Cassation appeal inadmissible; final conviction for forged-document driving offenses upheld.

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 183 din data de 29 noiembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2022, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

S-a constatat că infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen., ce face obiectul prezentei cauze este concurentă, conform art. 38 alin. (1) din C. pen., cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere, prin sentinţa penală nr. 46/10.12.2020, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021.

A fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an şi 3 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 46/10.12.2020, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 9 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

- a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele patru pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 1 an şi 4 luni închisoare.

S-a constatat că infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi infracţiunea de uz de fals, ce fac obiectul prezentei cauze, sunt concurente.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele două pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., ce fac obiectul prezentei cauze, sunt săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 46/10.12.2020, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021.

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a dispus adăugarea la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă pentru infracţiunile concurente prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen., art. 334 alin. (2) din C. pen., art. 335 alin. (1) din C. pen. şi art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. a pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare, stabilită prin prezenta sentinţă pentru infracţiunile concurente prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen. şi art. 323 din C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea permisului de conducere, aparent eliberat de autorităţile din Cehia, aflat la dosarul de urmărire penală şi a documentului redactat în limba cehă eliberat pe numele inculpatului, depus de inculpat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru la data de 17.08.2022, aflat la dosarul de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 771 din data de 12 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A..

S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru împotriva sentinţei penale nr. 29 noiembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2022, s-a desfiinţat în parte sentinţa sub aspectul laturii penale şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele rezultante componente de 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. cu pedepsele principale la care a fost condamnat acesta prin sentinţa penală nr. 46/10.12.2020 a Judecătoriei Baia de Aramă, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 9 luni închisoare).

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie.

S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă care nu sunt contrare deciziei.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit situaţia de fapt imputată inculpatului în concordanţă cu probatoriul administrat, care se coroborează pe deplin, procedând la analizarea, evaluarea şi interpretarea tuturor probelor cauzei, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptelor şi la comiterea acestora de către inculpat.

Curtea, examinând apărările inculpatului, formulate atât cu ocazia audierii la prima instanţă, cât şi în apel, a observă că relatările sale cu privire la împrejurările în care a intrat în posesia permisului falsificat nu sunt constante, prezentând situaţii de fapt vădit distincte cu ocazia audierilor succesive (declaraţie din 20 aprilie 2023 la prima instanţă, respectiv 16 aprilie 2025 la instanţa de control judiciar).

Inculpatul a solicitat achitarea sa, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 30 din C. pen., invocând că la momentul obţinerii permisului de conducere a acţionat cu convingerea fermă că demersurile în care se implică sunt unele legale, iar documentul astfel procurat îi conferă dreptul de a conduce autoturisme pe teritoriul Uniunii Europene, însă Curtea, independent de argumentele inculpatului referitoare la lipsa sa de pregătire juridică, a reţinut că acesta este un adult, îndeplineşte atribuţii de paznic de vânătoare fiind de presupus în aceste condiţii că are drept de port armă şi implicit că este o persoană familiarizată cu rigorile legale, că are studii medii (12 clase) şi că a urmat cursuri de legislaţie rutieră în vederea obţinerii permisului de conducere în România, fiind greu de admis teza apărării în sensul că din punct de vedere intelectual a fost incapabil să înţeleagă că se angrenează în demersuri ilegale, această concluzie fiind susţinută şi de modul concret în care inculpatul recunoaşte că a obţinut permisul, respectiv contra unei sume consistente de bani, în urma unor negocieri referitoare la categoriile dorite şi preţul cerut de cel care falsifica documentul, fără nici o pregătire prealabilă, fără a urma cursuri, fără a susţine o testare.

Referitor la aparentele diligenţe pe care inculpatul le depune pentru a clarifica dubiile referitoare la valabilitatea permisului obţinut (inculpatul şi fiul său fac referire la faptul că ar fi luat legătura cu cetăţeni de origine cehă solicitându-le să le confirme că permisul este legal), Curtea a constatat că nu sunt probate în niciun fel, sunt ineficiente şi derizorii şi ele intervin într-un moment ulterior obţinerii permisului de conducere falsificat.

