Inadmissibility of cassation challenging subjective guilt elements under the “act not provided by penal law” case of cassation

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 16 din 27.01.2025, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023, în baza art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (infracţiune continuă), faptă săvârşită în perioada iulie 2021 - septembrie 2023.

În baza art. 326 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată - 7 acte materiale de executare, faptă săvârşită în perioada 12 aprilie 2017-23 mai 2023.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate: 1 an şi 4 luni închisoare şi 9 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 3 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, în total va executa o pedeapsă principală rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. i s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană, "Panait Istrati" Brăila sau la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică B. (instituţii stabilite alternativ de instanţa de judecată după consultarea Bazei instituţiilor din comunitate de pe site-ul Ministerului Justiţiei) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciul de Probaţiune Brăila.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta.

În baza art. 397 alin. (3) din C. pen., art. 256 din C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor false (7 declaraţii de avere depuse de inculpatul A.) care fac obiectul infracţiunii continuate de fals în declaraţii reţinută în sarcina inculpatului A., după cum urmează: declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/24.05.2017; declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/23.05.2018; declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/07.06.2019; declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/19.05.2020; declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/14.05.2021; declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/15.03.2022; declaraţia de avere înregistrată sub nr. x/23.05.2023, toate aflate în original la Agenţia Naţională de Integritate.

În baza art. 272-274 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.700 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 16 din 27 ianuarie 2025, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023 a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 663/A din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 27.01.2025 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat pe apelantul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Decizia instanţei de apel, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DNA- Serviciul Teritorial Galaţi la data de 19 iunie 2025, iar inculpatului A. la data de 24 iunie 2025.

În raport cu data comunicării hotărârii din apel, termenul legal de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 25 iulie 2025.

Împotriva deciziei penale nr. 663/A din 19 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 24 iulie 2025, data poştei .

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DNA- Serviciul Teritorial Galaţi, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză au fost depuse concluzii scrise la data de 07 august 2025, procurorul solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie.

În acest sens, în esenţă, s-a susţinut că, deşi inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 348 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în dezvoltarea motivelor scrise face vorbire despre faptul că ambelor infracţiuni pentru care a fost condamnat le lipseşte elementul de vinovăţie.

Faţă de împrejurarea că recursului în casaţie este o cale extraordinară de atac, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor, s-a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casaţie.

Pe fondul cauzei, s-a susţinut că, în cuprinsul motivelor depuse de inculpat se invocă aceleaşi apărări care au fost susţinute şi în faţa instanţei de fond şi în faţa instanţei de apel şi asupra cărora cele două instanţe s-au pronunţat, criticând raţionamentul logico-juridic care a condus magistraţii la interpretarea faptelor, a probelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Galaţi a înaintat dosarul nr. x/2023 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 12 august 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18 septembrie 2025.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând casarea deciziei penale nr. 665 din 19 iunie 2025 şi, în rejudecare, să se dispună achitarea acestuia.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2023 întocmit de Serviciul Teritorial Galaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţiunte în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (în perioada iulie 2021- septembrie 2023) şi infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (infracţiune în formă continuată- 7 acte materiale, din perioada 12 aprilie 2017-23 mai 2023).

În continuare, a redat minutele sentinţei de condamnare şi a deciziei pronunţate în apel, învederând că cercetarea judecătorească a constat, atât în audierea martorilor cuprinşi în citativul rechizitoriului, cât şi cei propuşi în apărare, înscrisuri şi relaţii de la autorităţie.

Evaluând probele administrate în faza de urmărire penală, faza judecăţii la instanţa de fond şi cele de la instanţa de control raportat şi la practica judiciară în materie, a considerat că ambelor fapte reţinute le lipseşte elementul de vinovăţie şi, ca atare, a solicitat achitarea inculpatului potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Cu referire la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) teza I din Legea nr. 78/2000 a arătat că închirierea apartamentului proprietatea sa în oraşul Năvodari a efectuat-o după ce, în prealabil a purtat discuţii la Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Brăila, cu şefii şi colegii care i-au dat toate garanţiile că nu este o activitate care încalcă legea. Mai mult, a arătat că a cerut relaţii la Agenţia Naţională de Integritate, la Sindicatul poliţiştilor şi s-a raportat şi la practica judiciară în materie, având reprezentarea că activitatea legată de apartament nu încalcă legea.

A mai susţinut că nu a fost supus unei cercetări prealabile şi nici nu s-a cerut Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Brăila, un punct de vedere, ci a fost sesizată direct Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul fiind singurul lucrător de poliţie pentru care s-a procedat în acest mod, pentru situaţii similare din perioada 2019-2023 fiind formulate doar sesizări prealabile la Compartimentul intern.

Cu referire la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) a arătat că, probatoriul administrat a dovedit că, de fapt, este vorba despre o omisiune a inculpatului, datorită perioadei aglomerate în activitatea ce o desfăşura ca lucrător de poliţie, cu funcţie de conducere. De asemenea, a arătat că din corespondenţa purtată cu Agenţia Naţională de Integritate reiese faptul că interdicţiile privind statutul poliţistului sunt de competenţa comisiei de disciplină, în cazuri similare procedându-se astfel.

Nici în ceea ce priveşte rectificarea declaraţiei de avere, superiorii nu i-au cerut să o întocmească, deşi aceasta a trecut şi prin filtrul lor, în opinia recurentului inculpat, probele nefiind evaluate corespunzător de instanţa de control.

Concluzionând, a solicitat achitarea sa, deoarece faptele reţinute nu sunt săvârşte cu vinovăţia prevăzută de lege.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 alin. (1) teza I din Legea nr. 78/2000 şi de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen.

În realitate, acesta contestă, în mod esenţial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză şi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv, făcând o amplă expunere în cadrul motivelor de recurs în casaţie a probelor administrate, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, cu referire la infracţiunea de fals în declaraţii, iar în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 susţinând că lipseşte elementul vinovăţiei.

Înalta Curte reiterează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă neputând reanaliza, pentru a treia oară, devolutiv, o cauză, Aşadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Referitor la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă, această critică nu poate fi verificată pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prev. art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. - nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. (7) din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

În plus, trebuie subliniat că motivul privind neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză (neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă) ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, cu privire la sfera de incidenţă a cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. reţinându-se următoarele:

"Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) din C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie altă situaţie în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., diferită de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii." (Î.C.C.J., secţia Penală, încheierea nr. 417/RC/2021).

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat şi nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 663/A din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 663/A din data de 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2025.