Preliminary chamber exclusion of substantive ne bis in idem and evidence sufficiency challenges in drunk driving indictment

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 23.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024 au fost respinse cererile şi excepţiile formulate, cu privire la nelegalitatea actului de sesizare, nelegalitatea actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, ca neîntemeiate.

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x, din 03.04.2022, al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul A. (avocat), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

Totodată, s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A..

Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că, prin rechizitoriul cu nr. x (nr. vechi 21/P/2023), al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de urmărire penală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

În fapt, s-a reţinu că: la data de 18.09.2022, în jurul orei 2350, inculpatul a condus autoturismul, pe DJ 101B, din direcţia DN1, către Snagov, fiind depistat şi oprit de organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov - Poliţia Staţiunii Snagov, în dreptul imobilului cu nr. x, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 2,48 g‰ şi totodată a condus autoturismul menţionat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În descrierea pe larg a faptelor, procurorul s-a raportat la următoarele împrejurări:

Cu ocazia depistării în trafic, întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, în prezenţa martorului B., organele de poliţie sus-menţionate i-au solicitat inculpatului să se supună testării cu aparatul etilotest, testare ce nu s-a putut efectua întrucât acesta nu se conforma indicaţiilor cu privire la modul de efectuare. Ulterior, inculpatul a fost condus de organele de poliţie la Spitalul de Urgenţă Elias Bucureşti, în vederea recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fiindu-i recoltate două mostre de sânge, prima la ora 0106, iar cea de-a doua la ora 0206.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, la data de 19.09.2022, inculpatului A. i-au fost recoltate mostre biologice, iar cantitatea de alcool exprimată în g la 1000 ml sânge (g‰) a fost de 2.15 alcoolemie, la prima probă recoltată, la ora 0106, respectiv de 1.89 alcoolemie, la proba a doua recoltată, la ora 0206.

Potrivit concluziilor rapoartelor de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. x/2022, privind pe inculpatul A., atât în varianta I (calcul efectuat conform consumului declarat la recoltarea probelor biologice din data de 19.09.2022, respectiv o cantitate de bere 2 x 0.33 l, fără a consuma alimente), cât şi în varianta II (calcul de consum efectuat potrivit declaraţiei de consum dată de inculpat cu ocazia audierii ca suspect, respectiv o cantitate de 300 ml whisky), prin aplicarea formulei de calcul retroactiv precum şi din graficul de lucru, la ora 2350, a rezultat o alcoolemie de 2,48 g‰, ce provine dintr-un consum de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat.

Tot cu ocazia depistării în trafic a inculpatului, s-au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care organele de poliţie au stabilit că aceasta posedă permis de conducere seria x, categoria AM, B, Bl, având menţiunea cu restricţii - suspendat.

S-a arătat că situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu mijloacele de probă enumerate de procuror în rechizitoriu.

În primă instanţă s-a reţinut că, în condiţiile art. 344 din C. proc. pen., inculpatul A. a formulat cereri şi excepţii cu privire la nelegalitatea rechizitoriului, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În esenţă, inculpatul a invocat următoarele trei critici:

S. În cauză, a fost încălcat principiul ne bis in idem, inculpatul fiind tras la răspundere contravenţională şi penală pentru aceeaşi faptă.

În acest sens, s-a arătat că, pentru fapta de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, s-au aplicat anterior două sancţiuni distincte. Într-o primă procedură, organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, au aplicat, la datele de 18.04.2021 şi 20.02.2021, două sancţiuni cu caracter contravenţional - amenda contravenţională şi suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioada de 90 de zile. Într-o procedură paralelă, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu încălcarea flagrantă a principiilor ne bis in idem şi in dubio pro reo, aspecte ramase nelămurite până la acest moment.

Astfel, pentru fapta de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, s-au aplicat anterior două sancţiuni distincte, atât de către organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, cât şi din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa (la data de 18.04.2021 şi la data de 20.02.2021) - sancţiuni cu caracter contravenţional (amenda contravenţională şi suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioada de 90 de zile) şi una cu caracter penal, constând în sesizarea din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu încălcarea flagranta a principiilor ne bis in idem şi in dubio pro reo.

Cu privire la fapta din data de 20.02.2021, pentru care a fost sancţionat atât contravenţional, cât şi penal, inculpatul a arătat că a formulat plângere contravenţională, înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, în dosarul civil nr. x/2021, plângerea fiind respinsă prin hotărâre definitivă.

A subliniat inculpatul că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa nu a adus niciodată la cunoştinţa judecătorului învestit cu soluţionarea plângerii contravenţionale că i s-ar fi întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., aspecte pe care, deşi le-a adus la cunoştinţa procurorului care a efectuat urmărirea penală, organul judiciar a rămas de fiecare dată în pasivitate faţă de solicitarea sa de lămurire şi de clarificare a situaţiei de fapt.

Aceeaşi situaţie a existat şi cu privire la cea de a doua faptă, din data de 18.04.2021, săvârşită la o distanta de 2 luni de prima (cea din data de 20.02.2021), când organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău l-au oprit în trafic şi, în urma verificărilor efectuate în baza de date, l-au sancţionat contravenţional, nu i-au întocmit la acel moment un dosar penal şi nici nu i-au adus la cunoştinţă că i se va întocmi, fiind şi de această dată sancţionat de două ori pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, cu încălcarea principiilor ne bis in idem şi in dubio pro reo.

A arătat că şi de această dată a contestat procesul-verbal de contravenţie la Judecătoria Buzău, în cadrul dosarului civil nr. x/2021, plângerea fiind respinsă, fără ca Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, în cadrul întâmpinării formulate, să fi adus la cunoştinţa judecătorului faptul că în baza de date a poliţiei ar figura ca având dreptul de a conduce suspendat şi nici momentul de la care ar fi operat suspendarea.

