Extraordinary appeal inadmissible; refusal to provide biological samples conviction upheld.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1/10 ianuarie 2025, pronunţată de judecătoria Luduş în dosarul nr. x/2023 s-a dispus:

În baza art. 337 alin. (1) C. pen., s-a stabilit pentru inculpatul A. o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de un an închisoare, stabilită pentru inculpatul A., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. i s-a impus inculpatului A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Luduş sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Ioan Vlăduţiu Luduş, alegerea urmând a fi făcută de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, pe o perioadă de 30 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. care prevăd revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă.

Prin decizia penală nr. 247/A din data de 29 aprilie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/10.01.2025 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş împotriva sentinţei penale nr. 1/10.01.2025 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarul nr. x/2023.

A desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 337 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea la data de 1.12.2020 a infracţiunii de refuz de prelevare probe biologice.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a menţionat că pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a menţionat că pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta un număr de 60 (şaizeci) zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Luduş sau al Primăriei Iernut, jud. Mureş.

A desemnat Serviciul de Probaţiune Mureş ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului.

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. care prevăd posibilitatea revocării beneficiului suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse inculpatului.

A menţinut prevederile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 247/A din 29 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

La data de 16.06.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare, în conformitate, cu dispoziţiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac în numele său.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. şi motivarea acestora.

Inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că, în cauză, atât procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante cât şi procesul-verbal de sesizare din oficiu a infracţiunii flagrante a fost întocmit de către acelaşi organ de constatare din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Oraşului Luduş.

A apreciat că, în acest context, devine incidentă decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, care reglementează un caz de nulitate absolută privitor la nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte competenţa funcţională, materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

Practic, în dosarul pendinte începerea urmăririi penale s-a realizat de către aceleaşi persoane care au avut şi calitatea de organe de constatare a prezumtivei infracţiuni, astfel că s-au suprapus calităţile de organ de constatare şi de organ de cercetare penală ceea ce este inadmisibil şi nelegal.

Având în vedere cele trei acte: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de sesizare din oficiu şi ordonanţa de începere a urmăririi penale, toate trei fiind întocmite de acelaşi organ constatator din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Oraşului Luduş, a arătat că se impune constatarea nulităţii ordonanţei de începere a urmăririi penale din 01.12.2020 emisă de organele de urmărire penală care iniţial au fost organe de constatare.

A mai menţionat că nici martorii oculari şi nicio altă probă administrată în acest dosar nu atestă cele reţinute de către agentul constatator care a emis nelegal şi ordonanţa de începere a urmăririi penale. Astfel, nu există la dosar nicio probă care să ateste că el este cel care a condus autoturismul avariat şi care să justifice supunerea sa la prelevarea de probe biologice, respectiv nicio probă care să confirme cele reţinute în procesul-verbal de constatare.

În contextul în care inculpatul a fost în stare de şoc, context în care s-a comportat iraţional, cele consemnate în procesul-verbal de constatare sunt aspecte relatate şi reţinute de către agentul constatator, neconfirmate prin nici un mijloc de probă.

Din motivarea acestui caz de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că pe această cale se urmăreşte reaprecierea materialului probator, a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor; precum şi unele aspecte care au fost invocate şi analizate în camera preliminară şi care nu pot fi analizate în recurs în casaţie. Or, acestea nu se încadrează în chestiunile de drept ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

În susţinerea pct. 12 al art. 438 din C. proc. pen., inculpatul a menţionat că instanţa de apel a ţinut cont doar de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi numai în subsidiar au fost luate în considerare circumstanţele personale ale acestuia, respectiv că nu are antecedente penale, este absolvent al facultăţii de litere, al liceului militar şi în prezent este student la facultatea de drept, este angajat al IPJ Mureş-Polifia oraşului Luduş.

A arătat că evenimentul produs la data de 1.12.2020, deşi este suficient de grav pentru a se stabili o pedeapsă, rămâne totuşi un eveniment izolat, fără impact definitoriu asupra traiectoriei profesionale şi personale a inculpatului.

A menţionat că, având în vedere că gravitatea faptelor este diminuată se impune reţinerea circumstanţelor atenuante şi diminuarea corespunzătoare a pedepsei, conform art. 76 alin. (1) din C. pen.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Or, din motivarea cazului de recurs în casaţie invocat se constată că pe această cale se urmăreşte o reindividualizare a pedepsei, iar în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu poate fi cenzurată individualizarea pedepsei acest aspect vizând temeinicia hotărârii, astfel că aspectele invocate de inculpat nu pot fi examinate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte reţine că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Indicarea unui caz de recurs în casaţie, dintre cele prevăzute de lege şi susţinerea unor argumente care nu au legătură cu respectivul caz de casaţie şi care nu permit reexaminarea unei hotărâri definitive conform limitelor impuse de lege, conduce la respingerea ca inadmisibilă a căii de atac.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 247/A din 29 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 247/A din 29 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2025.