Inadmissible cassation appeal: prohibition against re-evaluating factual evidence and sentence individualization in extraordinary remedy

Cameră de consiliu

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 546/06.11.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Iaşi, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 20 (douăzeci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "omor asupra unui membru de familie", prev. şi ped. de art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., alături fiindu-i aplicată şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a", lit. "b", lit. "d", lit. "h", lit. "m" şi lit. "n" (constând în interzicerea dreptului de a comunica cu părţile civile B., C., D. şi E., precum şi cu reprezentantul legal al ultimelor două, martora F., cât şi în interzicerea dreptului de se apropia de aceste persoane la mai puţin de 10 metri) din C. pen., pentru o perioadă de 4 ani, calculată conform dispoziţiilor art. 68 din C. pen.

De asemenea, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a", lit. "b", lit. "d", lit. "h", lit. "m" şi lit. "h" C. pen. (cu acelaşi conţinut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 546 din 06.11.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, în sensul înlăturării soluţiei de condamnare a inculpatului pentru comiterea unei infracţiuni de "omor asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 188 alin. (1), (19)9 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen.

Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării s-a înlăturat dispoziţia primei instanţe de condamnare a inculpatului A. pentru comiterea unei infracţiuni de "omor asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 188 alin. (1), (19)9 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 195, 199 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei prin încheierea din data de 27.05.2025.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii stabilite de prima instanţă, pe lângă pedeapsa principală şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi înlătură dispoziţiile contrare.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 30.07.2025 la penitenciar, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 01.09.2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 13.08.2025.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că nu s-a dat eficienţă principiului in dubio pro reo, neexistând o dovadă concretă cu privire la loviturile cauzatoare de moarte De asemenea, recurentul inculpat a mai adus critici în raport cu probele astfel cum au fost administrate şi interpretate.

Totodată, a arătat că pedeapsa este nelegală întrucât nu au fost reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Astfel, a arătat că a recunoscut situaţia de fapt prin prisma propriei percepţii, nefiind de acord cu încadrarea juridică stabilită, motiv pentru care instanţa a respins cererea de judecare în procedura recunoaşterii vinovăţiei.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25.09.2025, procedura de comunicare a recursului în casaţie fiind îndeplinită.

La data 02.10.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Astfel, se constată că recursul în casaţie este promovat de inculpatul A. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, respectiv decizia penală nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, fiind formulat în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, domiciliul acestuia, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a redactat cererea, în speţă, inculpatul.

În schimb, condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, cu toate că acesta a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând, pe de o parte, că nu s-a dat eficienţă principiului in dubio pro reo, neexistând o dovadă concretă cu privire la loviturile cauzatoare de moarte, iar, pe de altă parte, că pedeapsa este nelegală întrucât nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

În acest context, susţinerile recurentului-inculpat referitoare la faptul că nu există probe cu privire la loviturile care au cauzat moarte victimei ori cele ce ţin de analiza probatoriului efectuată de către prima instanţă şi de către cea de apel excedează oricărui motiv de recurs în casaţie astfel cum este reglementat în dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, prin aceste motive, în realitate, nu se urmăreşte să supună cenzurii Înaltei Curţi legalitatea incriminării în speţă prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci se tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Totodată, se constată că argumentele referitoare la faptul că nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv reducerea cu 1/3 a pedepsei având în vedere că a solicitat să fie judecat în procedura privind recunoaşterea învinuirii, nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cauză, instanţa de casaţie constată că recurentul inculpat invocă o încălcare a limitelor de pedeapsă în raport de instituţii juridice pe care instanţele de fond şi apel nu le-au reţinut. Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casaţie, nu poate avea în vedere în stabilirea limitelor legale ale pedepsei cu închisoarea anumite cauze de reducere, circumstanţe judiciare, atenuante sau agravante, ce nu au fost reţinute de către instanţa de apel şi nici nu poate reaprecia modalitatea de executare a pedepsei. Reţinerea acestora reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond/apel, această operaţiune juridică neputând fi făcută în calea extraordinară a recursului în casaţie. Instanţa de casaţie nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, recursul în casaţie urmărind să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziţiile art. 447 C. proc. pen. stipulând la rândul lor că instanţa de recurs în casaţie verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen. în ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat, instanţa constată că este inadmisibilă în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 644 din 28 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.