Astfel, prin actul de sesizare a instanţei, inculpatului i s-a adus o vătămare constând în dubla sancţionare, atât contravenţională, cât şi penală, în ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în varianta asimilată, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

2. În cauză, procurorul nu a clarificat o împrejurare de fapt esenţială, respectiv de când inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pentru a se stabili, dincolo de orice dubiu rezonabil dacă, la data depistării sale în trafic (18.09.2022), erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În acest sens, inculpatul a arătat că la data opririi în trafic - 18.09.2022, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, organele de poliţie au constatat că acesta ar figura cu dreptul de a conduce suspendat, fără a preciza însă, de la ce dată/moment şi în baza căror documente, aceasta măsură ar fi fost implementată. La dosarul cauzei nu există nicio probă aptă a dovedi această împrejurare, în afara corespondenţei purtată între Brigada de Poliţie Rutieră şi organul de urmărire penală, adrese din cuprinsul cărora nu se poate identifica data de implementare a sancţiunii contravenţionale complementare şi, eventual, a motivului pentru care ar fi fost implementată o astfel de măsură tehnico-administrativă.

A mai arătat că, în încercarea de a se da o aparenţă de legalitate a acestei încadrări juridice, procurorul a arătat că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de suspendarea dreptului de a conduce încă de la data de 16.12.2020, când a fost oprit de către organele de poliţie ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ocazie cu care i s-a întocmit un dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fără a avea probe în acest sens, fără a fi stabilită valoarea alcoolemiei la acel moment şi fără a exista o testare cu aparatul etilotest, fiindu-i reţinut permisul de conducere la acel moment.

Inculpatul a arătat că procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a dat curs solicitării sale de a se lamuri care a fost momentul de la care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi în baza căror documente, deşi organul de urmărire are obligaţia de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului. În sens contrar, se poate constata existenţa unei ingerinţe în privinţa dreptului la apărare, deoarece inculpatul nu putea obţine, la solicitarea sa, informaţii privind suspendarea dreptului de a conduce şi nici nu i-a fost comunicat vreun înscris doveditor în acest sens.

3. În cauză, procurorul a încălcat principiul loialităţii administrării probelor şi al egalităţii de arme.

În acest sens, inculpatul s-a raportat la neaplicarea principiilor cu caracter obligatoriu: in dubio pro reo şi ne bis in idem, precum şi a Deciziei nr. 8/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, refuzul de a administra probe în sensul de a se stabili momentul/data implementării în baza de date a poliţiei a menţiunii că dreptul de a conduce i-a fost suspendat inculpatului şi din ce motive, precum şi de refuzul de a solicita lămuriri sau puncte de vedere conducătorilor celor două Inspectorate Judeţene de Poliţie, respectiv Dâmboviţa şi Buzău, asupra faptului că nu au comunicat instanţelor de judecata că i-au fost întocmite dosare penale, în baza căror documente, la ce date şi de ce nu i s-au adus la cunoştinţa aceste aspecte, pentru a-şi putea formula apărări în acest sens.

Totodată, inculpatul a solicitat să se constate nelegalitatea administrării probelor, încălcarea principiilor de drept in dubio pro reo, ne bis in idem şi al loialităţii administrării probelor, cu consecinţa restituirii cauzei la parchet, în vederea refacerii/completării urmăririi penale, considerând că remedierea acestor neregularităţi nu s-ar putea face printr-un memoriu/punct de vedere separat, transmis la dosarul cauzei, ci doar prin refacerea actului de sesizare a instanţei, alături de completarea şi refacerea actelor de urmărire penală, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor invocate în cererea sa.

Analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpat, prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 342 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

S-a constatat că excepţia expusă la punctul 1 al prezentei hotărâri, privind încălcarea principiului ne bis in idem, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 6 din C. proc. pen., nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că stabilirea domeniului de aplicare al instrumentelor internaţionale nu poate fi lăsat la dispoziţia statelor-părţi, întrucât li s-ar acorda posibilitatea de a determina în mod unilateral momentul de la care garanţiile dreptului la un proces echitabil se vor aplica cetăţenilor ori a numărului de cauze în care acestea vor fi incidente [B. Rainey, E. Wicks, C. Ovey (Jacobs, White & Ovey), The European Convention on Human Rights, Oxford University Press, 2014]. În scopul sustragerii cauzei de la aplicarea acestor garanţii, statul ar putea scoate din sfera ilicitului penal anumite fapte reglementate sub regimul contravenţiilor administrative.

Pentru a asigura aplicarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil tuturor persoanelor acuzate de săvârşirea unor fapte penale, Curtea Europeană a configurat în jurisprudenţa sa noţiunea autonomă de "faptă penală", stabilind astfel anumite criterii în raport cu care dispoziţiile Convenţiei se vor aplica într-o cauză, indiferent de regimul juridic, administrativ sau penal, al faptei ce formează obiectul judecăţii.

Astfel, noţiunea autonomă de "faptă penală" nu se limitează, din perspectiva Convenţiei, la faptele prevăzute de legea română ca infracţiuni. În domeniul de aplicare al noţiunii de "faptă penală" este inclusă orice faptă ilicită, pentru care legea prevede o sancţiune, ce urmăreşte un scop preventiv şi represiv, ce se adresează unei categorii cât mai extinse de persoane şi care prezintă o gravitate severă pentru drepturile persoanei sancţionate. Evaluarea caracterului penal al faptei se va realiza întotdeauna în concret, analizându-se fiecare criteriu în mod individual, iar, dacă analiza individuală nu este suficientă pentru a trage o concluzie neechivocă, se poate adopta şi o abordare cumulativă a criteriilor enunţate.

Aplicând criteriile puse la dispoziţie de Curtea Europeană, în cauza Engel şi alţii contra Ţărilor de Jos (Hotărârea Plenului din 8 iunie 1976, cererile nr. 5100/71, 5101/71, 5102/71, 5354/72 şi 5370/72, par. 80 - 85), Curtea reţine conturarea premiselor unui raport de la întreg la parte, în sensul în care noţiunea de "faptă penală" excedă celei de "infracţiune", astfel cum este reglementată de dreptul intern, în domeniul de aplicare al celui dintâi concept regăsindu-se orice faptă ilicită pentru care legea prevede o sancţiune, ce urmăreşte un scop preventiv şi represiv, ce se adresează unei categorii cât mai extinse de persoane şi care prezintă o gravitate severă pentru drepturile persoanei sancţionate.

