Cassation inadmissible where appeal contests subjective guilt (indirect intent vs. negligence) via objective typicity ground

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurenta A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2 din data de 10.01.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalul Iaşi, a fost condamnată inculpata A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni concurente:

a) omor calificat, prevăzut de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. (victime B., C., D. şi E.), la pedeapsa principală de 20 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

b) tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. (persoane vătămate F., G. şi H.), la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

c) conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, de 20 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 ani închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte două pedepse principale stabilite prin prezenta sentinţă penală), rezultând pedeapsa principală unică de 24 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

S-a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen.

A fost menţinută măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpată prin încheierea penală nr. 147/CPJ/11.12.2023 pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi.

S-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 17.06.2022 până la data de 11.12.2023 şi durata arestului la domiciliu de la data de 11.12.2023 la zi, respectiv până la data pronunţării sentinţei penale.

S-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpată, la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale.

S-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile I., J., K., L., prin reprezentanţi legali J. şi L. şi M., prin reprezentanţi legali J. şi L..

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O. să plătească acestor părţi civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile I., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 50.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 400 RON, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile J., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 20.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile K., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 20.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile L., prin reprezentanţi legali J. şi L., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 3.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile M., prin reprezentanţi legali J. şi L., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 3.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale.

S-au respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile I., J., K., L., prin reprezentanţi legali J. şi L. şi M., prin reprezentanţi legali J. şi L., precum şi acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă L..

S-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile P., Q. şi R..

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O. să plătească acestor părţi civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile P., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 20.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 400 RON, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile Q., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 50.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 400 RON, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile R., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 50.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale, suma de 1800 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 600 RON cu titlu de prestaţie periodică lunară, începând de la data de 17.06.2022, pe durata continuării studiilor de către partea civilă anterior menţionată, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceasta a vârstei de 26 ani.

S-au respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile P., Q. şi R..

A fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă E. în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O..

S-au admis în parte acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile S., T., U., V., W. - acţiune civilă a cărei exercitare a fost continuată în cadrul procesului penal de moştenitorii X. şi S..

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O. să plătească acestor părţi civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile S., suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale solicitate în nume propriu;

- părţii civile U., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 50.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 600 RON cu titlu de prestaţie periodică lunară, începând de la data de 17.06.2022 şi până în luna iunie 2024 inclusiv (data finalizării studiilor liceale de către partea civilă anterior menţionată);

- părţii civile T., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 50.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 600 RON cu titlu de prestaţie periodică lunară, începând de la data de 17.06.2022 şi până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 18 ani;

- părţii civile V., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 3.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- numitei X., în calitate de moştenitor care a continuat exercitarea acţiunii civile formulată în cadrul procesului penal de partea civilă W., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 20.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale, cu titlu de daune morale.

S-au respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile S. - în nume propriu şi în calitate de moştenitor care a continuat exercitarea acţiunii civile formulată în cadrul procesului penal de partea civilă W., T., U., V., W. - acţiune civilă a cărei exercitare a fost continuată în cadrul procesului penal de moştenitorii X. şi S..

S-au admis în parte acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile Y., Z.,AA., BB., prin reprezentant legal Z., CC., DD., EE., FF. şi GG..

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O., să plătească acestor părţi civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile Y., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 35.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile Z., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 20.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile AA., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 20.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile BB., prin reprezentant legal Z., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 3.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile CC., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 8.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile DD., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 8.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile EE., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 8.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile FF., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 8.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile GG., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 8.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţilor civile Y., Z., AA., CC. şi DD., în solidar, suma de 14.177,20 RON, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, ce urmează a fi actualizată şi cu rata inflaţiei, calculate de la data de 28.06.2022 până la executarea integrală a obligaţiei de plată, cu titlu de daune materiale.

S-au respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile Y., Z., AA., BB., prin reprezentant legal Z., CC., DD., EE., FF. şi GG., precum şi acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile HH., prin reprezentant legal AA. şi II., prin reprezentant legal Z..

S-a constatat că minora JJ. nu are calitate procesuală în cauză.

S-au admis în parte acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile F., H. şi G..

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O. să plătească acestor părţi civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile F., suma, reprezentând echivalentul în RON, a sumei de 30.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 5000 RON, cu titlu de daune materiale;

- părţii civile H., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 10.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale;

- părţii civile G., suma, reprezentând echivalentul în RON, a 60.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, cu titlu de daune morale şi suma de 12.000 RON, cu titlu de daune materiale.

S-au respins, ca fiind neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile F., H. şi G..

