Complaint over traffic-fine reversal rejected; closure confirmed, costs awarded.

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2025

Deliberând asupra plângerii de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 1758/158/P/2022 din data de 30 septembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) liţ. a) C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu referire la magistraţii judecători B. şi C., din cadrul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, întrucât fapta nu există; precum şi pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în referire la agentul de poliţie D., din cadrul I.P.J. Ilfov - Postul de Poliţie Chiajna, întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 19.08.2022, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a înregistrat, sub nr. x/2022, plângerea petentului A., care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de completul de judecată format din judecătorii B. şi C., din cadrul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., şi faţă de agentul de poliţie D., din cadrul Postului de Poliţie Chiajna, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual prev. de art. 321din C. pen. şi uz de fals prev. de art. 323 din C. pen.

Conform actului de sesizare, la data de 10.06.2019, petentul a fost sancţionat contravenţional de către agentul de poliţie D. pentru săvârşirea unei abateri la regimul circulaţiei rutiere, fiind astfel întocmit procesul-verbal nr. x, în cuprinsul căruia ar fi fost consemnate aspecte nereale, în sensul în care "contravenientul nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers la dreapta spre strada x, deşi drumul prioritar se desfăşura pe strada x (DJ 601A)".

În opinia petentului, era necesar ca agentul de poliţie să consemneze că drumul prioritar nu era semnalizat corespunzător, întrucât panoul pătrat pe fond galben cu semnificaţia "drum cu prioritate", instalat înaintea locului săvârşirii contravenţiei, nu era însoţit de un semn adiţional din care să rezulte care era drumul cu prioritate.

În urma plângerii contravenţionale formulate de petent la Judecătoria Buftea, s-a înregistrat dosarul nr. x/2019, în care s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie, după care, în apel, la Tribunalul Ilfov, completul format din judecătorii B. şi C. a admis calea de atac formulată de către reprezentanţii I.P.J. Ilfov şi au schimbat soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii plângerii contravenţionale. Cu privire la această ultimă soluţie, petentul a apreciat că judecătorii au reţinut aspecte care nu corespundeau cu realitatea din teren la data sancţionării sale, au ignorat probele din dosar, deşi petentul a oferit explicaţii detaliate, în sensul în care nu au avut în vedere răspunsul Primăriei Chiajna nr. 35435/29.09.2020, din care rezulta că nu deţin niciun document care să ateste data Ia care a fost montat semnul de circulaţie - indicator drum cu prioritate curbă la stânga.

Prin ordonanţa nr. 1758/158/P/2022 din data de 07.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală, dată fiind împrejurarea că, în prezent, judecătorul B. îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând actul de sesizare şi înscrisurile depuse în probatoriu, s-a constatat că petentul a fost sancţionat contravenţional de către agentul de poliţie D., din cadrul I.P.J. Ilfov -Postul de Poliţie Chiajna, pentru nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada 1 decembrie (DJ601A).

Împotriva procesului-verbal contravenţional, petentul a formulat plângere ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2019. Prin sentinţa civilă nr. 8775/29.10.2020 pronunţată în acest dosar s-a dispus admiterea plângerii contravenţionale formulată de petent în contradictoriu cu intimata I.P.J. Ilfov şi anularea procesului-verbal de contravenţie.

În apel, prin decizia civilă nr. 2418/A/07.07.2021 a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, completul format din judecătorii B. şi C. a admis apelul declarat de I.P.J. Ilfov, sentinţa apelată fiind modificată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiată a plângerii contravenţionale formulată de reclamantul A..

Referitor la aspectele sesizate de către petent în prezenta cauză, s-a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi constă în "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice".

Infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. constă în "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări".

Infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 din C. pen. constă în "folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

În ceea ce priveşte conţinutul procesului-verbal de contravenţie menţionat în actul de sesizare, acesta cuprinde constatările agentului de poliţie de la faţa locului, iar faptul că acest conţinut nu corespunde voinţei petentului, în sensul consemnării faptului că drumul prioritar nu era semnalizat corespunzător, nu conferă actului un caracter fals în sensul legii penale, respectiv al unui înscris ce conţine date necorespunzătoare adevărului. Acuzaţiile formulate de petent în prezenta cauză nu pot fi apreciate decât ca simple apărări, ce excedează, însă, cadrului procesual penal, apărările putând fi formulate doar în condiţiile strict reglementate de actele normative ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, iar nu pe calea unei plângeri penale.

