Cassation inadmissible due to misaligned cassation ground: suspended penalty not equivalent to termination of criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1668 din data de 17.07.2024 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen., s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 404 alin. (3)din C. proc. pen. raportat la art. 81 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În baza art. 82 alin. (3) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra anulării renunţării la aplicarea pedepsei dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se descoperă că acesta săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, situaţie în care se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., prin reprezentant legal şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile B., prin reprezentant legal suma de 3.000 RON reprezentând daune morale.

În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, solicitarea inculpatului de obligare a părţii civile la plata sumei de 3.500 de RON reprezentând suma achitată de aceasta cu titlu de onorariu avocaţial, pentru asistenţa juridică în dosarul penal nr. x/2021, având în vedere că nu s-a pronunţat o soluţie de achitare pentru inculpatul găsit vinovat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A. şi persoana vătămată B..

Prin decizia penală nr. 781 din data de 16 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 1668/17.07.2024, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2021, sentinţă ce a fost desfiinţată în parte, în latură penală, sub aspectul modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepsei.

Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării în baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. de către inculpatul A..

În temeiul art. 83 alin. (1), (3) din C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. de 2 ani de la data prezentei decizii.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, i-au fost stabilite inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1668/17.07.2024, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2021.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi înlătură dispoziţiile contrare.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că instanţa de fond a realizat o analiză coroborată judicioasă a întregului material probator administrat în cauză, rezultând în mod clar împrejurarea că hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut. S-a arătat că există la dosar o probă obiectivă necontestată de inculpat, respectiv certificatul medico-legal nr. 20517/30.08.2019 care atestă fără dubiu faptul că persoana vătămată prezenta echimoză care a putut fi produsă prin comprimarea şi poate data din 30.08.2019, necesitând 1-2 zile îngrijiri medicale.

Coroborând această situaţie obiectivă certă cu împrejurarea că inculpatul a fost prezent în parc şi a avut o confruntare cu persoana vătămată, care, în urma acestui incident a prezentat leziunea mai sus menţionată, în opinia Curţii a rezultat concluzia indubitabilă că inculpatul a strâns cu mâna de gât persoana vătămată minoră, în încercarea total neadecvată şi lipsită de respect faţă de regulile de conduită socială, să tranşeze un conflict doar verbal între copii cu vârsta între 9 şi 11 ani.

Varianta persoanei vătămate privind modalitatea în care a suferit echimoza s-a opinat că este confirmată atât de fişa de examinare psihologică nr. 4026/31.12.2019, cât mai ales de declaraţia martorului C. care a arătat în faţa instanţei de fond că a văzut pe inculpat că l-a luat pe minor de gât şi chiar a ţipat la acesta. Curtea a reţinut că declaraţiile martorilor D., E. şi F. contravin probei obiective a certificatului medico-legal, fiind afectate de subiectivism având în vedere relaţia de vecinătate şi prietenie între copii acestora şi copiii inculpatului, sunt contrazise de declaraţia singurului martor care nu se află în niciun fel de relaţie cu inculpatul sau persoana vătămată.

În ceea ce priveşte intervenirea prescripţiei răspunderii penale, Curtea a constatat ca nefondate susţinerile inculpatului în contextul în care, potrivit art. 156 din C. pen., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale este suspendat pe durata împiedicării continuării procesului penal ca urmare a Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României.

Curtea a constatat că urmare a declarării stării de urgenţă, organele judiciare nu au judecat sau instrumentat cauze precum cea de faţă, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat, pe un interval de 2 luni, astfel încât termenul de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. urmează a se împlini la data de 30.10.2024.

Contrar susţinerilor apărării, emiterea rechizitoriului în anul 2021 s-a apreciat ca fiind fără relevanţă asupra suspendării termenului de prescripţie a răspunderii penale câtă vreme pe parcursul anului 2020 nu a fost efectuat niciun act de procedură în cauză, toate actele fiind efectuate începând cu luna ianuarie 2021.

