Cassation inadmissible: fact-finding and evidence challenges excluded from substantive review of minor trafficking and sexual offense convictions

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37 din data de 15.01.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi e) din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), conform art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (1), alin. (2) şi alin. (31) lit. b) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), conform art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (1) şi alin. (3), lit. b) şi d) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), conform art. 65 alin. (3) C din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 226 alin. (1) şi (5) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 268 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an, pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 268 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 3 ani şi 10 luni, inculpatul A. urmând a executa în final o pedeapsă principală a închisorii de 10 (zece) ani şi 10 (zece) luni.

În temeiul art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen., a interzis inculpatului aceleaşi drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa principală a închisorii perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi plasat în arest la domiciliu, respectiv de la data de 13.09.2020 la 16.12.2021 inclusiv.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În temeiul în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (2), (4) şi (5) din C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 892/D/P/2020 din 25.09.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, privind pe inculpatul A..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) şi f) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri aparţinând inculpatului A.:

- Stick de memorie de culoare roşu cu negru, 8 GB,

- Cartelă SIM seria x ,

- Tabletă de culoare gri cu negru,

- Telefon mobil,

- Telefon mobil,

- Telefon,

- Stick de memorie de culoare gri,

- Card de memorie, toate ridicate din posesia A.,

- Laptop,

- Telefon,

- Telefon,

- Cartelele SIM,

- Cartela, toate ridicate din posesia B.,

- Stick de memorie de culoare galbenă, pus la dispoziţie de inc. A.,

- Stick de memorie, pus la dispoziţie de partea civilă C.: conţinea materiale identificate şi cu efectuarea percheziţiei informatice a telefonului mobil,

- HDD, pus la dispoziţie de inc. A.: conţinea video-filmări din apartamentul situat în municipiul Bucureşti, str. x, surprinse de camera video disimulată în senzorul de fum din sufragerie,

- HDD negru pus la dispoziţie de inc. A.: conţinea video-filmări din apartamentul situat în municipiul Bucureşti, surprinse de camera video disimulată în senzorul de fum din sufragerie,

- Stick galben, pus la dispoziţie de inc. A., conţinea materiale identificate şi cu efectuarea percheziţiei informatice a telefonului mobil, însă convorbirile dintre inc. A. şi C. sunt fragmentate, conţinând doar aspecte incriminatoare pentru minoră. Totodată, conţinea materialele pornografice şi alte capturi de ecran, toate identificate cu ocazia percheziţiei informatice,

- Stick negru pus la dispoziţie de inc. A., conţinea materiale identificate şi cu efectuarea percheziţiei informatice a telefonului mobil, însă convorbirile dintre inc. A. şi C. sunt fragmentate, conţinând doar aspecte incriminatoare pentru minoră. Totodată, conţinea materialele pornografice şi alte capturi de ecran, toate identificate cu ocazia percheziţiei informatice,

- CD pus la dispoziţie de inc. A., conţinea video-filmări din apartamentul situat în municipiul Bucureşti, str. x, surprinse de camera video disimulată în senzorul de fum din sufragerie,

- CD pus la dispoziţie de inc. A., conţinea trei clipuri video, materiale pornografice, materiale identificate şi cu efectuarea percheziţiei informatice a telefonului mobil.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată de către partea civilă C. împotriva inculpatei B..

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 20 din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1358 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C., astfel cum a fost precizată şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumelor de 1.000 RON cu titlu de daune materiale şi a echivalentului în RON la cursul BNR din data plăţii a sumei de 80.000 euro, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 35.000 RON (20.000 RON aferente fazei de urmărire penală şi 15.000 RON aferente fazei de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpata B. au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., tribunalul a respins, ca nefondată, cererea părţii civile C. de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de către parte.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., inculpatul A. şi partea civilă C..

