Influence trafficking conviction upheld as extraordinary annulment appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1039/F din data de 21.08.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie urmând a fi executată în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă. În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) din C. pen.. În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a stabilit că pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 Bucureşti sau în cadrul Administraţia Domeniului Public Sectorului 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

Conform art. 94 alin. (1) din C. pen., a stabilit că pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. Conform art. 94 alin. (2) din C. pen., a stabilit că supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. se face de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială a sumei de 12.000 RON de la inculpatul A..

În temeiul art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 249 alin. (2) şi (5) din C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 3388/P/2023 din data de 25.10.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti faţă de inculpatul A., până la concurenţa sumei totale de 12.000 RON (stabilită în vederea confiscării speciale).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1500 RON aferente urmăririi penale, 500 RON aferente judecăţii).

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., în cursul anului 2023, atât în Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov, i-a solicitat şi a primit de la martorul denunţător B., în total suma de 12.000 de RON, pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra unor magistraţi în vederea soluţionării favorabile a unor contestaţii la măsurile asigurătorii care formează obiectul dosarului x/2022 înregistrat la Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 313/A din data de 06 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1039 din data de 21.08.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul penal nr. x/2023 În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 313/A din data de 06 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală a fost comunicată către inculpatul A. la data de 14.03.2025, Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti la data de 14.03.2025 şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 11.03.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 14.04.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 07.04.2025.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 17.04.2025.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10.06.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., coroborat cu art. 448 din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei de apel atacate, precum şi a sentinţei potrivit art. 448 alin. (3) din C. proc. pen. şi achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., întrucât în mod greşit a fost condamnat, având în vedere că situaţia de fapt, neschimbată pe tot parcursul procesului, nu se suprapune pe tipicitatea cum aceasta este prevăzută de lege pentru lipsa unor cerinţe esenţiale, respectiv actul să privească, în concret şi real atribuţiile de serviciu ale funcţionarilor publici în fiecare moment., iar instanţa de apel a efectuat şi o greşită aplicare a legii. Cu privire la admisibilitatea cererii, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de formalitate a recursului în casaţie, nu se evidenţiază niciun impediment sub aspectul admisibilităţii în principiu a cererii.

Referitor la nelegala condamnare şi greşita aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută, respectiv neconformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, s-a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă simpla pretindere sau promisiune sunt suficiente pentru a se consuma infracţiunea, deoarece contrar interpretării curţii, legiuitorul cere explicit ca actul să privească în concret şi real atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public.

Contrar interpretării instanţei de apel, pentru a se reţine infracţiunea de trafic de influenţă este esenţial ca fiecare funcţionar public să aibă atribuţii de serviciu în fiecare moment de timp, mai 2023, iulie 2023, 11 august 2023, privind soluţionarea contestaţiilor la măsurile asiguratorii, respectiv magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov şi Curţii de Apel Bucureşti sau ajutor la formulare denunţ - poliţiştii BCCO Ilfov. Esenţial era ca şi cumpărătorului de influenţă să i se fi conturat convingerea la nivel subiectiv că inculpatul ar avea posibilitatea traficării influenţei pretinse, nefiind relevante în cauză.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcţionar sau alt salariat care are atribuţii concrete şi reale în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit şi pretins bani ori alte foloase.

Din economia normei de incriminare rezultă că una dintre cerinţele esenţiale pentru a se reţine că faptele deduse judecăţii constituie infracţiunea precizată este aceea ca traficarea influenţei să vizeze atribuţiile de serviciu concrete ale funcţionarului, raportat la acuzaţia adusă inculpatului, precum şi cumpărătorului de influenţă să i se fi conturat la nivel subiectiv că inculpatul ar avea posibilitatea traficării influenţei pretinse. A făcut referire la Decizia CCR nr. 489/30.06.2016, susţinând, în esenţă, că nu se poate stabili cu certitudine existenţa vreunor atribuţii şi chiar şi dubiul poate fi reţinut în sarcina acuzatului şi a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., precum şi ridicarea măsurilor asiguratorii.

Prin încheierea din 10 iunie 2025, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători şi s-a acordat termen la data de 24 iunie 2025 cu citarea recurentului-inculpat şi asigurarea asistenţei juridice.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie. Din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi a cerinţelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului A., hotărârea care se atacă decizia penală nr. 313/A din 06.03.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, domiciliul, precum şi semnătura acestuia.

Având în vedere motivele de recurs în casaţie formulate ce vizează faptul că în mod greşit s-a dispus condamnarea, întrucât situaţia de fapt reţinută nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, deoarece legiuitorul prevede ca actul să privească atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate se circumscriu, formal, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind greşita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut că situaţia de fapt nu se suprapune pe elementele de tipicitate ale infracţiunii, precum şi că nu este îndeplinită condiţia privind calitatea de funcţionar public.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în cursul anului 2023, atât în Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov, i-a solicitat şi a primit de la martorul denunţător B. în total suma de 12.000 de RON pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra unor magistraţi în vederea soluţionării favorabile a unor contestaţii la măsurile asigurătorii care formează obiectul dosarului x/2022 înregistrat la Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective în cazul traficului de influenţă constă într-o acţiune care se poate concretiza în trei modalităţi distincte: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. Pretinderea presupune solicitarea explicită, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau a altor foloase necuvenite, din probele administrate reieşind dincolo de orice dubiu sau echivoc că banii au fost solicitaţi de inculpat ca preţ al pretinsei influenţe. Primirea presupune remiterea directă sau indirectă, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite din iniţiativa cumpărătorului de influenţă, ea putându-se realiza în orice modalitate, prin simpla tradiţiune a banilor sau valorilor, astfel cum s-a întâmplat cu suma totală de 12.000 de RON pe care inculpatul a primit-o în mai multe tranşe de la martorul denunţător.