Pe cale de consecinţă, normele de drept intern prevăzute în art. 6 din C. proc. pen. nu au aptitudinea de a garanta dimensiunea europeană a principiului ne bis idem, ce recunoaşte o dublare a procedurilor, atât în ipoteza declanşării a două procese penale pentru o faptă calificată în dreptul intern ca infracţiune, cât şi în cea a declanşării unui proces penal pentru o faptă care anterior a făcut obiectul unor proceduri contravenţionale sau disciplinare, dacă sancţiunea cu caracter administrativ a fost aplicată pentru o "faptă penală" calificată ca atare în baza aplicării criteriilor Engel.

În dreptul procesual penal român, este de necontestat faptul că hotărârile instanţelor de judecată prin care se rezolvă definitiv acţiunea penală, în temeiul art. 396 din C. proc. pen., au ca efect finalizarea procesului penal şi stingerea definitivă a acţiunii penale.

Deşi ne bis in idem decurge din principiul autorităţii de lucru judecat, garanţia echităţii procedurii implică extinderea domeniului principiului ne bis in idem dincolo de autoritatea "lucrului judecat". În acest sens, analizând raportul dintre autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale şi principiul ne bis in idem, Curtea a reţinut că, acesta din urmă are un domeniu de aplicare mult mai extins faţă de autoritatea de lucru judecat. Astfel, s-a arătat că principiul ne bis in idem împiedică o nouă urmărire sau judecată atât pentru faptele şi persoanele ce fac obiectul lucrului judecat, cât şi pentru faptele şi persoanele în raport cu care organele judiciare competente au dispus acte procesuale ce au avut ca efect finalizarea procesului penal şi stingerea definitivă a acţiunii penale. Totodată, principiul ne bis in idem reprezintă o garanţei împotriva dublării procedurilor şi în privinţa persoanelor faţă de care s-a dispus angajarea răspunderii contravenţionale, pentru o "faptă penală", calificată ca atare în baza aplicării criteriilor Engel, în limitele prevăzute în Hotărârea din 15.11.2016, pronunţată în cauza A şi B contra Norvegiei (cererile nr. 24130/11 şi nr. 29758/11).

Cu toate acestea, indiferent de aplicarea principiului ne bis in idem în prezenta cauză, mijloacele procesuale prin care acesta se manifestă, exced competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, în procedura prevăzută la art. 342 - 346 din C. proc. pen.

Astfel, în ipoteza aplicării principiului ne bis in idem în raport cu autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti, legea reglementează impedimentul în exercitarea acţiunii penale, prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. - există autoritate de lucru judecat. În cazul intervenţiei acestui impediment, acţiunea penală devine lipsită de obiect, instanţa rezolvând-o prin pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

Distinct de competenţa funcţională a instanţei de judecată, potrivit art. 54 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară nu atribuţia legală de a pronunţa soluţii prin care să rezolve acţiunea penală, în procedura prevăzută la art. 342 - 346 din C. proc. pen.. Astfel, s-a menţionat că analiza incidenţei impedimentului în exercitarea acţiunii penale - există autoritate de lucru judecat, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. - nu se poate realiza în procedura camerei preliminare, cât timp judecătorului nu îi este permis de lege a pronunţa soluţii prin care să rezolve acţiunea penală, chiar dacă ar constata că aceasta a devenit lipsită de obiect.

S-a precizat că aceleaşi argumente sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul incidenţei principiului ne bis in idem în raport cu acte procesuale ale celorlalte organe judiciare, ce ar avea ca efect finalizarea procesului penal şi stingerea definitivă a acţiunii penale, ori în cazul contravenţiilor constatate pentru faptele în mod esenţial aceleaşi infracţiunii ce constituie obiect a procesului penal. Diferenţa în acest caz se va raporta la alegerea impedimentului în baza căruia acţiunea penală devine lipsită de obiect [art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - lipseşte (...) o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale], nu a efectelor pe care existenţa impedimentului le produce în plan procesual penal.

Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară a respins excepţia expusă la punctul 1 al prezentei hotărâri, ca neîntemeiată.

De asemenea, s-a constatat că excepţia expusă la punctul 2 al prezentei hotărâri, privind omisiunea procurorului de a clarifica o împrejurare de fapt esenţială, respectiv de când inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Sub aspectul descrierii situaţiei de fapt, Curtea a constatat că procurorul a realizat o analiză detaliată, în cuprinsul filelor x din rechizitoriu, a situaţiei juridice a inculpatului, privind dobândirea şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în raport cu istoricul contravenţional şi penal al acestuia. În cadrul acestei analize, procurorul s-a raportat, în prima parte, la corespondenţa purtată cu inspectoratele judeţene de poliţie şi la documentaţia comunicată, iar în partea a doua a analizat în detaliu declaraţiile date în calitate de suspect şi de inculpat de numitul A., elaborând în final concluziile ce au rezultat, în opinia organului judiciar, din activitatea de apreciere a probelor.

Potrivit art. 342 din C. proc. pen., competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, în această procedură, se limitează la analiza regularităţii rechizitoriului, neputându-se extinde la elemente ce ţin de temeinicia acuzaţiei în materie penală formulată în cauză. Aşa cum s-a arătat, acuzaţia a fost descrisă în mod corespunzător, inclusiv în privinţa elementelor ce ţin de momentul suspendării dreptului inculpatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, inculpatul având suficiente mijloace pentru a cunoaşte probele în acuzare şi a formula apărările pe care le consideră corespunzătoare, pentru a se constata lipsa de temei a acţiunii penale.