Prin decizia penală nr. 632/A din data de 24 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, inculpatul A. şi partea civilă C., împotriva sentinţei penale nr. 37/15.01.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acelaşi inculpat A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acelaşi inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (1) şi (5) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 220 alin. (1) şi alin. (3), lit. b) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator), conform art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator), pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Totodată, s-a dispus micşorarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi e) din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, potrivit încheierii de şedinţă din 06.03.2025, pentru care a fost condamnat inculpatul A. de la 7 (şapte) ani închisoare la 6 (şase) ani închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii, stabilite de instanţa de fond, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

S-a dispus micşorarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374 alin. (1), alin. (2) şi alin. (31) lit. b) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care a fost condamnat inculpatul A. de la 5 (cinci) ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii, stabilite de instanţa de fond, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele principale aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii cea mai grea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1 an şi 8 luni, inculpatul A. urmând a executa în final o pedeapsă principală a închisorii de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni.

În temeiul art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), h) din C. pen., i s-au interzis inculpatului aceleaşi drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 422 din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală a închisorii de 7 ani şi 8 luni, perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi plasat în arest la domiciliu, respectiv de la data de 13.09.2020 la 16.12.2021 inclusiv.

În baza art. 112 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma totală de 500 euro.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă C. a sumei de 19.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate la judecata în primă instanţă.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, inculpatul A. şi partea civilă C., au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru intimata-inculpată B. şi pentru partea civilă C., au rămas în sarcina statului şi se avansează din fondurile M.J.

Decizia instanţei de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. la data de 30 aprilie 2025, inculpatului A. la data de 05 mai 2025, inculpatei B. la data de 05 mai 2025 şi partea civilă C..

În raport cu data comunicării hotărârii din apel, termenul legal de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul D. la data de 05 iunie 2025.

Împotriva deciziei penale nr. 632/A din 24 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 15 mai 2025, data înregistrării.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., inculpatei B. şi părţii civile C., conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză au fost depuse concluzii scrise la data de 01 august 2025, de către inculpata B. şi de către parte civilă C..

În cuprinsul concluziilor scrise, inculpata B. a adus critici sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului A. pentru faptele de trafic de minori, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă, lăsând la aprecierea instanţei soluţia ce urmează a se pronunţa.

Partea civilă C. a solicitat respingerea cererii de recurs în casaţie, având în vedere că recurentul nu invocă elemente de drept care să nu se circumscrie tipicităţii infracţiunilor, ci reia elemente de fond, ce au fost avute în vedere de curtea de apel, aceleaşi apărări fiind susţinute, cu ocazia dezbaterilor din apel.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a înaintat dosarul nr. x/2020 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 13 august 2025, sub nr. x/2020, fiind repartizat aleatoriu Completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18 septembrie 2025.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivării, recurentul a susţinut că recursul în casaţie formulat se întemeiază pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi e) din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (1) şi alin. (3), lit. b) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. (1), alin. (2) şi alin. (31) lit. b) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul a susţinut că soluţia este nelegală sub aspectul greşitei condamnări a acestuia pentru faptele antemenţionate. Cu referire la infracţiunea de trafic de minori, a susţinut că probele adminsitrate în cauză au arătat că inculpatul nu a avut niciuna dintre intenţiile arătate în cadrul acuzaţiei aduse nerealizând astfel forma de tipicitate a infracţiunii cu consecinţa pronunţării unei soluţii greşite de condamnare a acestuia. A susţinut că este de notorietate că, în cazul infracţiunii de trafic de persoane consimţământul la exploatare, inclusiv în forma prostituţiei, este afectat de violenţă sau de modalităţi de captare non-agresivă, în urmărirea scopului propus.

În continuare, a susţinut că, din actele dosarului şi din considerentele sentinţei pronunţate de către instanţa de fond reiese că "Partea civilă C. la data de 27 octombrie 2019 în vârstă de 16 ani, împinsă de neînţelegerile familiale şi de dorinţa de a deveni independentă financiar, dorinţă derivată din neajunsuri, ca urmare a unei profunde crize morale, a luat decizia de a-şi crea un cont pe un site de escorte (prostituate). Astfel, neînţelegerile din familie au constat în faptul că E., tatăl minorei, consuma excesiv băuturi alcoolice şi avea un comportament neadecvat, opus unei normale relaţii de convieţuire.

