Forestry official liability for abuse in office: breach of primary vs. secondary legislation under the Forestry Code

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 295 din data de 14.02.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Giurgiu,în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. , sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 C. proc. pen. şi art. 1349 şi urm. C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în contradictoriu cu inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C. Şi D..

I-a obligat pe inculpaţii B. S.R.L., A., C. Şi D. la plata către partea civilă a sumei de 159.830,94 RON, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător nr. 2110/P/2016 din data de 24.10.2017, asupra imobilului înscris în CF x cu număr cadastral x, în suprafaţă construită la sol de 90 mp, situată în comuna Prundu, jud. Giurgiu, aparţinând inculpatului A..

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, inculpatul A., şi alţii.

Prin decizia penală nr. 1974/A din 07.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, de inculpatul A., şi alţii, împotriva sentinţei penale nr. 295 din data de 14.02.2023 pronunţate de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2018.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa în situaţia în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Greaca sau în cadrul Primăriei comunei Comana, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A încredinţat Serviciului de Probaţiune Giurgiu supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A., la plata către stat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în fond, din care 300 RON pentru faza urmăririi penale şi 700 RON pentru faza de cameră preliminară şi cea de judecată.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 C. proc. pen. şi art. 1349 şi urm. C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA în contradictoriu cu inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C. şi E..

A obligat în solidar pe inculpaţii S.C. B. S.R.L., E. şi C. la plata către partea civilă a sumei de 159.830,94 RON, reprezentând daune materiale, iar pe inculpatul A., în solidar cu ceilalţi inculpaţi, în limita sumei de 17.347,56 RON.

În temeiul art. 422 rap. la art. 404 alin. (4) lit. c) şi la art. 2502 C. proc. pen., a restrâns măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător nr. 2110/P/2016 din data de 24.10.2017, asupra imobilului înscris în CF x cu număr cadastral x, în suprafaţă construită la sol de 90 mp, situată în comuna Prundu, jud. Giurgiu, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 17.347,56 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 03.01.2024, prin apărător ales, avocat F..

Prin cererea de recurs în casaţie formulată prin apărător ales, inculpatul A. a arătat, în esenţă, cu privire la fapta pentru care a fost condamnat definitiv în apel la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, că nu este prevăzută de legea penală, în sensul că nu sunt întrunite, în speţă, în mod cumulativ, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., critici care se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Totodată, a arătat că pedeapsa stabilită şi aplicată în apel, prin raportare la încadrarea juridică reţinută prin hotărârea definitivă, este nelegală, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., a arătat că reţinerea vinovăţiei penale a inculpatului în speţă de către instanţa de apel nu are corespondent în probele dosarului, materialul testimonial administrat pe parcursul judecării procesului penal relevând cu evidenţă împrejurarea că A. nu a avut în mod culpabil, nici în forma intenţiei, nici în forma culpei, vreo vină în sustragerea de material lemnos de către S.C. B. S.R.L. şi nici în denaturarea situaţiei reale cu prilejul întocmirii proceselor-verbale în parcelele predate şi verificate.

Inculpatul A. nu a îndeplinit activităţi care să poată fi catalogate conform probatoriului cauzei drept ilicite şi care să poată fi circumscrise elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

In speţă, a arătat că nici latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost nelegal condamnat de instanţa de apel nu este îndeplinită.

Nicio probă a dosarului nu a evidenţiat aspectul vreunei înţelegeri delictuoase între inculpat şi ceilalţi inculpaţi din cauză şi/sau martori pentru a favoriza sustragerea de material lemnos de către firma administrată de inculpatul E..

A arătat că soluţia instanţei de apel de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. este nelegală, deoarece acesta nu a încălcat obligaţiile de serviciu care-i reveneau, cuprinse în legi şi/sau ordonanţe ale guvernului, deci legislaţia primară, ci, astfel cum însăşi instanţa de apel motivează în hotărârea recurată, toate activităţile derulate necorespunzător sunt cuprinse în Fişa Postului de Şef de District, recurentul încălcând, astfel, legislaţia secundară, aspect care, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, nu permitea condamnarea inculpatului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

A susţinut că decizia recurată este nelegală, deoarece în mod greşit instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. "ar fi facilitat tăierea ilegală a unor arbori", întrucât nicio probă a dosarului nu relevă intenţia inculpatului recurent în formă directă sau indirectă în a-l ajuta pe inculpatul E. să exploateze masă lemnoasă mai multă ca şi cantitate, decât cea pentru care avea autorizaţie; nu s-a stabilit în niciun mod existenţa vreunei înţelegeri delictuoase dintre A. şi vreun inculpat şi/sau martor din dosar, în scopul prejudicierii Ocolului Silvic Comana.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08.03.2024. Prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 17.04.2024.