Sub aspectul fondului cererilor şi excepţiilor invocate la punctul 2 al prezentelor considerente, Curtea a constatat că, în realitate, inculpatul urmăreşte a provoca analiza, în procedura de cameră preliminară, a unei cauze cu potenţial de înlăturare a caracterului penal al faptei - necunoaşterea împrejurării suspendării dreptului de a conduce, la momentul depistării în trafic (18.09.2022) sau inexistenţa unei dispoziţii legale de suspendare a acestui drept, în raport cu acelaşi moment. Or, similar impedimentelor ce lipsesc de obiect acţiunea penală, al căror regim juridic a fost prezentat anterior, şi impedimentele ce lipsesc de temei acţiunea nu pot fi analizate în procedura de cameră preliminară, judecătorul neavând competenţa funcţională de a pronunţa soluţii prin care să rezolve pe fond acţiunea penală.

Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară a respins excepţia expusă la punctul 2 al prezentei hotărâri, ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia expusă la punctul 3 al prezentei hotărâri, privind încălcarea principiului loialităţii administrării probelor şi al egalităţii de arme, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În primul rând, instanţa a constatat că inculpatul nu a formulat în mod real critici sub aceste aspecte, încălcarea celor două principii fiind invocată cu titlu general şi abstract, fără a se realiza o minimă trimitere, în concret, la împrejurări din care să rezulte încălcarea art. 101 din C. proc. pen. ori un dezechilibru între mijloacele procesuale pe care le-a avut la dispoziţie, în concret, acuzarea şi apărarea.

S-a reţinut că, aşa cum s-a arătat anterior, procurorul a primit şi analizat toate împrejurările invocate în apărare, cu ocazia participării la audieri, de inculpatul A.. Faptul că rezultatul activităţii de apreciere a probelor nu a fost mulţumitor pentru inculpat, nu reprezintă o problemă de loialitate a administrării probelor ori de egalitate a armelor.

Totodată, examinând din oficiu modalitatea de administrare a probelor, Curtea a constatat că procurorul a primit toate înscrisurile depuse în cauză de organele de poliţie, a ascultat versiunea inculpatului, inclusiv pe cea vizând cunoaşterea împrejurării suspendării dreptului de a conduce, a completat probatoriul cu înscrisuri după audiere şi a realizat în final propria analiză a probelor strânse în urmărirea penală. De asemenea, inculpatul nu a contestat martorii acuzării şi nu a solicitat, în apărare, audierea unor persoane ce ar fi putut susţine versiunea pe care a prezentat-o organelor judiciare.

Faţă de aceste motive, judecătorul de cameră preliminară a respins excepţia expusă la punctul 3 al prezentei hotărâri, ca neîntemeiată.

În consecinţă, în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x, al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., dispunându-se începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A..

Împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 23 octombrie 2024, a formulat contestaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 23.12.2024, când s-a stabilit termen de judecată, prin repartizare aleatorie, la data de 21.01.2025.

Prin cererea de contestaţie, inculpatul a menţionat că formulează contestaţie împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti din 23.10.2024 a judecătorului de cameră preliminară, solicitând desfiinţarea acesteia în totalitate şi în rejudecare, admiterea cererilor şi excepţiilor formulate în cauză, precum şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea completării/refacerii actelor de urmărire penală, pentru motivele invocate în faţa instanţei de fond şi pe care le va prezenta într-o cerere separată.

Totodată, prin cererea de contestaţie, inculpatul contestator a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, conform art. 364 din C. proc. pen.

La dosarul cauzei nu au fost depuse motive de contestaţie.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din data de 21.01.2025, au fost luate concluziile reprezentantului parchetului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, analizând cauza în limitele prevăzute de procedura de cameră preliminară şi a contestaţiei formulate, reţine următoarele:

Obiectul prezentei contestaţii îl constituie încheierea din data de 23.10.2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a dispus respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul A., cu privire la nelegalitatea actului de sesizare, nelegalitatea actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, ca neîntemeiate şi în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

Astfel, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 342 şi următoarele din C. proc. pen., prin încheierea contestată, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, s-a procedat la verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii rechizitoriului, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Prealabil, în raport de competenţa de soluţionare a cauzei de către curtea de apel, instanţa de control judiciar constată că în mod judicios s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti faţă de calitate de avocat a inculpatului A. şi a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. conform cărora curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi.

Obiectul procedurii în camera preliminară, astfel cum este stabilit prin art. 342 din C. proc. pen., îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat la chestiuni ce ţin, în mod esenţial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea obţinerii probelor. Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale incidente ori aplicabile în cauză, urmată de examinarea conformităţii probelor/actelor de urmărire penală cu exigenţele acelor dispoziţii şi decelarea sancţiunii în caz de nelegalitate, şi a manierei întinderii efectelor în cauza pendinte.

Deopotrivă, trebuie subliniat că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în limitele cererilor şi excepţiilor invocate de parte şi a eventualelor excepţii ridicate din oficiu şi puse în discuţia părţilor, concluzie care se desprinde fără echivoc din coroborarea dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. (judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu) cu cele ale art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. (în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută).

Referitor la regularitatea rechizitoriului, limitele controlului ce este efectuat din perspectiva dispoziţiilor art. 342 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv pe aspectul legalităţii sesizării instanţei impune verificarea aspectelor enumerate de art. 328 din C. proc. pen., referitoare la condiţiile de fond şi formă ale rechizitoriului, cu accent pe descrierea detaliată, clară, a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă (pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii) şi existenţa verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei efectuate de către procurorul ierarhic superior.

Cu privire la legalitatea administrării probelor, se impune precizarea că, procedura de cameră preliminară permite verificarea legalităţii administrării probelor, nu şi temeinicia acestora, atribut conferit în continuare cercetării judecătoreşti. De asemenea, în această fază procesuală nu se poate analiza aptitudinea probelor de a conduce la pronunţarea unei hotărâri de condamnare sau lipsa de claritate a probelor şi totodată, nu poate fi făcută o analiză a pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei, procurorul având deplina libertate să aprecieze asupra acestor aspecte.

Opţiunea procurorului de a valorifica anumite probe reprezintă expresia exercitării dreptului atribuit acestui organ judiciar de dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (3), art. 103 alin. (1) şi art. 286 din C. proc. pen.. Aceasta deoarece, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanţei, precum şi dreptul de a încuviinţa sau respinge motivat o probă, în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen.

