Criminal complaint against prosecutors for abuse of office based on disagreement with case dispositions: insufficiency of factual basis and jurisdictional limits on challenging judicial acts

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2024

Asupra plângerii de faţă; în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 29 iulie 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (1038/321/P/2019), în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., obstrucţionarea justiţiei, prev. de art. 371 din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 din C. pen. cu privire la faptele procurorului B. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorului C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi procurorului D., delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut, în esenţă, că, prin plângerea formulată la data de 28 martie 2019, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, persoana vătămată A. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, formate din magistraţii procurori D., C., şi B., din cadrul DGPMB, secţia 3 Poliţie, de ofiţerii de poliţie judiciară E., F., G., H., I., J., K. şi L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., obstrucţionarea justiţiei, prev. de art. 271 din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 din C. pen., în legătură cu modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Prin ordonanţa din data de 7 mai 2020, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanţa nr. 1276/P/2022 din data de 24.03.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus clasarea plângerii formulate de A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. faţă de magistraţii reclamaţi, disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în vederea continuării cercetărilor faţă de organele de cercetare penală reprezentate de organele de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, următoarele:

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul C. a dispus la data de 11.12.2015 soluţia renunţării la urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 şi clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., prin ordonanţa nr. 10359/P/2013. Soluţia a fost menţinută prin ordonanţa nr. 323/II-2/2016 din 01.03.2016 a prim procurorului D., după care, prin încheierea din data 10.06.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, s-a dispus admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor.

Prin ordonanţa nr. 10359/P/2013 din 27.03.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus redeschiderea urmăririi penale, iar prin ordonanţa din data de 20.09.2017 emisă de procurorul B. s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni cercetate pe temeiul lipsei prevederii în legea penală şi al intervenţiei prescripţiei penale.

Petentul a formulat o plângere împotriva soluţiei dispuse, aceasta fiind respinsă prin ordonanţa nr. 839/II-2/2017 din 15.11.2017 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, însă a fost admisă prin încheierea din data 25.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2017. În ceea ce priveşte criticile persoanei vătămate în referire la modul săvârşirii infracţiunilor cercetate în dosarul x/2013, s-a arăta că argumentele de fond expuse de persoana vătămată nu pot fi determinante în aprecierea unei vinovăţii penale în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către procuror, întrucât, în primul rând, un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

În plus, conform legii, eventualele erori de drept material sau de drept procesual din cursul urmăririi penale nu intră automat în verbum regens al infracţiunii de abuz în serviciu, acestea putând fi invocate de către persoanele interesate în cadrul căilor ordinare extraordinare de atac prevăzute de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunţe tot instanţele judecătoreşti, conform competentei legale, acesta fiind de altfel singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.

În final, s-a apreciat că, în lipsa conturării unor elemente factuale concrete care să susţină ipoteza persoanei vătămate, acuzaţiile acesteia nu se pot îndrepta către raţionamentul logico-juridic pe care magistraţii procurori s-au bazat în soluţionarea unei cauze, răspunderea acestora urmând a fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că au săvârşit infracţiuni în legătură cu cauza pe care au fost chemaţi să o soluţioneze.

b. Împotriva ordonanţei de clasare a formulat plângere petentul A., în condiţiile prevăzute de art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

c. Prin ordonanţa nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 514/P/2023 (1038/321/P/2019) din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală

În argumentare, s-a reţinut că, în cauză, procurorul a reţinut în mod corect, din probele administrate, că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, fiind incident cazul prevăzut de alin. (16) alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., potrivit căruia "fapta nu există".

În acest sens, s-a reţinut că, din conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca sunt suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia faptică reclamată şi în raport de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

Totodată, a apreciat că, în lipsa oricăror altor indicii din care să rezulte că, în instrumentarea cauzelor penale de către magistraţii procurori C. şi B. ar fi existat intenţia de a încălca legea, procurorul de caz a constatat corect incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., soluţia de clasare emisă în dosar fiind legală şi temeinică.

d. Nemulţumit de această soluţie, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., în termen legal, petentul A. a contestat ordonanţa din data de din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că ordonanţa la care s-a făcut referire este nelegală şi netemeinică întrucât organele de urmărire penală nu au respectat dispoziţiile art. 100 C. proc. pen., în sensul că nu au efectuat acte de urmărire penală nici din oficiu şi nici la solicitarea expresă a părţilor. Petentul a mai arătat că, a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 81 lit. h) şi lit. e) C. proc. pen., în sensul că nu s-a procedat la audierea acestuia şi nu a avut posibilitatea să formuleze o declaraţie în prezenţa apărătorului ales.

În acest context a susţinut că este evidentă lipsa de preocupare a organelor de cercetare penală în administrarea de probe, deşi în temeiul art. 100 din C. proc. pen., acestea aveau obligaţia de a administra probe, atât în favoarea, cât şi în defavoarea sa, din înscrisurile ataşate rezultând, fără echivoc că organele de cercetare penală au săvârşit în forma continuată faptele sesizate .

e. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C17 C. pen.

La termenul din 30 octombrie 2024, s-au luat concluziile petentului şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul plângerii, acestea fiind detaliat redate în încheierea de amânare a pronunţării.