În acest context, partea civilă C., fără ştirea părinţilor, şi-a creat un cont pe site-ul de escorte www.x.com, pentru a obţine sume de bani cu ajutorul cărora să închirieze un imobil în care să locuiască împreună cu mama sa, martora F."., relatări ce denotă intenţia părţii vătămate de a se prostitua.

De asemenea, inculpatul a arătat că instanţa de fond a constatat, la fila x din sentinţă, că, "ulterior convorbirii din data de 09 noiembrie 2019, purtate de inculpata B. cu minora C. pe site-ul www.x.corn, inculpatul A., după întreţinerea actului sexual cu minora, în urma exprimării dorinţei de a-şi găsi clienţi i-a propus (s.n.) acesteia să caute clienţi pentru a întreţine raporturi sexuale.

Astfel, inculpatul a susţinut că, pe de-o parte, partea civilă luase decizia de a se prostitua, aspect deosebit de important în stabilirea corectei situaţii juridice, precum şi faptul că nu a existat nicio obligare a părţii vătămate de către inculpat pentru a se prostitua, ci, eventual, a fost vorba de o propunere.

Urmare anunţului postat de persoana vătămată (în cuprinsul căruia menţiona în mod nereal că are vârsta de 19 ani), inculpatul a luat legătura cu aceasta şi a invitat-o la domiciliu său pentru a întreţine relaţii sexuale în schimbul cărora i-a plătit o sumă de bani aşa cum rezultă din actele dosarului.

În continuare, a susţinut că, din actele dosarului şi din cuprinsul sentinţei nu rezultă că eventuala recrutare a persoanei vătămate de către inculpat s-a făcut în mod violent sau fraudulos ci din contră, rezultă că partea vătămată dorea să practice prostituţia solicitând-i inculpatului să-i facă rost de clienţi. Atunci, acesta a luat decizia de a crea clienţi fictivi cu care persoana vătămată nu putea vreodată întreţine relaţii sexuale contra unor sume de bani.

Un alt aspect extreme de important, în opinia recurentului inculpat, este acela referitor la constrângerea pe care ar fi exercitat-o faţă de persoana vătămată pentru ca aceasta să practice prostituţia sau să producă material pronografice, actele dosarului demonstrând că această constrângere nu a existat, chiar persoana vătămată recunoscând acest fapt.

Având în vedere că asupra persoana vătămate nu s-a executat niciun fel de constrângere, că aceasta nu a fost lipsită de libertatea de a decide, că încă de la prima întâlnire care a durat aproxinativ o oră (după cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate) s-a discutat despre dorinţa acesteia de a se prostitua pentru a face rost de banii necesari cumpărării unui apartament în care să se mute cu mama sa, după cum a susţinut însăşi persoana vătămată, solicitându-i să-i prezinte clienţi potenţi financiar, că nu i-am prezentat persoane reale ci a creat persoane fictive tocmai pentru a nu putea întreţine relaţii sexuale contra sume de bani, că pe toată durata relaţiei pe care a avut-o cu persoana vătămată aceasta nu s-a aflat sub controlul inculpatului, ci s-a aflat sub controlul mamei sale, locuind împreună cu aceasta şi venind ocazional la domiciliu inculpatului, faptul că o perioadă din cele patru luni cât a durat relaţia a fost plecat din ţară, precum şi faptul că, exceptând minciuna că îi poate face rost de clienţi potenţi financiar cu care să întreţină relaţii sexuale contra sume de bani spusă urmare a solicitării persoanei vătămate de a-i prezenta persoane potente financiar cu care să se prostitueze, nu a minţit-o cu nimic pe aceasta, s-a apreciat că, în mod greşit s-a considerat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi, în mod greşit s-a dispus condamnarea acestuia.

În continuare, a făcut o analiză succintă a probatoriului administrat, susţinând că acesta arată că fapta de trafic de persoane pentru care a fost condamnat nu este o faptă prevăzută de legea penală, încercarea de a determina o persoană să nu mai practice prostituţia nefiind sancţionată de legea penală.