Sub aspectul tipicităţii subiective a infracţiunilor sesizate, s-a reţinut că organul constatator al unei fapte contravenţionale este obligat să consemneze datele conform propriilor simţuri, iar în lipsa relevării unor indicii ale alterării bunei-credinţe ce trebuie să însoţească conduita poliţistului, ipoteza petentului conform căreia situaţia de fapt expusă prin actul de constatare ar fi fost denaturată nu poate fi confirmată.

În contextul mai sus menţionat, rezultă că agentul constatator nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nici nu a consemnat aspecte necorespunzătoare realităţii în procesul-verbal încheiat, astfel că, în absenţa elementului material specific infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 323 C. pen., s-a dispus clasarea cu privire la presupusele infracţiuni săvârşite de agentul de poliţie D., din cadrul Postului de Poliţie Chiajna, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există).

Analizând argumentele petentului referitoare la modul de interpretare a probelor şi de aplicare a dispoziţiilor legale de către completul de judecată ce a soluţionat apelul în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Ilfov, procurorul a apreciat că nu au fost relevate elemente de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale unor infracţiuni de serviciu în sarcina judecătorilor reclamaţi, nemulţumirile petentului neputând depăşi limitele unui subiectivism firesc, care, însă, nu poate face obiectul unei cercetări penale pentru a fi îndreptată o hotărâre judecătorească, ce are autoritate de lucru judecat.

Interpretarea eronată a unor situaţii şi împrejurări ori omisiunea pronunţării în referire la anumite mijloace de probă în cadrul unui proces nu constituie acte materiale şi nu pot fi circumscrise în mod implicit elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în lipsa unor elemente probatorii care să contureze clar, fără echivoc, o rea-credinţă din partea magistratului învestit cu soluţionarea cauzei, petentul având la dispoziţie o multitudine de remedii procesuale prin care poate îndrepta eventualele erori de judecată prin formularea căilor de atac prevăzute în mod expres de prevederile procesual civile.

Un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

împrejurarea că soluţia pronunţată de către magistrat în cadrul atribuţiilor de serviciu este nefavorabilă unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

În cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unor magistraţi sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza strict legalitatea şi temeinicia măsurilor luate în cursul judecăţii şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia, întrucât pe de o parte, organul de urmărire penală nu are atribuţii de control asupra hotărârilor şi încheierilor pronunţate de judecători, iar pe de altă parte, dacă s-ar considera altfel, sesizarea penală s-ar transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege, împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Împotriva acestei ordonanţe, în termen legal, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 213/II/2/2024 din 13 septembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de către petentul A..

Împotriva acestei ordonanţe, în termen legal, petentul A. a formulat plângere, solicitând în esenţă, admiterea acesteia, desfiinţarea ordonanţei atacate şi restituirea cauzei la Parchet în vederea completării urmăririi penale.

În susţinerea plângerii formulate, petentul a reiterat aspectele relatate în cuprinsul plângerii şi care se regăsesc redate in integrum în ordonanţa atacată.

Examinând plângerea formulată de petentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor susţinute de petent în cuprinsul plângerii, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. "în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată."; art. 341 alin. (8) C. proc. pen. "încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."

Judecătorul de cameră preliminară constată că, în fapt, nemulţumirea petentului A. priveşte modul de instrumentare a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în sensul că s-a dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., presupus a fi săvârşite de magistraţii judecători B. şi C., din cadrul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, precum şi pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., cu referire la agentul de poliţie D., din cadrul I.P.J. Ilfov - Postul de Poliţie Chiajna.

Analizând actele dosarului, precum şi întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că petentul nu a învederat fapte, date, împrejurări, în mod concret care să releve elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., nici chiar din perspectiva existenţei activităţii pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens, motiv pentru care temeiul de drept al clasării prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este legal şi temeinic.

Acest caz de împiedicare rămâne incident şi când există o anumită conduită, dar aceasta nu este prevăzută ca element material al infracţiunii, astfel cum sunt faptele imputate intimaţilor care nu îmbracă forma exercitării abuzive a unor acte, în lipsa indicării unor circumstanţe ilicite de adoptare a soluţiei sau a unui mod de acţiune care să se circumscrie dispoziţiilor legii penale.

Or, în lipsa unor informaţii independente şi obiective, nemulţumirea petentului cu privire la actele de conduită imputate intimaţilor nu poate conferi acestora, eo ipso, o conotaţie ilicită şi, prin aceasta, semnificaţia penală invocată.

