Precautionary seizure maintenance after verification deadline expiration: rejection of automatic lapse doctrine under Art. 2502 CCP

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra prezentei contestaţii, constată că prin încheierea penală din data de 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023., în temeiul disp. art. 2502 C. proc. pen., au fost constatate încetate de drept măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, astfel: cu privire la bunurile inculpaţilor A. (prin ordonanţa din 04.10.2023), B. (prin ordonanţa din 04.10.2023), C. (prin ordonanţa din 01.11.2023) şi D. (prin ordonanţa din 12.10.2023) şi cu privire la bunurile numiţilor E. (prin ordonanţa din 12.10.2023), F. (prin ordonanţa nr. 58/P/2023 din 12.10.2023) şi S.C. G. S.R.L. (prin ordonanţa din 12.10.2023), măsuri dispuse în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

S-a reţinut de către Curtea de Apel Bucureşti că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse ori ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi art. 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

În cauză, prin ordonanţele nr. 58/P/2023 din datele de 04.10.2023, 12.10.2023, 01.11.2023 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, în baza art. 249 C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor A., B., D., C., E., F. şi S.C. G. S.R.L., în concret, asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând acestora, pretins achiziţionate cu sumele rezultate ce ar fi fost primite ca urmare a infracţiunilor pretins săvârşite şi/sau rezultate ca urmare a pretinselor infracţiuni.

Astfel, prin ordonanţa nr. 58/P/2023 din data de 04.10.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, în baza art. 249 C. proc. pen., s-a reţinut de către organul de urmărire penală că ar exista probe şi indicii temeinice că inculpata A., ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa şi că aceasta, împreună cu ceilalţi inculpaţi, ar fi produs un prejudiciu ce totalizează până în prezent sumele de 250.000 euro pretins provenită din valorificarea la preţul pieţei a imobilelor obţinute pe nedrept; 625.507,35 RON pretins provenită din totalul sumelor în RON dobândite pe nedrept din conturile defuncţilor şi din obligaţiuni deţinute de defuncta H. la I.; 30.292,71 euro pretins provenită din totalul sumelor în valuta euro dobândite pe nedrept din conturile defuncţilor; 8.157,10 dolari pretins provenită din totalul sumelor în valută dolar dobândite pe nedrept din conturile defuncţilor;

De asemenea, s-a constatat că A., fie direct, fie prin interpuşi, ar fi obţinut pe nedrept următoarele bunuri:188.591 acţiuni la Fondul Proprietatea şi drepturile succesorale izvorâte în urma notificării x/09.07.2001 din dosarul x/2001 (Primăria Municipiului Brăila), privind retrocedarea în natură sau despăgubiri prin echivalent a imobilului situat în Str. x, Brăila, de pe urma defunctului J.; 10.535,18 obligaţiuni deţinute de H. la I.; 666 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la K. S.A. Bucureşti, 10 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Moldova S.A., 32 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Muntenia S.A., 10 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Oltenia S.A., 6 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 RON la SIF Banat Crişana S.A., 222 acţiuni cu numerele de ordine de la 11559229 la 11559450 în valoare nominală de 1000 RON (ROL- certificat acţionar x/13.08.1996 emis de S.C. L.), 222 acţiuni cu numerele de ordine de la 11559007 la 11559228 în valoare nominală de 1000 RON (ROL- certificat acţionar x/13.08.1996 emis de S.C. L.), precum şi drepturile succesorale izvorâte în urma notificării x/2001 din dosar x/12.11.2001 depus la PMB privind retrocedarea în natură sau despăgubiri prin echivalent a imobilului situat în str. x, Bucureşti ce au aparţinut defunctei H., decedată la 14.08.2015 (Volumul 9 DUP, filele x).

În vederea reparării pagubelor produse prin săvârşirea infracţiunilor, a confiscării sumei de 10.000 de euro şi a contravalorii terenului în suprafaţă de 3000 mp, primite de către A. ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, dar şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare şi păstrarea unor bunuri ce nu au fost încă valorificate s-a reţinut că în cauză este necesar a fi luate măsuri asiguratorii în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 254 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., precum şi în temeiul art. 251 din C. proc. pen. şi art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002.

În continuare, prin aceeaşi ordonanţă s-a reţinut că din cercetările efectuate ar exista probe temeinice că inculpatul B. a săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva sa şi că acesta, împreună cu ceilalţi inculpaţi, ar fi produs un prejudiciu ce totalizează până în prezent sumele de 83.000 de euro; 8157,10 dolari SUA; 10.944,93 euro; 259.307,14 RON, iar în vederea reparării pagubelor produse prin săvârşirea infracţiunilor şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, dar şi pentru păstrarea unor bunuri ce nu au fost încă valorificate, în cauză este necesar a fi luate măsuri asiguratorii, sens în care, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 254 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., precum şi în temeiul art. 251 din C. proc. pen. şi art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 s-a dispus instituirea acestora. (Volumul 9 DUP, filele x).

