Drunk driving conviction: inadmissibility of cassation appeal for failure to invoke statutory grounds for casation

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3738 din data de 09.12.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 de Judecătoria Timişoara, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. (dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) pe o perioadă de 1 an calculată de la rămânerea definitivă a prezenţei sentinţe penale, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. (dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 92 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, astfel cum prevede art. 92 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: S.C. Horticultura S.A. sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş după evaluarea inculpatului.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Timiş.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) şi art. 93 alin. (3) din C. pen. să se facă de Serviciului de Probaţiune Timiş.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege sau săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 de RON aferentă fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 446/A din 26 martie 2025 pronunţată de Curtea Prin decizia penală nr. 427/A din 21 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant A. împotriva sentinţei penale nr. 3738/09.12.2024 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia penală în dosarul x/2024

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.

A fost menţinută hotărârea atacată.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatului A. la 30 mai 2025.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 30 iunie 2025 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 03 iunie 2025, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (personal), fără a invoca vreunul dintre motivele de casare expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare declaraţia martorului B. care a arătat în mod clar că a consumat alcool după ce s-a produs incidentul, când a dus maşina să o parcheze la două blocuri distanţă, unde era loc de parcare. De asemenea, a menţionat că nu a părăsit locul accidentului înainte de a veni echipajul de poliţie şi că nu a crezut că va veni poliţia, având în vedere că maşina părţii vătămate nu a suferit nicio pagubă. În final, a susţinut că timp de 17 ani nu a consumat deloc băuturi alcoolice, ci doar după ce s-a întâmplat incidentul, din cauza stării de agitaţie pe care a avut-o.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la 10 iulie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. a expirat la data de 21 iulie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 iulie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie prevăzută de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 25 septembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare, ca inadmisibilă, în principiu, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. [nefiind respectate cerinţele de la art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Conform dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală nr. 427/A din 21 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac fiind respinsă de Curtea de Apel Timişoara.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că nu a fost invocat vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul susţinând, în esenţă, că instanţa de apel nu a luat în considerare declaraţia martorului B. care a arătat că a consumat alcool după ce s-a produs incidentul, când a dus maşina să o parcheze la două blocuri distanţă, precum şi că nu a părăsit locul accidentului înainte de a veni echipajul de poliţie, respectiv că nu a crezut că va veni poliţia, având în vedere că maşina persoanei vătămate nu a suferit nicio pagubă.

Înalta Curte subliniază că recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal.

Aspectele invocate în concret de recurentul inculpat vizează, în realitate, stabilirea eronată a situaţiei de fapt de către instanţele de fond şi apel, aspecte care nu pot fi subsumate vreunuia dintre cazurile expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât situaţia de fapt ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţele de fond şi apel nu mai poate fi repusă în discuţie în acest cadru procesual. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, nu se poate obţine modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanţele de fond şi/sau apel ori reconfigurarea elementelor reţinute, prin hotărârea criticată, în circumstanţierea activităţii calificată ca infracţiune.

Prin urmare, întrucât susţinerile recurentului nu pot fi examinate prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu este îndeplinită din perspectiva motivării în fapt.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta, ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 427/A din 21 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2025.