Revision request for unconstitutionality of cassation grounds dismissed as inadmissible due to non-standing

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar x/2016, s-au dispus, în ceea ce îl priveşte pe recurentul A., următoarele:

În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis, în principiu, în parte, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, doar în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi cel privind greşita soluţionare a laturii civile.

Cauza a fost trimisă completului de trei judecători, în vederea judecării recursului în casaţie, fiind fixat termen de judecată, cu citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorilor aleşi.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul A., a invocat, printre altele, cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că instanţa a reţinut în mod greşit că data de la care a început să curgă termenul de prescripţie este cea a depunerii adresei nr. 493l/26.04.2010, deoarece data de la care a început să curgă termenul de prescripţie este 14.05.2009, când a depus dosarul la APIA. În opinia sa, termenul de prescripţie de 8 ani se împlinea la 14.09.2016, iar instanţa a refuzat să dea eficienţă aplicării prescripţiei răspunderii penale în intervalul în care legiuitorul nu intervenise pentru modificarea textului C. pen.. Totodată, a susţinut că, raportat la Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale nu exista, ceea ce producea efecte în condiţiile legii penale mai favorabile.

În considerentele încheierii mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal." Ori, în speţă, împotriva recurentului s-a pronunţat o soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000. Recurentul A., prin criticile formulate, a susţinut că acest caz de casare s-ar aplica şi situaţiei în care instanţa nu a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, deşi exista un caz de încetare a procesului penal, însă situaţia invocată de către recurent excedează prevederilor exprese şi limitative ale acestui caz de recurs în casaţie.

În cauza ce a avut ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, un al recurent, respectiv B., a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. din C. proc. pen.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2016, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de recurentul B. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 582/RC din 15 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2016, s-au respins, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii C., B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Ulterior, la data de 12 mai 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016.

Prin această cerere, A. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, motivat de admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale.

În esenţă, inculpatul a susţinut că a formulat cererea de revizuire având în vedere recenta decizie nr. 50 din 18.02.2025 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care, în mod greşit, nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională. De asemenea, a arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa de recurs a respins calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, fără a analiza incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi numai hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi doar pentru cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele în măsură să justifice o reexaminare în fapt a cauzei.

În speţă, cererea de revizuire formulată de A. se întemeiază pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate).

Cererea de revizuire are ca temei Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ce excludea posibilitatea exercitării recursului în casaţie în ipoteza în care, în mod greşit, nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Înalta Curte reaminteşte că o cerere de revizuire parcurge mai multe etape, prima fiind, potrivit art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică regularitatea cererii, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile privitoare la hotărârile susceptibile de a fi atacate, la cazurile de revizuire, la titularii cererii şi la termenul de introducere.

Pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., este necesar ca:

- să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală;

- această decizie să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională;

- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Înalta Curte constată însă că, în cauză, aceste condiţii nu sunt întrunite.

Astfel, prin încheierea din 1 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. numai în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi cu privire la greşita soluţionare a laturii civile, respingând, ca inadmisibilă, cererea în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost ridicată, în cadrul aceluiaşi dosar, de către un alt recurent, respectiv inculpatul B., iar prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale exclusiv ca urmare a cererii formulate de acesta.

Contrar susţinerilor revizuentului, A. nu a formulat concluzii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât nu a fost citat în cauza având ca obiect cererea formulată de recurentul B. şi, în consecinţă, nu a avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra acesteia.

Or, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a stabilit, în paragraful 33, că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este deschisă numai părţii care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar nu şi celorlalte părţi din proces. Astfel, în paragraful 33 al acestei decizii, Curtea a statuat că, "posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege (...). Aşadar, o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică".

Totodată, Curtea a subliniat că această interpretare se întemeiază pe jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr. 866/2015, prin care s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de procedură, iar constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege produce efecte numai în favoarea autorilor acesteia, întrucât, în caz contrar, controlul de constituţionalitate ar deveni un instrument abstract, lipsit de caracter concret.

Din interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional rezultă în mod clar că efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu se produc ope legis în privinţa tuturor participanţilor din proces, ci profită exclusiv autorilor excepţiei, întrucât o extindere automată ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice şi autorităţii de lucru judecat.

Totodată, prin paragraful 34 al aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a subliniat că importanţa fundamentală a principiului autorităţii de lucru judecat, arătând că acesta poate fi limitat doar în prezenţa unor motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). În consecinţă, prin paragraful 35, instanţa de contencios constituţional a constatat că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu circumstanţiază cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională".

Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Înalta Curte constată că revizuentul A. nu se numără printre autorii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aceasta fiind ridicată de un alt recurent, respectiv inculpatul B.. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, beneficiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate aparţine exclusiv autorilor acesteia, astfel încât A. nu poate beneficia, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., de efectele Deciziei nr. 50/2025.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2025.