Retention of precautionary seizure for tax evasion: necessity and proportionality of assets disproportionate to claimed loss

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra contestaţiei declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*, constată următoarele:

Prin încheierea nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*, s-a respins, ca nefondată, cererea de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii. În baza art. 2502 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din data de 19.06.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv măsura asiguratorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare precum şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A. şi B..

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că realizând verificarea măsurilor asigurătorii, cu respectarea termenului prevăzut în art. 2502 din C. proc. pen., în limitele anterior menţionate, Judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x din data de 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2025, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Bucureşti, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii în formă continuată prevăzută de art. 61 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 de acte materiale).

În fapt, s-a reţinut că, inculpatul A. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat în calitate de notar public şi reprezentant legal al B. (CUI x) în perioada 25 iunie 2022 - 25 aprilie 2024 (31 de acte materiale) a reţinut impozitul pe veniturile din salarii (92.113,00 RON), contribuţia de asigurări sociale datorate de angajat (CAS - 374.674,00 RON), contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate de angajat (CASS - 149 611,00 RON), respectiv a încasat impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal (1.945.219,00 RON), pe care nu le-a plătit către bugetul de stat în termen de 60 de zile de la data scadenţei aferente fiecărei contribuţii/impozit cauzând un prejudiciu bugetului de stat consolidat în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic Penale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.561.617 RON prin adresa nr. MBR_JRD 83971/29.11.2024.

Prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A., cât şi a B. până la concurenţa sumei de 2.561.617 RON.

Prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi aparţinând inculpatului A., precum şi a B., după cum urmează: sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de suspectul A.; sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de B., CUI x; Bunuri imobile: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 5000 mp; Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 50.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro; imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 13.300 mp; Valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 130.000 RON, conform site-ului imobiliare.ro.

Totodată, prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, C., a comunicat faptul că inculpatul B. deţine conturile nr. x (cu suma 0,76 euro identificată) şi nr. x (cu suma 24.459,16 RON identificată), sume ce au fost blocate de către instituţia financiară.

Prin ordonanţa din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost menţinute măsurile asiguratorii. Fără a se pronunţa la acest moment cu privire la temeinicia acuzaţiilor aduse inculpatului A. şi solicitărilor de confiscare de la acesta a sumelor de bani sechestrate şi a altor sume de bani având o provenienţă pretins infracţională şi, respectiv, de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare indicate de procuror, toate acestea fiind în sarcina judecăţii pe fond a cauzei, în cadrul unei proceduri ulterioare separate, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că probatoriul pe care se bazează trimiterea în judecată a inculpatului, detaliat în cuprinsul rechizitoriului, oferă motive verosimile de a crede în posibila sa implicare în activităţi de natură infracţională care pot fundamenta luarea unor măsuri de siguranţă cu privire la produsul infracţional, pentru garantarea executării cărora se impune menţinerea sub sechestru a bunurilor asupra cărora este în fiinţă această măsură asiguratorie.

De altfel, conform celor anterior menţionate, pronunţarea asupra măsurilor asigurătorii nu reprezintă o judecată asupra acuzaţiilor aduse inculpatului, impunând examinarea necesităţii şi proporţionalităţii acestei măsuri numai din perspectiva ingerinţei în dreptul de proprietate.

S-a reţinut că în speţă, în raport cu faptele de care inculpatul în discuţie este acuzat, măsurile asigurătorii anterior menţionate se menţin necesare în raport cu scopurile care au motivat luarea şi, apoi, menţinerea lor, respectiv confiscarea specială şi/sau extinsă a bunurilor provenind din presupuse activităţi infracţionale şi garantarea acoperirii cheltuielilor judiciare.

Aceste scopuri sunt legale, fiind dintre cele prevăzute în art. 249 alin. (1), (4), (5) din C. proc. pen., iar, în cazul inculpatului A., raportat la întinderea presupusului produs infracţional şi a cheltuielilor judiciare anticipate, măsurile asigurătorii nu sunt disproporţionate şi nici nu constituie sarcini excesive. De asemenea, durata acestor măsuri se menţine în limite rezonabile, în condiţiile în care sechestrele instituite asupra sumelor de bani şi bunurilor mobile anterior menţionate datează din urmă cu aproximativ 1 an (din data de 19.06.2024), fiind menţinute ulterior, în condiţiile instrumentării unei cauze complexe, finalizată cu trimiterea în judecată a inculpatului.

