Negative jurisdictional conflict over fiscal evasion cases: whether procedural severance for efficiency permits declination to another competent court despite initial filing and preliminary hearing.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 52/20.03.2025 a Tribunalului Mureş în dosarul nr. x/2025, s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Vaslui a cauzei privind pe inculpaţii:

1. A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 22.03.2013), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(62 de acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.A.;

2. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (62 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.A.;

3. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (15 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. D. S.R.L.;

4. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. E. S.R.L..

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că, prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Vaslui a cauzei privind pe inculpaţii menţionaţi expres în respectiva încheiere.

Instanţa, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Vaslui în dosarul nr. x/2018 deoarece cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr.

Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia se trimite cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea Tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.

Prin încheierea din data de 12 martie 2025, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar x/2018, s-a reţinut în esenţă, că dispoziţia de începere a judecăţii a fost pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 17.02.2023, însă până la acest moment procesual nu s-a dat citire actului de sesizare avându-se în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de participanţi pentru care a fost necesară realizarea unei proceduri de citare de durată şi chestiunea legată de prescripţia răspunderii penale unde a fost necesară stabilirea legii penale mai favorabile având în vedere modificările Legii nr. 241/2005 care au intrat în vigoare în luna mai a anului 2024.

S-a arătat că până la termenul de judecată din data de 06.12.2024, competenţa teritorială a Tribunalului Mureş a fost atrasă în mod alternativ cu celelalte tribunale din România din cauza greşitei încadrări juridice stabilită de către organele de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., respectiv infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4484 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., care a dat posibilitatea organului de urmărire penală să sesizeze oricare dintre tribunalele din România pe raza cărora s-au comis presupusele acte materiale de către inculpata C. S.A..

Tribunalul Mureş a observat greşita încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatei C. S.A., deoarece actele de complicitate priveau 226 de autori diferiţi (din care 88 trimişi în judecată, pentru restul fiind dispuse soluţii de clasare sau întocmite acorduri de recunoaştere a vinovăţiei) şi în această situaţie nu putea exista o complicitate continuată, având în veder că actele de complicitate nu sunt autonome, ci legate de activitatea autorilor, doctrina şi practica judiciară fiind unanime în această situaţie, considerând complicele răspunzător pentru atâtea infracţiuni câţi autori sunt, în concurs real de infracţiuni.

Astfel, la termenul de judecată din data de 06.12.2024, Tribunalul Mureş a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatei C. S.A. dintr-o infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată (4484 acte materiale) în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi continuată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, pentru ca la momentul citirii actului de sesizare, inculpatei să îi fie adusă la cunoştinţă corecta acuzaţie şi, în această modalitate, să îşi poată efectua o apărare corespunzătoare şi eficientă.

Înainte de citirea actului de sesizare şi în raport de noua încadrare juridică stabilită în sarcina inculpatei C. S.A., Tribunalul Mureş a observat că nu mai subzistă cazul obligatoriu de reunire a cauzelor prevăzut de art. 43 alin. (1) din C. proc. pen. - infracţiunea în formă continuată care trebuie soluţionată în mod unitar de către o singură instanţă de judecată atunci când se descoperă întreaga activitate infracţională.

A mai observat că presupusele infracţiuni, concurente în cazul unicului complice, ar fi fost săvârşite pe raza teritorială a mai multor judeţe din România, iar din cei 88 de autori deduşi judecăţii, doar unul ar fi săvârşit infracţiunea pe raza teritorială a judeţului Mureş.

În acest moment procesual, Tribunalul Mureş, având în vedere acuzaţia adusă celorlalţi inculpaţi care nu ar fi săvârşit infracţiunile de evaziune fiscală pe raza teritorială a judeţului Mureş, a constatat că niciunul dintre criteriile de competenţă teritorială prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi alin. (2) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză pentru ca judecata să se desfăşoare în mod obligatoriu de către Tribunalul Mureş.

S-a considerat că în prezentul proces penal nu există situaţia unui caz facultativ de reunire prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.

