Execution appeal for witness protection sentence reduction dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra contestaţiei declarată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49/F din data de 26 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de A. cu privire la sentinţa penală nr. 2 din 05.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. la plata sumei de 250 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 03.12.2024, sub nr. x/2024, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de petentul A. cu privire la sentinţa penală nr. 2/05.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015.

Contestatorul a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţie în raport cu denunţul efectuat la D.I.I.C.O.T. Cluj care vizează executarea pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 166/14.07.2023 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1731/29.11.2023 a Curţii de Apel Cluj.

A solicitat reducerea cu o treime a pedepsei de 18 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (art. 189 C. pen.) conform M.E.P.Î. emis în baza sentinţei penale nr. 2/05.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015, ca efect al acordului încheiat la D.I.I.C.O.T. Cluj în urma denunţului pe care l-a formulat împotriva unor persoane care au fost condamnate. Petentul, în esenţă, a susţinut că la data de 21.01.2021 a formulat, potrivit art. 19, un denunţ la D.I.I.C.O.T. Cluj care a avut un rezultat favorabil, fiind instrumentat dosarul nr. x/2021, iar în urma denunţului finalizat favorabil de Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr. 166/14.07.2023, definitivă prin decizia penală nr. 1731/29.11.2023 a Curţii de Apel Cluj, s-a solicitat încheierea unui acord cu D.I.I.C.O.T.

În acest context, s-a precizat că în urma denunţului au rezultat patru condamnări, dovada fiind ataşată prezentului dosar, solicitându-se reducerea cu o treime a pedepsei, în conformitate cu art. 19, şi să fie eliberat condiţionat, acesta fiind acordul pe care l-a făcut cu D.I.I.C.O.T. Cluj în urma soluţionării favorabile a denunţului.

Prima instanţă a reţinut că, în speţă, deşi condamnatul a invocat unul dintre motivele ce pot constitui temei al contestaţiei la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cel de la lit. d), a) solicitat reducerea cu o treime a pedepsei de 18 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (art. 189 C. pen.) conform M.E.P.Î. emis în baza sentinţei penale nr. 2 din 05.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015, ca efect al acordului încheiat la D.I.I.C.O.T. Cluj, în urma denunţului pe care l-a formulat la data de 21.01.2021 împotriva unor persoane care au fost condamnate prin sentinţa penală nr. 166 din 14.07.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Cluj, secţia Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1731 din 29.11.2023 a Curţii de Apel Cluj.

În acest context, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 din 19 decembrie 2002, republicată, privind protecţia martorilor, prevăd că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. De asemenea, conform prevederilor art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecţia martorilor, martorul este persoana care are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecţia martorilor, infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani.

De asemenea, potrivit Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 2 aprilie 2018, efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracţiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii acelei cauze, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave; autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente comise de acesta.

Mai mult, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor, republicată, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 2 aprilie 2020, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Totodată, potrivit Deciziei nr. 79 din 18 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 31 ianuarie 2022, aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului.

În cazul concret al dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cauza de micşorare a pedepsei trebuie să se fi ivit după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să pună în discuţie autoritatea de lucru judecat. Or, individualizarea judiciară a pedepsei, inclusiv din perspectiva determinării limitelor prevăzute de lege pentru aceasta, constituie o chestiune intrinsecă fondului cauzei şi dobândeşte autoritate de lucru judecat odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Spre deosebire de cauza legală specială prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, care produce efecte asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de lege şi care poate fi valorificată exclusiv în procesul de individualizare judiciară a sancţiunii penale, dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în varianta orice altă cauză de micşorare a pedepsei, vizează apariţia unei împrejurări ulterioare care poate produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei condamnate prin hotărârea definitivă, fiind exclusă posibilitatea unei reindividualizări judiciare a aceleiaşi sancţiuni penale.

Aşadar, s-a reţinut că o încadrare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi acordarea beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă ar constitui o derogare de la principiul autorităţii de lucru judecat şi o afectare a principiului securităţii raporturilor juridice, situaţie care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ar fi permisă şi posibilă numai prin intervenirea unui motiv "substanţial şi imperios" (Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, paragraful 56).

De altfel, această perspectivă asupra problemei de drept invocate a fost reflectată în mod constant prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătându-se că aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, poate fi invocată numai cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, iar nu pe calea contestaţiei la executare, fiind inadmisibil ca pe această cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală: Decizia nr. 1.478 din 7 martie 2006, Decizia nr. 1.292 din 6 octombrie 2016, Decizia nr. 1.375 din 1 noiembrie 2016, Decizia nr. 767 din 20 septembrie 2018).