În această etapă verificarea nu vizează evaluarea forţei probante a datelor conţinute de mijloacele de probă, ce susţin din punctul de vedere al procurorului acuzaţia în materie penală ori vinovăţia, ci doar întrunirea exigenţelor art. 328 C. proc. pen. (în acelaşi sens ÎCCJ, secţia penală, încheierea nr. 230 din 25 martie 2015, dosar x/2015, încheierea nr. 284 din 6 aprilie 2016, dosar nr. x/2015).

Aşadar, susţineri cum sunt cele legate de caracterul incomplet al urmăririi penale, insuficienţa probelor, de neconcordanţa între starea de fapt expusă şi conţinutul real al probelor, de interpretarea eronată dată materialului probator, lipsa de consistenţă a caracterizării în drept în raport cu faptele descrise, lipsa vinovăţiei, nu pot fi analizate întrucât exced controlului ce se efectuează în procedura de cameră preliminară.

Raportând aceste consideraţii teoretice la cauza dedusă judecăţii Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 328 din C. proc. pen. în ceea ce priveşte legalitatea actului de sesizare a instanţei, în sensul că, rechizitoriul din prezenta cauză conţine denumirea parchetului, data emiterii, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpatului A., descrierea acestora şi încadrarea juridică, probele şi mijloacele de probă, datele privind persoana inculpatului, dispoziţia de trimitere în judecată, indicarea persoanelor propuse a fi audiate, cheltuielile judiciare, precum şi semnătura procurorului, actul de sesizare fiind de asemenea verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior (astfel cum rezultă din menţiunea expresă existentă pe prima filă a acestuia).

Astfel, verificând în cauză rechizitoriul nr. x (21/P/2023) din 18.07.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de urmărire penală, se constată că acesta este regulamentar întocmit şi satisface integral exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen., respectând forma şi conţinutul impus de aceste dispoziţii legale, cuprinzând o descriere explicită a tuturor circumstanţelor factuale, prin indicarea punctuală a elementelor de timp sau loc, a modalităţii de săvârşire a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A..

Din perspectiva modului în care au fost descrise faptele, se constată că rechizitoriul debutează cu indicarea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A., după care este prezentată situaţia de fapt, au fost indicate mijloacele de probă şi încadrarea în drept în cadrul căreia acuzaţiile au fost prezentate succint şi detaliate elementele vizând încadrarea juridică şi dispoziţiile legale reţinute de procuror, precum şi circumstanţele de timp şi loc privind cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului şi pentru care în final a dispus trimiterea în judecată a acestuia. .

În concret, în cauză, se reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x din 18.07.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de urmărire penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., activitatea infracţională imputată inculpatului în actul de sesizare a instanţei, în esenţă, constând în aceea că, inculpatul, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, a condus autoturismul, în localitatea Ghermăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DNI către Snagov fiind depistat de organele de poliţie în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 (acesta prezentând, cu ocazia prelevării probelor biologice, la data de 19.09.2022 ora 01:06 0 alcoolemie de 2.15 (doi, cincisprezece) g/‰ şi la aceeaşi dată, ora 02:06 0 alcoolemie de 1.89 (unu, optzecişinouă) g/‰) şi totodată a condus autoturismul menţionat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice conform art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare a comiterii infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapte săvârşite la datele de 20.02.2021 respectiv 18.04.2021), ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nesoluţionat la data comiterii prezentei fapte, menţionându-se de către procuror că aceste fapte întrunesc, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen.

Ca stare de fapt, în esenţă, în cuprinsul rechizitoriului (începând cu fila x a actului de sesizare - fila x, vol.dup), s-a reţinut că la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, inculpatul A. a condus autoturismul, în localitatea Ghennăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DN1 către Snagov, fiind depistat şi oprit de organele de poliţie din cadrul IPJ Ilfov - Poliţia Staţiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 şi totodată a condus autoturismul menţionat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Astfel, cu ocazia depistării în trafic, întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, în prezenţa martorului B., organele de poliţie sus-menţionate i-au solicitat inculpatului să se supună testării cu aparatul etilotest, testare care nu s-a putut efectua întrucât acesta nu se conforma indicaţiilor cu privire la modul de efectuare. Ulterior, inculpatul a fost condus de organele de poliţie la Spitalul de Urgenţă Elias Bucureşti, în vederea recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fiindu-i recoltate două mostre de sânge, prima la ora Oi .06, iar cea de-a doua la ora 02:06.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x întocmit de INML Mina Minovici, la data de 19.09.2022, inculpatului A. i-au fost recoltate mostre biologice, iar cantitatea de alcool exprimată în g la 1000 ml sânge g/‰ a fost de 2.15 alcoolemie (doi, cincisprezece) la prima probă recoltată la ora 01:06, respectiv 1.89 alcoolemie (unu, optzecişinouă) la proba a doua recoltată la ora 02:06.

Potrivit concluziilor rapoartelor de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei având nr. x/2022 privind pe inculpatul A., atât în varianta I (calcul efectuat conform consumului declarat la recoltarea probelor biologice din data de 19.09.2022, respectiv o cantitate de bere 2x 0.33 1 fără a consuma alimente), cât şi în varianta II (calcul de consum efectuat potrivit declaraţiei de consum dată de inculpat cu ocazia audierii ca suspect respectiv o cantitate de 300 ml whisky), prin aplicarea formulei de calcul retroactiv precum şi din graficul de lucru, la ora 23:50 a rezultat o alcoolemie de 2,48 g‰, ce provine dintr-un consum de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat.

Tot cu ocazia depistării în trafic a inculpatului, s-au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care organele de poliţie au stabilit că aceasta posedă permis de conducere seria x, categoria AM, B, Bl, având menţiunea cu restricţii-suspendat.