S-a menţionat că din pricina volumului de activitate, până la acest moment procesual nu s-a putut citi actul de sesizare, chiar dacă judecata în fond a început la data de 17.02.2023

S-a invocat faptul că nu se poate face o minimă estimare în timp cu privire la durata prezentului proces penal, deoarece volumul de activitate care ar presupune efectuarea cercetării judecătoreşti este unul impresionant şi, astfel, s-ar încălca în mod flagrant art. 6 pct. 1 din CEDO cu privire la termenul rezonabil cuprins în dreptul la un proces echitabil.

S-a avut în vedere şi voinţa legiutorului de a stabili pe teritoriul României mai multe tribunale tocmai pentru a facilita accesul la sistemul de justiţie penală pe principiul apropierii de domiciliu, astfel cum prevede art. 41 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în cazul în care nu s-ar cunoaşte locul săvârşirii infracţiunii sau locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul, aceste din urmă cazuri având întâietate.

Aplicând dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. la cauza dedusă judecăţii, s-a concluzionat că Tribunalul Mureş este competent să judece cauza doar referitor la inculpaţii F. şi C. S.A., ambii în relaţia cu S.C. G. S.R.L. şi aceeaşi inculpată în relaţia cu S.C. H. S.A..

Aşadar, Tribunalul Mureş a apreciat necesară disjungerea cauzelor, formarea unor noi dosare şi declinarea acestora către tribunalele competente teritorial să judece presupusele fapte săvârşite de 72 dintre inculpaţi şi complice pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor la un proces penal echitabil, deoarece, în prezenta formă, judecata ar întârzia cu mult mai mult decât a durat procedura de cameră preliminară (4 ani şi 5 luni).

S-a precizat că disjungerea şi declinarea este necesară pentru a se putea asigura judecata cu celeritate a cauzelor, deoarece, dat fiind numărul mare de inculpaţi pentru care asistenţa juridică este obligatorie, apărarea în cadrul Tribunalului Mureş nu este una efectivă şi au fost nenumărate situaţii când cauza a fost amânată din lipsa apărătorilor aleşi sau desemnaţi din oficiu.

Această situaţie, în opinia Tribunalului Mureş, ar putea genera, atunci când cauza avansează, inexistenţa unei apărări corespunzătoare efectuată pentru inculpaţi, astfel încât cauzele să sufere amânări nejustificate şi, în final, ar putea conduce chiar la constatarea întreruperii cursului justiţiei, deoarece pe tabloul apărătorilor din oficiu din cadrul Baroului Mureş nu există un număr suficient de avocaţi ce pot fi desemnaţi în prezentul proces penal având în vedere numărul mare de inculpaţi.

Un alt argument pentru disjungerea şi declinarea cauzelor a fost reducerea costurilor prezentului proces penal care ar rămâne în sarcina statului având în vedere numeroasele cereri pe care unii dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor din necesitate sunt nevoiţi să le formuleze, respectiv de acordare avocat din oficiu pentru un anumit termen de judecată, deoarece nu pot face deplasarea din alte oraşe având în vedere condiţii meteo de notorietate sau probleme personale justificate, plăţi care ar putea fi evitate dacă dosarele ar fi judecate de tribunalele competente teritorial.

Tribunalul Mureş a considerat că, în ipoteza în care s-ar considera de către o instanţă de control judiciar că dispoziţia de schimbare a încadrării juridice reţinută în sarcina C. S.A. este eronată, disjungerea şi declinarea este posibilă şi în situaţia unei infracţiuni în formă continuată, deoarece faţă de inculpată a fost constatată ca fiind intervenită prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care nu se mai impune o unică rezolvare a laturii penale, întrucât soluţia de condamnare nu mai este posibilă, dar pentru fiecare act material de complicitate la evaziune fiscală se poate dispune distinct achitarea sau încetarea procesului penal de instanţe diferite.

S-a reţinut că nu au fost primite susţinerile inculpaţilor în legătură cu tardivitatea excepţiei de necompetenţă teritorială, pentru că în prezenta cauză s-ar fi început cercetarea judecătorească prin schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatei C. S.A.; aceasta deoarece cercetarea judecătorească debutează după citirea actului de sesizare, iar posibilitatea schimbării încadrării juridice se poate dispune în cursul judecăţii, ceea ce înseamnă că poate apărea şi înainte de expunerea acuzaţiei şi mai mult, în această cauză, schimbarea de încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatei C. S.A. a fost doar o chestiune strict prealabilă citirii actului de sesizare care s-a impus cu necesitate, deoarece eroarea organelor de urmărire penală era evidentă oricărui practician de drept penal.

