DWUI conviction barred from cassation: evidentiary timing arguments fail objective legality requirement

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1456 din 4 decembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 alin. (1) din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cf. art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direcţia Generală Gestionare Servicii Publice Constanţa, Primăria Constanţa sau la Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanţa, pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen., supravegherea executării obligaţiilor urma a se realiza de către Serviciul de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.000 RON, din care 1.000 de RON aferente urmăririi penale şi 2.000 de RON aferente judecăţii.

Împotriva sentinţei penale nr. 1456 din 04 decembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 1456 din 04 decembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2022

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Decizia penală nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la data de 04 iunie 2025, iar inculpatului A. la data de 06 iunie 2025.

Împotriva acesteia a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 04 iulie 2025, data înregistrării la registratura Curţii de Apel Constanţa.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 24 iulie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 02 octombrie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Prevederile art. 434 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. stabilesc cu privire la hotărârile care pot fi atacate cu recurs în casaţie, respectiv sfera hotărârilor împotriva cărora nu se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, iar art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. reglementează că inculpatul poate formula recurs în casaţie în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte reţine că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Totodată, a solicitat suspendarea în parte a executării hotărârii, în ceea ce priveşte obligaţia impusă în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., aceea de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, şi obligaţia impusă în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., aceea de a presta o muncă neremunerată la instituţiile menţionate expres, dată fiind vârsta înaintată (73 de ani), afecţiunile medicale de care sufăr, precum şi consecinţele de ordin social/moral de natură să îmi afecteze reputaţia.

În cuprinsul motivării, recurentul a făcut un scurt istoric al cauzei, prezentând ce s-a susţinut prin actul de acuzare, precum şi argumentele reţinte de instanţe prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Cu referire la cazul de recurs în casaţie invocat, a arătat că sintagma "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul textului de lege a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 732/16.12.2014 a Curţii Constituţionale, întrucât "(...) lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate (...)" (par. 24, teza finală). În concret, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii - elementul material, s-a argumentat că "Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care, de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile ocrotite de dispoziţiile art. 336 noul C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate" (par. 26). Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii, s-a stipulat că "(...) modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanţă penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei să prevadă consecinţele nerespectării acesteia. " (par. 27, teza finală).

A mai susţinut că, în privinţa probaţiunii şi a necesităţii administrării unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, instanţele au procedat de la caz la caz, prin evaluarea celorlalte probe, primul dintre acestea constituindu-1 intervalul de timp dintre momentul opririi în trafic şi cel al prelevării primei mostre biologice, care, de regulă, nu depăşeşte o oră, în consens cu dispoziţiile art. 190 alin. (8) din C. proc. pen.. În acest sens, a evidenţiat rezerva manifestată de către I.N.M.L. "Mina Minovici" asupra valorii probatorii a expertizei privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, argumentul principal fiind dat de caracterul speculativ al acestui tip de expertiză, neuzuală în ţările europene (opinie înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru a fi avută în vedere în cadrul sesizării soluţionate prin Decizia nr. 17/24.09.2019).

În acelaşi sens a mai susţinut că art. 336 din C. pen. a fost modificat prin art. III pct. 4 din Legea nr. 172/2024.

În continuare, cu referire la probatoriul administrat în cauză a susţinut că, procurorul de caz s-a raportat la alcoolemia de 2,02 g/l alcool pur în sânge rezultată pentru proba recoltată la ora 15:38, deci, la "momentul prelevării probelor biologice", sintagmă din cuprinsul art. 336 alin. (1) din C. pen. constatată ca fiind neconstituţională.