În ceea ce priveşte solicitarea apărării de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii, în opinia sa fiind depăşit termenul de verificare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat ca fiind nefondată, având în vedere că prin ordonanţa din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost menţinute măsurile asiguratorii, iar inculpatul nu a formulat contestaţie cu privire la această ordonanţă.

În opinia judecătorului de cameră preliminară, s-a reţinut că nu s-ar putea ajunge la concluzia încetării de drept a măsurii asigurătorii pentru identitate de raţiune raportat la cea care intervine în cazul nerespectării termenului prevăzut în cazul verificării măsurilor preventive, respectiv încetarea de drept a măsurii, conform dispoziţiilor art. 241 C. proc. pen., măsura asiguratorie afectând cu caracter temporar dreptul la proprietate în sensul afectării doar în parte a atributelor dreptului de proprietate, iar măsura preventivă afectând dreptul la libertate în substanţa sa. Mai mult decât atât, în cazul anumitor bunuri încetarea de drept a măsurii asigurătorii prin simpla expirare a termenului prevăzut de lege nu ar fi de natură să producă efecte, fiind necesar un act care să constate încetarea de drept (de exemplu, în cazul bunurilor imobile radierea din cartea funciară a măsurii asigurătorii se face pe baza actelor prevăzute în Regulamentul-anexă la Ordinul ANCPI nr. 700/2014; poprirea bancară nu va fi ridicată în absenţa unui act provenind de la organul judiciar etc.).

Raţiunea modificării normei procesual penale a fost aceea de crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, precum şi necesitatea menţinerii acestora, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii măsurilor raportat la ingerinţa acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări. Acest examen al proporţionalităţii a fost consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, Wellane împotriva României şi Cernea împotriva României, în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate şi a unui just echilibru între interesul general al societăţii şi interesele persoanei căreia îi aparţin bunurile cu privire la care s-a instituit măsura sechestrului asigurător. Prin urmare, rolul termenului de 6 luni stabilit în cuprinsul art. 2502 din C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligaţiei organelor judiciare de a verifica subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii. Având în vedere aceste aspecte, s-a concluzionat că termenele sunt procedurale şi imperative, fiind necesară respectarea acestora de către organele judiciare. Legiuitorul a instituit o singură ipoteză de încetare de drept a măsurii asigurătorii, respectiv în ipoteza în care în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiune civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acţiune în faţa instanţei civile - art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Mai departe, s-a constatat că nu există o disproporţie majoră între valoarea bunurilor asupra cărora a fost instituit sechestrul asigurător şi scopul măsurii asigurătorii respectiv confiscarea specială a folosului dobândit prin săvârşirea faptelor ilicite penale sau confiscarea extinsă, repararea pagubei produse prin infracţiune şi garantarea executării cheltuielilor judiciare.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, după cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018, s-a constatat că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor, este proporţională cu scopul urmărit. Condiţia decurge din Constituţia României - art. 53 alin. (2) - "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Aşadar, examinarea caracterului proporţional presupune, în primul rând, ca judecătorul să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte semnificativ valoarea prejudiciului imputat persoanei vizate, în cazul măsurii luate pentru garantarea recuperării prejudiciului, respectiv diferenţa dintre valoarea bunurilor dobândite şi veniturile obţinute licit, în cazul confiscării extinse.

Plecând de la aceste premise, chiar dacă la acest moment procesual judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza aspecte care ţin de admiterea acţiunii civile sau care vizează, în concret, luarea măsurii confiscării speciale, totuşi acesta are obligaţia de a examina sumar valoarea bunurilor sechestrate şi valoarea prejudiciului, precum şi faptul dacă bunurile sechestrate pot face, în mod generic, obiectul confiscării speciale.

Astfel, aşa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în sarcina inculpatul A. s-a reţinut un prejudiciu în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Având în vedere că valoarea cumulată a bunurilor asupra cărora s-a dispus măsura asiguratorie prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 este de aproximativ 204.459 RON şi 0,76 euro, s-a reţinut că nu se poate aprecia că ar depăşi valoarea prejudiciului şi a unor eventuale cheltuieli judiciare, motiv pentru care judecătorul de cameră prelimina a menţinut măsura asiguratorie asupra anumitor bunuri mobile şi imobile ale contestatorului.