Referitor la chestiunea autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială soluţionată de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea remediu din data de 07.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, aceasta s-a bazat strict pe încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A. a cărei analiză sau schimbare nu putea face obiectul acelei proceduri, iar judecătorul de cameră preliminară, indiferent dacă a observat sau nu eroarea organelor de urmărire penală, nu avea posibilitatea legală de a o critica sau îndrepta întrucât ar fi excedat competenţelor sale atribuite de legiuitor în această procedură filtru.

În ceea ce priveşte practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de către C. S.A., Tribunalul Mureş a constatat că aceasta nu este aplicabilă speţei, deoarece judecătorul din cadrul Tribunalului Mureş nu a pus în discuţie declinarea competenţei şi asupra faptelor care sunt de competenţa sa, respectiv cele presupus săvârşite de către inculpaţii F. şi C., ambii în relaţia cu S.C. G. S.R.L. şi în relaţia cu S.C. H. S.A., urmând ca pentru acestea să continue judecata în acest dosar la termenul din 28.03.2025.

S-a apreciat că excepţia de necompetenţă este atrasă de lipsa oportunităţii de judecată într-un singur dosar a tuturor faptelor, deoarece se încalcă flagrant dreptul inculpaţilor la un proces penal echitabil prin depăşirea duratei rezonabile a cauzei.

Prin sentinţa penală nr. 211/2025 din 31 iulie 2025, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în baza art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2), (3), art. 49 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vaslui, invocată din oficiu, în cauza privind pe inculpaţii:

- A., trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 62 acte materiale şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. B. SA

- C., trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 62 acte materiale şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. B. SA

- C., trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 15 acte materiale şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. D. SRL

- C., trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în relaţie cu S.C. E. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mureş.

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Mureş.

În baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 40 alin. (4) C. proc. pen., s-a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă intervenit între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Mureş.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Vaslui a reţinut, în esenţă, că, prin încheierea nr. 166/C/CP/07.10.2021, respectiv încheierea finală de cameră preliminară nr. 63/CP/19.05.2022, pronunţate de Tribunalul Mureş, dar şi prin încheierea definitivă nr. 32/C/CP/17.02.2023, pronunţată în contestaţie de completul de judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, competenţa teritorială fiind, în consecinţă, stabilită cu titlu definitiv, în urma efectuării unei analize globale a cauzei, ca aparţinând Tribunalului Mureş, în contextul respectării ordinii de sesizare a instanţelor, conform art. 41 alin. (1) lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 346 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză, astfel că, în mod evident, competenţa instanţei de fond este aceeaşi cu cea a judecătorului de cameră preliminară. Or, instanţa constată că, ulterior rămânerii definitive a încheierii de cameră preliminară, nu au intervenit împrejurări de fapt noi, de natură a influenţa competenţa teritorială pe care a dobândit-o Tribunalul Mureş.

Pe de altă parte, finalizarea camerei preliminare împiedică, faţă de exigenţele temporale expres menţionate în cuprinsul art. 342 C. proc. pen., o nouă analiză a competenţei teritoriale a instanţei. Schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune continuată într-un concurs real de infracţiuni simple nu poate determina noi aprecieri asupra competenţei teritoriale a Tribunalului Mureş care rămâne câştigată odată cu finalizarea camerei preliminare.

De altfel, potrivit art. 49 C. proc. pen., dacă după schimbarea încadrării juridice infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare, instanţa iniţial sesizată va rămâne competentă să judece cauza. Prin urmare, în cazul unei necompetenţe materiale relative, nu poate opera declinarea cauzei, ci o prorogare de competenţă. Din aceleaşi considerente, instanţa a apreciat că prorogarea de competenţă intervine şi în cazul competenţei teritoriale, care comportă acelaşi regim juridic ca cea materială relativă, având în vedere natura lor, consecinţele procesuale şi momentul până la care excepţiile corespunzătoare pot fi invocate, conform art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere că deşi Tribunalul Mureş reţine că nu s-a dat citire actului de sesizare, totuşi, în concret, această instanţă a efectuat acte ulterioare acestui moment care, este adevărat, din punct de vedere formal nu a avut loc. Tribunalul a procedat la schimbarea de încadrare juridică, a constatat intrevenirea prescripţiei răspunderii penale, aspecte care se efectuează, aşa cum arată şi topografia textelor, după citirea actului de sesizare, fiind specifice cercetării judecătoreşti.

