Cassation appeal against murder and robbery conviction inadmissible due to expiration of thirty-day filing deadline

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 20 din data de 14 martie 2007, pronunţată Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, în dosarul nr. x/2007, printre alţii, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. d), 176 lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) din C. pen. şi la pedepsele principale de câte 12 ani închisoare şi pedepsele complementare de interzicere, pe o durată de 5 ani, ale drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 20 de ani închisoare.

I s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) din C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 din C. pen.

Din pedeapsa principală s-a scăzut reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului, de la data de 21 martie 2006 la zi şi s-a menţinut măsura arestării preventive.

În baza art. 118 lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: suport de lumânare, piatră, cablu telefonic roşu, mâner cuţit negru, lacăt, fragment telecomandă, mâner clanţă exterior, mâner clanţă interior, lumânare roşie, pânză dantelă pat, 4 capace siguranţe fuzibile tablou electric, ambalaj tensiometru, cutie tensiometru electronic, resturi carbonizate, două lame de cuţit.

S-a dispus restituirea către partea vătămată B. a unei legitimaţii de veteran de război, către inculpatul A. a unor fotografii şi a unui set chei cu breloc.

S-a respins cererea inculpatului A. de restituire a unei geci din piele maro, a unei perechi de pantaloni negri, a unui tricou şi a unor cartele de telefon.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească 716,20 RON către partea civilă Spitalul Judeţean Braşov, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 1520 RON către partea civilă Spitalul Municipal Făgăraş, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, 10.000 RON către partea civilă C. junior, cu titlu de daune materiale, 50.000 RON către părţile civile C. junior, D. şi E., cu titlu de daune morale, 1926,22 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă F. şi a constatat că partea vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, părţile civile D., E. şi C., părţile responsabile civilmente A. şi G. şi ambii inculpaţi.

Prin decizia penală nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 14 martie 2007 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, ce a fost desfiinţată şi rejudecând:

În baza art. 334 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) din C. pen. în infracţiunile de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (17)6 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) din C. pen., pentru inculpatul A. (faptele privind pe părţile vătămate B. şi F.); din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. b) şi d), 176 alin. (1) lit. d) din C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. d), 176 alin. (1) lit. c) şi d) din C. pen. (fapta privind pe victima C.);

A fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse;

- pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi e) din C. pen. pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 21 alin. (2) prima teză, art. 174 alin. (1), (17)6 alin. (1) lit. a) şi d), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. c) din C. pen.

- pedeapsa principală de 25 de ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 10 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) din C. pen. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) lit. d), 176 alin. (1) lit. c) şi d), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. c) din C. pen.

- pedepsele principale de câte 14 ani şi pedepsele complementare ale interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) din C. pen., pentru două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. lit). b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 30 de ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) din C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 392/12 august 2004 a Judecătoriei Mediaş şi s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 472 zile închisoare, cu pedeapsa de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa principală cea mai grea, de 30 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen., s-au contopit pedepsele complementare stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator.

Din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) din C. pen.

În esenţă, s-a constatat că prima instanţă a procedat greşit atât cu privire la extinderea procesului penal pentru infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), (17)6 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cât şi cu privire la încadrarea juridică a faptei privind-o pe victima C..

Având în vedere că instanţa a fost sesizată cu fapta privind pe părţile vătămate B. şi F., reţinându-se că, pentru sustragerea bunurilor acestora, inculpatul A. a înjunghiat-o în spate pe partea vătămată B., aceasta rămânând cu lama ruptă în corp până la intervenţia chirurgicală şi timp de circa două ore partea vătămată a fost legată şi ţinută sub ameninţarea cu moartea, deşi sângele îi curgea abundent din rană, procedeul juridic nu era cel prevăzut în art. 336 din C. proc. pen., de extindere a procesului penal pentru alte fapte, întrucât această faptă nu a fost descoperită în cursul judecăţii, ci erau incidente dispoziţiile art. 334 din C. proc. pen., cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Deşi potrivit raportului de constatare medico-legală, leziunile cauzate părţii vătămate B. nu i-au pus acesteia viaţa în primejdie şi au necesitat numai 16-19 zile de îngrijiri medicale, din materialitatea faptei inculpatului A., constând în înjunghierea părţii vătămate, bătrân în vârstă de 83 de ani, cu cuţitul într-o zonă vitală, precum şi lovirea acesteia cu cuţitul în zona feţei şi multiplele lovituri aplicate cu pumnii, urmată de legarea părţii vătămate, cu toate că acesteia îi curgea sânge din rană, Curtea a reţinut că atât inculpatul A., cât şi inculpatul minor H. au prevăzut şi acceptat posibilitatea suprimării vieţii părţii vătămate, un argument în plus fiind şi faptul că inculpaţii au tăiat firul telefonului şi i-au încuiat pe I. în casă, acceptând şi întârzierea acordării îngrijirilor medicale. Împrejurarea că partea vătămată a fost ţinută legată în această stare circa două ore deşi sângele îi curgea, timp în care soţia părţii vătămate era ameninţată cu tăierea urechilor pentru a-i lua cerceii, a fost considerată că denotă din partea inculpaţilor o deosebită ferocitate, suferinţele părţii vătămate fiind prelungite.

