Criminal complaints against prosecutors for abuse of office and falsification of justice acts based on disagreement with procedural rulings and evidence interpretation

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către persoana vătămată A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu privire la faptele pretins săvârşite de către magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că la data de 13.11.2018, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie s-a înregistrat, sub nr. x/2018, plângerea persoanei vătămate A., care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., în legătură cu instrumentarea unor dosarele penale aflate în partida magistratului procuror ante menţionat, respectiv dosarele penale nr. x/2012, y/2014 şi 389/P/2017.

Faţă de aspectele semnalate, prin ordonanţa nr. 569/P/2018 din 05.03.2019 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu referire la toate infracţiunile sesizate.

La data de 02.02.2019, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie s-a înregistrat, sub nr. x/2019, o nouă sesizare a persoanei vătămate A., care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul procuror B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., fals intelectual, prev. de alt. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în legătură cu modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin ordonanţa nr. 2266/P/2019 din data de 15.09.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate mai sus.

Prin ordonanţa nr. 2266/P/2019 din data de 18.11.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a dispus reunirea dosarului penal nr. x/2019 la dosarul penal nr. x/2018

Conform actelor de sesizare, actele materiale ale infracţiunilor sesizate au constat în următoarele aspecte:

- persoana vătămată a fost trimisă în judecată în dosarul penal nr. x/2012 pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi fapta nu exista conform celor descrise prin rechizitoriu, fiind încălcate astfel principiile procesual penale, îndeosebi cel privind aplicarea legii penale mai favorabile;

- în dosarul penal nr. x/2012, magistratul procuror B. a respins cererea de probatoriu a efectuării unei comisii rogatorii internaţionale, a stabilit prejudiciul în privinţa persoanei vătămate fără efectuarea unei constatări sau expertize, ceea ce a condus la o interpretare eronată a probatoriului şi o instituire abuzivă a sechestrului asiguratoriu;

- în dosarul penal nr. x/2014, s-a dispus în mod neîntemeiat ca inadmisibilă respingerea cererii de recuzare formulată de către persoana vătămată împotriva procurorului de caz, deşi avea calitatea procesuală pentru a formula o astfel de cerere;

- în dosarul penal nr. x/2014, procurorul de caz a fumizat informaţii confidenţiale din dosar lichidatorului judiciar C. în scopul atragerii răspunderii patrimoniale personale a persoanei vătămate, a refuzat administrarea de probatorii utile soluţionării cauzei, respectiv efectuarea unor comisii rogatorii internaţionale, a distorsionat realitatea şi, în mod constant, a favorizat pe beneficiarii reali ai infracţiunii de spălare de bani;

- prin dispunerea soluţiei de clasare faţă de faptele denunţate împotriva numiţilor D., E. şi F., magistratul procuror B. a împiedicat tragerea la răspundere penală a acestora, acţiune confirmată şi prin admiterea plângerii împotriva soluţiei de către judecătorul de cameră preliminară;

- prin declaraţia mincinoasă luată martorului G. în data de 11.02.2015, procurorul de caz a produs o probă nereală în scopul dovedirii unei fapte penale împotriva persoanei vătămate, întrunindu-se astfel atât elementele constitutive ale infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cât şi ale celei de influenţare a declaraţiilor;

- în dosarul penal nr. x/2015, procurorul de caz a instituit în mod netemeinic şi nelegal măsura popririi asupra contului persoanei vătămate, întrucât s-a omis împrejurarea deţinerii în realitate a sumei de către creditoarea S.C. H. S.R.L.;

- deşi în dosarul penal nr. x/2015 au fost formulate cereri de recuzare a procurorului de caz, acestea au fost respinse în mod neîntemeiat ca fiind inadmisibile pe lipsa calităţii procesuale a persoanei vătămate;

- procurorul de caz B. a săvârşit infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prin aceea că a solicitat informaţii prin intermediul canalelor de comunicare judiciară în scopul obţinerii de date despre I. şi J., însă acestea nu au fost depuse la dosarul cauzei, întrucât erau în favoarea persoanei vătămate şi în defavoarea numitului D.;

- prin redactarea rechizitoriului nr. x, procurorul de caz a săvârşit 2 acte materiale de fals intelectual şi uz de fals, constând în aceea că a expus situaţii nereale privind anturajul persoanei vătămate şi al existenţei S.C. I.;

- în soluţionarea dosarului penal nr. x/2017, procurorul de caz a săvârşit infracţiunea de uzurpare a funcţiei prin aceea că, deşi aceasta a fost învestită de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin cu soluţionarea unei plângeri penale punctuale, şi-a extins în mod nelegal obiectul sesizării cu privire la alte aspecte ce nu erau vizate de sesizare;

- în urma rechizitoriului nr. x din 08.12.2016, procurorul de caz a omis să se pronunţe cu privire la o parte din faptele penale cu care a fost învestită pentru cercetări, respectiv faptele de fals, uz de fals, evaziune fiscală şi spălarea banilor, imputabile numiţilor D., E. şi F..

În baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022, prin adresa din 30.03.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, dosarul a fost trimis pe cale administrativă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, unde s-a înregistrat sub nr. x/2022.

