Transfer of convicted person from Sweden rejected for lack of consent; appeal dismissed as statutory consent waiver applied.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 5 din 27 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, s-a recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, sentinţa penală pronunţată de Tribunalul de primă instanţă din Ystad, la data de 19.06.2024, în cauza nr. B3122-24, menţinută prin decizia penală pronunţată la data de 16.08.2024 de Curtea de Apel din Skane şi Blekinge, definitivă la data de 18.09.2024, privind pe condamnatul A..

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul de primă instanţă din Ystad, la data de 19.06.2024, în cauza nr. B3122-24, menţinută prin decizia penală pronunţată la data de 16.08.2024 de Curtea de Apel din Skane şi Blekinge, definitivă la data de 18.09.2024, la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie, înşelăciune prin mijloace frauduloase şi violare de domiciliu, prevăzute de Capitolul 4, Secţiunea 6b, Capitolul 9, Secţiunea 3 şi Capitolul 14, Secţiunea 1 din C. pen. suedez, având corespondent în legea penală română în infracţiunile de furt calificat, tâlhărie calificată şi înşelăciune, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen. român şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din acelaşi cod, concurs real de infracţiuni.

S-a dispus ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare într-un penitenciar din România.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv şi a pedepsei deja executate de la data de 04.12.2023 la zi.

S-a constatat că persoana condamnată nu beneficiază de regula specialităţii prevăzută de art. 169 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, fiind expulzată în România după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, s-a dispus emiterea formelor de executare potrivit C. proc. pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 1163 RON, s-a dispus a fi virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, prin sesizarea nr. 33406/II/5/2024 din data de 10.01.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2025 din data de 13.01.2025, s-a solicitat în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a se pronunţa asupra cererii de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare suedeze, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Suedia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au ataşat la sesizarea formulată de procuror:

- certificatul emis de autoritatea centrală Ministerul de Justiţie, în baza Deciziei - cadru 2008/909/JAI, tradus în limba română;

- copia hotărârii judecătoreşti nr. B 3122-24, pronunţată de Curtea de Apel Hovrătten Óver Skăne Och Blekinge, secţia 2, Suedia, din data de 16.08.2024, rămasă definitivă la data de 18.09.2024

- Declaraţia condamnatului privind lipsa acordului de a fi transferat într-un penitenciar din România;

S-a menţionat în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România. De asemenea, s-a precizat că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, respectiv hotărârea transmisă de Suedia nu este contrară principiului non bis in idem, A. nu este cercetat penal în România pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost condamnat în Olanda; de asemenea, nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că persoana condamnată A. a fost condamnat prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul de primă instanţă din Ystad la data de 19.06.2024 în cauza nr. B3122-24, menţinută prin decizia penală pronunţată la data de 16.08.2024 de Curtea de Apel din Skane şi Blekinge, definitivă la data de 18.09.2024, la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie, înşelăciune prin mijloace frauduloase şi violare de domiciliu, prevăzute de Capitolul 4, Secţiunea 6b, Capitolul 9, Secţiunea 3şi Capitolul 14, Secţiunea 1 din C. pen. suedez.

În acelaşi timp, în fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei condamnate A. că, la data de 2 decembrie 2023, la Sjôbo, împreună cu B. şi C. au furat împreună şi de comun acord, de la D. şi E., bunuri de o valoare necunoscută, dar nu neglijabilă, şi în mod ilegal şi forţat au luat instrumente de plată pe care să le folosească pentru propriul câştig sau pentru câştigul altcuiva. Sustragerile au avut loc după ce făptaşii au făcut ameninţări care părţilor vătămate li s-au părut a fi un pericol urgent şi prin supunerea la violenţă, cel puţin a lui D.. A. le-a dat drumul lui B. şi C. să intre în casa a avut loc tâlhăria, apoi l-a atacat cu violentă pe D., dându-i multe lovituri cu piciorul şi pumnii. B. şi C. au intrat cu forţa în casă cu măşti care le acopereau fetele şi înarmaţi cu arme cu dioxid de carbon. Armele au fost îndreptate spre părţile vătămate. În timpul incidentului, făptaşii au şi ameninţat verbal, în sensul că le va face rău părţilor vătămate în diferite moduri. La un moment dat, C. a îndreptat un cuţit spre mâna lui E.. Mai mult, făptaşii au filmat părţile vătămate în timpul incidentului.

Deopotrivă, s-a reţinut că făptaşii au sustras o jachetă, o pereche de airpod-uri, un ceas, o curea şi 500 SEK în numerar. Aceştia au luat forţat şi telefoanele părţilor vătămate şi datele lor de conectare pentru ID-ul bancar, în vederea realizării unui profit nejustificat pentru ei înşişi sau pentru alte persoane. Însă telefoanele au fost returnate înainte ca făptaşii să părăsească locul împreună. A. şi C. au folosit ilegal împreună şi de comun acord datele de identitate ale lui D. şi au pretins a fi el pentru a încheia un acord cu F. pentru achiziţionarea unui telefon. Acordul a fost semnat cu ID -ul bancar al lui D., fără ştirea sau permisiunea acestuia. Astfel, făptaşii au influenţat în mod ilegal rezultatul unei prelucrări automate a informaţiilor sau a oricărui alt proces automat similar, inducând astfel în eroare F. să trimită un transport care conţinea telefonul.