Prin ordonanţa nr. 58/P/2023 din data de 12.10.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, în baza art. 249 C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, a reţinut că ar exista probe şi indicii temeinice că inculpatul D. ar fi săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva sa şi că acesta ar fi obţinut în mod fraudulos suprafaţa de 2500 mp din totalul de 5000 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Dobroeşti, judeţ Ilfov, identificat în tarla x, parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x a localităţii Dobroeşti, aşa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/10.07.2023 autentificat de notar M.. (Volumul 9 DUP, filele x).

Prin ordonanţa nr. 58/P/2023 din data de 01.11.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, procurorul, în cursul urmăririi penale, a constatat din cercetările efectuate în prezenta cauză că există probe din care ar rezulta că inculpata C. ar fi săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceasta şi că ar fi primit în conturile bancare deschise pe numele său, prin transfer de la numita N., sumele de 50.000 RON, 55.000 de RON şi 44.000 de RON, bani proveniţi de la O. (cumpărătorul apartamentului 94 din str. x), în baza contractului de vânzare încheiat la data de 23.03.2020, cunoscând că bunul a fost dobândit în baza unui certificat de moştenitor fals.

Cu privire la inculpaţii E. şi F. s-a constatat necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (2) din C. pen. şi art. 292 alin. (4) din C. pen., precum şi în temeiul art. 251 din C. proc. pen. şi art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât cele două terenuri în suprafaţă de 500 mp şi 2000 mp ar fi fost oferite/primite în modalitatea prevăzută de art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen., reţinându-se că din cercetările efectuate în prezenta cauză s-a ajuns la concluzia că ar exista probe şi indicii temeinice că numita F. a obţinut în mod fraudulos, prin intermediul soţului său E., suprafaţa de 500 mp din totalul de 5000 mp teren infravilan arabil, situat în comuna Dobroeşti, judeţ Ilfov, identificat în tarla x parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x, a localităţii Dobroeşti, aşa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/10.07.2023 autentificat de notar M.) şi teren în suprafaţă de 2000 mp din totalul de 5000 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Dobroeşti, Judeţ Ilfov, identificat în tarla x, parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x, a localităţii Dobroeşti), aşa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/23.03.2023 autentificat de notar M.. (Volumul 9 DUP, filele x).

Cu privire la S.C. G. S.R.L., s-a reţinut de către organul de urmărire penală că ar exista probe şi indicii temeinice că suspectul P. ar fi obţinut în mod fraudulos, prin intermediul S.C. G. S.R.L. administrată de concubina acestuia- Q., terenul intravilan în suprafaţă de 10.000 mp, situat în comuna Dobroeşti, judeţ Ilfov, identificat în tarla x, parcela x (nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x- nr. CF vechi x, a localităţii Dobroeşti), aşa cum a rezultat din contractul de vânzare nr. x/23.03.2023 autentificat la notar M., astfel că pentru a se evita înstrăinarea acestui teren, ce se presupune că a fost obţinut în mod fraudulos, până la definitivarea cauzei, dar şi pentru repararea pagubelor produce prin presupusa săvârşire a infracţiunilor şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi în temeiul art. 251 din C. proc. pen. şi art. 324 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 10 din O.U.G. nr- 43/2002, au fost instituite măsurilor asiguratorii asupra acestui imobil. (Volumul 9 DUP, filele x).

Astfel,conform art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Curtea a reţinut că măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea bunurilor avute în vedere, prin instituirea unui sechestru asupra lor. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei [decizia nr. 2/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabileşte că "noţiunea de indisponibilizare, la care se referă dispoziţiile art. 249 alin. (2) din C. proc. pen..]. De asemenea, prin decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016), referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., Curtea Constituţională a reţinut că ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, aceasta este reglementată prin lege, respectiv art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporţionalităţii, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că acesta presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar (par. 30).

Tot astfel, prin decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016), Curtea Constituţională a reţinut că în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Măsurile asigurătorii sunt, astfel, măsuri procesuale cu caracter real, temporar şi provizoriu, care au ca scop garantarea reparării pagubei cauzate prin infracţiune, a executării pedepsei amenzii, a executării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, precum şi garantarea plăţii cheltuielilor judiciare generate de derularea unei proceduri judiciare penale.

