Conviction for aggravated battery and illegal deprivation of liberty by police officer upheld; cassation appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 307 din 17.10.2024, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- purtare abuzivă, faptă prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare;

- lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. b) teza a II-a din C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de poliţist, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de poliţist, care se va executa în situaţia în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare (1/3 din totalul pedepsei de 1 an închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. şi art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de poliţist, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. şi art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de poliţist, care se va executa în situaţia în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciului de Probaţiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Miercurea Ciuc sau Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Harghita.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Harghita.

S-a constatat că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita şi suma de 49,06 RON, despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, să plătească statului 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Cheltuielile legate de traducere au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 85/A din 20 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 307 din 17 octombrie 2024, pronunţate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 421 pct. 1 teza finală din C. proc. pen., s-a menţinut hotărârea penală atacată.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura soluţionării prezentei căi de atac.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 499 RON, reprezentând contravaloarea onorariului parţial datorat avocatului desemnat din oficiu în favoarea inculpatului A., a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Mureş.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă şi susţinută de instanţa de apel, constă în aceea că, în data de 04.01.2020, în jurul orei 2145, inculpatul A., în calitate de agent de poliţie, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe str. x din Cristuru Secuiesc, de la domiciliu spre sediul Poliţiei oraş Cristuru Secuiesc, unde urma să înceapă serviciul la ora 2200, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu, a trecut pe lângă persoana vătămată B., care, băută fiind, i-a făcut un gest neprincipial cu degetul mijlociu al mâinii deoarece a fost deranjat de farurile autoturismului condus de poliţist, împrejurare în care acesta a oprit autoturismul, a dat în marşarier până în dreptul persoanei vătămate şi, fără a se prezenta sau a preciza motivul, a întrebat-o cum se numeşte. La refuzul persoanei vătămate de se legitima, agentul de poliţie a ieşit din autoturism şi a lovit persoana vătămată în zona capului cu un baston sau cu un alt obiect contondent, a doborât-o la pământ în poziţia culcat pe burtă, apoi a încătuşat-o continuând să o lovească în zona capului şi spatelui, provocându-i excoriaţii, contuzii, edemataţie cu hiperimie la nivelul scalpului, regiunea suborbitală stg., temporală, parietală stg., supraoccipitală, regiunea omoplat drept, genunchi drept, eregiunea anterioară coapsă dreaptă, hiperimie regiunea radiocarpiană bilaterală, deget I stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în seara de 04.01.2020, în intervalul orar 2215-2330, inculpatul A., în calitate de agent de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., după ce aceasta a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Cristuru Secuiesc, sens în care a legat-o de mâna dreaptă, cu cătuşele, de balustrada din faţa uşii secundare de acces în sediul poliţiei, fiind ţinută în curte, timp de aproximativ o oră, în frig, în luna ianuarie, refuzându-i-se dreptul de a-şi satisface nevoile fiziologice şi fiind udată cu apă, împrejurări de natură a umili persoana vătămată şi a duce la consecinţe de ordin psihic şi moral asupra acesteia.

Împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat a fost indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat casarea deciziei atacate şi în consecinţă achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.

În dezvoltarea motivului de recurs în casaţie, recurentul a arătat că hotărârea de condamnare este nelegală întrucât faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de purtare abuzivă prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 205 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă, recurentul a susţinut că nu se poate reţine în mod legal această infracţiune în sarcina sa, întrucât la momentul incidentului, 04.01.2020, în intervalul 21:45-21:50, nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta urmând să înceapă serviciul la ora 22:00. Astfel, recurentul a susţinut că nu este întrunită condiţia privitoare la subiectul activ special, întrucât nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la momentul săvârşirii faptei.

În subsidiar, recurentul a arătat că, chiar în ipoteza în care s-ar admite că se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conduita sa ar fi fost conformă cu dispoziţiile legale aplicabile, motiv pentru care fapta nu ar fi tipică.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a arătat că acţiunea imputată - reţinerea presupusei persoane vătămate pe o durată de 1 oră şi 15 minute, determinat de necesitatea legitimării şi sancţionării contravenţionale acesteia pentru faptele săvârşite cu puţin timp înainte - a avut un caracter legal şi necesar. Astfel, s-a arătat că lipsirea de libertate nu a fost ilegală, fapta imputată nefiind prevăzută de legea penală. Sub acest aspect au fost invocate dispoziţiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 care prevăd că, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată, fără a depăşi un termen de 8 ore de la momentul iniţierii deplasării.

