Domestic violence cassation: civil party's appeal declared inadmissible for misalignment with statutory grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the civil party's appeal as inadmissible, leaving in force the Court of Appeal's decision which terminated the criminal proceedings for the defendant due to the statute of limitations and awarded 10,000 RON in moral damages. The dispute arose from a domestic violence conviction where the appellate court had reclassified the offense to a lesser degree, thereby shortening the limitation period and triggering the statute of limitations before the civil party could pursue further remedy. Relying on Article 437(1)(c) in connection with Article 438 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the civil party's arguments regarding the reclassification and the quantum of damages did not substantively align with the formally invoked grounds for cassation, rendering the appeal lacking in legal merit and procedural admissibility.
Legislator headnote
AI generatedart. 199 alin. (1) din C. pen, art. 193 alin. (2) din C. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen, art. 91 din C. pen, art. 92 din C. pen; Domestic violence cassation: civil party's appeal declared inadmissible for misalignment with statutory grounds: The dispute arose from a domestic violence conviction where the appellate court had reclassified the offense to a lesser degree, thereby shortening the limitation period and triggering the statute of limitations before the civil party could pursue further remedy. Relying on Article 437(1)(c) in connection with Article 438 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the civil party's arguments regarding the reclassification and the quantum of damages did not substantively align with the formally invoked grounds for cassation, rendering the appeal lacking in legal merit and procedural admissibility.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the cassation appeal as inadmissible due to non-fulfillment of cumulative admissibility conditions.
Provision applied to order the defendant to pay 100 RON as judicial costs to the state.
Full text
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de partea civilă A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 73/17.01.2025 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi a art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea, la data de 29.07.2018, a infracţiunii de violenţă în familie.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., s-a aplicat inculpatului B., pe lângă pedeapsa principală stabilită, şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a comunica cu persoana vătămată A. ori de a se apropia de aceasta, de locuinţa sau de locul de muncă al acesteia, la mai puţin de 50 de metri, pe o perioadă de un an, aceasta urmând a fi executată, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o), s)-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată A. ori de a se apropia de aceasta, de locuinţa sau de locul de muncă al acesteia, la mai puţin de 50 de metri, aceasta urmând a fi executată doar în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă în stare privativă de libertate.
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul are obligaţia ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Poienarii Burchii sau în cadrul Bisericii Ortodoxe Tătărăi, pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.
În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., la art. 1349, la art. 1357 şi la art. 1391 alin. (1) din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A., în contradictoriu cu inculpatul B. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 10000 de RON către partea civilă A., cu titlul de daune morale.
S-a respins în rest acţiunea civilă formulată de partea civilă A. în contradictoriu cu inculpatul B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul B. şi partea civilă A..
Prin decizia penală nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cuze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat B., împotriva sentinţei penale nr. 73/17.01.2025 pronunţate de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023.
S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, respectiv cu privire la latura penală şi, ca urmare a rejudecării, s-a dispus, în baza art. 386 alin. (1) teza I din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice date faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea de "violenţă în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. în infracţiunea de "violenţă în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul B., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-a respins ca nefondat apelul părţii civile A., împotriva sentinţei mai sus menţionate.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale apelate cu privire la soluţionarea laturii civile şi a celorlalte dispoziţii (referitoare la cheltuieli) care nu contravin prezentei.
v
Împotriva deciziei din apel, nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cuze cu minori şi de familie, a formulat recurs în casaţie partea civilă A., la data de 08.07.2025, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată partea civilă A., a învederat că instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea de "violentă în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. în infracţiunea de "violentă în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) din C. pen.
Ţinând cont de limitele mai reduse ale pedepsei ca urmare a schimbării încadrării juridice, instanţa de apel a apreciat că prescripţia răspunderii penale în cauză a intervenit la 5 ani de la data săvârşirii faptelor şi în consecinţă a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B..