Deşi inculpatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reiese că ANAF a efectuat o corecţie, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta priveşte accesoriile fiscale, ci nu debitul principal. Mai mult decât atât, o eventuală restabilire a prejudiciului reţinut prin rechizitoriu ar exceda obiectului prezentei cauze, fiind aspecte care vizează însăşi modalitatea de soluţionare a fondului cauzei, astfel că, în mod evident, o altă abordare cu privire la aceste aspecte, ar crea un risc de antepronunţare al judecătorului.

În ceea ce priveşte critica apărării potrivit căreia s-a dispus în mod nelegal extinderea măsurii popririi şi asupra veniturilor B., s-a apreciat ca fiind nefondată, având în vedere că încă de la debutul cauzei, prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 a fost vizat şi B., ci nu s-a dispus extinderea ulterior, astfel cum susţine apărarea.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub dosar nr. x/2025.1*, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 24 iunie 2025.

În motivarea contestaţiei, în esenţă, contestatorul a solicitat, în principal, admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, să se constate că măsurile au încetat de drept, iar în subsidiar, restrângerea măsurii sechestrului asigurător, invocând totodată nemotivarea încheierii, întrucât nu rezultă argumentele care au stat la baza soluţiei dispuse.

Examinând contestaţia declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară apreciază contestaţia formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. x din data de 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2025, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Bucureşti, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii în formă continuată prevăzută de art. 61 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 de acte materiale).

Prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi, aparţinând inculpatului A., cât şi a B. până la concurenţa sumei de 2.561.617 RON, iar prin ordonanţa din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost menţinute măsurile asiguratorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. (3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. (4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. (41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie. (5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. (6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua şi la cererea părţii civile.

Cererea se adresează procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată, după caz. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile. (61) În cursul urmăririi penale, măsurile asigurătorii sunt luate de procuror prin ordonanţă. Procurorul dispune de îndată asupra luării măsurilor asigurătorii atunci când cererea este făcută de partea civilă. (62) Ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii se comunică suspectului sau inculpatului şi părţii civile odată cu aducerea la îndeplinire a acestor măsuri.

Ordonanţa de respingere a cererii părţii civile se comunică acesteia şi suspectului sau inculpatului de îndată. (63) Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, după caz, se pronunţă asupra luării măsurii asigurătorii în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată. Judecata se face de urgenţă. Participarea procurorului este obligatorie. 18/05/2025 (64) încheierea prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii se comunică inculpatului şi părţii civile odată cu aducerea la îndeplinire a acestor măsuri.

Încheierea de respingere a cererii părţii civile se comunică acesteia şi inculpatului de îndată după pronunţare. (7) Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. (8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept public şi nici bunurile exceptate de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În ceea ce priveşte condiţia necesităţii menţinerii măsurii procesuale analizate, Înalta Curte constată că aceasta decurge în mod necesar din nevoia asigurării reparării pagubei pretins produse prin infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată contestatorul inculpat A., respectiv art. 61 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., 31 de acte materiale. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în sarcina inculpatul A. s-a reţinut un prejudiciu în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Prin procesul-verbal din data de 20.06.2024, întocmit de organele de cercetare penală a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare şi asupra sumelor datorate de terţi aparţinând inculpatului A., precum şi a B., după cum urmează: sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de suspectul A., sumele de bani existente în conturile bancare deţinute de B., CUI x; bunuri imobile: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 5000 mp, valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 50.000 RON, imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Tămădău Mare, judeţ Călăraşi, reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 13.300 mp, valoarea aproximativă a bunului a fost estimată la suma de 130.000 RON.

Totodată, prin adresa nr. x din data de 20.06.2024, C., a comunicat faptul că inculpatul B. deţine conturile indicate suma 0,76 euro şi suma 24.459,16 RON, sume ce au fost blocate de către instituţia financiară.

Având în vedere că valoarea cumulată a bunurilor asupra cărora s-a dispus măsura asiguratorie prin ordonanţa nr. 1672/160/P/2024 din 19.06.2024 este de aproximativ 204.459 RON şi 0,76 euro, Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul de cameră preliminară a menţinut măsura asiguratorie asupra anumitor bunuri mobile şi imobile ale contestatorului, având în vedere prejudiciul în valoare de 2.561.617,00 RON, precum şi accesoriile fiscale.