Astfel, a arătat că acest nivel al alcoolemiei a fost reţinut ca avându-1 la ora 15:00, oră la care ar fi condus autoturismul pe drumurile publice şi ar fi produs evenimentul rutier, aspect necorespunzător realităţii, contrar probatoriului administrat în cauză, deoarece, la ora 15:08, când a fost testat cu aparatul etilotest - cu mult după producerea accidentului rutier -, prezenta o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,89 mg/l, echivalentă unei concentraţii de circa 1,78-1,80 g/l alcool pur în sânge, ca principiu, relaţia dintre alcoolul detectat în aerul expirat şi alcoolul prezentat în sânge fiind relevată de formula 2.1 AR (alcool în aerul expirat) = AS (alcool în sânge). Prin raportare la valoarea de 2,02 g/l alcool pur în sânge constatată la ora de 15:38, se afla pe pantă ascendentă, de absorbţie a alcoolului, nicidecum descendentă, aceasta înregistrându-se ulterior, raportat la nivelul de 1,81 g/l alcool pur în sânge rezultat prin analiza celei de a doua probă, prelevată la ora 16:38.

În acest context, a apreciat că organele de urmărire penală nu au stabilit ora producerii evenimentului rutier, corelativ, faptul că, la acel moment, prezenta o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Astfel, a apreciat că declaraţiile martorilor sunt vădit contradictorii în ceea ce priveşte ora producerii accidentului şi total nerelevante în ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, evidenţiind în acest sens, aspectele relatate de martorii B., C., D., E., F., G..

A mai susţinut că, potrivit relatărilor acestora, precum şi procesului-verbal de constatare al poliţiei rutiere, accidentul rutier nu avea cum să se producă în jurul orei 15:00, astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, aspect preluat în hotărârile pronunţate, pe fond şi în apel. Cât priveşte faptul că, la momentul producerii accidentului rutier, s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, prezentând o alcoolemie peste limita legală, nu rezultă - şi nu are cum să rezulte - din niciuna dintre probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti la fond.

Totodată, a învederat că, în mod constant a declarat că a consumat după producerea incidentului rutier o anumită cantitate de vin alb, cu concentraţia alcoolică de 15,5 % - în condiţiile în care nu mâncasem de aproape 24 de ore -, pe fondul surescitării cauzate de o problemă familială, amplificată de blocarea accesului în garaj, de acroşarea autoturismului, precum şi de lipsa de reacţie a autorităţilor locale, sesizate repetitiv. În cursul urmăririi penale, după cum am menţionat, a depus la dosar studii medicale care atestă faptul că metabolismul alcoolului este modificat la persoanele cu bypass gastric - personal, suferind o astfel de intervenţie chirurgicală -, în sensul că alcoolul este absorbit mult mai rapid, solicitând exprimarea unui punct de vedere referitor la acest aspect de către I.N.M.L. "Mina Minovici" (a se vedea cererile din data de 01.10.2021 şi 19.11.2021). Procurorul de caz a ignorat solicitarea mea documentată şi nu s-a pronunţat asupra acesteia, în sensul admiterii sau respingerii.

Concluzionând, a susţinut că nu a fost depistat de organele de poliţie rutiere conducând autoturismul în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, moment în care fapta se consideră săvârşită (epuizată).

A mai arătat că analizarea coroborată a circumstanţelor factuale şi a mijloacelor de probă nu permite determinarea faptului că aş fi avut o îmbibaţie alcoolică peste limita legală la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment care se identifică cu cel al săvârşirii infracţiunii. Aşadar, nu se poate stabili dacă, la momentul prezumat, nivelul îmbibaţiei alcoolice în sânge depăşea sau nu limita de 0,80 g/l alcool pur, limită de la care fapta de a conduce autovehicule pe drumurile publice constituie infracţiune şi se sancţionează penal, în caz contrar, nefiind prevăzută de legea penală.

În acest context, a invocat şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului", apreciind a fi relevantă şi decizia nr. 225/RC/2023 din data de 04 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care a fost admisă o cerere de recurs în casaţie într-o speţă similară cauzei prezente.