Recurenta parte civilă a criticat astfel conţinutul deciziei penale atacate, considerând-o ca fiind netemeinică şi nelegală. În acest sens, a criticat modalitatea în care instanţa a apreciat asupra probei constând în expertiza medico-legală. Consideră că instanţa, în mod nejustificat a eliminat din cuprinsul certificatului medico-legal, menţiunea referitoare la existenţa pe corpul victimei a unui număr de 3 excoriaţii de 3 cm fiecare. De asemenea, a criticat schiţa realizată, reprezentând conturul degetelor inculpatului, arătând că nu are nicio valoare probantă.
A mai considerat că instanţa de apel a apreciat, în mod nejustificat, că celelalte leziuni constatate de medicul legist şi menţionate în cuprinsul certificatului medico-legal, nu ar fi de natură a solicita zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În opinia recurentei, instanţa nu s-a bazat pe date ştiinţifice când a apreciat că, pentru leziunile constatate de medicul legist, altele decât cele 3 excoriaţii, nu sunt necesare zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În continuare, recurenta a adus critici la modalitatea în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, afirmând că instanţa de apel era obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară să i se acorde posibilitatea să-şi pregătească apărarea.
Au fost aduce critici şi faptului că instanţa nu a pus în discuţia părţilor problema prescripţiei răspunderii penale şi nu a solicitat părţilor şi procurorului un punct de vedere referitor la această chestiune.
În opinia recurentei, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se circumscrie prevederilor art. art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., aspect care ar face aplicabile dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., referitoare la un termen de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale, de la data săvârşirii faptei.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, recurenta a criticat cuantumul daunelor morale acordate, respectiv 10.000 RON, întrucât nu ar fi îndestulătoare şi nu ar reprezenta o reparaţie integrală în sensul dispoziţiilor C. civ.
În concluzie, s-a apreciat că soluţionarea laturii penale a influenţat în mod decisiv soluţia pronunţată în latură civilă, în aşa fel încât cuantumul daunelor morale acordate a fost apreciat în contextul schimbării încadrării juridice.
Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror şi către inculpatul B., conform dovezii de comunicare aflate la dosar.
La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie de către inculpatul B. prin care acesta a solicitat respingerea recursului în casaţie, apreciind decizia 654 din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ca fiind legală şi temeinică.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat Înaltei Curţi şi înregistrat la data de 29.07.2025 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 23.09.2025, dată până la care s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:
În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).
Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.
Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.
Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia recurată - nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cuze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
De asemenea, cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A., a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii; hotărârea care se atacă; cazul de casare şi motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că partea civilă A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), în esenţă.
Prioritar, referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
Se observă că aspectele susţinute de partea civilă A. prin prezenta cerere de recurs în casaţie, vizează de fapt schimbarea încadrării juridice şi cuantumul daunelor morale, aspecte care însă nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen..].
Astfel, recursul în casaţie nu permite, distinct ori în urma reevaluării forţei probante a mijloacelor de probă, modificarea unor elemente sau împrejurări de fapt, ce sunt considerate intrate în autoritatea de lucru judecat.
Or, recurenta parte civilă a criticat soluţia instanţei de apel, de schimbare a încadrării juridice, întrucât a avut ca efect diminuarea limitelor de pedeapsă, conducând astfel la soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, aspect care nu se poate circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. În susţinerea acestui caz de casare, recurenta a invocat greşita soluţie de încetare a procesului penal prin raportare la fapta reţinută înainte de a se dispune schimbarea încadrării juridice, care prevedea limite de pedeapsă mai mari şi care îl scoteau pe inculpat din sfera prescripţiei răspunderii penale.
Totodată, criticile privind cuantumul daunelor morale şi cele referitoare modalitatea în care instanţa a apreciat asupra probatoriului administrat, excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanţe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.
Revenind la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege în conţinutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care, motivele invocate de partea civilă A., aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie, în cauză, este îndeplinită doar formal cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă. În aceste condiţii, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere şi practica conturată a instanţei supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.
În concluzie, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) rap. la art. 438 din C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cuze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 03 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cuze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.