În ceea ce priveşte cerinţa proporţionalităţii măsurii asigurătorii, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată ca fiind îndeplinită această exigenţă, atât prin raportare la scopul urmărit prin dispunerea ei, cât şi, în mod particular, la valoarea estimată a sumelor ce s-ar impune a face obiectul confiscării speciale sau extinse, în condiţiile în care acestea nu vor servi acoperirii prejudiciului produs în cauză.

Or, procedând în acest fel, se reţine că, tocmai având în vedere, pe de o parte, stadiul procesul actual al cauzei, în care conţinutul acuzaţiilor aduse contestatorului inculpat, inclusiv sub aspectul valorii efective a prejudiciului cauzat, nu au fost încă tranşate, precum prejudiciul în raport cu care s-au instituit măsuri asigurătorii, nu poate constitui temei pentru punerea în discuţie a necesităţii şi, implicit, a proporţionalităţii măsurii procesuale sus-menţionate dispuse, în lipsa unor dovezi clare cu privire la o disproporţie vădită între chiar valoarea bunurilor sechestrate şi cea până la concurenţa căreia a fost instituit sechestrul, nu există justificare pentru ridicarea sau restrângerea măsurilor asigurătorii sub imperiul căreia se află inculpatul, în prezent, temeiurile care au justificat luarea acesteia, prin raportare la scopul măsurii, nesuferind modificări.

Efectuând şi o analiză a testului de proporţionalitate al măsurilor asigurătorii prin raportare la decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, unde instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)", se constată că, în speţă, este satisfăcută cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, după cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor, este proporţională cu scopul urmărit. Condiţia decurge din Constituţia României - art. 53 alin. (2) - "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii sechestrului asigurător, cât şi în perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectată exigenţa de proporţionalitate cu scopul urmărit, pentru ca măsura respectivă să nu se transforme, odată cu trecerea timpului, într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate. În acest sens, relevantă este hotărârea din cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut necesitatea aplicării testului de proporţionalitate şi încălcarea exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană faţă de durata excesivă a măsurilor asigurătorii.

Înalta Curte constată că durata măsurii se menţine în limite rezonabile, în condiţiile în care sechestrele au fost instituite în urmă cu aproximativ 1 an, respectiv la data de 19.06.2024, fiind menţinute ulterior la data de 25.02.2025, în condiţiile instrumentării unei cauze complexe, ce a fost finalizată cu trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriul nr. x din 14 martie 2025.

În ceea ce priveşte solicitarea apărării de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată, întrucât prin ordonanţa din data de 25.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost menţinute măsurile asiguratorii. De astfel, potrivit dispoziţiilor art. 241 C. proc. pen., măsura asiguratorie are un cu caracter temporar afectând doar în parte atributele dreptului de proprietate, iar măsura preventivă afectând dreptul la libertate în substanţa sa.

Totodată, cu privire la natura termenelor regăsite în art. 2502 din C. proc. pen., se reţine că, "termenul" în materia procedurii penale, reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal, de asemenea, este data la care sau intervalul de timp înăuntrul căruia ori până la care se poate îndeplini, nu este permis a se îndeplini sau trebuie îndeplinit un act, o activitate sau o măsură procesuală ori exercitat un drept procesual, o sancţiune ori măsură de drept penal, după caz. Prin instituţia termenului, astfel cum este reglementată în art. 268 - 271 din C. proc. pen., legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiţie. Spre deosebire de termenele substanţiale, care asigură ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operaţiunilor specifice fiecărei faze procesuale, în vederea realizării scopului procesului penal, fără a împiedica aflarea adevărului sau lezarea în vreun fel a drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor.

În această ordine de idei, de esenţa termenelor de recomandare este lipsa oricărei sancţiuni procesuale pentru actul neefectuat. Doar termenele peremptorii (imperative) atrag, în caz de nerespectare, consecinţe referitoare la validitatea actului îndeplinit, sancţiunile ce pot interveni în caz de încălcare a acestora fiind reglementate în art. 268 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. şi anume decăderea din exerciţiul unui drept, nulitatea (absolută sau relativă) a actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare.