S-au admis acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi.

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O. să plătească acestor părţi civile următoarele sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi suma totală de 1457,45 RON, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 - calculată de la data de 18.07.2022 până la executarea integrală a obligaţiei de plată pentru suma de 730 RON, reprezentând cheltuieli ce vizează persoana vătămată F. şi de la data de data 05.10.2022 până la executarea integrală a obligaţiei de plată pentru suma de 727,45 RON, reprezentând cheltuieli ce vizează persoana vătămată H. - cu titlu de daune materiale;

- părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi suma totală de 44.900,51 RON, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 - calculată de la data de 02.07.2022 până la executarea integrală a obligaţiei de plată pentru suma de 36.274,65 RON, reprezentând cheltuieli ce vizează persoana vătămată G., de la data de 13.07.2022 până la executarea integrală a obligaţiei de plată pentru suma de 8417,58 RON, reprezentând cheltuieli ce vizează persoana vătămată F. şi de la data 17.10.2022 până la executarea integrală a obligaţiei de plată pentru suma de 208,28 RON, reprezentând cheltuieli ce vizează persoana vătămată H. - cu titlu de daune materiale.

A fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O., să plătească părţii civile F., suma de 2000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), părţii civile H., suma de 4000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), părţii civile G., suma de 4000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), fiecăreia dintre părţile civile Q. şi R., suma de 5.000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), părţii civile P., suma de 5.000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), părţii civile S., suma de 10.000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), fiecăreia dintre părţile civile J. şi L., suma de 5.000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), fiecăreia dintre părţile civile I. şi K., suma de 5.000 RON (reprezentând onorariul apărătorului ales), cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cadrul procesului penal.

S-au respins celelalte cereri formulate de părţile civile privind obligarea părţii responsabile civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O., la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cadrul procesului penal.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpata A., părţile civile F., H., G., X., Y., AA., HH., prin reprezentant legal AA., JJ., reprezentată legal de către părinţi, Z., II., prin reprezentant legal Z., BB., prin reprezentant legal Z., GG., FF., CC., DD., EE., R., P., Q., S., I., J., L., L., prin reprezentanţi legali J. şi L., M., prin reprezentanţi legali J. şi L., şi K..

Prin decizia penală nr. 526 din data de 19 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata A. şi părţile civile I., J., L., L. prin reprezentanţi legali J. şi L., M. prin reprezentanţi legali J. şi L., K., X., Y., Z., BB. prin reprezentant legal Z., AA., CC., DD., EE., GG., FF. şi JJ., F., H. împotriva sentinţei penale nr. 2 din data de 10.01.2025 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2022, pe care o menţine în ceea ce îi priveşte.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de părţile civile P., Q., R., G., HH. prin reprezentant legal AA., II. prin reprezentant legal Z. şi S..

În temeiul art. 423 din C. proc. pen., s-a desfiinţat în parte, în latură civilă, sentinţa penală nr. 2 din data de 10.01.2025 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2022 şi în rejudecare:

- s-au majorat daunele morale acordate părţii civile apelante G. de la suma de 60.000 euro la suma de 80.000 euro, calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată;

- s-au majorat daunele morale acordate părţii civile apelante S. de la suma de 75.000 RON la suma de 100.000 RON;

- s-au majorat daunele materiale acordate părţii civile Q. de la suma de 400 RON la suma de 36.685,01 RON;

- a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O., la plata către părţile civile Q. şi P., în solidar, a sumei de 5.669 RON cu titlu de daune materiale;

- s-au majorat prestaţiile periodice lunare stabilite în favoarea părţii civile R. de la 600 RON la 1.223,06 RON;

- s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile HH. prin reprezentant legal AA. şi II. prin reprezentant legal Z. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. N. S.A., prin lichidator judiciar O., la plata către fiecare dintre aceştia a unei sume de 3.000 euro cu titlu de daune morale calculată în funcţie de cursul oficial practicat de BNR la data executării efective a obligaţiei de plată, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de debit principal, actualizată cu rata inflaţiei, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei decizii penale până la executarea integrală a obligaţiei de plată.

În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante de 24 ani închisoare aplicate inculpatei A., durata arestului la domiciliu de la data de 10.01.2025 la zi.

S-au menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

Pentru a decide astfel, în latură penală, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit situaţia de fapt imputată inculpatei în concordanţă cu probatoriul administrat, care se coroborează pe deplin, procedând în mod temeinic, echitabil şi imparţial, la analizarea, evaluarea şi interpretarea tuturor probelor cauzei, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptelor şi la comiterea acestora de către A..