Cu referire la infracţiunea de act sexual cu un minor, a susţinut că art. 220 alin. (3) din C. pen. prevede că fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani se pedepseşte dacă sunt întrunite anumite condiţii, iar parchetul şi instanţa de apel a reţinut că este aplicabilă în speţă lit. b), respectiv inculpatul a abuzat de poziţia recunoscută de autoritate asupra minorului. În acest sens a învederat faptul că vârsta reală a persoanei vătămate a fost cunoscută de inculpat după ce a întreţinut raporturi sexuale, persoana vătămată ascunzând în mod voit vârsta reală, prezentându-se drept majoră.

În acest sens a invocat depoziţiile martorilor G., H. şi I..

Totodată, a arătat că nu a avut asupra persoanei vătămate vreo poziţie de autoritate recunoscută, de care să fi abuzat, astfel că a apreciat că nu se poate reţine în sarcina sa nici săvârşirea acestei infracţiuni, solicitând achitarea, în raport, cu disp. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, a arătat că s-a mai reţinut că actele sexuale au fost întreţinute în scopul prevăzut de lit. d) a art. 220 din C. pen., respectiv producerea de material pornografic. Dar, în mod evident, inculpatul a susţinut că şi această acuzaţie şi implicit condamnarea este greşită, la dosarul cauzei neexistând niciun material pornografic produs în timpul actelor sexuale pe care le-au avut inculpatul şi persoana vătămată.

De altfel, a considerat că tocmai acest aspect a fost avut în vedere de legiuitor atunci când a incriminat aceasta faptă, ca materialele pornografice să fie obţinute în timpul actului sexual întreţinut cu un minor.

În continuarea argumentării a considerat că nu orice material pornografic cu un minor poate constitui scopul producerii infracţiunii de act sexual cu minor, ci doar materialul pornografic care a fost obţinut ca urmare a acelui act.

Cum în cauză aceste materiale pornografice nu există, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de pornografie infantilă a arătat că pozele şi filmările au fost trimise de inculpat către autorităţile statului respectiv, conducerea liceului unde persoana vătămată era elevă, cu scopul de a le aduce la cunoştinţă că aceasta practica prostituţia, tocmai în vederea luării de către conducerea liceului a unor măsuri care să o împiedice pe persoana vătămată la a practica în continuare prostituţia şi, la solicitarea acestora, organelor de urmărire penală, după ce relaţia pe care a avut-o cu persoana vătămată a luat sfârşit, astfel cum rezultă din chiar modul în care a fost formulată această acuzaţie, deoarece dorea în continuare ca aceasta să nu se întoarcă la practicarea prostituţiei de unde pe perioada relaţiei pe care a avut-o cu inculpatul fusese scoasă şi pentru că i se ceruse de către dirigintă dovezi pentru a putea convoca consiliul director al şcolii.

De altfel, cele două filmuleţe nu au fost trimise de către persoana vătămată către inculpat, ci către pretinsul client, J., astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul A. susţinând că, dacă ar fi urmărit comiterea acestei infracţiuni, nu ar mai fi trimis aceste filmuleţe tocmai conducerii şcolii persoanei vătămate, ci le-ar fi publicat direct pe internet.

Cu privire la filmuleţe a arătat că a cerut expertizarea lor la instanţa de fond pentru a se stabili autenticitatea acestora, probă care, deşi iniţial a fost admisă, ulterior, după schimbarea completului de judecată, a fost respinsă.

Astfel, nici la acest moment nu avem certitudinea că acele filmuleţe nu sunt falsuri, nu avem data la care acestea au fost create şi doar pe baza unor declaraţii se apreciază că în imagini este persoana vătămată.

În realitate, aşa cum reiese şi din argumentele inculpatului, expuse în anterioritate, acesta contestă, în mod esenţial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză şi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv, făcând o amplă expunere în cadrul motivelor de recurs în casaţie a probelor administrate, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, cu referire la infracţiunile pentru care s-a menţinut soluţia de condamnare.

Înalta Curte reiterează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă neputând reanaliza, pentru a treia oară, devolutiv, o cauză, Aşadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Referitor la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, această critică nu poate fi verificată pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prev. art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. - nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat şi nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 632/A din şedinţa nepublică din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 632/A din şedinţa nepublică din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2025