În continuare, a susţinut că, în situaţia în care o persoană consumă o băutură alcoolică cu o concentraţie a alcoolului cuprinsă între valorile 3%-25% (de exemplu, bere, vin, şampanie, lichior), lichidul trece repede din gură în stomac şi apoi în intestinul subţire, o mare cantitate de alcool fiind absorbită în sânge prin mucoasele care căptuşesc cavitatea bucală şi stomacul, restul fiind absorbit prin pereţii intestinului subţire. Dacă intestinul şi stomacul sunt lipsite de hrană solidă, atunci alcoolul consumat vine mai repede în contact cu pereţii intestinali, astfel că absorbţia nu este împiedicată, finalizându-se în doar 20-30 minute. Dacă stomacul este relativ plin de mâncare, datorită unor mese recente sau în desfăşurare, atunci absorbţia alcoolului în sânge este încetinită şi poate dura până la 90 de minute sau chiar mai mult pentru a se încheia. Băuturile alcoolice puternice, cu o concentraţie a alcoolului cuprinsă între valorile 30%-60% (de exemplu, rachiu, gin, whiskey, vodcă, palincă) irită pereţii stomacului şi amână absorbţia alcoolului, ceea ce explică faptul că o persoană poate consuma 2-3 spirtoase nediluate pe stomacul gol, iar rezultatul la testarea cu aparatul etilotest să indice, pentru un timp, o concentraţie alcoolului mai mică decât cea aşteptată (în sensul celor expuse, a se vedea opiniile exprimate de către specialiştii în domeniu). Personal, a consumat pe stomacul gol vin alb cu o tărie de 15,5%, într-un interval scurt de timp, absorbţia alcoolului fiind accelerată din cauza intervenţiei chirurgicale efectuate, sens în care, în afara studiilor medicale prezentate în cursul urmăririi penale, am depus şi cu prilejul dezbaterilor în apel opiniile unor medici, specialişti în materie.

Totodată, a susţinut că fapta conducătorului unui vehicul de a consuma băuturi alcoolice după producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale nu a fost şi nu este incriminată, art. 3361 din C. pen., introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 200/2023, incriminând-o doar în condiţiile în care accidentul de circulaţie "(...) a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane (...). ".

De asemenea, a arătat că, în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti la fond faptul că unul dintre agenţii de poliţie rutieră sosiţi la faţa locului i-a solicitat să mute autoturismul parcat pe trotuar pe o distanţă de circa 1,5 metri - a se vedea şi procesul-verbal din data de 24.06.2020 -, pentru a debloca autoturismul parcat în faţa porţii de acces în garaj, aspect relatat şi de către soţia inculpatului când a fost audiată ca martor în instanţă, aspect ce nu se regăseşte în cuprinsul altor mijloace de probă, cu atât mai puţin în actele procesuale şi procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, infracţiunea putând fi una în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., astfel că reţinerea acesteia de către judecătorul fondului în sentinţa penală pronunţată este evident nelegală.

Concluzionând, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia. Totodată, a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale nr. 682 din data de 03 iunie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi a sentinţei penale nr. 1456 din 04 decembrie 2024 a Judecătoriei Constanţa şi achitarea inculpatului A., în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei de admisibilitate analizate şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate, magistratul asistent arată prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Argumentele ivocate de inculpat vizează probatoriile analizate de instanţa de fond şi de apel şi nu aspecte vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost condamnat inculpatul astfel că nu pot fi valorificate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, necircumscriindu-se cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici vreunui alt caz de casare.

Judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, mai reţine că inculpatul A. a formulat şi o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate.

Procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul A., judecătorul de filtru o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3)Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare."

Din interpretarea dispoziţiilor legale supra citate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se suspendă temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi urm. din C. proc. pen.

În absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi apreciază că o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport cu motivele invocate în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticată ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi reţine că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivele arătate în cele ce preced, iar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă niciun motiv pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a căii de atac.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge cererea de suspendare în parte a executării deciziei atacate, în ceea ce priveşte obligaţia impusă în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., formulată de recurentul-inculpat A..

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

II. Respinge cererea de suspendare în parte a executării deciziei penale nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în ceea ce priveşte obligaţiile impuse în baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2025.