La data de 15 aprilie 2025, Partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita a depus la dosar o adresă prin care comunică că nu va depune concluzii scrise în cauză

Prin încheierea de admitere în principiu din 14 mai 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte formal condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., prezintă aparenţa de sustenabilitate în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar cu privire la îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor purtare abuzivă şi lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, s-a reţinut că nu vor fi analizate aspecte în legătură cu motivarea hotărârilor, latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei, cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 14 mai 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, reglementat de C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Scopul recursului în casaţie este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin raportare la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În susţinerea cererilor de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În aceste coordonate urmează a fi analizate criticile formulate de recurentul A. privind infracţiunile de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., critici care vizează exclusiv respectarea legii de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată. În această cale extraordinară de atac, Înalta Curte poate cenzura doar aspectele de drept, fără a rejudeca cauza sau a modifica situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel.

Instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, a reţinut situaţia de fapt constând în aceea că, în data de 04.01.2020, în jurul orei 2145, inculpatul A., în calitate de agent de poliţie, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe str. x din Cristuru Secuiesc, de la domiciliu spre sediul Poliţiei oraş Cristuru Secuiesc, unde urma să înceapă serviciul la ora 2200, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu, a trecut pe lângă persoana vătămată B., care, băută fiind, i-a făcut un gest neprincipial cu degetul mijlociu al mâinii deoarece a fost deranjat de farurile autoturismului condus de poliţist, împrejurare în care acesta a oprit autoturismul, a dat în marşarier până în dreptul persoanei vătămate şi, fără a se prezenta sau a preciza motivul, a întrebat-o cum se numeşte. La refuzul persoanei vătămate de se legitima, agentul de poliţie a ieşit din autoturism şi a lovit persoana vătămată în zona capului cu un baston sau cu un alt obiect contondent, a doborât-o la pământ în poziţia culcat pe burtă, apoi a încătuşat-o continuând să o lovească în zona capului şi spatelui, provocându-i excoriaţii, contuzii, edemataţie cu hiperimie la nivelul scalpului, regiunea suborbitală stg., temporală, parietală stg., supraoccipitală, regiunea omoplat drept, genunchi drept, eregiunea anterioară coapsă dreaptă, hiperimie regiunea radiocarpiană bilaterală, deget I stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în seara de 04.01.2020, în intervalul orar 2215-2330, inculpatul A., în calitate de agent de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., după ce aceasta a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Cristuru Secuiesc, sens în care a legat-o de mâna dreaptă, cu cătuşele, de balustrada din faţa uşii secundare de acces în sediul poliţiei, fiind ţinută în curte, timp de aproximativ o oră, în frig, în luna ianuarie, refuzându-i-se dreptul de a-şi satisface nevoile fiziologice şi fiind udată cu apă, împrejurări de natură a umili persoana vătămată şi a duce la consecinţe de ordin psihic şi moral asupra acesteia.

I. Cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă

Criticile formulate de recurent vizează pretinsa lipsă a tipicităţii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., pe motiv că la momentul incidentului nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Pe de o parte, s-a susţinut că faptele comise în intervalul orar 21:45-21:50 nu pot fi calificate drept purtare abuzivă, întrucât programul de lucru al inculpatului începea la ora 22:00, astfel încât acesta nu avea calitatea cerută de norma de incriminare, respectiv aceea de funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Pe de altă parte, recurentul a arătat că, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că acesta se afla în exercitarea atribuţiilor, conduita adoptată ar fi fost conformă cu dispoziţiile legale aplicabile, întrucât persoana vătămată a refuzat legitimarea şi a manifestat un comportament agresiv, tulburând ordinea publică.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, menţinută în apel, care are caracter definitiv şi nu poate fi schimbată. Doar în ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Procedând în continuare, la analizarea criticilor formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte notează că, potrivit art. 296 alin. (2) din C. pen., ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. În raport de art. 193 alin. (2) din C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.

În cazul infracţiunii de purtare abuzivă subiectul activ, respectiv autorul este calificat, fiind persoana care se află în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Cerinţa ca autorul să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie o circumstanţă personală de individualizare, astfel că este necesar ca participantul să fi cunoscut sau prevăzut a acţionează în astfel de condiţii.

Susţinerea recurentului potrivit căreia faptele comise înainte de ora 22:00 nu pot fi calificate drept purtare abuzivă, întrucât programul de lucru nu începuse şi nu s-ar fi aflat astfel în cursul atribuţiilor de serviciu, nu poate fi primită.

Instanţa de apel a reţinut în mod expres că, "incidentul de pe str. x s-a petrecut în jurul orei 2150, cu aproximativ 10 minute înainte ca inculpatul A. să intre în programul de lucru, inculpatul, aflat în uniforma de serviciu, şi a uzat de autoritatea pe care funcţia i-o acordă şi a legitimat, iar apoi a efectuat, toate demersurile pentru a o încătuşa". Totodată, instanţa de apel a reţinut că "pentru a o sancţiona pe persoana vătămată, inculpatul A., în calitate de poliţist, a legitimat-o, iar la refuzul acestuia de a se prezenta a trecut la imobilizare şi încătuşare, apoi a solicitat sprijin colegilor de la Poliţia oraş Cristuru Secuiesc, prin urmare acţionat în calitate de poliţist".