Faţă de aspectele semnalate, procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenţei faptelor şi al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, date fiind considerentele expuse în continuare.

Astfel, s-a menţionat că din actele de urmărire penală a rezultat că persoana vătămată a fost cercetată în calitate de inculpat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals şi economice în cadrul mai multor dosare penale înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- nr. 237/P/2012 soluţionat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 20.11.2014, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la spălare a banilor şi fals material în înscrisuri oficiale;

- nr. 366/P/2014 soluţionat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 08.12.2016, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- dosar penal nr. x/2017 soluţionat de către magistratul procuror B. prin ordonanţa din data de 16.12.2019 în care s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei privind sesizarea ONPCSB sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Faţă de aspectele semnalate, procurorul a constatat că persoana vătămată a criticat, în esenţă, modalitatea în care magistratul procuror B. a instrumentat dosarele penale în care aceasta a fost pusă sub acuzare ori a formulat diferite sesizări penale, apreciind că, în realitate, ar fi urmărit trimiterea sa în judecată prin producerea unor probe nereale ori protejarea altor făptuitori în sensul diminuării ori al împiedicării tragerii la răspundere al acestora.

Argumentele persoanei vătămate s-au axat pe modul în care magistratul procuror a interpretat şi a aplicat normele de drept material şi procesual, invocând o tendinţă a acestuia de a conduce ancheta penală spre administrarea probelor în defavoarea sa, fără a avea o preocupare reală de a le administra în contrabalansare şi în favoarea acesteia. Mai mult decât atât, persoana vătămată a apreciat că, prin diferite acţiuni de influenţare a cursului activităţii de urmărire penală, magistratul procuror ar fi denaturat adevărul prin producerea sau ticluirea unor probe nereale, tipice elementelor materiale ale infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare şi cercetare abuzivă, însă, s-a apreciat că din probatoriul administrat nu au rezultat elemente factuale şi probatorii care să confirme aceste acuzatii.

Cu titlu exemplificativ, procurorul a arătat că persoana vătămată a considerat că magistratul procuror nu a permis consultarea de către aceasta a actelor dosarului ori nu a procedat la analiza pe fond a cererilor acesteia, invocându-se lipsa calităţii procesuale, însă în acest sens, deşi în aparenţă nemulţumirile acesteia pot fi justificate, în prezenta cauză nu poate fi depăşită prerogativa de apreciere liberă şi independentă a procurorului de caz în instrumentarea propriului dosar, fiind necesar ca dincolo de aceste acuzaţii să se releve o conduită de rea credinţă din partea acestuia în efectuarea urmăririi penale. Or, s-a considerat că, nici din aspectele semnalate, nici din actele de urmărire penală ale prezentei cauze, nu au fost evidenţiate aspecte de natură să conducă la conturarea unor elemente probatorii certe care să susţină teza acuzatorie a persoanei vătămate.

De asemenea, s-a reţinut că a fost susţinută ipoteza unei pretinse sustrageri a unor probe din dosar prin ascunderea unor rezultate obţinute prin intermediul canalelor de comunicare internaţională în referire la societăţile I. şi J., însă din verificările efectuate la nivelul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională a rezultat că nu a existat o corespondenţă cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ci cu instanţa de judecată din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/2016 la datele de 12.06.2018 şi 18.02.2019.

În referire la o pretinsă divulgare a unor informaţii confidenţiale din dosar către lichidatorul judiciar C., procurorul a constatat, pe de o parte, că persoana vătămată nu a fost suficient de precisă în descrierea datelor care ar fi constituit obiectul divulgării iar, pe de altă parte, se va reţine că lichidatorul judiciar este asimilat funcţionarului public, în această calitate fiind îndrituit să ia cunoştinţă de acte specifice activităţii sale profesionale, concomitent cu dreptul organului de urmărire penală de a solicita date şi informaţii necesare administrării probatoriului.

S-a arătat că indiferent de oferirea sau nu a unor date necorespunzătoare adevărului de către martorul G. în data de 11.02.2015, în lipsa unor probe concludente nu se poate reţine în aceeaşi măsură o pretinsă influenţare prin corupere, constrângere ori alte acte cu caracter vădit intimidant a declaraţiei martorului de către procurorul de caz. O astfel de conduită nu poate fi analizată decât în contextul unei aprecieri subiective a persoanei vătămate, rămânând ca pretinsa infracţiune de mărturie mincinoasă să fie cercetată ca faptă de sine stătătoare în cadrul dosarului penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reînregistrat în urma desfiinţării soluţiei de clasare de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia prin încheierea nr. 65/21.06.2018 din dosarul nr. x/2017.

Totodată, a precizat procurorul că se apreciază nefondată acuzaţia de uzurpare a funcţiei imputabilă magistratului procuror prin aceea că şi-ar fi extins în mod abuziv prerogativele cu privire la alte aspecte decât cele sesizate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, dat fiind faptul că, pentru lămurirea unei cauze penale sub toate împrejurările, organul de urmărire penală poate să dispună o extindere a ariei verificărilor, inclusiv o extindere a cercetărilor în referire la alte fapte de natură penală, inclusiv în contextul oficialităţii procesului penal conform căruia procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârşirea unor infracţiuni.