Curtea a observat că motivele de apel indicate de inculpată nu vizează modalitatea în care s-a petrecut evenimentul din data de 17.06.2022, ci aspecte privind o pretinsă culpă concurentă a persoanelor responsabile de organizarea şi semnalizarea lucrărilor pe sectorul de drum şi, astfel, a concluzionat că, în concordanţă cu materialul probator administrat în cauză, a rezultat că la data de 17.06.2022, în jurul orei 01:00, inculpata A., aflată la volanul autoturismului, a circulat pe str. x din mun. Iaşi, jud. Iaşi, în direcţia şos. Păcurari către bld. Independenţei cu o alcoolemie de 1,13 g‰ alcool pur în sânge şi cu viteză excesivă, de aproximativ 148 km/h.

Instanţa de apel nu a reţinut critica formulată de inculpată, în sensul că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de aceasta, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. (victime B., C., D. şi E.) în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen. (victime B., C., D. şi E.), respectiv din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. (persoane vătămate H., F. şi G.) în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) - alin. (6) din C. pen. (persoane vătămate H., F. şi G.).

S-a motivat detaliat că forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpata este culpa cu prevedere şi nu intenţia indirectă. Curtea a arătat că între intenţia indirectă şi culpa cu prevedere există o diferenţă determinată de factorul intelectiv şi, deşi în ambele cazuri se prevăd două urmări, deosebirea dintre ele constă în atitudinea faţă de rezultatul prevăzut, respectiv în cazul intenţiei indirecte, autorul prevede rezultatul periculos al faptei sale şi, deşi nu urmăreşte producerea acelui rezultat, săvârşeşte fapta, acceptând eventualitatea producerii lui (factorul volitiv are caracter pozitiv), iar în cazul culpei cu prevedere, autorul prevede rezultatul periculos al faptei sale şi consideră că nu se va produce, bazându-se pe anumite împrejurări obiective (factorul volitiv are caracter negativ), care în final se dovedesc a fi evaluate în mod eronat. Astfel, în considerarea caracterului periculos al propriilor acţiuni, făptuitorul îşi ia măsuri de prevedere sau de siguranţă care să fie capabile, în opinia sa, de a diminua sau înlătura riscul de producere a evenimentului prejudiciabil.

Curtea, analizând elementele de tipicitate subiectivă a reţinut că inculpata a prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier, dar posibilitatea evitării rezultatului prevăzut nu s-a bazat pe anumite împrejurări obiective care să conducă la reţinerea culpei cu prevedere.

Astfel, raportat la viteza cu care rula autoturismul condus de inculpată şi distanţa de frânare pe care o astfel de viteză o implică, s-a opinat că nu exista nicio împrejurare obiectivă care să permită să se aprecieze că se poate evita un accident de circulaţie cu victime omeneşti. Aşadar, într-o astfel de situaţie, Curtea a apreciat că un şofer se bazează strict pe hazard, ceea ce exclude ipoteza culpei şi determină reţinerea intenţiei indirecte ca formă de vinovăţie.

Curtea a avut în vedere şi faptul că inculpata A. conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, pe timp de noapte, când gradul de atenţie al conducătorilor auto trebuie să fie ridicat şi când starea de oboseală este accentuată, cu o viteză de deplasare care nu ar fi putut să o îndreptăţească nici pe inculpată şi nici pe orice alt conducător auto să creadă că va putea efectua în siguranţă orice manevră de schimbare a traiectoriei autovehiculului ca urmare a schimbării geometriei carosabilului sau încercare de evitare a unui obstacol, fie existenţa unui pieton care ar fi încercat să traverseze sau a unei maşini în una dintre intersecţiile pe care le-a parcurs, fie, aşa cum este în situaţia dată, existenţa unui alt autovehicul care staţiona pe una dintre benzile de mers ale sensului pe care circula şi a unei echipe de lucru.

În cauza de faţă, Curtea a stabilit că este vorba despre o transformare a unui accident de circulaţie într-un eveniment rutier cu implicaţii mult mai grave asupra tipicităţii subiective a faptei tocmai din cauza vitezei excesive şi a consumului de alcool la care s-a angajat în mod voluntar inculpata atunci când a luat hotărârea de a conduce autovehiculul şi a implicat un factor de risc extrem de ridicat, în condiţiile în care afară era noapte, iar capacităţile sale de reacţie au fost reduse ca urmare a consumului de alcool.