În aceste condiţii, având în vedere aspectele reţinute de instanţa de apel, cerinţa normei de incriminare, potrivit căreia fapta trebuie să fie comisă de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este îndeplinită.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susţinerea recurentului potrivit căreia, chiar dacă s-ar aprecia că se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conduita sa ar fi fost conformă dispoziţiilor legale. Instanţa de apel a stabilit în mod definitiv că inculpatul nu s-a limitat la măsuri specifice de legitimare sau imobilizare, ci "a lovit persoana vătămată în zona capului cu un baston sau cu un alt obiect contondent, a doborât-o la pământ în poziţia culcat pe burtă, apoi a încătuşat-o continuând să o lovească în zona capului şi spatelui provocându-i (...) leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale".

Or, asemenea acţiuni exced atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi nu pot fi calificate drept măsuri legale de restabilire a ordinii publice, ci reprezintă acte de violenţă care se încadrează în tipicitatea obiectivă a infracţiunii de purtare abuzivă, în forma agravată prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen., raportat la infracţiunea de loviri sau alte violenţe reglementată de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Înalta Curte constată astfel că, baza factuală, în modalitatea în care a fost reţinută de către Curtea de Apel Târgu Mureş, se suprapune riguros şi eficient peste elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A..

II. Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal

Criticile formulate de recurent vizează pretinsa lipsă a tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 205 alin. (1) din C. pen., pe motiv că reţinerea persoanei vătămate ar fi avut un caracter legal şi necesar, determinat de necesitatea legitimării şi sancţionării contravenţionale, în condiţiile în care dispoziţiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 permit conducerea la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii pe o durată de până la 8 ore.

Potrivit art. 205 alin. (1) din C. pen. "lipsirea de libertate a unei persoane, în mod ilegal, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani".

Elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune prin care o persoană este lipsită efectiv de libertate, prin orice mijloace şi fără temei legal, urmarea imediată fiind privarea acesteia de libertatea de mişcare, chiar şi pentru un interval scurt de timp. Legătura de cauzalitate rezultă nemijlocit din materialitatea faptei, privarea de libertate fiind consecinţa directă a acţiunilor inculpatului de a o menţine încătuşată şi legată de balustradă.

Instanţa de apel a stabilit cu titlu definitiv că, în intervalul 22:15-23:30, persoana vătămată a fost ţinută încătuşată de balustrada din faţa uşii secundare de acces în sediul poliţiei, fiind ţinută în curte, timp de aproximativ o oră, în frig, în luna ianuarie, refuzându-i-se dreptul de a-şi satisface nevoile fiziologice şi fiind udată cu apă.

Instanţa de apel a reţinut că, "potrivit art. 43 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze cătuşe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale oricărei persoane. În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariţiei unei stări de pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale a poliţistului sau a altei persoane, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze cătuşele, dacă:

a) persoana condusă la sediul poliţiei este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau a bunurilor;

b) persoana condusă la sediul poliţiei a comis sau este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă ori a unor acte de terorism;

c) persoana a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere ori s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;

d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerarul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârşirea unor acţiuni violente sau fuga;

e) persoana face obiectul unei măsuri privative de libertate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică".

Totodată, instanţa de apel a reţinut că "un eventual comportament verbal necuviincios al persoanei vătămate în sediul instituţiei nu justifică legarea de mână, cu cătuşele, de bara din faţa uşii secundare de acces în sediul poliţiei a persoanei vătămate".

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului întemeiată pe art. 36 alin. (4) din Legea nr. 218/2002, Înalta Curte observă că dispoziţiile menţionate reglementează măsura conducerii la sediul poliţiei, ca mijloc administrativ destinat exclusiv verificării situaţiei de fapt şi stabilirii identităţii persoanei. Or, potrivit constatărilor definitive ale instanţei de apel, inculpatul nu s-a limitat la aplicarea acestei măsuri, ci a menţinut persoana vătămată, timp de o oră şi 15 minute, încătuşată de balustrada unei uşi secundare de acces a sediului poliţiei, în frig.

O atare conduită nu se circumscrie măsurii administrative de conducere la sediu şi nici scopului legitim al stabilirii identităţii persoanei, întrucât, potrivit constatărilor instanţei de apel, aceasta a depăşit cadrul legal al atribuţiilor conferite poliţistului şi s-a transformat într-o privare de libertate lipsită de temei legal.

În consecinţă, Înalta Curte constată că situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel se suprapune integral pe elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 205 alin. (1) din C. pen., neputând fi reţinută incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Criticile recurentului nu au evidenţiat elemente de nelegalitate, ci tind la stabilirea unei situaţii de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanţa de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de purtare abuzivă şi lipsire de libertate, sub aspectul laturii obiective, criticile recurentului sunt nefondate, astfel încât recursul în casaţie urmează a fi respins.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2025.