Failed cassation admissibility check for illegal sentencing limits: Recusal in mitigation rejected, conviction affirmed

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 22 din data de 14 februarie 2025 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea inculpatului de judecare în baza art. 374 C. proc. pen.

În baza art. 147 din Legea nr. 302/2004 şi a deciziei nr. 13/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost recunoscută pe cale incidentală, în vederea producerii de alte efecte juridice decât executarea pedepsei în regim de detenţie, a sentinţei penale nr. 5919 din 17.05.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului din Milano, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi 300 euro amendă penală, cu suspendarea executării pedepsei.

S-a constatat că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în stare de recidivă faţă de sentinţa penală din 17.05.2022 a Tribunalului din Milano.

În temeiul art. 32 rap. la art. 188 cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, cu executare din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 72 C. pen., a fost dedusă durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 20.11.2024 la zi.

A fost admisă acţiunea civilă exercitată de Spitalul Judeţean de Ambulanţă Gorj şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 616 RON (reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi asistenţa medicală acordate persoanei vătămate B.), actualizată cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data achitării debitului.

S-a luat act că partea civilă B. a renunţat la pretenţiile civile formulate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuţit cu mâner negru şi lama de 10 cm, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

În baza art. 162 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.., s-a dispus păstrarea la camera mijloacelor de probă din cadrul Tribunalului Gorj a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi menţionate în adresa nr. x din data de 09.12.2024 .

În baza art. 7 din Legea nr. 76/08.04.2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia 466 din 15 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 22 din data de 14 februarie 2025 pronunţate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2024.

A fost dedusă în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la data de 14.02.2025 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., cheltuielile în cuantum de 998 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 21 mai 2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege). În susţinerea acestui caz de casare recurentul a susţinut, în esenţă, că în cauză se impunea reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., care prin raportare la art. 76 alin. (1) C. pen., conducea la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Recurentul inculpat a susţinut că această circumstanţă atenuată vizează conduita sa după săvârşirea faptei ilicite, iar în condiţiile în care a achitat prejudiciul solicitat de partea civilă (n.r. B.), precum şi cheltuielile ocazionate de transportului victimei la spital cu ambulanţa, recurentul a considerat că această circumstanţă atenuantă ar fi trebuit să fie reţinută în favoarea sa.

Deopotrivă, a solicitat ca, în cazul admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, să se dispună suspendarea executării hotărârii recurate, susţinând că nu există riscul să se sustragă de la procesul penal sau să săvârşească alte infracţiuni.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi la cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia penală nr. 466 din 15 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie, conform împuternicirii avocaţiale seria x nr. x

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârile instanţei de apel pot fi atacate dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală.

Procedând la verificarea incidenţei cazului de casare invocat, cu precizarea că este necesară şi prezentarea motivelor care să-l susţină, cel puţin în aparenţă, Înalta Curte reţine că prin intermediul acestuia pot fi cenzurate exclusiv nelegalităţile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancţionator legal.

În aceste coordonate de principiu, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire modalitatea de individualizare a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, reliefează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced verificării pe calea recursului în casaţie.

Astfel, susţinerile inculpatului privind nereţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., nu se subsumează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., fiind atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel (ca instanţe de fond) să aprecieze asupra aplicabilităţii circumstanţei judiciare respective, aspect ce nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate a pedepsei, ci de apreciere. În acelaşi sens este jurisprudenţa instanţei supreme, care a stabilit în mod constant faptul că acest caz de casare, nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză.

Ca atare, prin conţinutul lor, motivele de recurs în casaţie (ca nevalorificarea eforturilor depuse de făptuitor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii) prezentate de recurent nu pun în discuţie elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.., sau altor cazuri de casaţie dintre cele prevăzute expres şi limitativ de acest text de lege, aşa încât, cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a impus condiţii stricte de admisibilitate, în scopul asigurării rigorii procesuale şi al limitării formulării recursului în casaţie pentru motivele expres prevăzute de lege. În acest sens, au fost limitate cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie la cele care vizează strict motive grave de nesocotire a normelor legale, referitoare la competenţa instanţelor, legalitatea incriminării, tratamentului sancţionator definitiv aplicat, aşa încât nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care, aşa cum s-a arătat, corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În contextul constatărilor anterioare, privind neîntrunirea, în mod cumulativ, a condiţiilor de admisibilitatea a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte apreciază inutilă analizarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de recurentul inculpat A..

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2025.