Sub acelaşi aspect se reţine că termenele de la art. 2502 din C. proc. pen. sunt de recomandare, deoarece măsurile asiguratorii sunt luate în procesul penal, pe perioadă nedeterminată, de regulă până la finalizarea procesului, care nu are o dată certă, iar verificările periodice în condiţiile art. 2502 din C. proc. pen. au un caracter preventiv, în sensul că se verifică dacă subzistă pe mai departe necesitatea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, însă acest aspect nu înlătură posibilitatea că aceste măsuri asiguratorii să fie analizate chiar înainte de împlinirea termenelor art. 2502 din C. proc. pen.. Depăşirea termenelor de la art. 2502 din C. proc. pen., pentru verificarea măsurilor asiguratorii nu atrage sancţiuni, prin raportare la scopul luării măsurii asiguratorii şi la împrejurarea că procesul penal nu este finalizat, anterior verificării măsurii asiguratorii.

Instituirea unei măsurii asiguratorii nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei înainte să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. De altfel, prezumţia de nevinovăţie constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, iar aplicarea prezumţiei presupune că dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existenţa vinovăţiei, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, şi nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, iar luarea lor nu anticipează soluţia pe fondul cauzei penale.

Împrejurarea că termenele de la art. 2502 din C. proc. pen. sunt de recomandare, mai rezultă şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (indicată în decizia nr. 38/2022 din 09 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală): prin încheierea din 21 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, s-a reţinut că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare; prin decizia nr. 524/A din 25 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a reţinut că (...) "instanţa de apel nu a depăşit termenul de 1 an de zile, în care îi revine obligaţia de a se pronunţa cu privire la măsura asiguratorie luată prin sentinţa penală apelată, care se calculează de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, prin care a fost introdus în C. proc. pen. art. 2502, şi, chiar dacă acest termen ar fi fost depăşit, se constată că legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia de măsuri preventive reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., aceea a încetării de drept a măsurii în cauză".

Referitor la solicitarea apărării în sensul restrângerii măsurii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, valoarea prejudiciului de 2.561.617 RON, precum şi valoarea bunurilor asupra cărora s-a institui sechestrul, iar pe de altă parte, faptul că măsura asiguratorie se dispune în considerarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, încetarea sau schimbarea acestora trebuie să conducă la reevaluarea măsurii respective, respectiv, dacă pe parcursul acestora au intervenit elemente noi, însă Înalta Curte constată că, până la acest moment procesual, nu au fost furnizate informaţii apte să conţină împrejurări intrinseci sau extrinseci care pot determina modificări care să conducă la necesitatea sau oportunitatea restrângerii măsurilor dispuse şi menţinute (exemplu, când se stabileşte un prejudiciu inferior celui iniţial) ori chiar ridicării totale sau parţiale a măsurii asigurătorii de natură să poată fi reformată concluzia instanţei în privinţa necesităţii şi proporţionalităţii măsurii.

Înalta Curte reţine că scopul şi condiţiile legale pentru menţinerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale şi menţinute pe parcursul procesului penal, sunt îndeplinite, având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia că se impune o modificare în ceea ce priveşte situaţia bunurilor supuse măsurilor asiguratorii.

În acest context, având în vedere scopul măsurile asigurătorii instituite, Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurilor asigurătorii este oportună, precum şi proporţională cu scopul urmărit.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea încheierii contestate, contrar susţinerii apărării, Înalta Curte observă că în considerentele încheierii contestate pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, rezultă că aceasta este temeinic şi convingător motivată, considerentele de fapt şi drept expuse în cuprinsul acesteia justificând soluţia adoptată - menţinerea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile şi a măsurii asiguratoriei a popririi, şi prin urmare, se poate observa că, în considerentele acesteia, judecătorul de cameră preliminară nu s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, ci a realizat un examen propriu cu referiri concrete, fapt ce oferă părţii argumentele care justifică soluţia dispusă în cauză.

În jurisprudenţa instanţei europene s-a statuat, în mod constant, că art. 6 alin. (1) din Convenţie impune instanţelor obligaţia de a-şi motiva hotărârile, însă aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii; ceea ce este definitoriu pentru noţiunea de proces echitabil este ca instanţa să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi să nu se mulţumească să confirme concluziile unei alte instanţe sau pe cele reţinute în actul de sesizare (cauza Helle împotriva Finlandei paragraful 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară a analizat şi a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii subzistă şi în faza camerei preliminare, aceste motive vizând, pe de o parte, constatarea persistenţei necesităţii menţinerii măsurilor în vederea asigurării acoperirii pagubei produse prin faptele pentru care a fost trimis în judecată contestatorul, iar, pe de altă parte, subzistenţa caracterului proporţional al acestora, din perspectiva scopului pentru care au fost dispuse.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. F/CP din data de 03 iunie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.1*.

Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 24 iunie 2025.