Analizând plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare sus-menţionate, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Acuzaţiile aduse de petentul A. intimaţilor magistraţi B. şi C. în cauza de faţă vizează, în esenţă, modalitatea de soluţionare a plângerilor sau a sesizărilor formulate de acesta. În argumentarea plângerii, petentul a susţinut că organele de cercetare şi de urmărire penală care au instrumentat respectiva cauză nu au respectat dispoziţiile judecătorilor de cameră preliminară şi ale judecătorilor de drepturi şi libertăţi, nesocotind în mod repetat prevederile art. 335 din C. proc. pen.

În esenţă, petentul a imputat celor doi magistraţi procurori anterior menţionaţi fapte de abuz în serviciu, nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, obstrucţionarea actului de justiţie, fals intelectual, fals şi uz de fals, ca urmare a lipsei de preocupare în administrarea de probe conform îndrumărilor judecătorilor de cameră preliminară şi a refuzului de a respecta dispoziţiile definitive ale instanţelor, care au admis plângerile formulate succesiv de petent.

Analizând actele de urmărire penală şi înscrisurile depuse de petent, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că acuzaţiile expuse de acesta în plângerea formulată dau expresie, în mod fundamental, nemulţumirii sale subiective faţă de soluţia dispusă de magistratul procuror C., dar şi faţă de magistratul procuror B., în privinţa căruia nu au fost indicate, de altfel, în concret, faptele imputate.

A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraţilor care au dispus soluţiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menţiona că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi cele ale legii privind organizarea judiciară, soluţiile dispuse de procurori şi hotărîrile pronunţate de judecatori pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de controlul ierarhic iurisdictional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar în căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, în ceea ce priveşte judecătorii.

Înalta Curte subliniază că, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară acţionează în limitele prescrise de art. 341 din C. proc. pen..ă şi nu se poate substitui instanţei învestite în procedura de cameră preliminară cu cenzurarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispuse de magistratul procuror căruia i se impută săvârşirea faptei de abuz în serviciu.

Ca urmare, judecătorul nu este abilitat să procedeze, în acest cadruprocesual, la cenzurarea modalităţii de efectuare a urmăririi penale, actele şi soluţiile dispuse de procuror putând fi cenzurate numai prin intermediul mijloacelor procesuale legale, ceea ce exclude posibilitatea repunerii în discuţie a acestora în alte condiţii decât cele expres prevăzute de legea procesual-penală.

Activitatea magistraţilor judecători şi procurori desfăşurată în condiţiile art. 124 şi art. 131 din Constituţia României şi art. 1 din Legea nr. 304/2022, este o activitate de interpretare pe baza unui raţionament logico-juridic a faptelor, a probelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile la cazul concret, în favoarea ori în defavoarea unei părţi şi, ca atare, actul cu caracter jurisdicţional emis nu poate fi privit, în sine, ca o faptă sancţionabilă din punct de vedere penal. Independenţa magistratului (judecător sau procuror) în soluţiile dispuse presupune, printre altele, ca el să nu fie supus unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe soluţiile dispuse în cauzele instrumentate/soluţionate. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, soluţiile magistratului sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea uneia sau alteia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare a simplei cereri a părţilor ar lipsi de conţinut dispoziţiile ce garantează statutul magistratului ori independenţa sa.

Prin urmare, intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru eventuale infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. şi, după caz, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., trebuie să se realizeze doar pentru investigarea unor eventuale acte de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar soluţiilor dispuse în cauzele soluţionate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-un dosar penal.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că absenţa oricăror indicii de exercitare nelegală a atribuţiilor de serviciu de către magistratul reclamat şi incidenţa impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. legitimează opţiunea procurorului de a dispune clasarea cauzei, soluţia atacată fiind legală şi temeinică.

Presupunând că ceea ce petentul impută intimatului procuror este dispunerea unei noi soluţii de clasare, cu nerespectarea dispoziţiilor judecătorului de cameră preliminară, Înalta Curte constată că se menţin pertinente toate consideraţiile făcute anterior, de vreme şi, în această ipoteză, respectiva soluţie pretins dispusă de intimatul procuror a fost cenzurată în cadrul permis de art. 340 din C. proc. pen., fiind admisă plângerea petentului. În plus, nici în acest caz nu au fost identificate sau evidenţiate de petent acte de conduită, distincte de dispunerea soluţiei propriu-zise, de natură a se circumscrie, formal, elementului material al infracţiunilor de abuz în serviciu sau constituirea unui grup infracţional organizat.

Chiar dacă petentul consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza actelor procesuale prin care au fost soluţionate de către intimaţi, în faza de urmărire penală, plângerile sale, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso şi în absenţa oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală, în unicul scop al cenzurării soluţiilor dispuse de procurori prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea petentului referitoare la omisiunea procurorului de a-l audia şi a administra probe cu privire la faptele reclamate, Înalta Curte constată că înscrisurile existente la dosar sunt lămuritoare pentru justa soluţionare a cauzei, iar eventuala ascultare nemijlocită a petentului nu era susceptibilă a conduce la o concluzie diferită, de vreme ce faptele concret imputate rezultau din plângerea sa penală iniţială.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existenţa vreunei fapte penale, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 514/P/2023 (1038/321/P/2019) din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 514/P/2023 (1038/321/P/2019) din data de 29 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 164/II/2/2024 din data de 02 septembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 13 noiembrie 2024.