Având în vedere că inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, Curtea a reţinut că infracţiunea de tentativă la omor nu este absorbită în infracţiunea de tâlhărie. S-a apreciat că, deşi inculpatul minor H. a lovit-o, la rândul lui, pe partea vătămată B. cu piatra în cap, nu se poate reţine participarea sa la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor în calitate de autor, această acţiune constituind elementul material al infracţiunii de tâlhărie, acesta, prin prezenţa sa, a încurajat pe celălalt inculpat la săvârşirea faptei şi a anihilat posibilitatea de apărare a părţii vătămate.

Solicitarea procurorului, de a se reţine şi dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen., respectiv săvârşirea tentativei la omor "din interes material" şi "profitând de starea de neputinţă a victimei se a se apăra", nu a fost primită, întrucât s-ar ajunge la o dublă agravare a răspunderii penale a inculpaţilor. De asemenea, s-a constatat că, deşi partea vătămată B. era în vârstă de 83 de ani la data săvârşirii faptei, nu se poate reţine că a fost în neputinţă de a se apăra, vârsta înaintată neconstituind prin ea însăşi o stare de neputinţă în sensul legii penale. S-a considerat că dacă partea vătămată s-ar fi aflat într-o stare de neputinţă, nu s-ar mai justifica legarea acesteia şi ţinerea ei sub pază de către inculpatul H. în timp ce inculpatul A. căuta banii.

Nici solicitarea subsidiară, de reţinere a circumstanţei agravante legale prevăzute în art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume săvârşirea infracţiunii din motive josnice, s-a apreciat că nu poate fi primită, întrucât mobilul de factură egoistă al îmbogăţirii pe căi ilicite este sancţionat deja prin reţinerea infracţiunii de tâlhărie, infracţiunea scop în cazul de faţă.

În ce priveşte solicitarea de aplicare şi a art. 211 alin. (21) lit. e) din C. pen. pentru infracţiunea de tâlhărie privind pe I., pe motiv că părţii vătămate B. i s-a cauzat şi o sluţire, Curtea a observat că din probele administrate nu rezultă o asemenea urmare, arătată în art. 182 din C. pen. şi, mai mult, atâta vreme cât în sarcina inculpaţilor s-a reţinut infracţiunea de tentativă la omor asupra părţii vătămate B., vătămarea corporală gravă este absorbită de tentativa la omor.

Împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs în casaţie recurentul A..

Recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 12 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnat în anul 2006 la o pedeapsă de 20 ani de închisoare, iar în calea de atac a fost condamnat pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav privind pe persoana vătămată B., deşi, conform certificatului medico-legal, a avut nevoie doar de 16-19 zile de îngrijiri medicale şi leziunile nu au fost de natură a-i pune viaţa în pericol, motiv pentru care a apreciat că această faptă s-ar încadra în prevederile art. 193 alin. (1) din C. pen. şi, din acest punct de vedere, pedeapsa ce i s-a stabilit ar fi şi ea nelegală. A mai arătat că a formulat târziu calea de atac a recursului în casaţie deoarece era internat în spital.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 09.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 07.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

Din examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. îndeplineşte cerinţa de formă prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind o hotărâre prin care se soluţionează acţiunea penală, respectiv cea civilă alăturată acesteia.

Se observă însă că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, nu a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

În acest sens, se reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 14.09.2007 prin administraţia Penitenciarului Codlea. Astfel, în raport de data comunicării deciziei din apel, termenul de declarare a recursului în casaţie, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 14.10.2007.

Or, prezenta cerere de recurs în casaţie a fost introdusă de recurentul A. la data de 16.06.2025 (data poştei), cu depăşirea, prin urmare, cu 18 ani a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel.

În consecinţă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurent nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., ceea ce face inutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2007.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 149/AP din data de 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2007.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.