Corruption convictions: Cassation inadmissibility due to untimeliness, exhaustion of prior appeals, and non-conformity of statute of limitations arguments to the narrow scope of extraordinary review

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2613/28.12.2017, printre altele, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (mai puţin cazul F.), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 şi instigare la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ambele raportate la art. 254 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen.

A dispus confiscarea sumei de 120.000 RON de la inculpatul B..

A menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05.02.2015.

A condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A dispus confiscarea sumei de 1.500 RON existentă în contul inculpatei şi a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra acesteia dispusă prin ordonanţa din 05.12.2014.

A condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 1 an închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 01.06.2010 la 11.06.2010.

A dispus confiscarea sumei de 7900 RON existentă în contul inculpatei şi a menţinut măsura sechestrului asigurator asupra acesteia dispusă prin Ordonanţa din 05.12.2014.

A condamnat pe inculpata E. la pedeapsa de 1 an închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 01.06.2010 la 11.06.2010.

A dispus confiscarea sumei de 3650 RON existentă în contul inculpatei şi a menţinut măsura sechestrului asigurator asupra acesteia dispusă prin Ordonanţa din 05.12.2014.

A condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplic art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., şi trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi aplic. art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia inculpatului de la 01.06.2010 la 11.06.2010.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen.

A dispus confiscarea sumei de 9500 RON existentă în contul inculpatului şi a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra acesteia, măsură dispusă prin ordonanţa din 03.12.2014.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termenul prevăzut de lege, apel Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi, printre alţii, inculpaţii B., A., E., D. şi C..

Prin decizia penală nr. 8/A din 13 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 2613/28.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. (1968), pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: trafic de influenţă în formă continuată (28 acte materiale), prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 din C. pen. (1968), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), luare de mită (cazul F.), prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. (1968), instigare la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), prev. de art. 25 din C. pen. (1968) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) din C. pen. (1968), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. (1968), a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. (1968).

A dispus confiscarea sumei de 263.000 RON de la inculpatul B. şi a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din 5.02.2015 asupra imobilului inculpatului până la concurenta acesteia.

A condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) şi a) art. 80 alin. (2) din C. pen. (1968), precum şi cu aplic. art. 5 din C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1968).

În baza art. 81 - 82 din C. pen. (1968), a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pentru o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A condamnat pe inculpata E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1968), pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (1968) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 80 alin. (2) C. pen. (1968) cu aplic. art. 5 C. pen., trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (1968) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 80 alin. (2) C. pen. şi aplic. art. 5 C. pen., şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. şi a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

În baza art. 71 C. pen. (1968), a aplicat alăturat pedepsei principale rezultante pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1968) de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., G., H., D., I., J., K., L., M., N., A., E., C., O. şi P. împotriva aceleaşi sentinţe penale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (2), (4) din C. proc. pen., a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata sumei de 1.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 8/A din 13 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, au declarat, prin cereri separate, recurs în casaţie inculpaţii D. (la data de 16 iunie 2025), E. (la data de 12 mai 2025), C. (la data de 09 mai 2025), B. (la data de 19 martie 2025) şi A. (la data de 10 mai 2025).

În motivarea cererilor de recurs în casaţie, recurenţii au formulat, în esenţă, aceleaşi critici, astfel încât vor fi reţinute concomitent.

Aşadar, după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, recurenţii au apreciat, în esenţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, cu argumentarea că instanţele de fond şi de apel în mod nelegal nu au constatat că în cauză era împlinit termenul de atragere a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) şi/sau d) din C. pen., după caz, şi, pe cale de consecinţă, în mod nelegal au dispus condamnarea lor pentru infracţiuni pentru care era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În concret, recurenţii inculpaţi au susţinut că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., întrucât, spre deosebire de C. pen. din 1968 care a prevăzut prescripţia specială şi a generat termene de prescripţie mai îndelungate, dispoziţiile art. 155 din noul C. pen. au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, ceea ce a determinat termene mai reduse de prescripţie.

Totodată, recurenţii au apreciat că aplicarea dispoziţiilor C. pen. din 1968 doar pentru a eluda efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale a constituit o soluţie nelegală, iar pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru fapte prescrise încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi principiul legalităţii pedepsei.

Suplimentar, recurentul inculpat B. a apreciat că recursul în casaţie este formulat în termen, deoarece la data de 25.09.2024, în dosarul nr. x/2024, a solicitat sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, tocmai pentru a avea cale de reformare şi corectare a hotărârilor nelegale de condamnare.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului în casaţie, suspendarea executării hotărârii (inculpaţii B. şi C.), casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu raportare la art. 16. alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit faţă de aceştia pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.

În drept, recurenţii au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cu privire la cererile de recurs în casaţie formulate de către recurenţii inculpaţi B., A., E. şi C. au fost depuse concluzii scrise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care s-a solicitat respingerea căilor de atac promovate.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 14.08.2025, sub nr. x/2025.