În cazul concret, suplimentar, Curtea a constatat că petentul se raportează la un denunţ pe care l-a depus după rămânerea definitivă a hotărârii penale pe care o execută, nefiind deci posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Mai mult, contestatorul execută în prezent o pedeapsă de 18 ani închisoare, în baza sentinţei penale nr. 2 din 05.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015. Prin sentinţa penală menţionată a fost însă recunoscută o hotărâre penală definitivă din Spania, dispunându-se transferarea contestatorului în vedere executării pedepsei închisorii pe teritoriul României. Prin urmare, nu ar fi oricum posibilă aplicarea unor beneficii prevăzute de legea română pentru condamnări definitive aplicate pe teritoriul altor state, iar raportat la toate aceste împrejurări, Curtea a constatat că nu este admisibilă contestaţia la executare ce face obiectul cauzei.

Împotriva sentinţei penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub dosar nr. x/2024, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 24 iunie 2025.

În esenţă, condamnatul A. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate, arătând că a formulat un denunţ şi solicită aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2022, întrucât a formulat acest denunţ pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei, precum şi de liberarea condiţionată.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale cu relevanţă în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor.

În speţă, contestatorul condamnat A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, reducerea pedepsei, întrucât în urma denunţului său au rezultat patru condamnări, solicitând reducerea cu o treime a pedepsei şi liberarea condiţionată.

Conform actelor dosarului, M.E.P.Î. a fost emis în baza sentinţei penale nr. 2 din 05 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03 martie 2015, condamnatul A. având de executat 18 ani închisoare. În urma denunţului pe care l-a formulat la data de 21 ianuarie 2021, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Cluj a avut un rezultat favorabil, fiind instrumentat dosarul nr. x/2021, iar în urma denunţului finalizat favorabil de Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr. 166 din 14.07.2023, definitivă prin decizia penală nr. 1731/29.11.2023 a Curţii de Apel Cluj, s-a solicitat încheierea unui acord cu DIICOT.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cauza de micşorare a pedepsei trebuie să se fi ivit după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să pună în discuţie autoritatea de lucru judecat. Or, individualizarea judiciară a pedepsei, inclusiv din perspectiva determinării limitelor prevăzute de lege pentru aceasta, constituie o chestiune intrinsecă fondului cauzei şi dobândeşte autoritate de lucru judecat odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 2 aprilie 2018, a stabilit că efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracţiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii acelei cauze, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave; autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente comise de acesta.

În cauză, Înalta Curte constată că, în cauză, condamnatul A. se raportează la un denunţ pe care l-a depus după rămânerea definitivă a hotărârii penale pe care o execută, respectiv sentinţa penală nr. 2 a fost pronunţată la data de 05 ianuarie 2015 şi a rămas definitivă prin neapelare la data de 03 martie 2015, nefiind deci posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Mai mult, pedeapsa de 18 ani închisoare pe care o execută acum condamnatul în baza sentinţei penală anterior menţionate nr. 2 din 05 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03 martie2015, este o sentinţă prin care a fost recunoscută o hotărâre penală definitivă din Spania, dispunându-se transferarea contestatorului în vedere executării pedepsei închisorii pe teritoriul României şi nu ar fi oricum posibilă aplicarea unor beneficii prevăzute de legea română pentru condamnări definitive aplicate pe teritoriul altor state.

Aşadar, o încadrare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi acordarea beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă ar constitui o derogare de la principiul autorităţii de lucru judecat şi o afectare a principiului securităţii raporturilor juridice, situaţie care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ar fi permisă şi posibilă numai prin intervenirea unui motiv "substanţial şi imperios". Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârilor anterioare în care au fost analizate toate aspectele.

Or, analizând cererea de contestaţie la executare de faţă, în raport cu aspectele menţionate de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în realitate, ceea ce se solicită este modificarea unei hotărâri definitive, cu autoritate de lucru judecat, astfel, acestea nu se circumscriu cazului de contestaţie la executare invocat.

În procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre judecătorească definitivă, contestatorul neputându-se referi la aspecte care tind să repună în discuţie ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă şi care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei, în căile ordinare sau extraordinare de atac.

Aşadar, prin intermediul acestui demers judiciar, al contestaţiei la executare, pot fi analizate doar aspecte de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive, fără a se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi că hotărârile rămase definitive nu pot fi modificate, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din data de 26 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.