveşte, arătând că astfel i se va putea aplica o pedeapsă mai blândă. Totodată, aceasta a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 30 din C. pen., arătând că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În plus, recurenta a solicitat să se constate că a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, sens în care, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

3. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat C. a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025, arătând că în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal în raport de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În motivarea cererii, în esenţă, recurentul a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor, în condiţiile în care nu s-a atins de persoana vătămată. Astfel, a arătat că nu a fost autorul actelor de agresiune, precizând că, la momentul la care a coborât dintr-o maşină, aproape de intrarea într-un imobil, a fost lovit, astfel că a leşinat şi ulterior a fost transportat la spital.

Totodată, a mai arătat că instanţele de fond şi apel au analizat situaţia sa juridică împreună cu a celorlalţi inculpaţi cercetaţi în cauză, neavând în vedere situaţia sa personală. Faţă modalitatea în care a fost analizată fapta imputată de către instanţele de judecată, recurentul a arătat că nu a avut parte de un proces echitabil conform art. 6 şi art. 17 din CEDO.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurată, şi în consecinţă încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, raportat la dispoziţiile art. 19 alin. (1) din C. pen.

4. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul D. nu a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În esenţă, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casare, arătând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.. Totodată a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea recursului în casaţie.

Recurentul a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa şi disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte, arătând că astfel i se va putea aplica o pedeapsă mai blândă. Totodată, recurentul a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 30 din C. pen., arătând că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În plus, a solicitat să se constate că a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, sens în care, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

5. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul E. nu a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În esenţă, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casare, arătând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.. Totodată a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea recursului în casaţie.

Recurentul a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa şi disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte, arătând că astfel i se va putea aplica o pedeapsă mai blândă. Totodată, recurentul a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 30 din C. pen., arătând că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În plus, a solicitat să se constate că a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, sens în care, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că cererile de recurs în casaţie formulate de cei cinci recurenţi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru admiterea acestora în principiu.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B., C., D. şi E., împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea chestiunilor pur formale ale cererilor de recurs în casaţie, în raport de fiecare dintre recurenţii inculpaţi A., B., C., D. şi E., Înalta Curte constată următoarele:

1. Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie la data de 17 iunie 2025, prin poştă împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 19 mai 2025 (în Penitenciar Bucureşti Rahova - dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Totodată, se constată că recurentul a depus o a doua cerere de recurs în casaţie la data de 23 iunie 2025, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., ultima zi în care putea fi exercitată calea extraordinară de atac fiind 19 iunie 2025. Cererea formulată peste termen nu va fi avută în vedere la analiza admisibilităţii în principiu.

Decizia penală nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), iar cererea poartă semnătura recurentului.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2025.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocat de recurentul A., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Se evidenţiază că, prin decizia recurată inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani, în regim de detenţie, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Prin decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul invocă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., totuşi criticile formulate vizează aspecte privind starea de fapt, reaprecierea probelor administrate şi încadrarea juridică a faptei.

Recurentul A. solicită schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri şi alte violente, iar în raport de această din urmă infracţiune să se dispună încetarea procesului penal faţă de lipsa plângerii prealabile. Aceste critici nu pot face obiectul controlului exercitat în cadrul recursului în casaţie, cale extraordinară de atac limitată exclusiv la examinarea legalităţii hotărârii şi la cazurile expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Jurisprudenţa instanţei supreme a stabilit imposibilitatea evaluării schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casaţie reţinându-se că încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secţia Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspect ce nu echivalează cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate impuse de lege pentru exerciţiul căii de atac.

2. Recurenta B. a formulat cerere de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 10 iunie 2025, prin poştă, aşa cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatei i-a fost comunicată decizia recurată la data de 6 mai 2025, în Penitenciarul de Femei Tîrgşor (conform dovezii aflate la dosar curte).

Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel şi se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situaţiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare şi cele art. 270 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul iniţial al termenului este data comunicării deciziei instanţei de apel, indiferent de titularul căii de atac.