Tribunalul Vaslui a reţinut că, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunţate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, competenţa fiind în mod legal stabilită în favoarea Tribunalului Mureş.

Datele dosarului relevă faptul că, deşi se presupune că infracţiunile ce constituie obiectul prezentului dosar au fost comise pe raza mai multor judeţe, în virtutea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., prin raportare şi la natura infracţiunii- evaziune fiscală, oricare dintre tribunalele pe raza cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte este potenţial competent teritorial să judece cauza.

Dar, întrucât Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu rechizitoriul din 12.11.2018, emis în dosarul penal nr. x/2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Târgu-Mureş, devin incidente dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală C. proc. pen., prin care, în caz de sesizări succesive ale mai multor instanţe deopotrivă competente, se atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.

Pe de altă parte, faptul că în cauză s-a dispus disjungerea nu este un argument pentru declinarea competenţei de soluţionare a noilor dosare formate, întrucât, potrivit art. 44 alin. (2) C. proc. pen., competenţa judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa unei anumite instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.

Potrivit art. 46 alin. (1) C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă complexitatea ridicată a prezentului dosar, precum şi legătura de interdependenţă între cei peste 100 de inculpaţi şi părţi responsabile civilmente, grefată pe raportul de participaţie autori-complice, dar şi pe interesul unei bune administrări a actului de justiţie, pledează pentru o judecată unitară a cauzei, pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti care să interpreteze în mod diferit starea de fapt dedusă judecăţii şi să aplice diferit normele juridice incidente în cauză. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţia în care în căile de atac să se pronunţe soluţii diferite în ce priveşte schimbarea de încadrare efectuată.

La baza declinării de competenţă ulterior momentului procedural care permite acest lucru, nu pot fi avute în vedere elemente de oportunitate care, de altfel, au fost avute în vedere de parchet la momentul sesizării instanţei.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mureş şi Tribunalul Vaslui, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competenţă poartă asupra soluţionării cauzei penale privind pe inculpata C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. I. S.R.L. şi C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în relaţie cu S.C. J. S.R.L..

Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a fost sesizat Tribunalul Mureş cu privire la un număr de 89 de inculpaţi, cauza fiind înregistrată sub dosar nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reţinut că o parte din activitatea infracţională reţinută în cauză s-a desfăşurat pe raza judeţului Mureş şi a atras competenţa teritorială a Tribunalului Mureş.

În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 32 din data de 17.02.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus începerea judecăţii.

Ulterior, Tribunalul Mureş a sesizat Tribunalul Vaslui în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C. şi A., partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Direcţia Generală Juridică şi pe partea responsabilă civilmente B. S.A..

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., competenţa de judecată a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aparţine tribunalului.

Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, devenind, astfel, incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente, atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.

Se impune a se avea în vedere că prin încheierea din data de 07.11.2021 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, în raport de încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei materiale, teritoriale şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.

Astfel se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a analizat competenţa materială, teritorială şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.

Înalta Curte notează că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureş deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.

În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfăşurare a judecăţii, însă atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial investite.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanţe decât în condiţiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpata C. din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.

Înalta Curte va avea în vedere şi practica asumată de secţia penală a instanţei supreme în celelalte cauze disjunse din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureş, în care s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mureş (încheierea nr. 297 din 24 iunie 2025, încheierea nr. 309 din 25 iunie 2025, încheierea nr. 315 din 26 iunie 2025, încheierea nr. 320 din 01 iulie 2025, etc).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii C. şi A., partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Direcţia Generală Juridică şi pe partea responsabilă civilmente B. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii C. şi A., partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Direcţia Generală Juridică şi pe partea responsabilă civilmente B. S.A. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.