Faţă de infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi favorizarea făptuitorului pretins săvârşite în instrumentarea dosarelor penale, procurorul a precizat că, în primul rând, activitatea de urmărire penală este subsumată principiilor procesual penale cărora administrarea şi interpretarea probelor sunt atribute exclusive ale organelor de urmărire penală, iar în prezenta sesizare nu au fost relevate stări, fapte sau împrejurări care să conducă la ipoteza săvârşirii unor acţiuni abuzive contra înfăptuirii justiţiei, de serviciu sau de corupţie în decursul activităţilor de urmărire penală.

A precizat procurorul că argumentele expuse de către persoana vătămată nu pot depăşi limitele unor critici de legalitate şi temeinicie a unor soluţii pronunţate de către magistratul procuror în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. În afara expunerii unor percepţii personale privind realitatea obiectivă ori a modului de interpretare a probelor ori raţionamentului logico-juridic al magistratului învestit cu soluţionarea cauzei, procurorul a apreciat că persoana vătămată nu a fost în măsură să poată oferi indicii clare ale conturării unor elemente subiective specifice intenţiei de a denatura adevărul judiciar de către magistrat, astfel încât ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de serviciu sau de fals nu poate fi susţinută pe deplin.

De asemenea, s-a constatat că expunerea în circumstanţiere a unor stări şi împrejurări privind modul defectuos în care s-au derulat procedurile penale ale dosarelor instrumentate de către organele judiciare nu este în măsură să contureze o acţiune de sprijinire a unor făptuitori de către magistratul procuror reclamat în prezenta cauză, fiind necesar ca aceste acuzaţii să fie susţinute solid de elemente probatorii certe care să înlăture prezumţia de nevinovăţie dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, în lipsa conturării unor elemente factuale concrete care să susţină ipoteza persoanei vătămate, s-a reţinut că acuzaţiile acesteia nu se pot îndrepta către raţionamentul logico-juridic pe care magistratul s-a bazat în soluţionarea unei cauze, ci răspunderea acestuia va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

În consecinţă, pentru motivele expuse, prin ordonanţa din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei întrucât faptele nu există.

Împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa nr. 854/P/2022 din data de 2.04.2024, petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 339 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 108/II/2/2024 din data de 30 mai 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare, ca nefondată.

Procurorul ierarhic superior, examinând plângerea petentului, a constatat că în mod just a fost adoptă soluţia de clasare, în raport de datele speţei.

Astfel, s-a apreciat că în cauză, procurorul a reţinut în mod corect, din probele administrate, că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.., potrivit căruia "fapta nu există" şi dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia faptică reclamată şi în raport de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

De asemenea, din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârşirea vreunei fapte de natură penală, apreciindu-se că nemulţumirile petentului cu referire la modul concret de soluţionare a unei cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraţilor care au rezolvat cauzele.

S-a menţionat că a încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraţilor care au dispus soluţiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menţiona că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi cele ale legii privind organizarea judiciară, soluţiile dispuse de procurori şi hotărârile pronunţate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicţional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, în ceea ce priveşte judecătorii.

Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În hotărârile pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, "de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre păţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale."

Altfel spus, s-a precizat că în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluţiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credinţe.

S-a mai menţionat că soluţiile pronunţate de magistraţi nu pot fi cenzurate decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare.

Prin urmare, s-a apreciat că soluţia de clasare emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) este legală şi temeinică, motiv pentru care procurorul ierarhic superior a respins plângerea petentului A. ca nefondată.

Împotriva soluţiei de clasare, în termen legal, petentul A. a formulat prezenta plângere.

Prin plângerea formulată, petentul A., în esenţă, a susţinut că prin ordonanţa atacată nu s-a răspuns deloc, în concret, criticilor aduse, cercetarea celor două plângeri ale petentului a lipsit cu desăvârşire, în cei şase ani nici măcar un singur act de cercetare penal nu a fost făcut, arătând că în mod repetat a formulat cereri probatorii, din cuprinsul ordonanţei nerezultând dacă acestea au fost vreodată soluţionate.

În opinia petentului, lipsa efectivă a oricărui act de cercetare a condus la soluţia pronunţată, sens în care a solicitat ca în temeiul art. 340 C. proc. pen. şi exigenţele deciziei CCR 618/2020, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei spre cercetare la parchet.

S-a arătat în cuprinsul plângerii că, un alt element concret pe care l-a solicitat si nu a făcut obiectul niciunei cercetări, a fost reprezentat de actul material de abuz în serviciu reprezentat de pronunţarea ordonanţei de sechestru în dosarul x/2015 din data de 26.06.2015 prin care s-a instituit poprirea asupra sumei de 570.284,26 RON, ordonanţă ce a fost desfiinţată prin încheierea 121/13.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova in dosarul x/2015, hotărâre definitivă, de asemenea, un alt element concret ce nu a făcut o analiză justă a procurorului de caz este reprezentată de încheierea penala definitiva nr. 65/21.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul x/2017, relativ la soluţiile de clasare pronunţate de procurorul B..

