Cassation appeals in abuse of office and organized crime conviction rejected as inadmissible due to prior rejection

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2008, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008, printre alţii, au fost condamnaţi următorii inculpaţi:

1. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare (punctul "E" din rechizitoriu).

În baza art. 64 C. pen.- 65 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 864 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 238 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2).

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi 8 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 121-122 lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. (punctul "E" din rechizitoriu).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

2. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare (punctele "D", "E" din rechizitoriu).

În baza art. 64 C. pen.- 65 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În temeiul art. 864 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 238 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2).

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi 8 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 121-122 lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. (punctele "D" şi "E" din rechizitoriu).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

3. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 26 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

4. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, la Primăria Constanţa a fost constituită Comisia formată din: inc. E., Primarul municipiului, preşedinte, A., la acea dată consilier local, membru, D., director la Administraţia Publică Locală, membru, F., director Direcţia Patrimoniu, membru, G., consilier local, membru, H., la acea dată consilier juridic în cadrul Primăriei Constanţa, membru, I., director executiv, Direcţia Tehnic Investiţii, membru (Dispoziţia nr. 854/15.05.2001, vol. 100, f:183).

În procedura de soluţionare a notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin dispoziţii ale primarului, inc. E., cu sprijinul nemijlocit al membrilor Comisiei de aplicare a acestui act normativ, inc.: A., D., F., G., I., J., H. şi K., al inculpaţilor: L., M., N. şi O., funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa, al inculpatelor P., registrator de carte funciară şi Q., asistent registrator, ambele din cadrul OCPI Constanţa, cu participaţia penală a celorlalţi inc. şi anume, mandatarii: R., S., T. şi U., a notarilor publici V., W. şi B., moştenitorii persoanelor îndreptăţite: X. şi Y., cesionarii cumpărători de drepturi succesorale: Z. şi AA., BB., prin firma să "CC." SĂ, DD. şi EE., FF., prin SC "GG." SĂ, şi C., HH., II. şi JJ., că persoană fizică şi prin firma să "KK." SĂ, interpuşii cumpărători de terenuri, inculpaţii: LL., MM. şi NN., prin firma să "OO." SĂ şi "PP." SĂ, la care era acţionar, şi cu participaţia penală esenţială a inculpatului QQ., evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, au fost constituite drepturi de proprietate privată asupra unor vaste teritorii intravilane, din patrimoniul Municipiului Constanţa şi din domeniul public al statului, prin întocmirea de documente oficiale şi sub semnătură privată cu conţinut fals, cu încălcarea gravă, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu, în ambele modalităţi normative, şi prin încălcarea flagrantă a dispoziţiilor privind restituirea proprietăţilor, conţinute în Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe, printre alţii au declarat apel inculpaţii A., B., C. şi D..

Prin decizia penală nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, au fost respinse ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii A., B., C. şi D..

Inculpatul A. a formulat cererea de recurs în casaţie la data de 9 mai 2025, prin avocat ales RR..

Inculpata B. a formulat cererea de recurs în casaţie la data de 12 si la data de 14 mai 2025.

Inculpatul C. a formulat cererea de recurs în casaţie la data de 29 aprilie 2025.

Inculpatul D. a formulat cererea de recurs în casaţie la data de 22 aprilie 2025.

Prin motivele formulate, cu titlu prealabil, recurenţii- inculpaţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438, alin. (3), Cod procedurä penală şi art. 435 C. proc. pen.

Referitor la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., în esenţă, recurentul C. a susţinut că încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripţiei, având in vedere Decizia CCR nr. 297/2018, a fost invocata în faţa instanţei de apel. Exceptia invocată a fost respinsă cu motivarea că în esenţă, decizia CCR nr. 297/2018 este una interpretativa.

Instanta de apel a respins în mod greşit exceptia prescripţiei răspunderii penale, deşi aceasta era incidentă conform dispozitiilor C. pen. în vigoare la data soluţionării. Aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind prescripţia reprezintă caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025 a declarat neconstituţional art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care nu permitea inculpatului să invoce, prin recurs în casatie, greţita aplicare a legii în privinţa cauzelor de încetare a procesului penal (inclusiv prescriptia).

Prin urmare, dreptul de a formula prezentul recurs a devenit efectiv abia la data publicärii deciziei CCR în Monitorul Oficial (11 aprilie 2025). Interzicerea actuatului recurs ar conduce la executarea unei pedepse în absenta unei răspunderi penale. Instanţa de apel a respins în mod greşit exceptia prescripţiei răspunderii penale, deşi potrivit Deciziilor CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022, prescripţia specială nu mai produce efecte, iar faptele pentru care a fost condamnat erau prescrise la data solutionării apelului. Întrucât este vorba despre o cauză de încetare a procesului penal, greşita aplicare a normelor privind prescripţia reprezintă caz de casare conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. La momentul rămânerii definitive a hotărârii, numai procurorul avea dreptul să exercite recurs în casaţie pentru acest motiv, potrivit vechii reglementäri.