Prin referatul din 14.08.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 02 octombrie 2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 01 octombrie 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E., din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reţine că la dosar se regăsesc două cereri de retragere a căii extraordinare de atac promovată de inculpatele E. şi A., transmise exclusiv prin intermediul poştei electronice (e-mail - filele x şi 73-74), cu precizarea, deopotrivă, că cererea de retragere a recursului în casaţie formulată de către inculpata E. nu poartă nicio semnătură.

Potrivit art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., "(3) Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.".

Aşadar, simpla transmitere a cererilor de retragere a căii extraordinare de atac a recursului în casaţie prin intermediul poştei electronice nu poate fi considerată suficientă pentru a produce efecte juridice în cauză, în lipsa dovezii certe că aceste cereri de retragere transmise prin e-mail provin personal de la parte ori de la un mandatar legal împuternicit, astfel cum impun cerinţele de formă prev. de art. 436 alin. (3) din C. proc. pen.

Prin urmare, în această situaţie particulară, Înalta Curte, judecătorul de filtru, nu va lua act de retragerea recursului în casaţie formulat de inculpatele E. şi A., neavând certitudinea că cererile de retragere astfel formulate reprezintă manifestarea expresă de voinţă a părţii de a îşi retrage calea de atac exercitată.

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererile de recurs în casaţie formulate de recurentele inculpate E. şi C. nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., acestea fiind introduse după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.".

În acest sens, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reţine că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată personal inculpatei C. la data de 22.06.2021, dovada de comunicare aflându-se la fila x din volumul cu dovezile de comunicare al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv unei rude a inculpatei E., la data de 16.06.2021, dovada de comunicare aflându-se la fila x din acelaşi volum al Curţii de Apel Bucureşti.

Termenul de declarare a recursului în casaţie, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 19 iulie 2021, pentru recurenta inculpată E. şi, respectiv, la data de 23 iulie 2021, pentru recurenta inculpată C..

Or, prezentele cereri de recurs în casaţie au fost introduse de inculpata C. la data de 09 mai 2025 şi de inculpata E. la data de 12 mai 2025, cu depăşirea, prin urmare, a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanţei de apel cu aproximativ 4 ani de zile.

În consecinţă, cererile de recurs în casaţie formulate de recurentele inculpate E. şi C. nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face neutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpatele E. şi C., precum şi a cererii de suspendare a executării hotărârii formulată de recurenta inculpată C..

Procedând în continuare la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi B. şi A. nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit căreia "În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.".

Sub acest aspect, se constată că recurenţii inculpaţi B. şi A. au declarat anterior recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale (în anul 2021), iar prin decizia nr. 561/RC din data 14 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 8/A din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, şi i-a obligat pe recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În consecinţă, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi B. şi A. nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate prev. de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face neutilă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A., precum şi a cererii de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat B..

Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D., se constată că aceasta este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulată de recurent rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., precum şi a condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., recurentul-inculpat declarând şi apel în cauză.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, inculpatul D. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, putând fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi motive care vizează o pretinsă greşită nedispunere a încetării procesului penal, ca urmare a constatării eronate a neintervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru faptele ce au făcut obiectul judecăţii.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că din modul în care recurentul inculpat D. a formulat motivele de recurs în casaţie, argumentele dezvoltate sub aspectul pretinsei erori privind nedispunerea încetării procesului penal, ca efect al constatării greşite a neintervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru faptele ce au făcut obiectul judecăţii, nu se circumscriu nici măcar formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025.

Se reţine că, în concret, recurentul-inculpat critică mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, susţinând că pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat se impunea aplicarea dispoziţiilor noului C. pen., şi doar în subsidiar solicită instanţei de recurs în casaţie ca, odată stabilită incidenţa noului C. pen. ca lege penală mai favorabilă, să constate incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

Or, astfel formulate, aceste critici tind la repunerea în discuţie a soluţiei instanţelor de fond şi de apel cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, chestiuni care nu pot face obiect de cenzură în recurs în casaţie, întrucât vizează temeinicia hotărârii recurate, nicidecum legalitatea acesteia, motiv pentru care criticile invocate nu se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., precum niciunui alt caz de recurs în casaţie, în condiţiile în care constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel. Totodată, se constată că în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme -încheierile nr. 164/RC din 11 iunie 2020, 619/RC din data de 17 octombrie 2024, 38/RC din data de 29 ianuarie 2025, 41/RC din data de 29 ianuarie 2025, 333/RC din data de 05 iunie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, reţine că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, împrejurare ce atrage nerespectarea condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 8/A din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen. (recurentele inculpate E. şi C.), art. 438 alin. (3) din C. proc. pen. (recurenţii inculpaţi B. şi A.) sau, după caz, art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (recurentul inculpat D.), în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte le va respinge, ca inadmisibile, dispunând obligarea acestora, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 8/A din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2025.