A mai menţionat petentul în plângere că au fost formulate mai multe cereri în probaţiune, nesoluţionate, indicând în acest sens verificările privind comisia rogatorie sau faptul că nu au fost audiaţi martorii G., K. şi L., în cei şase ani de pretinsă anchetă rezultând că nu au fost făcute deloc actele de cercetare în cauză, iar prin raportare la aceste considerente a solicitat admiterea plângerii cu consecinţa trimiterii cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.

De asemenea, a arătat că un element al neverificării plângerii rezultă din aceea că deşi, aceasta priveşte două infracţiuni comise de procurorul M. şi anume neglijenţă în serviciu şi favorizarea făptuitorului, acestea nu sunt deloc soluţionate prin ordonanţă, nefiind clasate şi ramând necercetate.

Astfel, a subliniat că nu a fost efectuată în cauză nici un fel de anchetă penală, procurorul de caz investit, nepronunţându-se prin ordonanţa nici măcar în privinţa celei de-a doua persoane împotriva căreia a fost formulata plângerea, respectiv dl. M., astfel cum ar fi fot obligat, considerând petentul că Ordonanţa de clasare, raportat la întreg materialul pus la dispoziţie de către acesta, fiind una incalificabilă în ceea ce priveşte motivarea, modalitatea de soluţionare a plângerii fiind identică cu modalitatea de soluţionare a plângerilor de către procurorul împotriva căruia au fost formulate sesizările, respectiv B..

A menţionat petentul că organele judiciare au anumite obligaţii, cum ar fi:

- În raport de cererile şi susţinerile parţilor, trebuie sa administreze orice probe necesare stabilirii adevărului şi justei soluţionări a cauzei;

- După administrarea probelor, să motiveze corespunzător soluţia pe care o vor adopta, încât aceasta să cuprindă constatările la care s-a ajuns cu privire la faptele pentru care s-a formulat plângerea penală, la probele pe care se întemeiază aceste constatări şi alte date în legătură cu această cauză;

- Expunerea să cuprindă, printre altele, şi analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia;

- Să motiveze pe baza căror probe îşi fundamentează soluţiile, să arate probele pe care le înlătură şi să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze toate susţinerile din plângerea penală, apărările pe care şi le-a făcut partea şi să argumenteze care din acestea şi de ce sunt neconforme cu realitatea;

- Actul procurorului nu trebuie să fie un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situaţiei de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivata a unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de magistratul procuror şi care îşi găsesc justificarea în actul de dispoziţie adoptat.

În contextul celor expuse, analizând soluţia de clasare pronunţată în cauză, a susţinut petentul că se poate contura concluzia ca soluţia de clasare este una profund greşită, solicitând pentru aceste motive desfiinţarea Ordonanţei dispusă în cauză şi efectuarea unei anchete efective într-un termen rezonabil.

De asemenea, a solicitat, pentru eficientizare, disjungerea cauzei şi formarea a două dosare penale astfel cum au fost iniţial înregistrate, la care să se lucreze în paralel, considerând că în mod greşit cauzele au fost reunite printr-o ordonanţă necomunicată niciodată şi împotriva căreia nu a avut posibilitatea de a formula contestaţie.

În continuare, prin plângere, cu privire la infracţiunile pentru care a solicitat efectuarea de cercetări prin plângerea din 2018, petentul a arătat că actele materiale ale infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, uzurparea funcţiei, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, influenţarea declaraţiilor, falsul intelectual şi uz de fals nu au fost cercetate.

Referitor la doua plângere formulată în 2019, petentul în esenţă a arătat că în privinţa anchetei derulate în dosar x/2014, procuror B. a comis o serie de infracţiuni de abuz în serviciu dar şi favorizarea făptuitorului, fals intelectual, uz de fals, având drept rezultat inducerea în eroare a organelor judiciare. S-a susţinut că, după cum rezultă din rechizitoriul dosarului x/2014 din data de 08.12.2016, rechizitoriu semnat de către procuror B. şi verificat de procurorul general M., a fost dispusă trimiterea în judecată pentru o serie de fapte penale iar pentru altele, pentru care petentul formulase denunţuri sau plângeri, a fost dispusă soluţia de clasare.

A menţionat că aspectul relevant reprezentat de elementul material al laturii constitutive al infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului şi inducerea în eroare a organelor judiciare, este reprezentat de aceea că, în privinţa unei sesizări făcute de organele statului, respectiv atât de ANAF cât şi de BCCO, procurorul de caz B. nu a dispus nicio soluţie, respectiv nici clasarea, nici renunţarea la urmărirea penală şi nici disjungerea printr-o ordonanţă. A considerat că, această acţiune, de o profunda nelegalitate, a fost confirmată prin neglijenţă în serviciu de către procurorul general de la acea dată, M., pe de o parte fiind favorizaţi făptuitorii iar, pe de altă parte, fiind induse în eroare organele judiciare.