Curtea a stabilit că renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment inculpatului, în contextul faptei săvârşite, conduitei procesuale nesincere, nu constituie o modalitate eficientă şi proporţională cu gravitatea faptei de individualizare judiciară a pedepsei. Dimpotrivă, Curtea a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse care să indice inculpatului faptului că un conflict verbal între nişte copii, la locul de joacă, nu poate fi soluţionat prin intervenţia violentă a adulţilor, că nu poate fi scuzată o conduită agresivă a unui adult în raport de un minor de 9 ani, fie că îi este propriul copil şi cu atât mai mult când nu este. Această concluzie s-a apreciat că se impune cu atât mai mult cu cât inculpatul are trei copii minori în întreţinerea şi desfăşoară şi activitatea de asistent social.

Având în vedere şi urmările concrete ale faptei care a cauzat o echimoză minorului, faţă de existenţa prealabilă a unui conflict între minor şi fiica inculpatului care a fost determinată astfel să apeleze la tatăl său, faţă de intervalul de 5 ani de zile scurs de la data faptei, Curtea a considerat că o soluţie de condamnare nu se impune, măsurile de supraveghere instituite pe durata termenului de 2 ani al supravegherii conduitei inculpatului fiind de natură să asigure scopul punitiv, preventiv şi mai ales de reeducare al pedepsei.

Totodată, Curtea a apreciat că modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat latura civilă a cauzei este legală şi temeinică, suma de 60.000 RON pretinsă de partea civilă fiind disproporţionată câtă vreme afectarea psihică atestată cu evaluările psihologice existente la dosar se datorează în egală măsură şi conduitei adoptate de propriul părinte care, în prezenţa minorului, a lovit pe inculpat cu pumnii în zona feţei şi a capului, iar după ce acesta a căzut a continuat să îl lovească şi cu picioarele în zona corpului cauzându-i leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, tulburând ordinea şi liniştea publică.

Împotriva deciziei penale nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 11 şi 8 din C. proc. pen. şi a arătat că în timpul apelului a survenit împlinirea termenului de prescripţie ca şi cauză de încetare a procesului penal, presupusa faptă fiind săvârşită în 30.08.2019, iar termenul de 5 ani s-a împlinit la 30.08.2024. A apreciat recurentul că în cauză nu se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea cursului prescripţiei, că starea de urgenţă nu s-a constituit într-o cauză de neînlăturat, cât timp după împlinirea termenului de suspendare organele de urmărire penală au stat în pasivitate mai bine de un an, întocmind rechizitoriul abia la 21.05.2021.

A susţinut recurentul că lipsa de promptitudine a statului se impune a fi sancţionată, în cauză neexistând situaţia prevăzută de sintagma "împrejurare de neînlăturat", în condiţiile în care activitatea de urmărire penală sau de judecată a continuat. A învederat că urmărirea penală şi cercetarea judecătorească a continuat încă 4 ani şi jumătate după aşa zisa cauză de suspendare, din intervalul de 5 ani stabilit pentru încetarea răspunderii penale prin intermediul prescripţiei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 20.01.2025, când s-a stabilit termen la data de 04.02.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, se constată îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Or, prin decizia penală nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori împotriva recurentului nu s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., ci în speţă, împotriva recurentului s-a stabilit o pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen., a cărei aplicare a fost amânată, astfel că situaţia invocată de către recurent excedează prevederilor exprese şi limitative ale acestui caz de recurs în casaţie.

Prin urmare, recurentul a invocat în mod formal cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. în condiţiile în care împotriva acestuia nu s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, astfel că cererea sa de recurs în casaţie nu are aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele acestui caz de casare.

Se observă că recurentul a mai invocat ca şi caz de casare dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 11 din C. proc. pen., însă referitor la acesta se constată că a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013.

Faţă de cele arătate, se reţine că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. şi prin urmare cererea de recurs în casaţie este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2025.