Pentru fi în prezenţa unor fapte comise din culpă, Curtea a susţinut că ar fi trebuit să existe anumite indicii din care să rezulte că inculpata a încercat, cel puţin în ultimul moment, să evite sau să minimizeze consecinţele unei asemenea acţiuni, însă din probatoriul administrat nu a rezultat niciun gest sau vreo manevră care să conducă la ideea că aceasta a avut o reacţie în combaterea pericolului pe care îl crease. Mai mult, după ce a pierdut controlul autoturismului, s-a reţinut că inculpata nu a mai putut dirija traiectoria acestuia, existând doar o convingere bazată pe hazard că un asemenea rezultat nu se va produce, atitudine caracteristică intenţiei indirecte.

Apărările inculpatei indicate în faţa instanţei de apel, cum că era o oră târzie, trafic redus, cunoştea sectorul de drum pe care a circulat, semnalizarea necorespunzătoare a lucrării, nu au fost primite, deoarece riscul creat prin conducerea cu o viteză de aproximativ trei ori mai mare decât limita maximă prevăzută de lege pentru acel sector de drum şi sub influenţa băuturilor alcoolice nu putea fi acoperit prin împrejurările invocate.

În situaţia dată, chiar în condiţiile în care ar fi fost implicată o maşină performantă, un şofer profesionist şi ar fi existat elemente suplimentare de semnalizare a lucrării, Curtea a constata că urmarea tot s-ar fi produs, fiind o situaţie extremă, cu un grad de risc foarte ridicat, care nu permitea perceperea în timp util a stării de pericol şi efectuarea unor manevre eficiente de evitare a impactului.

Având în vedere că inculpata a circulat în stare de ebrietate, cu o viteză de aproximativ 148 km/h, pe străzile din municipiul Iaşi, unde chiar şi noaptea, de obicei sunt prezenţi la trafic şi alţi participanţi (aspect dovedit de altfel în cauză), Curtea nu a acceptat apărarea inculpatei că s-ar fi bazat pe vreun factor intrinsec ori extrinsec, nivelul riscului asumat fiind unul foarte ridicat, iar nivelul de previzibilitate a urmărilor faptei sale era unul sigur, având în vedere pregătirea acesteia, gradul de educaţie, respectiv studii superioare, vârsta acesteia şi faptul că deţine permis de conducere din anul 2005.

Toate aceste elemente indicate de inculpata au fost considerate de instanţa de control judiciar insuficiente pentru a beneficia de reţinerea formei de vinovăţie a culpei cu prevedere, inculpata neavând nicio intenţie de a frâna, ceea ce denotă lipsa completă de a reacţiona anterior impactului, sugerând că s-a bazat doar pe hazard că rezultatul nu se va produce.

Curtea a reţinut că pericolul pe care l-a generat conduita inculpatei nu a creat doar o stare de disconfort celorlalţi participanţi la trafic, respectiv societăţii, care să se fi transformat într-una fatală din cauza unei neşanse, ci acesta a fost unul foarte ridicat, creând o stare de criză care numai din hazard nu s-a înfăptuit în realitatea obiectivă mai repede, ci a permis acesteia să parcurgă o asemenea distanţă, respectiv să traverseze 8 intersecţii şi 10 treceri de pietoni.

În faţa unor factori de risc de o asemenea gravitate, Curtea a considerat că, în evaluarea pe care inculpata a făcut-o asupra împrejurărilor premergătoare accidentului, aceasta s-a bazat mai degrabă pe hazard, decât pe împrejurări obiective, cum ar fi ora târzie, traficul redus şi cunoaşterea drumului.

Pe cale de consecinţă, având în vedere cele reţinute, ansamblul factual relevat de mijloacele de probă administrate în cauză, ţinând seama şi de persoana inculpatei, vârsta şi caracteristicile psiho-fizice ale aceste, Curtea a apreciat că, în mod just, s-a reţinut vinovăţia sub forma intenţiei indirecte, respectiv comiterea infracţiunilor de omor calificat şi tentativă la omor calificat.

Curtea a concluzionat că reţinerea formei de vinovăţie a intenţiei indirecte, întemeiate în principal pe atitudinea inculpatei faţă de rezultatul produs şi acceptat, respectiv moartea victimelor, contravine în mod evident solicitării inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptelor, nefiind relevate date sau elemente noi, care să modifice în mod substanţial specificul laturii subiective care caracterizează acţiunea ilicită a inculpatei.

Cu privire la critica subsidiară, de netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, din perspectiva cuantumului pedepselor aplicate, Curtea a reţinut gradul deosebit de ridicat al pericolului social concret al faptelor săvârşite, având în vedere valorile sociale apărate prin dispoziţiile legale - viaţa victimelor (dreptul la viaţă este cel mai important drept al omului, având caracter absolut şi sacru); - integritatea corporală şi a sănătăţii; - siguranţa circulaţiei pe drumurile publice; - modalitatea de comitere (prin nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, în timp ce conducea cu viteză excesivă şi sub influenţa alcoolului, pe timp de noapte, pe străzile din mun. Iaşi, unde traficul este prezent indiferent de oră) şi consecinţele produse prin adoptarea conduitei infracţionale (producerea unui accident de circulaţie ce a avut ca urmare decesul a patru persoane şi rănirea altor trei).