În consecinţă, petentul a arătat că, deşi a formulat două plângeri concise şi detaliate, însoţite de înscrisuri relevante, procurorul de caz a concluzionat cu privire la inexistenta infracţiunilor fără nici un fel de argumentaţie, neavând în vedere nici măcar probele înaintate de către petent, constând într-un număr foarte mare de înscrisuri depuse cu OPIS. Astfel, întrucât din cuprinsul Ordonanţei de clasare nu rezultă efectuarea niciunei anchete penale, fiind emise nişte concluzii de clasare absolut superficiale fără a fi sprijinite pe o analiză a infracţiunilor reclamate, petentul a solicitat desfiinţarea ordonanţei, cu dispunerea de către procurorul ierarhic superior a cercetării efective a plângerii depuse.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 07.06.2024, sub nr. x/2024, stabilindu-se prim termen de soluţionare a plângerii la data de 22.10.2024, când pricina a fost amânată pentru termenul din data de 19.11.2024, faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul petentului pentru pregătirea apărării.

De asemenea, a fost ataşat dosarul parchetului, nr. x/2022, împreună cu lucrarea aferentă, nr. 108/II/2/2024.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 19.11.2024, s-au luat concluziile parchetului asupra plângerii penale de faţă, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri.

Analizând plângerea formulată de petentul A., pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte - Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen. "Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Pentru început se subliniază că, potrivit C. proc. pen., soluţionarea plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată are o natură juridică deosebită, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci, constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen sub aspectul legalităţii, al actelor procurorului atacate, având la bază lucrările, materialul din dosarul constituit la urmărirea penală ori în faza actelor premergătoare şi orice alte înscrisuri ce pot fi prezentate în faţa instanţei.

În cazul contestării soluţiei dispuse de procuror prin formularea plângerii prevăzute de art. 340 C. proc. pen., controlul judecătoresc priveşte temeinicia ordonanţei de clasare în raport cu cercetările efectuate. Plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară competent, prin care persoana nemulţumită de modul în care plângerea sa a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public are între altele natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei adoptate. Această plângere aşa cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, învesteşte judecătorul sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei atacate.

Rezultă, aşadar că, sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc vizează exclusiv efectuarea actelor de urmărire penala cu respectarea dispoziţiilor procesuale.

Astfel, analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, inclusiv prin prisma motivelor invocate de petentul A. în plângerea formulată, dar şi a motivării soluţiei clasare dispusă în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., Judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare este legală şi temeinică.

În cauză, se reţine că prin ordonanţa din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu privire la faptele pretins săvârşite de către magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întrucât faptele nu există.

În esenţă, în cauza de faţă, s-a reţinut că petentul A. a formulat plângerea înregistrată sub nr. x/2018 la PÎCCJ - SIIJ, la data de 13.11.2018, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 din C. pen., uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., în legătură dosarele penale aflate în instrumentarea magistratului procuror B., respectiv dosarele penale nr. x/2012, y/2014 şi 389/P/2017.

De asemenea, s-a reţinut că petentul A. a mai formulat o plângere înregistrată sub nr. x/2019 la PÎCCJ - SIIJ, la data de 02.02.2019, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul procuror B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., fals intelectual, prev. de alt. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în legătură cu modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Această din urmă plângere a fost reunită la dosarul penal nr. x/2018 prin ordonanţa din 18.11.2021, iar ulterior desfiinţării secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, dosarul a fost trimis pe cale administrată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică unde a fost înregistrat sub nr. x/2022.

În concret, prin ordonanţa de clasare dispusă în cauză, s-a reţinut că petentul A. a criticat, în esenţă, modalitatea în care magistratul procuror B. a instrumentat dosarele penale în care petentul a fost pus sub acuzare ori a formulat diferite sesizări penale, apreciind petentul că, în realitate, ar fi urmărit trimiterea sa în judecată prin producerea unor probe nereale ori protejarea altor făptuitori în sensul diminuării ori al împiedicării tragerii la răspundere a acestora.

Astfel, s-a reţinut că din actele de urmărire penală a rezultat că persoana vătămată a fost cercetată în calitate de inculpat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals şi economice în cadrul mai multor dosare penale înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- dosar penal nr. x/2012 soluţionat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 20.11.2014, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la spălare a banilor şi fals material în înscrisuri oficiale;

- dosar penal nr. x/2014 soluţionat de către magistratul procuror B. prin rechizitoriul din data de 08.12.2016, în care s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a persoanei vătămate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- dosar penal nr. x/2017 soluţionat de către magistratul procuror B. prin ordonanţa din data de 16.12.2019 în care s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei privind sesizarea ONPCSB sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Analizând cu prioritate critica petentului A. privind nemotivarea ordonanţei de clasare, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte o constată neîntemeiată, apreciind că în cuprinsul actului procedural atacat au fost expuse în detaliu argumentele faptice şi juridice pe care procurorul şi-a fundamentat concluzia că faptele imputate intimaţilor nu există.