Prin Decizia nr. 50/16 februarie 2025, Curtea Constitutională a declarat neconstitutional art. 438 pct. 8 C. proc. pen., în măsura în care nu permitea si inculpatului să exercite recurs în casatie pentru respingerea nelegală a unei cauze de încetare. Astfel, dreptul de a invoca acest caz de casare a fost recunoscut abia în aprilie 2025, odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Nu mi se poate imputa neexercitarea unui drept care nu exista la acel moment.

În subsidiar, a invocat faptul că următoarele dispozitii legale îi încalcă dreptul efectiv de acces la recursul în casaţie: art. 435, alin. (2), Cod procedurä penală-referitor la termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei din apel, în care poate fi exercitat recursul in casaţie, art. 438, alin. (3), C. proc. pen. -care arată că în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursut în casaţie, nu mai poate formula o noua cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Concluzionând a arătat că, instanţa de apel, în mod greşit, nu a dispus încetarea procesului penal, soluţie care se impunea ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 alin. (1) C. pen.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună încetarea procesului penal.

Recurentul A. a susţinut în esenţă că recursul de casaţie este formulat în termen legal, respectiv în termen de 30 de zile de la publicarii in M.O. a deciziei CCR nr. 50/2025, prin care s-a soluţionat problema egalităţii de arme între drepturile procesuale ale inculpatului, respectiv ale acuzării, fiind evident ca remedierea acestei situatii generate de constatarea neconstitutionalitaţii unui text de lege care îngradea inculpatului posibilitatea exercitării acestui motiv de recurs în casatie opereaza în fapt ca o repunere în termen, in scopul, pe de o pa-rte, al asigurării egalităţii în drepturi în faţa legii a tututor cetăţenilor, iar pe de alta parte, nu se poate menţine o hotarâre judecătorească de condamnare întemeiata pe o eroare de judecată evidentă, cu atît mai mult cu cât instanţa de apel a apreciat în mod greşit că se impune respingerea apelului întemeiat pe solicitarea de constatarea intervenţiei precripţiei răspunderii penale.

Apărarea a susţinut că instanta de apel a dispus în mod greşit condamnarea inculpatului pentru abuz în serviciu (în formă continuată) si constituirea unui grup infractional organizat, având în vedere că în speţă era incidentă prescripţia drept cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 si prevederile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă era Noul C. pen. în forma ulterioară publicării Deciziei CCR nr. 297/2018, lege conform căreia nu exista caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, asa încât, la data împlinirii termenelor generale de prescriptie, a intervenit prescripţia răspunderii penale, soluţia legală care se impunea fiind încetarea procesului penal.

În concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, precum faptul că decizia definitivă de condamnare a fost pronunţată la data de 07 februarie 2019, în baza Deciziei CCR nr. 297/2018 coroboratä cu art. 5 C. pen., instanţa de apel trebuia să constate că în speţă era incidentă o cauză de încetare a procesului penal şi în consecinţă, să dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A., raportat la toate infracţiunile pentru care, în mod nelegal, s-a dispus condamnarea.

În drept a invocat art. 434 Cod procedurä penală raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedurä penală.

Recurenţii D. şi B. au solicitat în temeiul dispozitiilor art. 435, alin. (2), C. proc. pen. repunerea în termenul de 30 de zile, pentru a putea formula recurs în casatie împotriva deciziei penale nr. 32/07-02-2019, date în dosarul penal nr. x/2008 al Inaltei Curţi de Casatie si Justitie; în subsidiar, au invocat excepţii de neconstituţionalitate, respectiv, cele ale prevederilor art. 435, alin. (2), C. proc. pen. şi cele ale art. 438, alin. (3) C. proc. pen.

Cu referire la cererea de repunere în termen:

Dispoziţiile art. 435, alin. (2), C. proc. pen., prevăd că recursul în casaţie poate fi introdus de părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Aparent, având în vedere că decizia penala nr. 32/2019 a fost comunicată în luna noiembrie 2019, s-ar putea concluziona ca un nou recurs în casaţie este prescris. Sancţiunea prevăzută de prevederile art. 435, alin. (2) C. proc. pen., operează însă numai pentru cadrul legislativ existent la data comunicării deciziei penale de condamnare şi numai pentru motivele de recurs în casaţie astfel cum au fost reglementate în acel moment.