Rolul termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, stabilite în cuprinsul art. 2502 C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligaţiei organelor judiciare de a verifica subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii. În lipsa acestor verificări ori dacă ele se realizează cu depăşirea termenelor stabilite de legiuitor sunt încălcate standardele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporţionalităţii şi necesităţii măsurii.

Din analiza textului de lege rezultă că legiuitorul a urmărit să impună o obligaţie în sarcina organelor judiciare, acea de a proceda la verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsuri asiguratori "nu mai târziu de" termenul de 6 luni, respectiv 1 an. O atare obligaţie impusă în sarcina organelor judiciare nu poate fi apreciată în acelaşi timp şi o recomandare, doar pentru că nu a fost prevăzută în mod expres una dintre sancţiunile ce se impun cu necesitate ca urmare a constatări nerespectări unui termen imperativ, respectiv decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual, precum şi nulitatea actului procesual făcut peste termen, ori, din punct de vedere substanţial, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor neverificate în termenul imperativ impus de lege. De asemenea, aşa cum s-a reţinut şi în doctrină în materia clasificării termenelor (Noul C. proc. pen. - comentat, R., Andrea Simona Uzlău, Ed. Hamangiu 2014), spre exemplu în materia măsurilor preventive, împrejurarea că pronunţarea unei hotărâri după expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior conduce la constatarea încetări de drept a acestei măsuri preventive, nu înseamnă că este efectul nulităţii hotărâri respective pe motiv că instanţa a fost decăzută din "dreptul" de a o mai pronunţa după expirarea termenului, ci este efectul ajungeri la termen a unei măsuri procesuale în condiţiile în care nu există nicio altă hotărâre validă care să o prelungească.

Ca atare, s-a reţinut că termenul în discuţie este unul peremptoriu (imperativ) întrucât în interiorul acestuia trebuie îndeplinită o activitate procesuală (verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii).

Raţiunea termenului de un an instituit pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii (1 an fiind termenul în care se impune a se verifica măsura asiguratorie şi în etapa camerei preliminare) este aceea de a respecta caracterul proporţional al măsurii în raport de durata şi evoluţia procedurii, respectiv de a elimina arbitrariul cât priveşte menţinerea pe o durată nedeterminată a unei măsuri restrictive de drepturi.

Curtea a menţionat că, menţinerea măsurii asigurătorii în procesul penal trebuie să respecte exigenţele de proporţionalitate impuse de CEDO, Curtea de la Strasbourg arătând că "ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare in raport de durata şi evoluţia procedurii şi consecinţele pe care le produce depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri" (cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76-78).

În aceste condiţii, sancţiunea care intervine în situaţia nerespectării termenelor maxime de 6 luni şi 1 an în care trebuie verificată măsura asigurătorie se impune a fi privită din punct de vedere substantial şi este, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor neverificate în termenul imperativ impus de lege .

Ca atare, în cauza de faţă, se observă intervalul de timp scurs între verificările din data de 02.04.2024 în dosarul numărul x/2023 şi data de 28.04.2025, în dosarul numărul x/2023, astfel că, la momentul prezentei analize, a fost depăşit termenul substanţial, imperativ impus de art. 2502 din C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţie, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin motivele de contestaţie, a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-au constatat încetate de drept măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 04.10.2023, 01.11.2023 şi 12.10.2023 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, menţionând că judecătorul instanţei de fond a apreciat că depăşirea duratei de 1 an prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., atrage încetarea de drept a acestora.

Într-adevăr, a arătat că acest termen a fost depăşit, însă, în opinia sa, această împrejurare nu este de natură să atragă încetarea de drept a măsurii asigurătorii, astfel cum s-a reţinut, în mod neîntemeiat, în cuprinsul încheierii atacate.

De altfel, a menţionat că în practica judiciară a Înaltei Curţi s-a reţinut, în mod constant, că termenele prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. sunt termene de recomandare, a căror depăşire nu determină încetarea de drept a măsurilor asigurătorii. În acest sens, a invocat Decizia nr. 261/2023, Decizia nr. 401/2024 Decizia nr. 72/2024, Decizia nr. 511/2024, precum şi Decizia nr. 572/2024. În motivarea acestor decizii s-a arătat faptul că în materia măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a reglementat o sancţiune aplicabilă în cazul în care verificarea nu se efectuează în interiorul acestor termene, iar dispoziţiile referitoare la măsurile preventive nu pot fi aplicate prin analogie.

