Cassation appeal for tax evasion conviction declared inadmissible due to untimeliness

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată în cauză de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 76 din data de 27.06.2019 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin (2) din C. pen. (1969) şi art. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, în perioada august 2010 - aprilie 2012.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) şi c) din C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

S-a constatat că această infracţiune este concurentă cu cea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 19/15.02.2018 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 559/17.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 19/15.02.2018.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) şi c) din C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat apel, printre alţii inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 76/27.06.2019 pronunţate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2015, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând,

În baza art. 45 alin. (4) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa complementară aplicată inculpatului A. pe lângă pedeapsa principală rezultantă, partea executată din pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa penală nr. 19/15.02.2018 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 559/17.05.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, şi în consecinţă, constată executată pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pe durata a 2 ani, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, rămânând ca inculpatul să execute doar pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. 1969, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

Decizia penală a Curţii de Apel Ploieşti, nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020, a fost comunicată inculpatului A. la data de 12.02.2021, la adresa de domiciliu şi la adresa unde locuieşte fără forme legale - pe dovada de comunicare semnând soţia, .

Împotriva deciziei din apel, la data de 16.05.2024, prin fax, a formulat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de la dosar, inculpatul A. a precizat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi pct. 8 (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, la data de 17.06.2025, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii, potrivit art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 23.09.2025, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului asupra recursului în casaţie.

Verificând cerinţele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia penală a Curţii de Apel Ploieşti, nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020, a fost comunicată recurentului A. la data de 12.02.2021, la adresa de domiciliu şi la adresa unde locuieşte fără forme legale - pe dovada de comunicare semnând soţia .

De asemenea, Înalta Curte constată că prezenta cererea de recurs în casaţie formulată de inculptul A. a fost transmisă la data de 16.05.2025, prin fax .

În urma verificărilor efectuate în baza de date ANP, a rezultat că inculpatul A. a fost încarcerat la data de 12.02.2025, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 103/2020, emis de către Tribunalul Buzău, nefigurând în baza de date cu încarcerări anterioare, astfel încât la data comunicării hotărârii atacate către inculpat, respectiv la data de 12.02.2021, acesta se afla în libertate. În acest sens a fost întocmit şi procesul-verbal din data de 09.09.2025 .

Astfel, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, având în vedere data comunicării deciziei recurate către inculpatul A., respectiv la data de 12.02.2021, se constată că, recursul în casaţie declarat la data de 20.05.2025 a fost formulat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., care stabileşte că recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Conform art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, situaţie incidentă şi în speţă faţă de considerentele anterior expuse.

În raport de această împrejurare se constată că, cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care devine redundantă analiza celorlalte condiţii. Cu toate acestea, se observă că, prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte parţial cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii, numărul dosarului şi numărul hotărârii, semnătura celui care a exercitat calea de atac, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi pct. 8 (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că a fost indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În esenţă, prin cererea de la dosar, inculpatul A. a precizat, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că instanţa a omis să constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., inculpatul a reluat afirmaţia conform căreia a existat omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. În acest sens, a arătat că infracţiunea s-a epuizat în luna septembrie 2011, iar termenul de prescripţie de 8 ani s-ar fi împlinit în anul 2019, solicitând în consecinţă admiterea recursului în casaţie, ţinându-se seama că hotărârea de condamnare a fost pronunţată în anul 2020.

Astfel inculpatul, prin invocarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., formulează concluzii legate de prescripţia răspunderii penale, care nu se pot circumscrie acestui caz de recurs în casaţie.

Prin urmare, constatând că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Obligă inculpata la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2025.