Aşadar, se apreciază că argumentaţia procurorului reflectă cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există, aceste argumente vizând, pe de o parte, constatarea că acuzaţiile formulate de petent se circumscriu unor veritabile critici vizând modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală în ceea ce îl priveşte şi soluţiile dispuse de procurorul de caz, care au făcut de altfel obiectul cenzurii instanţelor, aspecte care nu pot fi cenzurate în prezenta procedură. Pe de altă parte, s-a reţinut că activitatea procurorilor, care este una de interpretare a probelor, a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, poate fi cenzurată numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin punerea sa în discuţie în cadrul unei proceduri paralele, cu caracter penal, îndreptat împotriva magistraţilor procurori.

Sub aceste aspecte, fără a relua motivele expuse în ordonanţa de clasare contestată în cauză, se reţine, în esenţă, că procurorul a subliniat că argumentele persoanei vătămate s-au axat pe modul în care magistratul procuror a interpretat şi a aplicat normele de drept material şi procesual, invocând o tendinţă a acestuia de a conduce ancheta penală spre administrarea probelor în defavoarea sa, fără a avea o preocupare reală de a le administra în contrabalansare şi în favoarea acesteia. Mai mult decât atât, persoana vătămată a apreciat că, prin diferite acţiuni de influenţare a cursului activităţii de urmărire penală, magistratul procuror ar fi denaturat adevărul prin producerea sau ticluirea unor probe nereale, tipice elementelor materiale ale infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare şi cercetare abuzivă, însă, s-a apreciat că din probatoriul administrat nu au rezultat elemente factuale şi probatorii care să confirme aceste acuzatii.

Faţă de infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi favorizarea făptuitorului pretins săvârşite în instrumentarea dosarelor penale, procurorul a precizat că, în primul rând, activitatea de urmărire penală este subsumată principiilor procesual penale cărora administrarea şi interpretarea probelor sunt atribute exclusive ale organelor de urmărire penală, iar în prezenta sesizare nu au fost relevate stări, fapte sau împrejurări care să conducă la ipoteza săvârşirii unor acţiuni abuzive contra înfăptuirii justiţiei, de serviciu sau de corupţie în decursul activităţilor de urmărire penală.

A precizat procurorul că argumentele expuse de către persoana vătămată nu pot depăşi limitele unor critici de legalitate şi temeinicie a unor soluţii pronunţate de către magistratul procuror în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. S-a mai menţionat că în afara expunerii unor percepţii personale privind realitatea obiectivă ori a modului de interpretare a probelor ori raţionamentului logico-juridic al magistratului învestit cu soluţionarea cauzei, procurorul a apreciat că persoana vătămată nu a fost în măsură să poată oferi indicii clare ale conturării unor elemente subiective specifice intenţiei de a denatura adevărul judiciar de către magistrat, astfel încât ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de serviciu sau de fals nu poate fi susţinută pe deplin.

De asemenea, s-a constatat că expunerea în circumstanţiere a unor stări şi împrejurări privind modul defectuos în care s-au derulat procedurile penale ale dosarelor instrumentate de către organele judiciare nu este în măsură să contureze o acţiune de sprijinire a unor făptuitori de către magistratul procuror reclamat în prezenta cauză, fiind necesar ca aceste acuzaţii să fie susţinute solid de elemente probatorii certe care să înlăture prezumţia de nevinovăţie dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, în lipsa conturării unor elemente factuale concrete care să susţină ipoteza persoanei vătămate, s-a reţinut că acuzaţiile acesteia nu se pot îndrepta către raţionamentul logico-juridic pe care magistratul s-a bazat în soluţionarea unei cauze, ci răspunderea acestuia va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

În concluzie, se constată că expunerea situaţiei de fapt şi a raţionamentului juridic ce au condus la soluţia de netrimitere în judecată emisă sunt corecte şi complete din punct de vedere al conţinutului, astfel că sub acest aspect, se constată neîntemeiată critica petentului A. privind nemotivarea ordonanţei atacate.

În ceea ce priveşte critica vizând lipsa efectuării actelor de cercetare penală, cu trimitere la numeroasele cereri de probatorii formulate de petent, susţinându-se de către petent caracterul formal al anchetei desfăşurate de procuror, care în opinia sa nu a efectuat niciun act de urmărire penală, nu a soluţionat cererile sale în probaţiune, nu a audiat persoane, etc., Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 100 şi art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea şi interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludenţa şi utilitatea unor mijloace de probă determinate.

De altfel, jurisprudenţa CEDO este unanimă în a aprecia că admisibilitatea probelor este de competenţa dreptului intern al statelor membre, că organele judiciare au toată libertatea de apreciere cu privire la mijloacele de probă, la concludenta şi utilitatea acestora, că părţile unui proces nu au dreptul să obţină administrarea oricărei probe, ci doar să dezbată probele administrate de către organele judiciare, acestea din urmă având o marjă de apreciere largă pentru a verifica necesitatea şi oportunitatea unei probe.

Prin urmare nici această critică nu poate fi primită, împrejurarea că organul de urmărire penală nu a administrat probele propuse de petent neafectând legalitatea ordonanţei emise în cauză, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat, organele judiciare au libertatea de apreciere cu privire la concludenţa şi utilitatea mijloacele de probă, iar alegerea modalităţii celei mai adecvate de asigurare a bunei desfăşurări a anchetei penale şi aprecierea valorii probatorii a mijloacelor de probă, sunt prerogative recunoscute organelor judiciare care sunt în măsură a aprecia concludenţa şi utilitatea unor mijloace de probă.

