Driving without licence appeals for annulment dismissed as inadmissible for challenging merits and binding ruling.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 373/20.07.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Cornetu, secţia Penală, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 335 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 335 alin. (2) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., săvârşită la data de 10.09.2020 şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., săvârşită la data de 24.09.2020, sunt concurente între ele şi concurente cu infracţiunea de braconaj cinegetic - vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, săvârşită la data de 29.06.2016, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicarea acesteia fiind amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentinţa penală nr. 268/2020 din data de 08.10.2020 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2018, modificată şi definitivă la data de 22.06.2021, prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi cu infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., săvârşită la data de 23.05.2020, pentru care s-a aplicat, prin sentinţa penală nr. 202 din data de 17.09.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020, modificată şi definitivă la data de 26.02.2021, prin decizia penală nr. 240/A/26.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 582 C. proc. pen.. cu referire la art. 89 C. pen., s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 268/2020 din data de 08.10.2020 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2018, modificată şi definitivă la data de 22.06.2021, prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 582 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dispus aplicarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa penală nr. 268/2020 din data de 08.10.2020 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2018, modificată şi definitivă la data de 22.06.2021, prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

În baza art. 583 C. proc. pen.. cu referire la art. 97 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 202 din data de 17.09.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2020, modificată şi definitivă la data de 26.02.2021, prin decizia penală nr. 240/A/26.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 40 coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 1 lună închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate), inculpatul A. având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare.

În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei să se realizeze în regim de detenţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) căă, art. 72 alin. (1) C. pen., au fost deduse din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata reţinerii de la data de 11.04.2017 până la data de 12.04.2017 (conform sentinţei penale nr. 268/2020 din data de 08.10.2020 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2018, modificată şi definitivă la data de 22.06.2021, prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).

În temeiul art. 45 alin. (7) C. pen., a fost menţinută măsura de siguranţă dispusă prin sentinţa penală nr. 268/08.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv: confiscarea specială a unei arme de vânătoare, cal. 30-36 şi a celor 70 de cartuşe cu glonţ cal 30-36 aparţinând inculpatului A., depusă la I.P.J. Călăraşi - Camera de corpuri delicte cu dovada seria x/08.06.2017.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.800 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (800 RON din faza de urmărire penală şi 3.000 RON din faza de cameră preliminară şi judecată).

În baza art. 272 alin. (1) si (2) C. proc. pen.., onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 942 RON (pentru faza de judecată), a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 421/A din 19 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 373 din data de 20.07.2023 pronunţate de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 31.03.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi pct. 12 (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

În esenţă, recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel, care a reţinut incidenţa deciziei nr. 78/HP din 28 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, considerând că această decizie este netemeinică, contravenind art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.

A mai susţinut că această decizie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu a ţinut cont de Tratatul de la Viena din 1968 privind circulaţia pe drumurile publice, tratat la care şi România este parte, afirmând că, potrivit acestui instrument juridic internaţional, sunt valabile permisele eliberate de statele semnatare, printre care se numără şi Marea Britanie, dispoziţie care a rămas valabilă şi potrivit actelor semnate în anul 2020 cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În acest context normativ, recurentul a susţinut că sunt recunoscute permisele de circulaţie provizorii eliberate de Marea Britanie.

De asemenea, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, susţinând că i-a fost aplicată câte o pedeapsă pentru infracţiunile prev. de art. 335 alin. (1) şi art. 335 alin. (2) din C. pen., precizând că a condus autovehiculul la o diferenţă de 9 zile, iar autorităţile din Marea Britanie nu au răspuns niciodată dacă a deţinut un alt permis, deşi acestea i-au preschimbat un permis.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., acesta a atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 421/A din 19 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se reţine că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura acestuia.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi pct. 12 (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) C. proc. pen.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

În temeiul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. pot fi cenzurate exclusiv erorile ce ţin de legalitatea pedepsei principale, a pedepselor complementare, accesorii şi a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancţionator legal.

În atare condiţii, se observă că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece esenţa motivelor sale constă în critica pe care o aduce dezlegării de drept dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022 (publicată M. Of., Partea I nr. 51 din 18 ianuarie 2023), prin care s-a stabilit că "potrivit legislaţiei române, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deţine un permis de conducere provizoriu valabil, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie ("Provisional Driving Licence") constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., în situaţia în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România."

Recurentul a considerat că aceasta decizie de unificare a jurisprudenţei, reţinută de instanţa de apel în soluţionarea cauzei, este netemeinică deoarece ar contraveni art. 11 şi art. 20 din Constituţia României. Or, decizia respectivă, pronunţată în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare este definitivă şi obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (art. 477 alin. (3) C. proc. pen..).

În egală măsură, se impune precizarea că, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara nelegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor nelegale, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei (în acest sens, decizia nr. 114/RC din 02 aprilie 2019).

În acest context, se constată că recurentul nu contestă pe calea recursului în casaţie neconformitatea hotărârii instanţei de apel cu regulile de drept aplicabile (constând în condamnarea sa pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare), ci însăşi interpretarea regulilor de drept aplicabile în cazul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deţine un permis de conducere provizoriu, eliberat de autorităţile competente din Marea Britanie (ipoteză reţinută şi în prezenta cauză), astfel cum acestea au fost determinate printr-o decizie obligatorie a instanţei supreme, într-un mecanism de unificare a practicii.

Cât priveşte susţinerea recurentului referitoare la aplicarea a două pedepse pentru infracţiuni concurente, prevăzute de art. 335 alin. (1) şi art. 335 alin. (2) din C. pen., deşi a condus autovehiculul la o diferenţă de 9 zile, Înalta Curte apreciază că încearcă acreditarea ideii că au fost reţinute, în mod greşit, două infracţiuni aflate în concurs, cu consecinţe pe plan sancţionator, chestiune care, însă, excede verificărilor ce pot fi făcute pe calea recursului în casaţie.

Astfel, deşi recurentul a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., acesta nu a formulat, în mod real, motive ce ar viza chestiuni de nelegalitate a pedepsei aplicate (din perspectiva naturii pedepsei, cuantum, tratament sancţionator), ci a criticat reţinerea unui concurs de infracţiuni pentru cele două fapte săvârşite la un interval relativ redus de timp (10.09.2020, respectiv 24.09.2020), aspecte ce nu pot fi analizate pe calea recursului în casaţie, întrucât vizează temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de apel, iar nu legalitatea acesteia.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Invocarea formală a unor cazuri de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie. Argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 421/A din 19 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 421/A din 19 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2025.