Cassation inadmissible for failure to invoke statutory grounds, not mere re-evaluation of evidence

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 612/31.12.2024, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c). C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A., pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an si 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 204 din 21.03.2019 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 881 din 06.06.2019 a Curţii de Apel Craiova şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adaugat pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, la pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 204 din 21.03.2019 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 881 din 06.06.2019 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul A. executând pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen., în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care lege impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 612/31.12.2024, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. x/2023, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 501/2025 din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. , fără ocupaţie, recidivist, împotriva sentinţei penale nr. 612/31.12.2024, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. x/2023, având ca obiect refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 noul C. pen.).

Împotriva deciziei penale nr. 501/2025 din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie, inculpatul A., la data de 21 mai 2025. (dos. curtea de apel/ric-filtru).

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul, în esenţă, a susţinut că probele administrate în cauză nu au relevat în mod cert că este autor al infracţiunii pentru care a fost condamnat.

În acest sens a apreciat că în cauză îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea principiului "in dubio pro reo", prezumţia de nevinovăţie în raport cu persoana acestuia nefiind răsturnată.

În continuarea a precizat că atât judecătorul fondului cât şi completul de judecată în apel, au comis un abuz de drept pronunţând o sentinţa de condamnare pentru a "salva" o trimitere in judecata nelegală.

Astfel s-a apreciat că motivarea instanţei de apel se bazează nu pe probele concrete ci pe faptul ca acesta a mai fost condamnat pentru acelaşi gen de fapte în anul 2018, soluţia de condamnare fiind dispusă doar pe supoziţii şi alegaţii privind persoana acestuia şi nu pe probe directe.

De asemenea, inculpatul a mai solicitat a se avea în vedere înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei din care rezultă starea de sănătate a inculpatului, şi care conduc în mod indubitabil la concluzia că nu am avut intenţia de a comite infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, aspect confirmat prin testul COVID, respectiv faptul ca la momentul la care a fost depistat pozitiv i s-a declanşat o stare de panică.

Concluzionând, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, având in vedere faptul ca hotărârea atacată este nelegală prin neaplicarea principiului "in dubio pro reo" şi art. 6 CEDO.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 501/2025 din data de 24 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele inculpatului, domiciliul acestuia, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte, însă, condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. Înalta Curte că aceasta nu este îndeplinită întrucât prin cererea formulată inculpatul nu a invocat niciun caz de casare prevăzut de 438 alin. (1) C. proc. pen. sau argumente care să se subsumeze vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează reevaluarea probatoriului administrat, cu consecinţa modificării bazei factuale reţinută cu titlu definitiv de instanţele de fond şi de apel, precum şi o presupusă încălcare a principiului in dubio pro reo, solicitări care nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., dar şi niciunui alt caz de casare din cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., aspecte ce reprezintă atributul exclusiv al instanţelor care analizează fondul cauzei.

Înalta Curte constată, aşadar, că niciuna din criticile formulate de recurentul inculpat A. nu vizează elemente de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice pentru care a fost condamnat, acesta contestând, în realitate, în mod esenţial, situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, aducând în discuţie necesitatea reanalizării, de către instanţa de recurs în casaţie, a elementelor factuale ale infracţiunii de referinţă.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, împrejurare ce atrage nerespectarea condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă.

În acest context se impune precizarea că recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin motivele de recurs în casaţie nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi apel, argumentele recurentului inculpat constituind veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral.

Prin urmare, formularea unor critici care nu se subsumează vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 501/2025 din data de 24 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 501/2025 din data de 24 aprilie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.