În aceste condiţii, Curtea a concluzionat că inculpatul nu s-a aflat într-o veritabilă stare de eroare la momentul la care a negociat şi a facilitat obţinerea unui permis de conducere în modalitatea reţinută, că avea dubii serioase încă de la acel moment (de altfel în discuţiile purtate prin intermediul x chiar solicită informaţii cu privire la modul în care poate verifica documentul - mesajul din 15 iulie 2020 ora 17:07), dubii pentru a căror înlăturare însă nu a întreprins niciun demers concret, deşi era evident că este suficient să solicite lămuriri de la organele în drept să elibereze şi să controleze permisele de conducere, respectiv de la organele de poliţie.

Curtea a reţinut că nu se confirmă nici teza inculpatului că valabilitatea documentului examinat ar fi fost confirmată indirect ca urmare a prezentării sale organelor de poliţie rutieră cu ocazia unor controale în trafic realizate anterior datei de 17 iunie 2021.

Cu ocazia audierii în apel inculpatul a susţinut că a prezentat permisul de conducere în cel puţin două ocazii unor echipaje de poliţie rutieră şi că, în acest context, poliţiştii au verificat baza de date, restituindu-i înscrisul falsificat şi confirmându-i că acesta îi conferă dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice (declaraţie din 16 aprilie 2025), însă Curtea a constatat că IGPR - Direcţia Rutieră precizează că în intervalul de timp relevant (cuprins între data obţinerii permisului falsificat şi data constatării infracţiunii flagrante respectiv 01 ianuarie 2020 - 17 iunie 2021) nu există nicio informaţie din care să rezulte că inculpatul ar fi fost oprit în trafic sau că s-ar fi procedat la verificarea bazelor de date referitoare la dreptul său de a conduce autoturisme, şi mai mult, că în cazul persoanelor care au permise de conducere eliberate în altă ţară membră UE, acestea sunt luate în evidenţă în bazele de date gestionate de MAI doar dacă au săvârşit abateri de la regimul rutier pe teritoriul României - răspuns IGPR - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În raport de conţinutul acestei din urmă adrese, Curtea a evidenţiat că valabilitatea permisului de conducere ceh nu putea fi verificată de poliţiştii români cu ocazia unui control în trafic, aşa cum susţine inculpatul, pentru simplul motiv că nu existau în bazele de date naţionale informaţii referitoare la documentele emise de autorităţile din alt stat şi singura verificare pe care o puteau face organele de poliţie cu ocazia depistării în trafic a inculpatului era în bazele de date gestionate de autorităţile naţionale române, în cadrul cărora inculpatul nu figurează ca posesor al permisului de conducere, în acest sens adresa nr. x/06.10.2021.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale aplicate de judecătorie, Curtea a constatat că pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni concurente prima instanţă a aplicat pedepse orientate spre minim, dând relevanţă atât datelor care particularizează faptele (gravitate medie, urmările produse, importanţa valorilor sociale ocrotite de legea penală), cât şi celor referitoare la persoana inculpatului, atât circumstanţele favorabile acestuia, cât şi cele nefavorabile (vârsta, conduita în societate, loc de muncă stabil, situaţie familială pe de o parte iar pe de altă parte antecedentele penale, conduita procesuală inconsecventă, evident nesinceră).

Curtea a apreciat întemeiată critica parchetului referitoare la nelegalitatea soluţiei pronunţate din perspectiva modului de calcul al pedepsei rezultante, constatând că infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale (săvârşită în lunile iunie - iulie 2020) este într-adevăr concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării prin sentinţa penală nr. 46/10.12.2020 a Judecătoriei Baia de Aramă, definitivă la data de 05 ianuarie 2021.