În prezent, işi produce efecte juridice decizia CCR nr. 50/2025, care permite şi inculpatului să formuleze recurs în casaţie pentru nelegala aplicare a încetarii procesului penal.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 50/2025 a declarat neconstitutionale art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care nu permitea inculpatului să invoce, prin recurs în casatie, greţita aplicare a legii în privinţa cauzelor de încetare a procesului penal (inclusiv prescripţia).

Prin urmare, dreptul de a formula prezentul recurs a devenit efectiv abia la data publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial (11 aprilie 2025).Aplicarea interdicţiei prevăzute de art. 438, alin. (3), C. proc. pen. (care interzice un al doilea recurs în casatie) ar constitui o restrângere nejustificată şi disproporţionată a accesului la o cale de atac legală, deoarece la data primului recurs nu aveau acces legal la motivul pe care îl invocăm acum; nu putem fi sanctionaţi pentru neexercitarea unui drept care nu era recunoscut legal la acel moment. Interzicerea actualului recurs ar conduce la executarea unei pedepse în absenţa unei răspunderi penale. Instanta de apel a respins în mod greşit excepţia prescripţiei răspunderii penale, deşi potrivit Deciziilor CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022, prescripţia specială nu mai produce efecte, iar faptele pentru care au fost condamnaţi erau prescrise la data solutionării apelului.

Prin Decizia nr. 50/16 februarie 2025, Curtea Constitutională a declarat neconstitutională art. 438 pct. 8 C. proc. pen., în măsura în care nu permitea şi inculpatului să exercite recurs în casaţie pentru respingerea nelegală a unei cauze de încetare. Astfel, dreptul de a invoca acest caz de casare a fost recunoscut abia în aprilie 2025, odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Avînd în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost stabilita prin decizia penală nr. 32/2019, potrivit careia data epuizării întregii activităţii infracţionale este data de 23.12.2004, incidente sunt dispoziţiile art. 154 C. pen., prin raportare la care termenul de prescripţe era împlinit pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor. Determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii la situatia de fapt reţinută prin decizia definitivă, astfel încat se circumscrie configuraţiei juridice a recursului in casatie. Efectul principal al prescripţiei este înlaturarea raspunderii penale fiind împlinit termenul de prescripţie, ceea ce atrage încetarea procesului penal.

Cererile de recurs în casaţie au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi celorlalţi coinculpaţi din cauză, însă Ministerul Public nu a depus concluzii scrise.

La data de 13 mai 2025 prin e-mail U.A.T Municipiul Constantă, persoană juridică de drept public, a depus concluzii scrise, solicitând respingerea cererilor de recurs în casaţie ca tardiv formulate.

La data de 19 mai 2025 data poştei, inculpatul DD. prin avocat a depus concluzii scrise prin care a arătat că se prevalează de dispoziţiile art. 443 C. proc. pen. şi achiesează la cererile formulate de (foşti coinculpaţi) D. şi C. privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 435 şi art. 438 alin. (3) C. proc. pen.. .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 iulie 2025, iar prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 7 octombrie 2025.

În cuprinsul raportului întocmit de magistratul asistent, s-a concluzionat în sensul că cererile de recurs în casaţie apar ca fiind inadmisibile, având în vedere dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025, iar pentru termenul din 7 octombrie 2025 a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că cererile de recurs în casaţie sunt inadmisibile având în vedere dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., care prevăd că, în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din Codul de procedură penală, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. .438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia penală nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., se constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, titularii cererilor de recurs în casaţie sunt inculpaţii A., B., C. şi D., iar prin decizia recurată au fost respinse apelurile declarate de aceştia.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la formularea cererilor în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 435 C. proc. pen.., cererile de recurs în casaţie au fost introduse cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei pronunţate de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., prevăd că, în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin urmare, nu pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile împotriva cărora a mai fost exercitată această cale extraordinară de atac, fiind respinsă, iar titularul căii de atac este acelaşi - parte sau procuror.

În concluzie, în condiţiile în care, în speţă, inculpaţii A., B., C. şi D. au mai formulat cereri de recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale (nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), soluţionată prin decizia nr. 208/RC din data de 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor în casaţie, urmează ca, în prezenta cauză, Înalta Curte să constate inadmisibilitatea cererilor de recurs în casaţie de faţă, având în vedere dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2008, sunt inamisibile, deoarece nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate prevăzută de lege în art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., respectiv aceea de a nu mai fi formulat anterior o cerere de recurs în casaţie împotriva aceleiaşi hotărâri chiar dacă aceasta a fost respinsă.

În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, având în vedere culpa lor procesuală, vor fi obligaţi recurenţii- inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2008.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2025.