De asemenea, instanţa de control judiciar a avut în vedere atitudinea inculpatei vis a vis de rezultatul produs, care nu a manifestat regrete fată de moartea celor patru victime, respectiv rănirea celor trei, pe care, de altfel, nici nu şi-a asumat-o iniţial, precum şi împrejurările că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale şi că a avut un comportament bun în societate anterior săvârşirii faptelor de care este acuzată.

Curtea a constatat că pedepsele principale aplicate sunt adecvate, de natură a asigura un just echilibru între conduita ilicită pe care aceasta a adoptat-o în mod deliberat în data de 17.06.2022 şi consecinţele pe care trebuie să le suporte pentru ceea ce a făcut, totodată, reţinând că pedeapsa rezultantă de 24 ani închisoare a fost stabilită cu aplicarea corectă a regulilor privind sancţionarea concursului de infracţiuni.

Riscul de a relua conduita infracţională, în cazul acestei inculpate, s-a apreciat ca fiind accentuat atât de uşurinţa cu care aceasta a acţionat, cât şi de atitudinea ulterioară adoptată în cursul procesului penal, probând astfel nivelul precar de asumare şi o lipsă acută a capacităţii de a se redresa în absenţa angajării eficiente a răspunderii penale.

Deşi inculpata a invocat existenţa unor afecţiuni medicale, psihiatrice, care ar fi fost de natură să îi justifice comportamentul nefiresc adoptat în raport cu organele judiciare în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, inclusiv atitudinea faţă de infracţiunile săvârşite şi urmările acestora, Curtea a apreciat că aceste împrejurări au fost avute în vedere şi valorificate în mod corespunzător de către instanţa de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Astfel, din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 27968/12.07.2022 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, Curtea a reţinut că inculpata A., deşi îşi menţine discernământul cu privire la faptele săvârşite, prezintă diagnosticul de "tulburare de personalitate de tip emoţional-instabil" caracterizată prin o tendinţă marcată de a acţiona impulsiv, fără a lua în considerare consecinţele şi o instabilitate afectivă, aspecte care s-au manifestat pe toată durata procesului penal prin manifestările verbale şi comportamentale adoptate faţă de organele judiciare.

Aceste circumstanţe personale specifice afecţiunilor medicale ale inculpatei, s-a constatat că au fost examinate şi valorificate în mod unitar de către instanţa de fond, alături de celelalte circumstanţe reale, specifice modalităţii de comitere a infracţiunilor care fac obiectul prezentului dosar penal, fără a-i agrava în mod nejustificat regimul sancţionatoriu şi operaţiunea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracţiunile concurente.

Împotriva deciziei penale nr. 526 din data de 19.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpata A..

Aceasta a solicitat admiterea in principiu a recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale nr. 526/19.06.2025 pronunţată de către Curtea de Apel laşi şi dispunerea unei soluţii în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie recurenta A. a arătat că faptele pentru care a fost condamnată nu îndeplinesc tipicitatea obiectivă a infracţiunilor de omor calificat şi tentativă la omor calificat, neexistând corespondenţă între situaţia de fapt şi normele de incriminare. S-a argumentat că încadrarea juridică dată faptelor imputate recurentei şi pentru care a fost condamnată este greşită prin raportare la forma de vinovăţie reţinută în sarcina sa, respectiv intenţia indirectă, considerând că se impune reevaluarea circumstanţelor obiective ale faptei de către instanţa de recurs, urmare a analizei normelor de drept privind intenţia indirectă şi culpa cu prevedere, iar, pe cale de consecinţă, reţinerea culpei cu prevedere ca formă de vinovăţie.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a criticat faptul că prin încheierea de şedinţă din data de 25.07.2024 a Tribunalului laşi, dar şi prin decizia recurată s-a dispus respingerea solicitării recurentei de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. (victime B., C., D. şi E.) în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., respectiv din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. (persoane vătămate H., F. şi G.) în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) - alin. (6) din C. pen.

În susţinerea cererii sale, recurenta a arătat că doctrina a relevat o particularitate obligatorie a intenţiei indirecte, şi anume aceea ca, în planul atitudinii psiho-afective, autorul, care acţionează cu intenţie indirectă, să adopte o atitudine pasivă, indiferentă faţă de rezultat, care apare doar ca o simplă eventualitate, în timp ce în cazul culpei cu prevedere s-au evidenţiat două urmări ale acţiunii sau inacţiunii inculpatului: una prevăzută sau nu în norma de incriminare, pe care o urmăreşte şi alta prevăzută întotdeauna de legea penală, care este însă, sub aspectul producerii ei, incertă şi subordonată celei dintâi, pe care nu o doreşte şi nici nu o acceptă.