Faţă de cele menţionate, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi să se constate legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea acestora nu s-au modificat, măsurile asigurătorii fiind în continuare necesare şi proporţionale cu scopul urmărit.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 5.05.2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu termen de judecată la data de 13 mai 2025.

Examinând contestaţia formulată în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Se constată că scopul pentru care s-a formulat calea de atac de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este acela de a obţine menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, până la finalizarea definitivă a prezentului proces penal.

Prin urmare, instanţa supremă nu este ţinută neapărat de motivele concrete ale contestaţiei, ci de solicitarea Ministerului Public, respectiv de admitere a contestaţiei şi de menţinere a măsurilor asigurătorii.

În plus, este de observat că instanţa de apel, deşi nu mai era cazul având în vedere soluţia dispusă, de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, a făcut o analiză asupra proporţionalităţii acestor măsuri şi a apreciat că nu se mai justifică menţinerea lor.

Sub aspectul constatării încetării de drept a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că încheierea constată este nelegală în considerarea aspectelor ce vor fi dezvoltate în continuare.

Referitor la existenţa instituţiei încetării de drept în materia măsurilor asiguratorii în ipoteza prevăzută de art. 2502 C. proc. pen., este de observat că o asemenea reglementare a fost avută în vedere de legiuitor doar în cazul prevăzut de art. 397 alin. (5) C. proc. pen., atunci când, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar persoana vătămată nu introduce acţiunea în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În mod similar, încetarea de drept a măsurii asigurătorii a fost prevăzută şi pentru faza de urmărire penală în dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, nefiind expres prevăzută încetarea de drept şi în cazul de la art. 2502 C. proc. pen., unde se prevede doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării măsurilor asigurătorii, nu se poate proceda la extinderea cazurilor prin analogie, interzisă, de altfel, în procesul penal.

În atare situaţie, dat fiind că textul de lege nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi în cele două cazuri mai sus menţionate.

De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa constantă (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, decizia penală nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2016, decizia penală nr. 236 din 21 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 237 din 21 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, decizia penală nr. 524 din 25 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia penală).

În fine, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp. Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menţinute, astfel că dispoziţiile legale precitate nu-şi găsesc aplicabilitate în materia de referinţă.

În continuare, Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 249, art. 2502 C. proc. pen. rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Prin urmare, aspectul ce face obiectul analizei instanţei în temeiul art. 2502 C. proc. pen., este acela al subzistenţei temeiurilor avute în vedere la momentul dispunerii, precum şi acela al proporţionalităţii măsurii asiguratorii.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -I a penală, instanţa supremă apreciază că sunt îndeplinite în continuare condiţiile necesare menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Astfel, existenţa justului echilibru între cerinţele interesului general şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează, într-adevăr, şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

În analiza proporţionalităţii dintre restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit, Înalta Curte reţine natura acuzaţiei pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen., instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., falsificarea de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false, prev. de art. 317 alin. (1) C. pen., şi art. 318 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.; instigare la înşelăciune, prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); trafic de influenţă, prev. de art. art. 291 alin. (1) C. pen.; instigare la abuz în serviciu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen.; instigare la fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.; uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., numărul mare de acte materiale reţinute în sarcina unora dintre inculpaţi, precum şi calitatea acestora; cuantumul eventualului prejudiciu produs, complexitatea cauzei, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv procedura de cameră preliminară.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 2 ani), se constată că aceasta nu aduce atingere exigenţelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu amplu, cu precădere în faza de urmărire penală.

De altfel, chiar în contextul analizei justului echilibru între interesul general al societăţii şi protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, este de subliniat importanţa desfăşurării de investigaţii în cazul presupuselor infracţiuni, cu diligenţa necesară pentru a se asigura că infracţiunile sunt examinate în mod corespunzător şi că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, se constată că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare.

Faţă de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privinţa măsurilor asigurătorii luate faţă de inculpaţi, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, în raport cu valoarea pretinsului prejudiciu şi interesul personal al inculpaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate (cu toate prerogativele) asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Va desfiinţa încheierea contestată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 2502 C. proc. pen., va menţine măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, astfel:

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 04.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor A. şi B.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 01.11.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpatei C..

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpatului D.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor E., F. şi S.C. G. S.R.L..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A. şi B., în cuantum de câte 377 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Desfiinţează încheierea contestată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 2502 C. proc. pen., menţine măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, astfel:

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 04.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor A. şi B.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 01.11.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpatei C..

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpatului D.;

- măsura asiguratorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 12.10.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor E., F. şi S.C. G. S.R.L..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., precum şi B., în cuantum de câte 377 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 10 iunie 2025.