Criminal cassation admissibility: scope of review for unproven criminal act and sentencing individualization under Romanian Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2913 din 31 octombrie 2023 pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 351 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de camătă. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (persoană vătămată B.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată (persoane vătămate C. şi D.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. şi 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu în cauză din 24.11.2021-04.08.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 C. pen., s-a dispus confiscarea extinsă a autoturismului, aflat în stare de funcţionare şi deţinut în proprietate de numitul A., cu certificatul de înmatriculare seria x, eliberat la data de 06.10.2021 de S.R.P.C.I.V. Dolj.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asiguratorie prin care s-a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului, de culoare neagră, serie şasiu x, deţinut în proprietate de numitul A. (fiul inculpatului A.), măsura fiind dispusă prin ordonanţa nr. 5692/P/2021 din 25.11.2021.

În temeiul 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumelor de 880.400 de euro şi 40.000 de RON.

În temeiul art. 162 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă ce constituie înscrisuri ridicate de la inculpatul A. în urma percheziţiei domiciliare şi aflate în plic, la fila x din vol. I d.u.p.

S-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă reprezentând suporturi optice de stocare, aflate în plicuri la vol. II d.u.p., col. III d.u.p., vol. IV d.u.p., vol. V d.u.p., vol. VI d.u.p. şi vol. IX d.u.p., urmând a fi arhivate împreună cu dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 19 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.., art. 397 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 10.000 de RON, reprezentând daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate pe latură civilă, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul A. şi partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2913 din 31.10.2023 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2022, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, prev. de art. 351 C. pen.; 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. (persoană vătămată B.); 2 ani şi 3 trei luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate C. şi D.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. (persoană vătămată B.), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

Au fost menţinute pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, 2 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 26/2025 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul infracţiunii de camătă, incriminată de art. 351 C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 384.800 euro şi 30.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 2913 din 31.10.2023 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2022 şi, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 08 mai 2025 (dată e-mail - dosar nr. x/2022 C.A. Craiova).

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de şantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. - persoane vătămate C. şi D..

În acest sens, recurentul a învederat că, din starea de fapt reţinută în cauză, nu rezultă elemente tipice ameninţării şi stării de temere corespunzătoare infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 C. pen. Caracterul frecvent al comunicării între persoanele legate familial (inculpatul fiind naşul de cununie al persoanelor vătămate) şi derularea unei colaborări financiare foarte veche nu este de natură să susţină generarea unei temeri, părţile discutând în sensul cererii (finii cer bani) sau al restituirii (naşul cere restituirea banilor). Fapta de a discuta cu aceştia despre restituirea unor sume de bani date cu împrumut nu realizează tipicitatea infracţiunii, întrucât nu au fost formulate ameninţări apte a crea o stare de temere şi nu s-au folosit căi injuste pentru a se recupera împrumutul.

Recurentul a susţinut că, într-adevăr, toate discuţiile reţinute de instanţă vizează împrumutul unor sume de bani, dar acestea conduc către elementele de tipicitate ale infracţiunii de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen. Împrejurarea că discuta cu persoanele vătămate des, poate chiar zilnic, de mai multe ori, reprezintă relaţiile dintre el şi finii săi, aceştia din urmă apelând des la el pentru ajutor, aşa cum rezultă din înregistrări.

Nu există diferenţe de nuanţă şi conţinut ale discuţiilor interceptate în anul 2016 faţă de anul 2021, care să evidenţieze o ameninţare sau temere progresivă. Or, inculpatul şi persoanele vătămate şi-au conservat relaţiile (de ex. inculpatul a botezat copiii persoanelor vătămate), în acest interval de timp fiind incompatibilă această stare de fapt cu teza unui şantaj continuat cu acte materiale aproape zilnice, de peste 6 ani, care menţineau o stare de temere.

Recurentul a susţinut că în mesajele date vocabularul folosit este respectuos, conversaţiile fiind politicoase; minoritare sunt cele în care este supărat fiindcă era tergiversată restituirea împrumuturilor sau că avea bunuri la amanet.

Din starea de fapt reţinută de instanţă rezultă că interacţiunile erau frecvente, că urgenţa unor demersuri financiare este reciproc afirmată, că părţile se întâlneau la sediul firmei finilor, acasă la naşi (unde finii mergeau frecvent şi cereau sprijin fără temere) sau în oraş.

Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că a dorit doar să ajute, a adresat rugăminţi, nu ameninţări, în sensul de a i se returna ajutorul şi finii să caute ajutor unde vor dori, era îngrijorat de soarta unor bunuri personale date provizoriu finilor ca să le amaneteze, să obţină bani (maşina, ceasurile etc), aşadar este firesc comportamentul său şi nu se circumscrie sub nici o formă tipicităţii obiective sau subiective a infracţiunii de şantaj.

Totodată, recurentul a susţinut că, în contextul în care chiar persoanele vătămate i-au solicitat imperativ să le dea urgent bani, indiferent de unde îi ia, chiar dacă acestea se împrumutaseră şi anterior la el, această împrejurare exclude orice stare de temere care să realizeze condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de şantaj.

Cele reţinute de instanţă cu privire la fapte ale altor persoane, în alt context şi faţă de terţi, nu reprezintă împrejurări şi fapte concrete de ameninţare, ci intră în tiparul de comunicare al părţilor, ceea ce exclude elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale şantajului.

A mai precizat recurentul că din intervalul de peste 10 ani în care a avut o relaţie cu persoanele vătămate, parchetul a scos în evidenţă doar două sau trei discuţii în care se observă exasperarea sa în faţa a ceea ce el percepe a fi neadevăruri sau conduite dilatorii ale persoanelor vătămate, însă fără a se rosti ameninţări concrete.

În concluzie, pretinsele "presiuni psihice" constau în apeluri telefonice repetate conduită care, potrivit deciziei nr. 599/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată în Buletinul Jurisprudenţei 2011, nu întruneşte elementul material dacă nu se demonstrează aptitudinea reală de a crea temere unei persoane normale.

Pentru ca un demers telefonic (oricât de insistent) de recuperare a unei sume împrumutate să constituie "şantaj" în sensul art. 207 C. pen., trebuie să fie îndeplinite două cerinţe cumulative ale tipicităţii: elementul material - "constrângerea" - o ameninţare ori violenţă de natură să inducă victimei o stare de temere cu privire la producerea unui rău viitor şi serios şi scopul injust - autorul să urmărească obţinerea unui folos patrimonial/nepatrimonial (adică un avantaj la care nu are drept).

În practică şi doctrină s-a statuat constant că simpla solicitare repetată a restituirii unei datorii nu satisface niciuna dintre cele două condiţii.

În raport cu starea de fapt reţinută de instanţă precum şi cele arătate mai sus, recurentul a apreciat că nu există constrângere prin ameninţare aptă să inducă persoanelor vătămate o stare de temere.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului exclusiv cu privire la infracţiunea de şantaj (acte materiale 2014-2021, persoane vătămate C. şi D.) şi pronunţarea unei soluţii de achitare, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

La data de 18 iunie 2025, s-a înregistrat la dosar memoriul depus de recurent, intitulat "Dezvoltarea motivelor recursului în casaţie".

În cuprinsul acestuia, recurentul a precizat că cererea de recurs în casaţie se întemeiază pe cazurile reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

În privinţa cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., s-a solicitat să se aibă în vedere că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege. "Ameninţarea" ori "constrângerea" la care face trimitere instanţa motivat ce împrejurarea că persoanele vătămate nu au restituit banii împrumutaţi de la inculpat nu constituie o constrângere în scopul de a dobândi injust un folos nepatrimonial sau patrimonial, lipsind, pe cale de consecinţă, elementul subiectiv care să atribuie caracterul ilicit al demersului inculpatului. În speţă, inculpatul nu a urmărit subiectiv să paralizeze libertatea de mişcare şi de decizie voliţională a persoanelor vătămate, ci a fost insistent într-o măsură pe care a considerat-o suficientă şi necesară pentru restabilirea integrităţii patrimoniului său.

Recurentul a susţinut că, în speţă, nu pot coexista infracţiunile de camătă şi de şantaj, existând o suprapunere perfectă, nediferenţiată atât sub aspectul laturii obiective, a execuţiei materiale a acţiunii infracţionale, cât şi a elementelor de subiectivitate (intenţie, scop, voinţă).

Diferit de această problemă, s-a apreciat că pentru a se realiza conţinutul infracţiunii de şantaj, pe lângă exercitarea unei acţiuni de constrângere ilicite, este necesar şi esenţial ca şi folosul urmărit să fie ilicit, în concret să nu, fie pretins, revendicat, cerut, sub o motivaţie legitimă, justificată raţional şi logic. Pretenţia recuperării propriului bun - în speţă a sumelor împrumutate - este naturală si legitimă.