Recurenta a precizat că criteriul de delimitare a acestor două forme ale vinovăţiei are în vedere faptul că, în vreme ce în cazul intenţiei indirecte autorul adoptă faţă de rezultatul mai grav o atitudine de expectativ pasivă, indiferentă, în aşteptarea producerii rezultatului care îi apare posibil şi chiar eventual, în ipoteza culpei cu prevedere autorul, care face o evaluare uşuratică a posibilităţii evitării rezultatului, adoptă o atitudine de preîntâmpinare activă a producerii acestuia, uşurinţa sa constând tocmai în evaluarea greşită a aptitudinii unor factori obiectivi şi subiectivi pe care mizează.

S-a arătat că, în materia accidentelor de circulaţie, se reţin, de regulă, astfel de împrejurări obiective pe care se fundamentează convingerea autorului privind neproducerea rezultatului, performanţele maşinii, experienţa şi abilitatea în conducere a şoferului, ora târzie şi lipsa traficului ori a pietonilor, chiar dacă, la o analiză obiectivă, ele se relevă insuficiente.

De asemenea, recurenta a susţinut că, în doctrină, s-a evidenţiat faptul că, în caz de dubiu cu privire la forma de vinovăţie (intenţie indirectă sau culpă cu prevedere), îndoiala va profita inculpatului, angajând răspunderea penală a acestuia pentru fapta comisă din culpă, în condiţiile incriminării acesteia.

S-a opinat că deşi, la o primă analiză, ideea existenţei împrejurărilor obiective pe care se fundamentează convingerea autorului privind neproducerea rezultatului pare să fie suficientă pentru a exclude intenţia, în favoarea culpei cu prevedere, în practică, în materia accidentelor de circulaţie, se reţin, de regulă, ca astfel de împrejurări performanţele maşinii, experienţa şi abilitatea în conducere a şoferului, fiind de ajuns ca împrejurările menţionate să fie considerate de către autor ca fiind suficient pentru ca rezultatul să nu se producă, chiar dacă la o analiză obiectivă ele se relevă insuficiente.

Recurenta a făcut referire şi la o serie de cauze în care au fost deduse judecăţii accidente rutiere produse în circumstanţe similare, accidente produse de conducători auto faţă de care s-a reţinut ca formă de vinovăţie culpa cu prevedere, respectiv decizia penală nr. 410/RC/20.06.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, încheierea penală din data de 15.05.2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2021, ordonanţa din data de 29.09.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2023, sentinţa penală nr. 25/31.01.2025 pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2023, decizia penală nr. 388/A/08.11.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În continuare, recurenta a menţionat că raportul de expertiză criminalistică nr. 120 din data de 29 iunie 2020, cu referire la posibilităţile de evitare a accidentului, a concluzionat că starea de pericol pe care a generat-o a fost reprezentată de starea de intoxicaţie alcoolică şi deplasarea cu o viteză peste limita legală, iar ca şi posibilitate de evitare a accidentului ar fi fost ca aceasta să abordeze virajul, fără ca deraparea să se producă, cu maxim 75 km/h şi dacă aceasta ar fi avut cel mult 98 km/h ricoşarea autoturismului, după impactul cu clădirea, nu ar mai fi avut loc.

Cu referire la persoanele care desfăşurau lucrări pe suprafaţa carosabilă şi la S.C KK. S.A, recurenta a arătat că, acelaşi raport, a menţionat că starea de pericol s-a declanşat în momentul în care conducătorul autoutilitarei a oprit în zona unde oprirea era interzisă, concretizată în crearea unui obstacol pe suprafaţa carosabilă şi având în vedere că prezenţa autoutilitarei era necesară, deoarece angajaţii S.C KK. S.A desfăşurau lucrări în carosabil, se impunea semnalizarea obstacolului şi a zonei de lucru conform reglementărilor în vigoare, iar ca şi posibilitate de evitare a accidentului, s-a precizat că acesta putea fi prevenit de către persoanele juridice care au dispus efectuarea lucrărilor printr-o semnalizare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Recurenta a invocat faptul că expertul arată că semnalizarea lucrării nu s-a realizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, chestiune confirmată şi de martorii audiaţi, dar şi de persoanele din cadru ISU Iaşi, care au declarat la unison că lucrarea a fost semnalizată doar cu trei popici reflectorizanţi dispuşi pe o distanţă de câţiva metri, rezultând şi din depoziţia şoferului autoutilitarei care nu a pus în funcţiune avariile vehiculului sau girofarul de culoare portocalie din dorinţa de a face economie la baterie spre a nu se descărca.