În cadrul unei cercetări penale desfăşurate faţă de un magistrat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul trebuie să se probeze ilicitul penal, respectiv să se fi identificat un act de conduită al magistraţilor contrar atribuţiilor de serviciu şi care să se înscrie în elementele de tipicitate indicate în norma de incriminare prev. de art. 297 C. pen.. În caz contrar, fapta sesizată nu poate fi asimilată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

În acest sens, raportat la faptele imputate intimaţilor magistraţi judecători, judecătorul de cameră preliminară, notează că independenţa judecătorului în deciziile sale presupune, printre altele, ca el să nu fie supus unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe soluţiile dispuse în cauzele cu a căror soluţionare a fost învestit.

De aceea, intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru eventuale infracţiuni prevăzute de art. 297 din C. pen. trebuie să se realizeze numai în scopul investigării actelor de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar soluţiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale împotriva judecătorului, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-un dosar.

În egală măsură, reţinerea activităţii infracţionale circumscrisă infracţiunii de abuz în serviciu impune constatarea unui suport faptic, de natură obiectivă, neputându-se fundamenta exclusiv pe alegaţiile persoanei care formulează acuzaţiile, indiferent de calitatea persoanelor vizate de aceasta.

Or, în cauza de faţă, nu s-au relevat probator acele împrejurări de fapt din care ar rezulta că intimaţii magistraţi judecători, cu prilejul soluţionării dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov ar fi comis infracţiunile care le sunt imputate.

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, indiferent de încadrarea lor în drept, acuzaţiile aduse intimaţilor se circumscriu exclusiv contestării modalităţii de exercitare a acestora a atribuţiilor de serviciu, cu referire la soluţiile adoptate în plan procesual şi substanţial în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecată, în care petentul este parte.

Aşadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita intimaţilor, reflectată de actele dosarului, se înscrie în exerciţiul firesc al atribuţiilor lor de serviciu.

Simpla nemulţumire a persoanei, pretins defavorizate printr-o soluţie, nu poate reprezenta o premisă pentru concluzia că aceasta este abuzivă, în absenţa unor indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, activitatea fiecăruia dintre participanţii la înfăptuirea actului de justiţie fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraţilor, prin declanşarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar prin faptul că nu au fost conforme opiniei părţii care reclamă abuzul, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiţie, care nu este recunoscută şi nici legiferată.

În mod judicios, procurorul a apreciat că ansamblul probatoriu conturează o derulare a evenimentelor coerentă, probată şi posibilă şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în ceea ce îi priveşte pe intimaţii magistraţi judecători.

Mai mult, judecătorul de cameră preliminară reţine că activitatea judiciară desfăşurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independenţa magistraţilor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluţiona o cauză potrivit probelor administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.

În ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., cu referire la agentul de poliţie D., din cadrul I.P.J. Ilfov - Postul de Poliţie Chiajna, judecătorul de cameră preliminară reţine că prin procesul-verbal nr. x din 10.06.2019, petentul a fost sancţionat pentru săvârşirea unei abateri la regimul circulaţiei rutiere, constând în omisiunea acestuia de a semnaliza schimbarea direcţiei de mers la dreapta spre strada x, deşi drumul prioritar se desfăşura pe strada x (DJ 601A).

Nemulţumirea petentului sub acest aspect vizează împrejurarea că agentul constatator nu a consemnat că drumul prioritar nu era semnalizat corespunzător, întrucât panoul pătrat pe fond galben cu semnificaţia "drum cu prioritate", instalat înaintea locului săvârşirii contravenţiei, nu era însoţit de un semn adiţional din care să rezulte care era drumul cu prioritate.

În raport de acest context faptic, dar şi de susţinerile petentului, judecătorul de cameră preliminară apreciază că soluţia de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este legală.

Împrejurarea că menţiunile consemnate de către agentul constatator nu concordă cu voinţa petentului, nu poate fi asimilat vreuneia dintre acţiunile care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, şi mai mult, nu conferă actului întocmit un caracter fals, necorespunzător, pentru a putea determina începerea urmăririi penale şi, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile de fals intelectual sau uz de fals.

Aspectele învederate de petent din această perspectivă excedează cadrului procesual penal, putând fi formulate doar în condiţiile strict reglementate de actele normative ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, iar nu pe calea unei plângeri penale.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară constată că infracţiunile reclamate nu există în materialitatea lor, iar ordonanţa de clasare este legală şi temeinică.

Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 30 septembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 213/II/2/2024 din data de 13 noiembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 30 septembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 213/II/2/2024 din data de 13 noiembrie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 04 februarie 2025.