A menţionat procurorul că în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 16.12.2020, inculpatului A. i s-a întocmit de către D.G.P.M.B., Poliţia rutieră, un dosar penal pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. iar la data de 23.09.2021 s-a dispus clasarea cauzei, soluţia fiind dispusă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin ordonanţa nr. 358/P/2021. Cu ocazia depistării sus-numitului la data de 16.12.2020, orele 02:35, organele de poliţie au reţinut permisul de conducere al conducătorului auto, eliberând dovada seria x nr. x, fără drept de circulaţie şi i-au adus la cunoştinţă faptul că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea cercetărilor.

Până la soluţionarea dosarului penal menţionat anterior, la datele de 20.02.2021 şi 18.04.2021, inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, respectiv I.P.J. Buzău, conducând pe drumurile publice autoturismul cu numărul de înmatriculare x, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, iar pentru faptele menţionate i-au fost întocmite dosare penale ce au făcut obiectul cauzei nr. 37/P/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care, la data de 13.11.2023 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

Potrivit procesului-verbal din data de 20.02.2021, ora 17:30 al I.P.J. Dâmboviţa, Poliţia Oraşului Răcari, semnat de agentul constatator şi de inculpat, acestuia din urmă i s-a adus la cunoştinţă că, în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 20.02.2021 s-a dispus reţinerea permisului de conducere, până la soluţionarea lucrării penale întocmite şi că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule se va realiza doar cu respectarea art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, întrucât persoana în cauză nu avea asupra sa permisul de conducere, i s-a adus la cunoştinţă că în termen de 5 zile de la primirea procesului-verbal, este obligat să se prezinte Ia de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală pentru a preda permisul de conducere, fiindu-i adus la cunoştinţă că potrivit art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare.

Conform adresei nr. x/26.04.2021 a I.P.J. Buzău, Serviciul Rutier, inculpatului A. i s-a comunicat (prin intermediul poştei civile) că începând cu data de 18.04.2021 nu mai are dreptul să conducă autovehicule întrucât este cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., iar conducerea autovehiculelor fără permis de conducere ori când acesta a fost retras sau anulat se pedepseşte conform art. 335 alin. (2) din Legea 286/2009.

A concluzionat astfel procurorul în actul de sesizare întocmit că din analiza probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit la data de 19.09.2022 de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov, Poliţia Staţiunii Snagov, proces-verbal de verificare în bazele de date din data de 19.09.2022, buletinul de analiză toxicologică nr. x, rapoartele de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei având nr. x/2022 efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, declaraţiile martorilor B. şi C., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de înregistrare şi imaginile video aferente, proces-verbal de control corporal din data de 19.09.2022, înscrisuri (fişa privind examenul clinic întocmit la data de 19.09.2022, ora 00:58 de către medicul din cadrul Spitalul de Urgenţă Elias Bucureşti; procesul-verbal de recoltare mostre biologice, fişă de evidenţă auto pentru CNP a inculpatului; dovadă nr. x şi raport de reţinere; adresa nr. x/26.04.2021 a I.P.J. Buzău, raport din 26.04.2021 întocmit de organele de poliţie ale I.P.J. Buzău, Serviciul Rutier, raport nr. x/22.02.2021 1. P.J. Dâmboviţa, Poliţia Oraşului Răcari, proces-verbal din data de 20.02.2021 al I.P.J. Dâmboviţa, Poliţia Oraşului Răcari, copia rechizitoriului nr. x din data de 13.11.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti; ordonanţa de clasare nr. 358/P/2021 din data de 23.09.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; proces-verbal din data de 16.12.2020, orele 02:35 de constatare a infracţiunii flagrante şi declaraţia suspectului A. din data de 17.06.2021, ambele întocmite în dosarul penal nr. x/2021 din data de 23.09.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, declaraţia dată în calitate de inculpat de către A. în dosarul penal nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, fişe de istoric sancţiuni a conducătorului auto A.), declaraţiile inculpatului A. date în calitate de suspect şi inculpat, în opinia acuzării există probe care conduc la concluzia că inculpatul a săvârşit infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen.

În speţă, în faţa judecătorului de cameră preliminară al instanţei competente sesizate cu rechizitoriul, inculpatul A. a înţeles să formuleze cereri şi excepţii cu privire la legalitatea întocmirii actului de sesizare a instanţei şi legalitatea administrării probelor în cauză, în esenţă, din perspectiva încălcării de către procuror a principiilor de drept ne bis in idem şi in dubio pro reo, dar şi a principiului loialităţii administrării probelor, solicitând în consecinţă restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii/completării actelor de urmărire penală.

În raport de argumentele expuse în susţinerea cererilor şi excepţiilor formulate în faţa instanţei de fond şi care fac deopotrivă obiectul cenzurii şi în faţa instanţei de control judiciar, conform limitelor de soluţionare a contestaţie în această materie, se reţine că, în concret, criticile formulate de inculpat se circumscriu următoarelor chestiuni de drept:

- prima critică vizează nelegalitatea actului de sesizare care în opinia inculpatului a fost întocmit cu nerespectarea principiilor de drept ne bis in idem şi in dubio pro reo;

- în al doilea rând, sub aspectul nelegalităţii administrării probelor, inculpatul A. a susţinut că procurorul a încălcat principiul loialităţii administrării probelor şi al egalităţii de arme.

Punctual, astfel cum a reţinut şi judecătorul de cameră de la prima instanţă, se constată că în ceea ce priveşte criticile inculpatului formulate pe calea cererilor şi excepţiilor acestea vizează în concret faptul prin emiterea rechizitorului a fost încălcat principiul ne bis in idem, inculpatul fiind tras la răspundere contravenţională şi penală pentru aceeaşi faptă şi că, în cauză, procurorul nu a clarificat o împrejurare de fapt esenţială, respectiv data/momentul de când inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pentru a se stabili, dincolo de orice dubiu rezonabil dacă, la data depistării sale în trafic (18.09.2022), erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., şi de asemenea, s-a susţinut că în cauză, procurorul a încălcat principiul loialităţii administrării probelor şi al egalităţii de arme, cu referire la refuzul procurorului de a administra probe, de a solicita lămuriri sau puncte de vedere necesare stabilirii momentului/datei implementării în baza de date a poliţiei a menţiunii că dreptul său de a conduce a fost suspendat.