În aceste condiţii, a reţinut că în mod corect s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei stabilită prin sentinţa sus-menţionată, şi totodată stabilirea unei noi pedepse rezultante pentru toate infracţiunile concurente şi făcându-se aplicarea art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. pedeapsa rezultantă constă în pedeapsa cea mai grea - aceea de 10 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii - la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte trei pedepse, respectiv o treime din 27 de luni, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 46/10.12.2020 a Judecătoriei Baia de Aramă inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea a trei infracţiuni, pentru fiecare dintre acestea fiind aplicată o pedeapsă de 9 luni închisoare. Curtea a reţinut că sporul rezultat în urma acestui calcul matematic nu este de 6 luni închisoare aşa cum a reţinut prima instanţă ci de 9 luni închisoare (27:3=9), astfel că pedeapsa rezultantă este de 1 an şi 7 luni (10 luni la care se adaugă 9 luni) şi nu 1 an şi 4 luni cum în mod greşit a calculat judecătoria.

Curtea a evidenţiat şi că majorarea pedepsei rezultante parţiale se va reflecta şi în pedeapsa rezultantă finală, calculată conform art. 43 alin. (2) din C. pen., aceasta urmând să fie 3 ani şi 3 luni închisoare şi nu 3 ani aşa cum a stabilit prima instanţă.

Împotriva deciziei penale nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărător ales, a arătat că infracţiunile pentru care a fost condamnat presupun, din punct de vedere subiectiv, ca fapta să fie săvârşită cu intenţie, directă sau indirectă, adică făptuitorul să conştientizeze faptul că actul care-i legitimează un anumit tip de activităţi este contrafăcut, să se prevaleze de acest act pentru a produce consecinţe juridice, să cunoască caracterul antisocial al faptelor sale şi să nu aibă nici un fel de justificare pentru acţiunile sale. A susţinut că eroarea cu privire la caracterul fals al înscrisului face ca intenţia să lipsească, fapta neputând fi inclusă în sfera domeniului penal, câtă vreme lipsesc elementele de tip subiectiv specifice conţinutului constitutiv al fiecăreia dintre cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat

Recurentul a arătat că, în speţă, nu există probe sau elemente de tip prezumtiv, pe care folosindu-le, să poată înfrânge prezumţia de nevinovăţie şi care să se circumscrie specificului de natură subiectivă al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, încrederea sa într-un instrument apt prin calităţile pe care le prezenta să convingă sub toate aspectele că era un înscris oficial care autoriza activitatea de şofat nefiind contrazisă de nicio probă. În opinia sa, caracterul vincibil al erorii nu poate fi pus pe seama unor proceduri standard de obţinere al permisului de conducere, în urma absolvirii unei şcoli de şoferi şi a susţinerii unui examen şi nici pe seama procedurii în care i-a fost transmis, care nu era una suspicionabilă, în administraţiile vestice majoritatea actelor fiind comunicate în acest fel, iar plata unor astfel de servicii se face online către profesionişti specializaţi pentru obţinerea unor astfel de acte.

În continuare, s-a precizat că reprezentarea pe care a avut-o nu a fost cea a unui act fals, neexistând nici un element obiectiv în acest sens, a acţionat fiind convins de legalitatea demersului său şi nu cu intenţia folosirii unui înscris contrafăcut pentru a exercita un drept, prin urmare acţiunile sale nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate şi, în rejudecare, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 07.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa o respinge, prin încheiere definitivă.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, aminteşte faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, respectiv acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Recurentul nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa achitării sale pentru aceste infracţiuni, întrucât faptele nu ar fi fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Solicitarea recurentului de a se constata că faptele pentru care a fost condamnat nu au fost săvârşite cu intenţie nu permite o analiză prin prisma prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, se reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

De asemenea, se constată că recurentul a invocat drept critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. elementele subiective din structura normei de incriminare a infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, însă aspectele ce vizează neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăţie cu care au fost comise infracţiunile, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

În concluzie, criticile recurentului nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Se reaminteşte că examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa de apel şi nu la o nouă judecată a acesteia.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.