Cassation appeal inadmissible in domestic violence conviction case; conviction upheld and judicial costs imposed on appellant

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 21 din data de 04.04.2024, Tribunalul Călăraşi, secţia Penală, în baza art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de violenţă în familie în varianta normativă a omorului asupra unui membru de familie.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea aceloraşi drepturi de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei cu închisoarea aplicată prin prezenta hotărâre perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv din 20.07.2022 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura arestării preventive sub care se află inculpatul.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 şi pct. 1 din Anexa la Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al inculpatului.

S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Prin decizia penală nr. 195/A din 10 februarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 21/04.04.2024 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 422 C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv: de la data de 20.07.2022 la zi.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv sub imperiul căreia se află inculpatul, la data pronunţării prezentei decizii.

Decizia penală nr. 195/A din 10 februarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bucureşti la data de 18 februarie 2025, inculpatului A. la data de 04 martie 2025, la locul de deţinere - Penitenciarul Slobozia şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A. la data de 02 aprilie 2025, prin intermediul unui avocat ales, prin poşta electronică.

Cererea de recurs în casaţie inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bucureşti la data de 06 mai 2025 şi nu au fost formulate concluzii scrise de către Ministerul Public.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 08 iulie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 30 septembrie 2025.

În cererea de recurs în casaţie, apărarea a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea decizie penale nr. 195/A din data de 10.02.2025 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, şi rejudecarea cererii de apel prin admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 C. pen. Apărarea a arătat că instanţa de apel, la termenul din data de 23.10.2024, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, urmând să delibereze asupra acesteia odată cu fondul cauzei în data de 11.12.2024. Prin decizia penală nr. 195/A a Curţii de Apel Bucureşti nu se face, însă, nici o referire la cererea de schimbare a încadrării juridice ce a fost formulată de către apărătorul ales al inculpatului şi nici nu rezultă că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la această cerere. Astfel, prin lipsa unei soluţii de admitere/respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului se încalcă art. 438 alin. (2) ultima teză C. pen., în sensul că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acestei cererii. În opinia apărării, această omisiune nu poate atrage decât sancţiunea casării decizie penale nr. 195/A din data de 10.02.2025 a Curţii de Apel Bucureşti şi rejudecarea cauzei cu privire la admiterea/respingerii cererii de schimbare de încadrare juridică.

În susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice, apărarea a susţinut că probele pe care se sprijină soluţia de condamnare sunt minimale şi nu pot conduce la o soluţie de condamnare decât prin raportare la expertiza medico - legală realizată în faza fondului. Astfel, s-a apreciat că în mod corect este reţinut în motivarea sentinţei penale că fundamentul materialului probator este fragil, neexistând o probă directă care să conducă la intenţia inculpatului de a suprima viaţa mamei sale. Cu toate că acest material probatoriu este insuficient pentru a conduce la o soluţie de condamnare dincolo de orice dubiu, ci doar se constată, prin supoziţii şi/sau probe indirecte, că este vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa de fond a dispus o soluţie de condamnare, motivată de raportul medico - legal, de declaraţiile date atât de către inculpat şi soţia acestuia în faza de urmărire penală şi în fondul cauzei. Apărarea arată că nu a fost avut în vedere principiul "in dubio pro reo" regăsit în art. 4 C. proc. pen.. Apărarea a solicitat a se avea în vedere şi starea de degradare fizică accentuată a persoanei decedate din cauza bolilor ce se regăsesc menţionate în actele medicale, a declaraţiilor martorilor, dar şi cercetării la faţa locului efectuate de către organele de cercetare penală privind dispersia particulelor de sânge, ce nu indică aplicarea unor lovituri. În fapt, s-a susţinut că este doar o prezumţie care nu conduce la "dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat".

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

(4) În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanţa deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Deşi în cauză sunt îndeplinite condiţiile de formă ale unui recurs în casaţie, nu există corespondenţă între cazul de recurs în casaţie invocat şi motivele de fapt susţinute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depăşească competenţa instanţei care soluţionează un recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte cerinţele de formă, se constată că cererea de recurs în casaţie este formulată în scris de inculpatul A., prin avocat ales, B., cuprinde hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 195/A din 10 februarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală), semnătura avocatului. Este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi locul de detenţie al recurentului (Penitenciarul Slobozia), este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În raport de data şi locul comunicării deciziei din apel, se constată că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie nu a fost indicat vreun caz de casare de drept dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., solicitându-se admiterea recursului în casaţie şi rejudecarea cererii de apel prin admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 199 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de dispoziţiile art. 192 C. pen.

Încadrarea juridică a faptei invocată de către recurent în cererea de recurs în casaţie excedează analizei recursului în casaţie, motivele invocate reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

De asemenea, starea de fapt reţinută cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. Recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea cauzei penale prin reaprecierea probelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Prin urmare, se constată că motivele recursului în casaţie nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., acestea vizând chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data de 10 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data de 10 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2025.