Criminal settlement after court summons lacks effect to extinguish liability

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 143 din 06 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Costeşti, a fost condamnat inculpatul A. la:

- pedeapsa de 2 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale) prev. şi ped. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea instrumentelor false în formă continuată (4 acte materiale) prev. şi ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară aferentă fiecărei pedepse principale, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării fiecărei pedepse principale, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată intimatului prin sentinţa penală nr. 21/27.01.2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A/10.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea judecătorească anterior menţionată şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente: - pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta din perioada septembrie - octombrie 2017); - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (fapta din data de 07.04.2019), aplicată prin hotărârea judecătorească anterior menţionată ca efect al anulării amânării aplicării pedepsei potrivit art. 89 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare şi 9 luni închisoare menţionate anterior.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză cu pedepsele 1 an şi 4 luni închisoare şi 9 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani şi o lună închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (2 ani şi o lună închisoare; 2 ani şi o lună închisoare; 1 an şi 4 luni; 9 luni), dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 7 luni închisoare în condiţii privative de libertate conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1), (2) şi 3 lit. a) şi b) din C. pen. s-au contopit pedepsele complementare stabilite prin prezenta sentinţă, cu pedepsele complementare stabilite prin sentinţa penală nr. 21/27.01.2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A/10.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi s-a aplicat inculpatului ca pedeapsa complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 4 ani, ce s-a dispus a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante privative de libertate.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii stabilite inculpatului prin prezenta sentinţă penală, cu pedepsele accesorii stabilite inculpatului prin hotărârea judecătorească definitivă anterior menţionată şi s-a aplicat inculpatului ca pedeapsa accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, ce s-a dispus a se executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante privative de libertate.

În baza art. 45 alin. (4) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa complementară rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. executată de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 21/27.01.2021, 10.05.2021, la zi.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea d Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 143 din data de 06 iunie 2024 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. x/2023, intimată fiind partea civilă S.C. B. S.R.L..

A desfiinţat, în parte sentinţa penală şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepse componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi a înlăturat sporul aplicat.

A redus cuantumul pedepselor aplicate inculpatului A., la 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi la 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen.- 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare şi de 9 luni închisoare aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 21/27.01.2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A/10.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 1 an şi 3 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul A. să execute în final 3 ani şi 3 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 05 mai 2025.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, a arătat că a achitat integral prejudiciul suferit de partea civilă, aspect în raport de care fapta de înşelăciune reţinută în sarcina sa, nu există.

Din ansamblul probator administrat în cauză a reieşit că inculpatul a achitat integral prejudiciul, astfel încât s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin. (3) din C. pen.

De asemenea, a învederat cu privire la situaţia de fapt, că în cauză nu există probe temeinice, directe sau indirecte care să conducă la concluzia existenţei faptei şi reţinerea vinovăţiei inculpatului. Existenţa unor aspecte sau indicii care ar putea contura un fragment sau altul din evenimentele reţinute de parchet nu sunt suficiente prin ele însele să înlăture prezumţia de nevinovăţie consacrată de lege.

A mai solicitat a se avea în vedere şi situaţia familială şi socială a inculpatului.

Temeiul achitării invocat de către recurentul inculpat este art. 16 lit. a) din C. proc. pen., text de lege ce presupune inexistenţa unei fapte în materialitatea sa.

În acest sens, a învederat că dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen. nu presupune inexistenţa niciunui element de fapt, ci se referă la inexistenţa faptei, pe care, în norma de incriminare o descrie verbum regens.

Neprevederea faptei în legea penală semnifică, în principiu, identitate între conduita propriu-zisă şi toate condiţiile din normă, iar lipsa în concret a oricărui element din conţinutul incriminării, obiectiv sau subiectiv, ar face ca fapta să nu existe, să nu fie prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2025, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., numai în ceea ce priveşte aspectele referitoare la incidenţa unui caz de înlăturare a răspunderii penale, întemeiat pe dispoziţiile art. 244 alin. (3) din C. proc. pen. respectiv, achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă, asimilată unei împăcări a părţilor, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat a invocat incidenţa unui caz de înlăturare a răspunderii penale, fundamentat pe dispoziţiile art. 244 alin. (3) C. proc. pen., arătând că achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă echivalează cu împăcarea părţilor.

Înalta Curte constată că, deşi critica a fost întemeiată formal pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport cu argumentele invocate şi cu solicitarea explicită de înlăturare a răspunderii penale, aceasta se circumscrie, în realitate, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod:

"în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată nereţinerea unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de condamnare a inculpatului.

Evaluând cauza, în aceste coordonate, reţine Înalta Curte că la dosarul Curţii de Apel Piteşti, se regăseşte declaraţia autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2025, BNP C., dată de S.C. B. S.R.L., în calitate de parte vătămată, prin care arată că:

"acoperind prejudiciul de 56.500 RON din dosarul penal nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti şi nu mai am niciun fel de pretenţii de natură penală, civilă, materială, bănească sau de altă natură împotriva acestuia, între noi stingându-se litigiul, fiind de acord cu încetarea procesului penal."

Pentru a putea stabili dacă înscrisul invocat este de natură a atrage incidenţa instituţiei împăcării părţilor şi, implicit, înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, se impune expunerea prealabilă a unor consideraţii teoretice privind regimul juridic al acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.

Instituţia împăcării constituie înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal.

Împăcarea, act bilateral caracterizat prin acordul de voinţă dintre persoanele între care intervine, este o cauză care înlătură răspunderea penală în privinţa anumitor infracţiuni, stingând şi acţiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 159 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen.. (În acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016).

În consecinţă, împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare.

Aşadar, intervenirea împăcării ulterior citirii actului de sesizare este lipsită de efecte, o asemenea intervenţie ulterioară neputând fi invocată drept motiv de recurs în casaţie.

În jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei, ca ultim moment în care poate interveni împăcarea este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept, având în vedere că instituirea unor termene procesuale asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, deşi declaraţia autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2025, BNP C., dată de S.C. B. S.R.L., exprimă o înţelegere între inculpat şi partea vătămată, susceptibilă de a stinge litigiul penal şi civil, aceasta nu poate fi valorificată ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale, în conformitate cu art. 159 din C. pen.

Din interpretarea dispoziţiilor alin. (1) al acestui articol rezultă că împăcarea trebuie valorificată în mod efectiv până la momentul citirii actului de sesizare a instanţei, termen expres şi imperativ a cărui nerespectare atrage sancţiunea lipsei de efecte juridice.

Or, întelegerea intervenită între părţi a fost depusă abia în cursul judecării apelului, etapă procesuală în care o asemenea manifestare de voinţă nu mai poate produce niciun efect juridic, fiind lipsită de aptitudinea de a conduce la încetarea procesului penal.

A accepta contrariul ar echivala cu nesocotirea caracterului peremptoriu al termenului legal şi cu nesocotirea finalităţii instituţiei împăcării, menită să asigure soluţionarea promptă a conflictului penal prin acordul părţilor.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.