În motivarea cererilor şi excepţiilor analizate în cauză, în esenţă, inculpatul a arătat că, pentru fapta de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, s-au aplicat anterior două sancţiuni distincte, respectiv într-o primă procedură, organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, au aplicat, la datele de 18.04.2021 şi 20.02.2021, două sancţiuni cu caracter contravenţional - amenda contravenţională şi suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Astfel, inculpatul a arătat că la data opririi în trafic - 18.09.2022, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, organele de poliţie au constatat că acesta ar figura cu dreptul de a conduce suspendat, fără a preciza însă, de la ce dată/moment şi în baza căror documente, aceasta măsură ar fi fost implementată.

A susţinut inculpatul că la dosarul cauzei nu există nicio probă aptă a dovedi această împrejurare, în afara corespondenţei purtată între Brigada de Poliţie Rutieră şi organul de urmărire penală, adrese din cuprinsul cărora nu se poate identifica data de implementare a sancţiunii contravenţionale complementare şi, eventual, a motivului pentru care ar fi fost implementată o astfel de măsură tehnico-administrativă.

A mai menţionat inculpatul că, în încercarea de a se da o aparenţă de legalitate a acestei încadrări juridice, procurorul a arătat că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de suspendarea dreptului de a conduce încă de la data de 16.12.2020, când a fost oprit de către organele de poliţie ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ocazie cu care i s-a întocmit un dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fără a avea probe în acest sens, fără a fi stabilită valoarea alcoolemiei la acel moment şi fără a exista o testare cu aparatul etilotest, fiindu-i reţinut permisul de conducere la acel moment.

De asemenea, a susţinut inculpatul că procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a dat curs solicitării sale de a se lamuri care a fost momentul de la care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi în baza căror documente, deşi organul de urmărire are obligaţia de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. A arătat că astfel se poate constata existenţa unei ingerinţe în privinţa dreptului la apărare, deoarece inculpatul nu putea obţine, la solicitarea sa, informaţii privind suspendarea dreptului de a conduce şi nici nu i-a fost comunicat vreun înscris doveditor în acest sens.

Astfel, inculpatul a precizat că înţelege să invoce neregularitatea rechizitoriului şi sub aspectul legalităţii administrării probatoriului, în acest sens referindu-se la "refuzul de a administra probe în sensul de a se stabili momentul/data implementării în baza de date a poliţiei a menţiunii că dreptul de a conduce i-a fost suspendat şi din ce motive, precum şi de refuzul de a solicita lămuriri sau puncte de vedere conducătorilor celor două Inspectorate Judeţene de Poliţie, respectiv, Dâmboviţa şi Buzău, asupra faptului că nu au comunicat instanţelor de judecată, că i-au fost întocmite dosare penale, în baza căror documente şi la ce date şi de ce nu i s-au adus la cunoştinţă aceste aspecte, pentru a putea formula apărări în acest sens."

Având în vedere susţinerile contestatorului inculpat altfel cum au fost formulate în cadrul cererilor şi excepţiilor ce fac obiectul camerei preliminare de faţă, relativ la dubla sa sancţionare, atât contravenţională, cât şi penală, în ceea ce priveşte fapta de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul ce face obiectul cauzei, raportat la criticele concrete formulate de inculpat, dar şi raportat la conţinutul actului de sesizare, Înalta Curte - completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că toate apărările inculpatului antamează chestiuni de fond, ce excedează vădit limitelor în care judecătorul de cameră preliminară poate dispune asupra legalităţii sesizării instanţei.

În acord cu cele reţinute de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa fondului, Înalta Curte constată că analiza incidenţei impedimentului în exercitarea acţiunii penale invocat de inculpat, relativ la aplicarea principiului ne bis in idem, nu se poate realiza în procedura camerei preliminare, cât timp judecătorului de cameră preliminară nu îi este permis de lege să pronunţe, în această etapă, soluţii prin care să rezolve acţiunea penală, în procedura prevăzută la art. 342 - 346 din C. proc. pen.

Eventuala incidenţă a unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 din C. proc. pen., (critica inculpatului referindu-se la impedimentul în exercitarea acţiunii penale, prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. - există autoritate de lucru judecat, prin care acţiunea penală devine lipsită de obiect având ca şi consecinţă o soluţie de încetare a procesului penal), nu poate fi analizată în această procedură, fiind chestiuni de fond ce vor fi analizate de instanţă cu prilejul soluţionării pe fond a pricinii, urmare a analizării şi administrării probatoriului necesar cauzei.

Ca atare, aspectele invocate de inculpat, precum încălcarea principiului ne bis in idem şi necunoaşterea de către inculpat a suspendării dreptului de a conduce, exced procedurii de cameră preliminară, astfel cum se este reglementată prin dispoziţiile art. 342 şi următoarele din C. proc. pen.

De asemenea, incidenţa principiului in dubio pro reo evocată de contestatorul inculpat A., ce presupune o apreciere asupra probelor administrate, excede obiectului procedurii de cameră preliminară în care se verifică exclusiv legalitatea sesizării, a actelor şi probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Din cuprinsul rechizitorului rezultă, sub aspectul descrierii situaţiei de fapt, faptul că a fost efectuată o analiză detaliată, a situaţiei juridice a inculpatului, în raport cu istoricul contravenţional şi penal al acestuia, conform actelor de la dosar, privind suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în acest sens procurorul raportându-se la corespondenţa purtată cu inspectoratele judeţene de poliţie şi la documentaţia comunicată, analizând totodată declaraţiile date de A. în calitate de suspect şi de inculpat.