Evaluând în continuare criticile de netemeinicie formulate de petentul A. cu privire la ordonanţa atacată, fiind contestată concluzia procurorului privind inexistenţa faptelor reclamante de petent prin plângerile sale, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, prealabil, sub acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că tragerea la răspundere penală a unei persoane implică stabilirea, pe baza unor probe concludente, a existenţei faptei imputate, a caracterului ei infracţional, precum şi a vinovăţiei făptuitorului.

În cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârşirii de infracţiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuţii de control al soluţiilor pronunţate de magistrat, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva acestuia nu este de natură a schimba atribuţiile organului de urmărire penală sau ale judecătorului, transformându-l într-un organ învestit cu analizia respectivelor soluţii.

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii trebuie să aplice legea la anumite situaţii de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situaţiei de fapt supusă actului de justiţie, de interpretare a dispoziţiilor legale şi în final identificare şi aplicare a dispoziţiilor legale la cazul concret.

Având în vedere acest specific al activităţii judiciare, s-a instituit un sistem de control ierarhizat ca o garanţie pentru justiţiabili pentru a fi eliminate eventualele erori. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea şi netemeinicia soluţiei atacate, acesta fiind singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.

Scopul cercetării penale nu este analiza legalităţii şi temeiniciei unei soluţii, acest rol revenind exclusiv organelor expres prevăzute de normele procesual penale, ci acela de a identifica, dincolo de această soluţie, un act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, şi care, uneori, poate avea influenţe asupra unei soluţii.

De asemenea, Judecătorul de cameră preliminară reaminteşte că pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la presupunerea rezonabilă că, în cauză, s-a săvârşit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal.

Or, în speţă, contrar susţinerilor petentului A. din plângerea formulată, din situaţia de fapt expusă şi din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, instanţa constată că nu se conturează elementele concrete ale vreunei infracţiuni în sarcina persoanelor nominalizate de petent, în cauza de faţă nerezultând existenţa unor acte sau fapte săvârşite de către procurori, cărora să le poată fi conferite semnificaţia juridică a infracţiunilor reclamate de petent.

Aşa cum în mod corect a apreciat şi procurorul în ordonanţa atacată, Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate de petent referitoare la modul de instrumentare a unor dosare penale prin care s-a dispus trimiterea petentului în judecată sau modul în care au fost soluţionate plângerile şi cererile sale, ori s-au emis ordonanţe şi măsuri contestate în instanţă sau faptul că a fost verificat rechizitoriul de către procurorul ierarhic superior, nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă activităţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi aplicarea legii, susceptibile a fi cenzurate în procedurile prevăzute de C. proc. pen., respectiv în cameră preliminară, în cursul judecăţii pe fond şi ulterior în căile de atac.

În speţă, în esenţă, din cuprinsul celor reclamate în cauză prin plângerile petentului A. rezultă că în mod întemeiat s-a reţinut în cauză prin ordonanţa de clasare a procurorului de caz, menţinută prin ordonanţa procurorului ierarhic superior, faptul că în realitate toate aspectele semnalate de petent reprezintă critici aduse modului de instrumentare a dosarelor penale indicate de acesta în plângerile de la dosar, relativ la activitatea de urmărire penală sau măsurile dispuse de procurorul intimat reclamat de petent, în condiţiile în care prin argumentele petentului acesta a formulat critici în sensul că: procurorul a refuzat administrarea de probatorii utile soluţionării cauzei, respectiv efectuarea unor comisii rogatorii internaţionale, a distorsionat realitatea şi, în mod constant, a favorizat pe beneficiarii reali ai infracţiunii de spălare de bani; că s-au fost respinse în mod neîntemeiat cereri de recuzare a procurorului de caz, ca fiind inadmisibile; că s-a dispus o instituire abuzivă a sechestrului asiguratoriu şi măsura popririi asupra contului persoanei vătămate; că s-a respins cererea de probatoriu a efectuării unei comisii rogatorii internaţionale, etc.

De asemenea, a susţinut petentul prin plângerile sale că: a fost trimis în judecată în dosarul penal nr. x/2012 pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi fapta nu exista; că prin redactarea rechizitoriului nr. x, procurorul de caz a săvârşit 2 acte materiale de fals intelectual şi uz de fals, constând în aceea că a expus situaţii nereale; că în urma rechizitoriului nr. x din 08.12.2016, procurorul de caz a omis să se pronunţe cu privire la o parte din faptele penale cu care a fost învestită pentru cercetări, respectiv faptele de fals, uz de fals, evaziune fiscală şi spălarea banilor, imputabile numiţilor D., E. şi F., etc.