La data de 16.04.2024, a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent, concluzia raportului fiind că recursul în casaţie este admisibil.

Prin încheierea din data de 17.04.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1974/A din data de 07 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte criticile inculpatului referitoare la faptul că acesta nu a încălcat obligaţiile de serviciu care-i reveneau, cuprinse în legi şi/sau ordonanţe ale guvernului, adică legislaţia primară, întrucât toate activităţile derulate necorespunzător erau cuprinse în Fişa Postului de Şef de District, inculpatul încălcând, astfel, legislaţia secundară, Înalta Curte constată că acestea pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., urmând ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală stabilită definitiv de instanţa de apel; prin urmare, cererea de recurs în casaţie a fost admisă exclusiv pentru cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi doar pentru criticile vizând faptul că inculpatul nu ar fi încălcat legislaţia primară, ci pe cea secundară.

La termenul din data de 18.09.2024, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un al doilea apel.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că inculpatul A., în calitate de şef al districtului nr. 4 UP V Padina Tătarului, din cadrul Ocolului Silvic Comana, la data de 08.12.2015, a predat operatorului economic S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul E., partida cu numărul 1345/708.218, care fusese autorizată spre exploatare prin autorizaţia nr. 929.223 din 01.11.2015, fără a menţiona în procesul-verbal de predare-primire înregistrat sub nr. x din 11.12.2015, că pe suprafaţa de teren aferentă acestui parchet, în afara celor 356 de arbori a căror tăiere era autorizată, existau şi un număr de alţi 240 de arbori ce nu erau inventariaţi şi nu figurau în autorizaţia de exploatare, situaţie care, în virtutea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, putea şi trebuia a fi constatată cu ocazia verificărilor din teren efectuate la momentul predării, iar cu prilejul controlului efectuat în data de 24 decembrie 2015, împreună cu inculpatul C., asupra modului de exploatare a materialului lemnos din partida predată agentului economic S.C. B. S.R.L., deşi a constatat că în afara arborilor menţionaţi în autorizaţia de exploatare se tăiaseră la ras şi alţi arbori dintre cei care nu fuseseră inventariaţi şi marcaţi, nu a semnalat aceste nereguli, a căror constatare intra, de asemenea, în atribuţiile sale de serviciu, conduită care a facilitat operatorului economic S.C. B. S.R.L. şi inculpatului E. să exploateze în mod ilegal un volum de 44,356 mc de masă lemnoasă şi să cauzeze părţii civile Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Giurgiu un prejudiciu în valoare de 17.347,56 RON.

Înalta Curte reţine că, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat a fost admisă în principiu exclusiv pentru cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi doar pentru criticile vizând faptul că inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu ar fi încălcat legislaţia primară, ci pe cea secundară, astfel că analiza instanţei de casaţie urmează a se face doar în limitele menţionate.

Aşadar, examinând recursul în casaţie prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa de casaţie constată ca fiind neîntemeiate criticile inculpatului.

Înalta Curte notează că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, din actele dosarului rezultă că inculpatul A. nu a respectat următoarele prevederi legale din domeniul silviculturii, prevederi care sunt cuprinse în legislaţia primară:

- art. 51 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia: (1) Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii. (3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, în constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice.";

- art. 62 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia "Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură";

- art. 63 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia "Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice";

- art. 105 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"(1) Prejudiciul adus fondului forestier naţional, indiferent de natura juridică a proprietăţii, se evaluează de către personalul silvic, în condiţiile legii.";

- art. 111 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele prevăzute la art. 106, 107-109 şi 110 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.";

- art. 112 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"(1) Personalul silvic prevăzut la art. 111 are competenţa să identifice şi să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice.

(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se reţin de personalul silvic împuternicit să constate aceste fapte. ";

- art. 113 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, potrivit căruia:

"(1) În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea. (2) Conducătorul unităţii sau al instituţiei prevăzute la alin. (1) transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial.".

De asemenea, Înalta Curte reţine a fi fost încălcate de către inculpat şi dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, art. 17 alin. (1)-(3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, art. 35 şi art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, privind Statutul personalului silvic.

Rezultă, aşadar, că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a încălcat prevederile din legislaţia primară, anterior menţionate, criticile acestuia în sens contrar fiind neîntemeiate.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul - inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1974/A din data de 07 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi E., C. şi S.C. B. S.R.L., în cuantum de câte 720 de RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1974/A din data de 07 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi E., C. şi S.C. B. S.R.L., în cuantum de câte 720 de RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2024.