Având în vedere dispoziţiile procedurale anterior menţionate, se constată că termenul de declarare al recursului în casaţie s-a împlinit la data de 6 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casaţie a fost formulată la data de 10 iunie 2025, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen.

În consecinţă, raportat la data formulării prezentului recurs în casaţie (10.06.2025), Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Un recurs în casaţie declarat peste termen este un recurs tardiv. Tardivitatea se analizează, din oficiu, în etapa admiterii în principiu, având în vedere prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

În acest context, în care cel puţin una din cerinţele ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de recurs în casaţie, respectiv cea prev. de art. 435 din C. proc. pen. nu este respectată, nu se mai justifică analiza celorlalte condiţii de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., fiind de strictă interpretare.

3. Recurentul inculpat C. a formulat cerere de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 02 iulie 2025, prin poştă, astfel cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatului i-a fost comunicată decizia recurată la data de 02 mai 2025, în Penitenciarul de Bucureşti Rahova (conform dovezii aflate la dosar curte).

Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel şi se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situaţiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare şi cele art. 270 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul iniţial al termenului este data comunicării deciziei instanţei de apel, indiferent de titularul căii de atac.

Având în vedere dispoziţiile procedurale anterior menţionate, se constată că termenul de declarare al recursului în casaţie s-a împlinit la data de 2 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casaţie a fost formulată la data de 2 iulie 2025, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen.

În consecinţă, raportat la data formulării prezentului recurs în casaţie (02.07.2025), se observă că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Un recurs în casaţie declarat peste termen este un recurs tardiv. Tardivitatea se analizează, din oficiu, în etapa admiterii în principiu, având în vedere prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Această constatare face inutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

4. Recurentul inculpat D. a formulat cerere de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 04 iulie 2025, prin poştă, astfel cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatului i-a fost comunicată decizia recurată la data de 02 mai 2025, în Penitenciarul de Bucureşti Rahova (conform dovezii aflate la dosar curte).

Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel şi se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situaţiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare şi cele art. 270 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul iniţial al termenului este data comunicării deciziei instanţei de apel, indiferent de titularul căii de atac.

Având în vedere dispoziţiile procedurale anterior menţionate, se constată că termenul de declarare al recursului în casaţie s-a împlinit la data de 02 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casaţie a fost formulată la data de 04 iulie 2025, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen.

În consecinţă, raportat la data formulării prezentului recurs în casaţie (04.07.2025), se observă că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Această constatare face inutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

5. Recurentul inculpat E. a formulat cerere de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 04 iulie 2025, prin poştă, aşa cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatului i-a fost comunicată decizia recurată la data de 02 mai 2025, în Penitenciarul de Bucureşti Rahova (conform dovezii aflate la dosar curte).

Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel şi se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situaţiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare şi cele art. 270 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul iniţial al termenului este data comunicării deciziei instanţei de apel, indiferent de titularul căii de atac.

Având în vedere dispoziţiile procedurale anterior menţionate, se constată că termenul de declarare al recursului în casaţie s-a împlinit la data de 02 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casaţie a fost formulată la data de 04 iulie 2025, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen.

În consecinţă, raportat la data formulării prezentului recurs în casaţie (04.07.2025), se observă că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul E. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Un recurs în casaţie declarat peste termen este un recurs tardiv. Tardivitatea se analizează, din oficiu, în etapa admiterii în principiu, având în vedere prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

În acest context, în care cel puţin una din cerinţele ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de recurs în casaţie, respectiv cea prev. de art. 435 din C. proc. pen. nu este respectată, nu se mai justifică analiza celorlalte condiţii de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., fiind de strictă interpretare.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate formulată de recurenţii B., D. şi E., se constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, constatând că cererile de recurs în casaţie formulate de cei cinci inculpaţi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru admiterea în principiu, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E., împotriva deciziei penale nr. 617/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E., împotriva deciziei penale nr. 617/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi inculpat la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2025.