Tax evasion conviction: Cassation inadmissible where penalty individualization challenged under statutory penalty limits ground

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 362 din data de 21 martie 2024, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a hotărât, în primă instanţă, astfel:

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din acelaşi cod (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o durată de 4 ani, care urmează a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 din C. proc. pen. cu aplic. art. 1349, art. 1357 şi art. 1443 din C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. S.R.L., să plătească acesteia suma de 545.928 RON, din care 348.900 RON TVA stabilită suplimentar şi 197.028 RON impozitul pe profit datorat, cu titlul de debit principal, plus accesoriilor fiscale, calculate de la data săvârşirii fiecărei fapte şi până la achitarea integrală a debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 14/A din 13 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 362 din data de 21 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

S-a constatat că, prin încheierea din data de 28 octombrie 2024, Curtea a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului, conform art. 5 din C. pen., este cea în vigoare în prezent, în raport cu care faptele care constituie obiectul judecăţii se încadrează juridic în infracţiunea continuată de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând inculpatului şi părţii responsabile civilmente B. S.R.L., pentru garantarea reparării prejudiciului, constând în suma de 545.928 RON, plus obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, datorate părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, de asemenea, pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare în cuantum de 16.844 RON, până la concurenţa valorii totale a sumelor anterior menţionate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 14/A din 13 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 06.03.2025, prin apărător ales, C. cu împuternicire avocaţială la fila x dos recurs în casaţie.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că împrejurările ce au determinat majorarea limitelor de pedeapsă între care instanţa de apel a realizat operaţiunea de individualizare a pedepsei sunt incorecte.

În fond, în mod abuziv nu au fost analizat si luat în considerare raportul de expertiză efectuat de prima instanţă, întocmit de expertul desemnat, cu participarea unui expert parte, instanţa de judecată luând în considerare exclusiv rapoartele de constatare întocmite în faza de urmărire penală.

De altfel, din relaţia comercială dintre societatea B. S.R.L. si societatea D. S.R.L., nu reiese că a fost una fictivă, în condiţiile în care achiziţia şi respectiv, livrarea mărfurilor a fost evidenţiată de ambele societăţi, astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiză care nu a fost luat în considerare.

Conform hotărârii atacate, se susţine faptul că societatea administrată de inculpat ar fi evidenţiat contabil şi ar fi declarat fiscal, în perioada iulie 2013 - octombrie 2015, achiziţii, (apreciate a constitui operaţiuni nereale) de la societăţile menţionate în hotărâre ca furnizori, însă, prin raportul de expertiză s-a concluzionat că nu au fost identificate la dosar documente din care să rezulte că operaţiunile nu au fost declarate şi înregistrate de către emitenţii facturilor şi că nu s-a putut stabili caracterul fictiv al achiziţiilor şi nici că marfa înscrisă în facturi nu ar fi existat în realitate.

Deşi raportul de expertiză nu a fost contestat nici de partea civilă, nici de parchet, prima instanţă a înlăturat concluziile acestuia, luând în considerare rapoartele de constare întocmite de specialişti din cadrul parchetului, cu motivarea că a realizat o verificare proprie a calculelor realizate prin aceste rapoarte, constatându-le corecte şi că nu a identificat un minim de subiectivitate în privinţa acelor specialişti, care au realizat simple operaţiuni matematice, chestiune care a fost realizată întocmai si de instanţa de apel. Or din raportul de expertiză întocmit de specialişti în domeniul contabilităţii reies diferenţe majore care ar fi avut un impact major în soluţia instanţelor de fond dacă erau luate în considerare.

Având în vedere aspectele mai sus evidenţiate, în vederea determinării adevărului, era necesar sa fie administrat un supliment de expertiză contabilă, efectuat de expert contabil membru în Corpul Experţilor Contabili si Contabililor Auorizati din România (CECCAR), având cunoştinţe temeinice în acest domeniu, or faptul ca nu a fost încuviinţat denotă rea-credinţă si încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 8 din C. proc. pen.

În acest sens, în virtutea efectului devolutiv al recursului, conform art. 442 din C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiza contabilă realizat, întrucât consideră că ar trebui lămurite aspectele de mai sus.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 23 septembrie 2025.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie formulate, în vederea verificării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că, în cuprinsul cererii este menţionat numele şi prenumele inculpatului, semnătura apărătorului acestuia, iar decizia penală nr. 14/A din 13 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că recursul în casaţie a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Referitor la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, se constată că, formal, criticile invocate de inculpatul A. nu se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Se reţine în acest sens că, potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora.

Analizând motivele invocate de inculpatul A., magistratul asistent raportor constată că, prin cererea de recurs în casaţie, acesta nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. potrivit cărora hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator reglementat de legea penală pentru infracţiunile reţinute în mod definitiv prin decizia recurată.

În acest context, evaluând criticile formulate de inculpatul A. în recurs în casaţie, se constată că ele nu aduc în discuţie, nici măcar formal, legalitatea regimului sancţionator aplicat recurentului prin hotărârea definitivă recurată, ci antamează elemente circumscrise, în mod esenţial, temeiniciei acesteia, din perspectiva probatoriului administrat în cauză.

Dispoziţiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege, în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Aşa cum rezultă din motivele de recurs în casaţie, inculpatul A. este nemulţumit de soluţia dată în apel, urmărind, în realitate, o reindividualizare a pedepsei aplicate, însă această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat.

Solicitarea de reindividualizare judiciară a pedepsei constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi nu poate fi cenzurată, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate a pedepsei.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.