La data de 17 noiembrie 2023, A. şi C. au spart împreună şi de comun acord o cutie de colete aparţinând G. şi au scos ilegal din cutie un colet în valoare de 1076 SEK.

Analizând faptele pentru care a fost condamnat numitul A., prin hotărârea penală menţionată anterior, Curtea a constatat că acestea se regăsesc incriminate ca infracţiuni şi în legislaţia penală română, constituind, infracţiunile de furt calificat, tâlhărie calificată şi înşelăciune, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen. român şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din acelaşi cod, concurs real de infracţiuni.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română a recunoscut şi pus în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie. Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Suedia, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A., astfel cum a fost menţionată mai sus este certificată privind caracterul definitiv la data de 18.09.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei finale de 2 ani şi 4 luni închisoare;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte). Faptele pentru care a fost condamnată persoana transferabilă A. constituie infracţiuni, după cum s-a arătat mai sus şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, acestea fiind infracţiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracţiuni de natură politică sau militară. Condiţia aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracţiunile pentru care persoana transferabilă a fost condamnată în Suedia având corespondent în dispoziţiile C. pen. român.

De asemenea, s-a reţinut că, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată s-a arătat că nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetăţenie română. Persoana condamnată A. este cetăţean român, aceasta fiind născută la data de 25.07.2003 în Municipiul Brăila, judeţul Brăila şi având ultimul domiciliu în jud. Brăila;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România). În ceea ce priveşte consimţământul la transfer, Curtea a constatat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, însă autorităţile judiciare suedeze au emis pe numele acestuia un ordin de expulzare;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale (din fişa de cazier judiciar ataşată la dosarul cauzei, reiese că persoana transferabilă nu a mai suferit alte condamnări în România pentru aceleaşi fapte şi nici nu figurează cu condamnări aplicate în alte state);

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României (în fişa de cazier judiciar a condamnatului nu sunt notate condamnări);

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală (nu este cazul);

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată nu ar răspunde penal potrivit legii române);

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate (nu este cazul);

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei (nu este cazul);

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (procedurile derulate în faţa autorităţilor judiciare din Suedia au avut loc în prezenţa persoanei condamnate, care a beneficiat de asistenţa unui avocat, a folosit calea de atac şi a participat la proces la instanţa de apel).

În consecinţă, Curtea a constatat că, în speţa de faţă sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârilor penale mai sus menţionate, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare.

Astfel fiind şi văzând prevederile art. 165-170 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., invocând lipsa consimţământului de a executa pedeapsa într-un penitenciar din România.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, republicată la data de 27 mai 2019, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 167 şi nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere reglementate de art. 163 din actul normativ.

Faţă de aceste dispoziţii, verificând sentinţa penală pronunţată de Tribunalul de primă instanţă din Ystad la data de 19.06.2024 în cauza nr. B3122-24, definitivă la data de 18.09.2024, prin decizia penală a Curţii de Apel din Skane şi Blekinge pronunţată la data de 16.08.2024, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetăţeanului român s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie, înşelăciune prin mijloace frauduloase şi violare de domiciliu, prevăzute de Capitolul 4, Secţiunea 6b, Capitolul 9, Secţiunea 3 şi Capitolul 14, Secţiunea 1 din C. pen. suedez, constând, în esenţă, în aceea că, la data de 2 decembrie 2023, la Sjôbo, împreună cu B. şi C. au furat împreună şi de comun acord, de la D. şi E., bunuri de o valoare necunoscută, dar nu neglijabilă, şi în mod ilegal şi forţat au luat instrumente de plată pe care să le folosească pentru propriul câştig sau pentru câştigul altcuiva, iar la data de 17 noiembrie 2023, a spart împreună şi de comun acord cu C. o cutie de colete aparţinând G. şi au scos ilegal din cutie un colet în valoare de 1076 SEK.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă în certificat şi în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Suedia având corespondent în legislaţia română şi realizând elementele de conţinut ale infracţiunilor de furt calificat, tâlhărie calificată şi înşelăciune, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen. român şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din acelaşi cod, concurs real de infracţiuni, sancţionate cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român cu domiciliul în România, oraş Însurăţei, judeţ Brăila.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că, deşi apelantul nu şi-a dat acordul să fie transferat în ţară, potrivit dispoziţiilor legale amintite, consimţământul său nu este necesar, întrucât, aşa cum s-a arătat, este cetăţean român şi are domiciliul pe teritoriul României şi, în plus, în privinţa sa autorităţile suedeze au emis un ordin de expulzare permanentă din Suedia, astfel cum rezultă din menţiunile care se regăsesc la fila x din certificat, dosar fond). Din această perspectivă, se apreciază că este îndeplinită şi cerinţa reglementată de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancţiunii stabilite, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus amintite, persoanei condamnate i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, care corespunde ca natură şi cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislaţiei române pentru fapte similare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, republicată, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare suedeze şi pedeapsa aplicată, dispunând transferul persoanei condamnate în vederea executării sancţiunii penale recunoscută într-un penitenciar din România şi deducând din durata acesteia perioada executată de 346 de zile la data de 13 noiembrie 2024.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 27 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 27 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1163 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2025.