În cauză sunt întrunite toate condiţiile ataşate elementului material, de a căror dovedire depinde însăşi tipicitatea faptei, iar urmarea imediată constă în starea de pericol ce izvorăşte din expunerea reputaţiei magistraţilor la neîncredere şi suspiciune, iar legătura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei, infracţiunea fiind una de pericol.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Potrivit Deciziei nr. 489 din 30 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, paragrafului nr. 65 s-a stabilit în mod expres că o condiţie de tipicitate, cerinţă esenţială, necesară pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public sau o altă persoană menţionată în lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, iar în lipsa acestei promisiuni, fapta nu va constitui infracţiunea de trafic de influenţă. Promisiunea traficantului echivalează cu asumarea neechivocă a angajamentului de determinare a funcţionarului să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale ori să îndeplinească un act contrar. Este real că pentru întrunirea acestei condiţii nu este necesar ca promisiunea făptuitorului să îmbrace o anumită formă verbală, dar este necesar ca din conduita şi afirmaţiile făptuitorului să rezulte neechivoc angajamentul acestuia de a se prevala de o pretinsă influenţă pentru a determina funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească o anumită îndatorire.

Astfel, ceea ce interesează în speţă este promisiunea traficantului de influenţă de a determina funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale ori să îndeplinească un act contrar, condiţii care în speţa de faţă sunt îndeplinite, după cum s-a arătat anterior.

Or, instanţa prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut fără echivoc că prin acţiunile întreprinse, inculpatul A. a lăsat să se creadă că ar putea avea influenţă asupra unor funcţionari, respectiv magistraţi, ofiţeri de poliţie judiciară, şi totodată a dat asigurări că îi va determina pe aceştia să acţioneze într-un sens contrar îndatoririlor de serviciu, iar nu cea a cumpărătorului de influenţă - care ar putea, spre exemplu, să nu accepte serviciile oferite de traficantul de influenţă, infracţiunea reglementată de art. 291 alin. (1) C. pen. putând fi comisă şi în modalitatea alternativă a pretinderii.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că după cum rezultă din probele administrate, martorul B. a oferit bani inculpatului pentru a interveni pe lângă magistraţi sau alţi funcţionari în vederea pronunţării de soluţii favorabile în ceea ce-l priveşte sau îndeplinirea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu menite să-i îmbunătăţească situaţia juridică, ceea ce denotă faptul că, cel puţin o perioadă, a apreciat că respectiva influenţă ar putea fi reală. Faptul că martorul a decis să înregistreze discuţiile cu inculpatul A. demonstrează că acesta a început să aibă anumite bănuieli sau, cel puţin, a dorit să-şi preconstituie dovezi pentru situaţia în care, spre exemplu, inculpatul nu şi-ar fi onorat promisiunile, sau chiar în vederea sesizării organelor de urmărire penală legat de comiterea acestei infracţiuni, pentru a obţine îmbunătăţirea situaţiei sale juridice.

De altfel, în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii ce i se impută şi a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate reglementate de disp. art. 375 din C. proc. pen., solicitare admisă de instanţă.

În ce priveşte critica apărării în sensul că fapta nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte constată că nu este întemeiată, având în vedere că simpla pretindere sau promisiune sunt suficiente pentru a consuma infracţiunea, aceasta fiind o infracţiune de corupţie şi face parte din categoria infracţiunilor cu consumare anticipată.

De altfel, s-a reţinut că toate acţiunile inculpatului cu relevanţă penală au fost reţinute sub forma comiterii unei singure infracţiuni de trafic de influenţă, întrucât au vizat ajutorul acordat martorului B. şi/sau anumitor membri de familie ai acestuia, în vederea pronunţării unei/unor soluţii favorabile în dosarul penal nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, iar una dintre conduitele ilicite ce se impută inculpatului este cea legată de soluţia pe care, urmare a intervenţiei sale, ar fi putut fi pronunţată cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în dosarul sus-arătat, între altele cu privire la bunurile martorului B. sau ale tatălui acestuia.

Aşadar, condamnarea recurentului inculpat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă a fost urmarea analizei instanţei de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curţi în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanţa de casaţie verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracţiunii, dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, care reiau în fapt apărările formulate în faţa celorlalte instanţe, se impun a fi respinse ca nefondate.

În consecinţă, raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reţinută în sarcina recurentului inculpat, întruneşte condiţiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele comise, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel şi configurarea legală a infracţiunii, pentru care s-a dispus în cauză condamnarea inculpatului A., aşadar, în speţă, nefiind incident în cauză, cazul de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.