Timber theft conviction: inadmissibility of cassation challenging reclassification of legal qualification rather than statutory penalty limits

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 316 din data de 22.04.2024 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de "tăiere ilegală de arbori", prev. de art. 107 alin 11lit. c) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. (a) şi art. 41 alin. (1), art. 43, alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi de "furt de arbori", prev. de art. 109 alin. (1)1lit. c) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. (a) şi art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin hotărâre, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, formată din pedeapsa principală de 2 ani închisoarea, la care s-a adăugat 1/3, respectiv 8 luni, din cealaltă pedeapsă, care este de 2 ani închisoare.

S-a constatat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză, sunt săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit prin sentinţa penală nr. 602 din data de 09.11.2021, dată în dosar nr. x/2021 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 23.11.2021, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o perosoană care nu deţine permis de conduce şi se află sub influenţa alcoolului, fapte prev. de art. 335 alin. (1), art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 602 din data de 09.11.2021, dată în dosar nr. x/2021 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 23.11.2021.

În baza art. 96 alin. (5), art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului prin hotărâre, pedeapsa rezultantă aplicată prin prin sentinţa penală nr. 602 din data de 09.11.2021, dată în dosar nr. x/2021 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 23.11.2021, urmând ca inculpatul A., să execute pedeapsa cumulată de 4 (patru) ani închisoare, în regim de penitenciar.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioadele de reţinere de câte 24 ore, de la data de 25.07.2021, ora 05:15 şi până la data de 26.07.2021, ora 05:15, şi de la data de 17.02.2023, ora 16:20 şi până la data de 18.02.2023, ora 16:20.

S-a constatat că la data de 19.04.2023, a încetat de drept măsura preventivă a controlului judiciar, luat faţă de inculpat, prin ordonanţa procurorului din data de 18.02.2023.

Împotriva sentinţei penale nr. 316 din data de 22.04.2024 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 588 din data de 27 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, printre altele, ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 316 din data de 22.04.2024 a Judecătoriei Rădăuţi.

Împotriva deciziei penale nr. 588 din data de 27 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 27 iunie 2025. .

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. susţinând, în esenţă, că instanţa de apel nu a dorit să judece solicitarea de schimbare a încadrării juridice, întrucât acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. c) şi art. 109 alin. (1) lit. c) ambele din Legea nr. 46/2008 deşi materialul lemnos imputat trebuia să fie în cantitate inferioară celei de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, sens în care devin aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. b) şi ale) art. 109 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic.

În acest context, inculpatul a susţinut că din rechizitoriu şi din probatoriul administrat în cauză reiese că atât acesta cât şi ceilalţi inculpaţi au fost trimişi în mod greşit în judecată pentru tăierea şi furtul unei cantităţi de 7,946 mc de lemn, având o valoare de 35,83 mai mare decât preţul mediu pe picior, întrucât întreaga cantitate le-a fost imputată global, prin însumare, tuturor celor care au fost reţinuţi ca şi participanţi la eveniment, aspect ce constituie o greşită aplicare a legii, cu limite de pedeapsă greşit aplicate.

Aşadar, inculpatul a apreciat că în mod greşit i s-a reţinut prin decizia penală atacată o cantitate nejustificat de mare de lemn sustras, întrucât este evident că fiecare participant la o astfel de acţiune a procedat în mod individual iar organele de cercetare penală trebuiau să individualizeze cantitatea de lemn sustrasă de fiecare participant la infracţiune, fără a trata întreg prejudiciul la comun, ca şi cum toţi cei implicaţi ar fi acţionat organizat.

În raport cu aceste considerente, inculpatul a susţinut că instanţa de apel trebuia să individualizeze într-o manieră proporţională valoarea de lemn imputată faţă de toţi participanţii, iar atunci în mod evident se schimba încadrarea juridică a faptei, fiind incidente dispoziţiile art. 107 alin, 1 alin. 1it. b respectiv art. 109 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic fiindcă fiecare dintre cei trimişi în judecată a procedat în mod individual la selectarea arborilor căzuţi ca urmare a furtunii, astfel cum se poate remarca şi din probele foto aflate la dosar.

Totodată, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., suspendarea executării pedepsei aplicate, cu impunerea de obligaţii conform art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., motivat de aspecte de ordin personal şi familial, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 588 din data de 27 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul inculpatul A. în termenul legal, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele inculpatului, domiciliul acestuia, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte, însă, condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., Înalta Curte constată că se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că inculpatului i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condiţiile în care instanţa de apel, în raport cu materialul probator existent la dosar, trebuia să dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. c) şi art. 109 alin. (1) lit. c) ambele din Legea nr. 46/2008 în cea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. b) şi ale) art. 109 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurent, Înalta Curte arată că dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului sau modalităţii de executare a pedepsei.

În acest context, se precizează faptul că instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se realizează având ca premisă încadrarea juridică reţinută ori menţinută prin hotărârea atacată. Astfel, critica vizând schimbarea încadrării juridice nu poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, care permite doar o verificare a cuantumului pedepselor aplicate în raport cu limitele prevăzute de textele legale incidente, reţinute în caracterizarea în drept. În cadrul acestei caracterizări în drept şi a limitelor de pedeapsă specifice, se verifică legalitatea pedepsei aplicate.

Jurisprudenţa instanţei supreme a atestat constant excluderea operaţiunii reevaluării caracterizării în drept şi schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casaţie, reţinându-se că încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei, respectiv a acţiunii penale (în fond sau apel, ambele instanţe competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu instanţei de recurs, învestite cu calea extraordinară de atac a recursului în casaţie (ICCJ, secţia Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020, încheierea nr. 88/RC din 14.02.2024).

În acest context, Înalta Curte reţine că, în realitate, inculpatul A. nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în cauză şi urmare a aplicării tratamentului sancţionator incident în speţă, ci solicită o reevaluare a situaţiei de fapt, a forţei probante a mijloacelor de probă sau a întinderii prejudiciului, chestiuni subsumate unor aspecte de temeinicie (iar nu de legalitate) care ar impune o schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina sa, aspecte care excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanţe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Astfel, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Prin urmare, Înalta Curte precizează că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea executării deciziei penale atacate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Or, în raport de soluţia de respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac extraordinare de atac, pentru considerentele mai sus expuse, nu se mai justifică examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 588 din data de 27 mai 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 588 din data de 27 mai 2025 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.