A mai invocat recurenta şi că viteza la momentul impactului cu persoanele care efectuau lucrări şi cu autoutilitara a fost de 48 km/h, consecinţă a faptului că, în dorinţa sa de a evita impactul, a tras de volan dreapta intrând în coliziune cu un imobil, imobil din care a fost proiectată spre direcţia persoanelor pe care le-a accidentat, fiind o viteză sub limita legală pe acest sector, împrejurare relevantă sub aspectul unei posibile ipoteze, respectiv cea a oricărui şofer care circulă pe acel sector de drum, în curbă, şi care, fără să aibă vreo reacţie în sensul frânării, nu ar fi putut evita obstacolul, în condiţiile unei semnalizări rutiere defectuoase.

De asemenea, recurenta a susţinut că, pentru a stabili factorul psihic determinat, se impune a se reţine următoarele aspecte:

1) Recurenta conducea la oră târzie, ora 01:00, pe un sector de drum pe care îl cunoştea, traficul fiind extrem de redus la acea oră, în intervalul orar 00:51:48 - 00:58:34, circulând doar un număr de 18 autoturisme;

2) Recurenta nu a încălcat, până la momentul producerii accidentului rutier, alte norme de circulaţie, fiind reţinută doar împrejurarea că aceasta a circulat cu viteză excesivă pe bulevardul x, un sector de drum prevăzut cu şase benzi de circulaţie (câte trei pe fiecare sens de mers), fapt ce generează vizibilitate vis a vis de identificarea oricărui obstacol, fără a fi identificat vreun comportament agresiv, circulat haotic, depăşiri neregulamentare şi nu a pătruns pe celălalt sens de mers.

3) Recurenta, pe fondul nesemnalizării corespunzătoare a lucrării, dar şi a vitezei, nu a putut percepe în timp util obstacolul, însă, când l-a observat, a avut reacţie, în pofida aşa-zisei intoxicaţii cu alcool, efectuând o manevră de evitare, respectiv frânare şi virare către dreapta cu scopul de a evita impactul.

4) Recurenta avea percepţia, ca orice conducător auto, că orice lucrare existentă pe carosabil trebuie să fie semnalizată corespunzător, trebuind a fi vizibilă de la o anumită distanţă, mai ales în timpul nopţii.

S-a arătat că aceste consideraţii ale recurentei au determinat-o să aprecieze că, deşi conducea cu viteză, s-ar putea produce un accident rutier, dar sub nicio formă nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, ci a apreciat, în mod neîntemeiat, că acesta nu se va produce, recurenta neavând proiecţia faptului că pe traseul acesteia se efectuează lucrări la carosabil, lăsând totul sub acţiunea hazardului.

Raportat la aceste argumente, a considerat că, în speţă, îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului în casaţie.

Prin concluziile scrise formulate, părţile civile X., Y., AA., HH., JJ., Z., II., BB., GG., FF., CC., DD., EE. au solicitat respingerea recursului în casaţie formulat ca inadmisibil, considerând că recurenta solicită schimbarea încadrării juridice, cu reţinerea unei noi situaţii de fapt şi de drept, declanşând o rejudecare a litigiului.

Au arătat că motivul de casare invocat de recurentă, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permite reevaluarea de către instanţa de casaţie a unor elemente sau împrejurări factuale, stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de fond şi de apel din prezenta cauză, precum cele privind semnalizarea lucrării, viteza de impact şi legătura de cauzalitate a acestor două elemente cu producerea evenimentului rutier şi a consecinţelor acestuia. Au menţionat şi că, în această procedură, nu se poate reanaliza şi reaprecia latura subiectivă a infracţiunii, respectiv forma de vinovăţie reţinută de instanţa de apel, iar acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei, atribut exclusiv al instanţei de fond şi de apel.

Prin concluziile scrise formulate, părţile civile I., J., L., L., M., K., R., P., Q., S. au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat şi menţinerea deciziei penale recurate, arătând că nu se poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt, analiza permiţând doar aspecte de drept, cazul de casare invocat presupunând analiza corespondenţei dintre fapta săvârşită şi configuraţia legală a infracţiunii din perspectiva inexistenţei elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau a dezincriminării faptei.

Părţile civile au mai arătat că acest caz de casare invocat de recurentă nu poate fi folosit pentru a cenzura elementele ce au în vedere latura subiectivă a infracţiunii. Au susţinut că recurenta, sub o pretinsă critică de nelegalitate, încearcă a readuce în discuţie chestiuni tranşate definitiv de instanţa de apel cu referire la încadrarea juridică a faptelor, la vinovăţia cu care au fost săvârşite, solicitând o rejudecare a cauzei.