Or, astfel de acuzaţii expuse în plângerea petentului dau expresie în realitate nemulţumirii acestuia faţă de modul de derulare a urmăririi penale în dosarele penale indicate de petent şi în care s-au dispus soluţii de trimitere în judecată sau clasare, pe care le contestă, precum şi faţă de modalitatea în care procurorul intimat reclamat în cauză a administrat probatoriul pe baza căruia a dispus aceste soluţii sau a respins probatorii, cereri de recuzare etc.

Întocmirea unor acte procedurale sau dispunerea unor măsuri şi soluţii de către organele de cercetare penală nu pot face obiectul unei plângeri penale în condiţiile în care prin măsurile dispuse nu rezultă că organele de urmărire penală ar fi acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale petentului A., neexistând niciun indiciu cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală sub acest aspect.

Materializarea opiniilor magistraţiilor în soluţiile dispuse este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situaţia de fapt şi de probele din dosarul cauzei.

Toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluţiile fiind supuse la rândul lor controlului instanţei de judecată, iar hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt supuse controlului instanţei superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate, acesta fiind aşa cum s-a arătat, singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.

De asemenea, împrejurarea că rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2014 de procurorul reclamant, B., prin care petentul a fost trimis în judecată, dispunându-se totodată şi clasarea plângerii/denunţului petentului, a fost verificat de procurorul general de la acea vreme, M., fiind astfel în opinia petentului comisă de acesta infracţiunea de neglijenţă în serviciu şi favorizarea infractorului, se apreciază că nici aceste aspecte nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă activităţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, potrivit legii.

Indiferent de încadrarea lor în drept, acuzaţiile aduse magistraţilor procurori indicaţi de petent se circumscriu exclusiv contestării modalităţii de exercitare de către aceştia a atribuţiilor de serviciu, în situaţiile punctuale invocate.

Or, în cauză, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că nu sunt indicii şi elemente care să justifice existenţa vreunei fapte cu caracter penal în ceea ce priveşte pe intimaţii din prezenta cauză şi, în urma verificării întregului material probator aflat la dosarul cauzei, aşa cum s-a constatat şi prin ordonanţa atacată, faptele penale cu privire la care petentul a solicitat efectuarea de cercetări, nu există.

Atât dispoziţiile art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., cât şi cele ale art. 294 alin. (3) C. proc. pen.., recunosc organelor de urmărire penală competenţa de a evalua, încă din faza iniţială a anchetei, atât măsura în care faptele reclamate corespund, formal, tiparului legal de incriminare, cât şi eventuala incidenţă a unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prevăzut de art. 16 C. proc. pen., concluzia acestei evaluări urmând a se reflecta în soluţiile dispuse, fie de efectuare a urmăririi penale in personam - atunci când sunt îndeplinite exigenţele art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., fie de clasare.

Astfel, având în vedere că din acuzaţiile expuse în plângerea petentului A. nu se poate reţine că acestea s-ar putea circumscrie unor fapte ilicite, se constată că în mod corect procurorul a reţinut incidenţa cazului de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Noţiunea de inexistenţă a faptei, în accepţiunea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., are în vedere atât situaţia în care fapta nu există în materialitatea ei (cu alte cuvinte nu s-a săvârşit o acţiune sau inacţiune care să producă modificări fizice în realitatea obiectivă), cât şi ipoteza în care, chiar dacă s-ar aprecia că există o activitate faptică, aceasta nu are nicio legătură, nici măcar aparentă, cu conduita prevăzută ca element material al infracţiunii.

Aşadar, în lipsa oricăror indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, simpla nemulţumire subiectivă a unei părţi ori subiect procesual, faţă de o măsură sau o soluţie dispusă într-o procedură judiciară ori administrativă, nu poate constitui temeiul angajării răspunderii penale a magistratului care a dispus-o.

Chiar dacă petentul A. consideră incorecte argumentele faptice ori legale care au stat la baza adoptării unor soluţii dispuse de organele de cercetare penală, faptul că se critică modalitatea în care procurorii au efectuat acte de cercetare penală, ori faptul că se critică soluţia de trimitere în judecată a petentului ori că s-au emis ordonanţe de sechestru sau măsura popririi asupra contului persoanei vătămate, etc, se constată că astfel de împrejurări nu legitimează, eo ipso, demersul său ulterior la organul de urmărire penală, în scopul cenzurării acestor măsuri, în realitate acestea reprezentând nemulţumirile petentului faţă de modul în care s-au desfăşurat procedurile judiciare indicate de aceasta. În plus, aşa cum a reţinut şi procurorul, rechizitoriile întocmite şi măsurile dispuse au făcut ulterior obiectul analizei instanţelor în procedurile şi etapele prevăzute de lege.

Prin urmare, ordonanţa atacată este temeinică şi legală, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, aşa cum a solicitat petentul prin plângerea de faţă, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea lor a infracţiunilor reclamante de petent, în mod temeinic, în speţă, procurorul apreciind că probele administrate în dosarul de urmărire penală nu confirmă faptele sesizate, sens în care în mod corect a fost reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea petentului A. împotriva ordonanţei din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 108/II/2/2024 din data de 30 mai 2024 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 22 aprilie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (569/321/P/2018) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 108/II/2/2024 din data de 30 mai 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 19 noiembrie 2024.