Forma de vinovăţie în cazul şantajului este intenţia, în ambele modalităţi, directă sau indirectă. Dobândirea în mod injust a unui folos reprezintă o condiţie ataşată elementului subiectiv. Dacă nu se urmăreşte dobândirea unui folos, fapta nu reprezintă şantaj, ci, eventual, o altă infracţiune, respectiv ameninţare. Câtă vreme inculpatul nu a urmărit scopul prevăzut în norma de incriminare, dobândirea în mod injust a unui folos nepatrimonial sau patrimonial, nu a acţionat cu vinovăţia cerută pentru existenţa infracţiunii de şantaj, în această situaţie constrângerea psihică constituind infracţiunea de ameninţare.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., s-a solicitat să se efectueze o analiză a legalităţii deciziei recurate cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, prin raportare la argumentele anterior învederate.

Reţinerea în calea de atac a incidenţei unor cauze de reducere a pedepsei conduce la o diminuare proporţională a sancţiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reforrnatio in pejus, şi menţinută, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă şi care nu poate fi agravată.

Recurentul a solicitat să se constate nelegalitatea soluţiei pronunţate în apel, aceasta fiind dispusă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. din 1969, ce trebuiau avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate.

În ceea ce priveşte persoana sa, recurentul a solicitat să se aibă în vedere că nu are antecedente penale, este bine încadrat în societate, are familie şi doi copii în întreţinere.

Totodată, recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate până la soluţionarea căii extraordinare de atac, potrivit art. 441 C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi părţilor, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2025, iar prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 30 septembrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazurilor de casare invocate (art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2022), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura părţii care a exercitat calea de atac (prin avocat E., cu împuternicirea avocaţială la dosar nr. x/2022 C.A. Craiova). Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-au indicat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Referitor la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, această critică nu poate fi verificată pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prev. art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. - nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel. Nu se circumscriu acestui caz de casare criticile privind greşita individualizare judiciară a pedepsei.

În esenţă, în privinţa cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a arătat că din starea de fapt reţinută în cauză nu rezultă elemente tipice ameninţării şi stării de temere corespunzătoare infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 C. pen. Caracterul frecvent al comunicării între persoanele legate familial (el fiind naşul de cununie al persoanelor vătămate) şi derularea unei colaborări financiare foarte vechi nu este de natură să susţină generarea unei temeri, părţile discutând în sensul cererii (finii cer bani) sau al restituirii (naşul cere restituirea banilor). Fapta de a discuta cu persoanele vătămate despre restituirea unor sume de bani date cu împrumut nu realizează tipicitatea infracţiunii, întrucât nu au fost formulate ameninţări apte a crea o stare de temere şi nu au fost folosite căi injuste pentru a se recupera împrumutul. În mesajele date vocabularul folosit este respectuos, conversaţiile fiind politicoase, fiind minoritare cele în care este supărat fiindcă este tergiversată restituirea împrumuturilor. Inculpatul a învederat că a dorit doar să ajute, a adresat rugăminţi, nu ameninţări, în sensul de a i se returna ajutorul, era îngrijorat de soarta unor bunuri personale date provizoriu finilor ca să le amaneteze, să obţină bani, fiind firesc comportamentul său şi nu se circumscrie sub nici o formă tipicităţii obiective sau subiective a infracţiunii de şantaj.

Cu toate că recurentul a susţinut că nu există constrângere prin ameninţare aptă să inducă persoanelor vătămate o stare de temere, se observă că motivele formulate se bazează pe o reinterpretare a materialului probator, acesta contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de fond şi confirmată de cea de prim control judiciar. Aşadar, în realitate, recurentul solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Nici critica privind neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă nu poate fi circumscrisă cazurilor de casare invocate de recurentul inculpat. Constatările făcute sub acest aspect de către instanţele inferioare s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar în calea extraordinară de atac nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În privinţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susţinut că soluţia pronunţată în apel este nelegală, întrucât, la individualizarea pedepsei, nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. din 1969. În ceea ce priveşte persoana sa, recurentul a solicitat să se aibă în vedere că nu are antecedente penale, este bine încadrat în societate, are familie, cu doi copii în întreţinere.

Motivele invocate de recurent nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. După cum se observă, acesta critică hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, solicitând o reindividualizarea pedepselor aplicate, aspect care nu poate fi, însă, supus cenzurii în calea de atac a recursului în casaţie, prin prisma cazului de casare invocat. Astfel cum s-a menţionat anterior, în această cale extrardinară de atac, aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau cea de apel.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect şi nu se justifică pronunţarea distinctă asupra acesteia, situaţie incidentă şi în speţă.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2025.