Au concluzionat că instanţa de apel a făcut o analiză concretă şi corectă a situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a acesteia, pe baza întregului material probator, rezultând că recurenta a acţionat cu intenţie indirectă şi nu din culpă fără prevedere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 25.08.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond.

Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., recurenta având calitatea de inculpată în cursul procesului în fond şi apel, numărându-se printre titularii acestei căi extraordinare de atac şi declarând apel în cauză, apel care a fost respins de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

De asemenea, sunt întrunite condiţiile de formă ce rezultă din art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 526 din data de 19.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori), domiciliul recurentei, precum şi semnătura.

În ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurenta a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Din conţinutul cererii de recurs în casaţie se constată că recurenta nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. şi a infracţiuni de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa schimbării încadrării juridice a faptelor, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, în special a raportului de expertiză criminalistică nr. 120 din data de 29 iunie 2020 şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de către instanţa de apel, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Recurenta solicită a se constata că faptele, care au dus la moartea a patru persoane şi rănirea a altor trei persoane şi pentru care a fost condamnată, au fost săvârşite din culpă fără prevedere şi nu cu intenţie indirectă, aşa cum s-a reţinut de instanţa de apel, însă prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o astfel de analiză.

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de legiferare în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, se reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei reţinute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

De asemenea, se constată că recurenta a invocat drept critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. elementele subiective din structura normei de incriminare a infracţiunilor de omor calificat şi tentativă la omor calificat, însă aspectele ce vizează neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăţie cu care au fost comise infracţiunile, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Mai mult, greşita încadrare juridică a faptei nu este enumerată printre cazurile de recurs în casaţie.

Legiuitorul a încercat introducerea acestui caz de casare, alături de altele (1. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată; 2. când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică; 3. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului; 4. când s-a comis o eroare gravă de fapt; 5. când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat) însă prin Decizia nr. 633/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. care viza noile cazuri de casare.

Pentru a decide astfel, instanţa de contencios constituţional a constat că noile cazuri de casare înlătură efectele hotărârii penale definitive şi introduc, în fapt, triplul grad de jurisdicţie în materie penală, afectând principiul securităţii raporturilor juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În concret, s-a argumentat astfel:

945. Examinând noile cazuri de recurs în casaţie, Curtea reţine că acestea vizează situaţii în care instanţa de recurs urmează să facă atât o analiză de drept (a legalităţii), cât şi o analiză de fapt (a temeiniciei). În situaţii precum: "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni", "faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică", "când s-a comis o eroare gravă de fapt", este evident că instanţa nu se va limita la un control de legalitate a hotărârii, ci va efectua o reevaluare a fondului cauzei, luând în considerare situaţia de fapt în care a fost săvârşită infracţiunea. Astfel, dispoziţiile art. 438 alin. (13) din cod stabilesc expres că "instanţa, soluţionând recursul în casaţie, verifică hotărârile atacate sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute în alineatele precedente". Atribuind competenţa instanţei de a proceda la astfel de verificări în cadrul soluţionării recursului în casaţie, legiuitorul conferă caracter devolutiv acestei căi de atac, transformând-o în cale ordinară.

Redarea argumentelor instanţei de contencios constituţional este relevantă, deoarece cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea Constituţională a statuat constant (v. mai recent pct. 22 din Decizia nr. 577/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 551 din 16 iunie 2025) că toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, iar autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. Prin sintagma "considerente pe care dispozitivul deciziei Curţii se sprijină" se înţelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raţionamentul juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată de Curte. Această structură este una unitară, coerentă, întregul ansamblu argumentativ constituind fundamentul concluziei finale, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conţinutul unei decizii a Curţii ar putea exista considerente independente de raţionamentul juridic care converge la soluţia pronunţată şi implicit care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52). Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei.

Aşadar, în respectarea caracterului obligatoriu pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ataşat considerentelor şi dispozitivului deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie se desprinde concluzia că neîntrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii subiective a infracţiunii şi greşita încadrare juridică nu pot fi valorificate, în prezent, drept cazuri de casaţie care ar fi prevăzute în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Or, potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., intitulat admiterea în principiu, dacă în cererea de recurs în casaţie nu s-au respectat dispoziţiile art. 438, referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie,

Judecătorul de filtru respinge ca inadmisibilă, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A., prin avocat, împotriva deciziei penale nr. 526 din data de 19.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta A., prin avocat, împotriva deciziei penale nr. 526 din data de 19.06.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.