Transfer of Danish prisoner upheld; Romanian citizen's consent not required for execution of sentence

Şedinţa publică din data de 04 martie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 21/F din data de 17 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025 a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Danemarca, au fost constatate îndeplinite condiţiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. şi, în consecinţă, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 99 - 1123/2024 din data de 04.10.2024 a Tribunalului Herning din Danemarca, definitivă la data de 16.10.2024, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoarea pentru săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni de furt prin efracţie cu caracter deosebit de grav, prev. de art. 276 lit. a), art. 286 alin. (1) din Legea Penală din Danemarca, faptă care are corespondent în legea română în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare perioada executată de la data de 22.01.2024 la data de 03.10.2024 inclusiv şi perioada executată de la 04.10.2024 la zi şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, ulterior prezentării sesizării formulate şi a situaţiei de fapt reţinute prin hotărârea de condamnare, a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, s-a reţinut că cetăţeanul român A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 99 - 1123/2024 din data de 04.10.2024 a Tribunalului Herning din Danemarca, definitivă la data de 16.10.2024 la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 09.01.2024, în jurul orei 22:00, împreună cu alte persoane, precum şi cu B. şi C., al căror dosar este prelucrat separat, şi după o înţelegere prealabilă, în cadrul unor infracţiuni organizate, au pătruns, fără să aibă dreptul, în societatea D., situată din Nr. Holsted, de unde au furat 13 role de cablu din cupru în valoare totală de 19.3000 DKK.

- La data de 12.01.2024, în jurul orei 21:45, împreună cu alte persoane, precum şi cu B. şi C., al căror dosar este prelucrat separat, şi după o înţelegere prealabilă, în cadrul unor infracţiuni organizate, au pătruns, fără drept, la întreprinderea E., situată la adresa din F., de unde au încercat să mai fure o rolă de cablu din cupru în valoare totală de 120325 DKK, dar nu au reuşit pentru că a sosit poliţia la locul respectiv. La data de 14.01.2024, în jurul orei 20:00 şi la data de 15.01.2024, în jurul orei 05:45 împreună cu alte persoane şi după o înţelegere prealabilă, în cadrul unor infracţiuni organizate, au pătruns, fără să aibă dreptul, la întreprinderea G. din Esbjerg, de unde au furat cel puţin 2.078 metri de cablu din cupru, 20 cartoane cu cutii din suc, diverse unelte, precum şi un set de cabluri, în valoare totală de 426.445 DKK.

- Între 21 ianuarie 2024, în jurul orei 19:30 şi 22 ianuarie 2024, în jurul orei 01:00 împreună cu alte persoane şi după o înţelegere prealabilă, în cadrul unor infracţiuni organizate, au pătruns, fără să aibă dreptul, la întreprinderea H. din Silkeborg, de unde au furat 22 role de cablu din cupru, în valoare totală de 385800 DKK.

S-a constatat că fapta săvârşită are corespondent în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) din C. pen. român.

Totodată, s-a notat că persoana condamnată nu şi-a exprimat consimţământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, faţă de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, consimţământul persoanei condamnate nu este necesar, având în vedere că acesta este cetăţean român, reţinând aici şi că prin hotărârea de condamnare din data de 04.10.2024 a Tribunalului Herning s-a dispus expulzarea acestuia din Danemarca şi interdicţia de reintrare pentru totdeauna.

În fine, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, întrucât hotărârea este definitivă şi executorie, fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa are corespondent în legea penală română, iar persoana condamnată are cetăţenie română, s-a subliniat că din verificările efectuate rezultă că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti străine prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva sentinţei penale nr. 21/F din data de 17 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, a formulat apel persoana condamnată A..

În esenţă, apelantul persoană condamnată a susţinut că nu şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare străine .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecăţii are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a cetăţeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunţată de o instanţă din Danemarca.

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată întrunirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Danemarca faţă de apelantul A..

Procedând la verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, după cum urmează:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

Astfel cum rezultă din actele dosarului, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă şi executorie, sentinţa penală nr. 99 - 1123/2024 pronunţată la data de 04.10.2024 de Tribunalul Herning din Danemarca, definitivă la data de 16.10.2024.

Din conţinutul certificatului emis de către autorităţile judiciare din Danemarca rezultă că persoanei condamnate i s-a stabilit durata totală a pedepsei de executat ca fiind de 2 ani şi 9 luni închisoare.

b) faptele pentru care s-au aplicat pedepsele ar fi constituit infracţiuni, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României şi autorul ar fi fost sancţionabil;

Fapta pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracţiune şi dacă ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat prev.de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) din C. pen. român.

c) persoana condamnată are cetăţenie română

Din verificările efectuate în cauză a rezultat că persoana condamnată A. este cetăţean român.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România).

Din certificatul emis în baza prevederilor art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene rezultă că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România, însă, astfel cum rezultă din dispoziţiile menţionate anterior, consimţământul nu este necesar în situaţia în care condamnatul este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România, iar această condiţie este îndeplinită în cazul lui A., având în vedere că prin hotărârea de condamnare din data de 04.10.2024 a Tribunalului Herning s-a dispus expulzarea din Danemarca şi interdicţia de reintrare pentru totdeauna cu privire la acesta.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Verificând motivele prevăzute în textul de lege anterior menţionat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză. Sub acest aspect, se observă că apelantul persoană condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripţia executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare; persoana condamnată are domiciliul stabilit în România, recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român; pedeapsa nu a fost aplicată pe motiv de discriminare (rasă, religie etc.), apelantul nu este cercetat pe teritoriul statului român pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnat în străinătate.

Critica formulată de apelantul condamnat I., în sensul că nu şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din danemarca, este nefondată, având în vedere considerentele expuse anterior, cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în cauză nefiind necesar consimţământul acestuia.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 21/F din data de 17 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana transferabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 21/F din data de 17 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană transferabilă, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2025.