În esenţă, se reţine din actul de sesizare, că în ceea ce priveşte infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptul că procurorul a arătat că din situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului precum şi din coroborarea mijloacelor de probă enumerate, rezultă, în opinia acuzării, săvârşirea acestei infracţiuni de către inculpat, reţinându-se în esenţă că la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, inculpatul A. a condus autoturismul, în localitatea Ghermăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DN1 către Snagov fiind depistat de organele de poliţie în dreptul imobilului cu nr. x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce în urma întocmirii unor dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapte comise la datele de 20.02.2021 şi 18.04.2021 ce au făcut obiectul dosarului penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dosar nesoluţionat la data comiterii faptei ce face obiectul prezentului dosar penal). Astfel, s-a reţinut că la datele de 20.02.2021 şi respectiv 18.04.2021, acesta a fost depistat de organele de poliţie conducând autovehiculul menţionat anterior pe raza localităţilor Conteşti, respectiv Istriţa de Jos, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată întrucât la data de 16.12.2020 îi fusese reţinut permisul de conducere x şi i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare seria x nr. x, fără drept de circulaţie, fiind întocmit şi dosar penal pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. Cu ocazia depistărilor din datele de 20.02.2021 şi respectiv 18.04.2021, agenţii de poliţie au întocmit dosare penale pentru infracţiunile prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. acestea făcând obiectul cauzei nr. 37/P/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nesoluţionată la data comiterii prezentei fapte, fiind întocmite urmarea săvârşirii faptelor respective rapoarte de reţinere a permisului de conducere, fără eliberarea dovezilor înlocuitoare întrucât inculpatul nu a prezentat permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia. .

A mai reţinut procurorul că potrivit procesului-verbal din data de 20.02.2021, ora 17:30 al I.P.J. Dâmboviţa, Poliţia Oraşului Răcari, semnat de agentul constatator şi de inculpat, acestuia din urmă i s-a adus la cunoştinţă că, în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 20.02.2021 s-a dispus reţinerea permisului de conducere, până la soluţionarea lucrării penale întocmite şi că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule se va realiza doar cu respectarea art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar potrivit adresei nr. x/26.04.2021 a I.P.J. Buzău, Serviciul Rutier, inculpatului A. i s-a comunicat (prin intermediul poştei civile) că începând cu data de 18.04.2021 nu mai are dreptul să conducă autovehicule întrucât este cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., iar conducerea autovehiculelor fără permis de conducere ori când acesta a fost retras sau anulat se pedepseşte conform art. 335 alin. (2) din Legea 286/2009 .

De asemenea, s-a arătat în actul de sesizare că în ceea ce priveşte cauza generatoare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, din verificările efectuate, conform procesului-verbal din data de 06.03.2023 întocmit de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Ilfov a rezultat că la data de 16.12.2020, inculpatului A. i s-a întocmit de către D.G.P.M.B., Poliţia rutieră, un dosar penal pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. iar la data de 23.09.2021 s-a dispus clasarea cauzei. La data de 20.02.2021, inculpatului A. i s-a întocmit, de către I.P.J. Dâmboviţa un dosar penal privind infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. care nu a fost soluţionat până la data întocmirii procesului-verbal. În continuare, s-a reţinut că la data de 18.04.2021, inculpatului A. i s-a întocmit, de către I.P.J. Buzău un dosar penal privind infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. [...] .

Mai rezultă din conţinutul rechizitoriului că procurorul a analizat aspectele referitoare la cunoaşterea/necunoaşterea de către inculpat a faptului că avea dreptul de conduce suspendat, menţionând procurorul că:

"inculpatul avea cunoştinţă despre faptul că permisul său de conducere se afla în custodia organelor de poliţie încă de la data de 16.12.2020, când a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice [...]", precum şi că:

"Nu în ultimul rând, se va mai avea în vedere că susţinerile inculpatului în sensul că nu a cunoscut că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce sunt nesincere, aspect care rezultă din conţinutul înscrisului obţinut de la Curtea de Apel Ploieşti reprezentat de declaraţia susnumitului dată în dosarul penal nr. x/2023 din data de 23.04.2024 al Curţii de Apel Ploieşti, de recunoaştere în totalitate a faptelor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere comise la data de 20.02.2021 şi 18.04.2021, inclusiv a faptului că la momentul săvârşirii acestor infracţiuni exercitarea dreptului de a conduce era suspendat." .

În actul de actul de sesizare s-a menţionat, că în opinia procurorului: din probele administrate în cauză, se constată că inculpatul A. a condus autoturismul cu nr. înmatriculare x, în localitatea Ghermăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DN1 către Snagov, deşi exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, ope legis în urma întocmirii unor dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapte comise la datele de 20.02.2021 şi 18.04.2021). .

Prin urmare, conform celor menţionate în rechizitoriul emis în cauză, procurorul, pe baza materialului probator administrat, atât prin raportate la înscrisurile comunicate de organele de poliţie, cât şi la declaraţiile date de inculpat, a concluzionat că la data de 18.09.2022 (momentul depistării în trafic a inculpatului în raport de care au fost reţinute infracţiunile din prezenta cauză), inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat - aspect care este însă contestat de inculpat în prezenta cauză, criticându-se de inculpat reţinerea şi trimiterea în judecată pentru fapta de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Or, temeinicia acuzaţiilor aduse inculpatului nu se verifică la acest moment procesual, fiind atributul instanţei de judecată care va realiza cercetarea judecătorească.

Deopotrivă, în această etapă procesuală nu are loc o examinare a modului de interpretare de către procuror a materialului probator administrat la urmărirea penală şi nici temeinicia dispoziţiei de trimitere în judecată.

Prin urmare, se constată că aşa cum au fost formulate criticile inculpatului A. pe calea cererilor şi excepţiilor în cauză, acestea exced analizei în actuala procedură, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, Înalta Curte - completul de 2 judecători de cameră preliminară constatând că în realitate inculpatul urmăreşte a provoca examinarea, în procedura de cameră preliminară, a unei cauze cu potenţial de înlăturare a caracterului penal al faptei - necunoaşterea împrejurării suspendării dreptului de a conduce, la momentul depistării în trafic (18.09.2022) sau inexistenţa unei dispoziţii legale de suspendare a acestui drept, în raport cu acelaşi moment, or, aşa cum s-a arătat, alegerea impedimentului în baza căruia acţiunea penală devine lipsită de obiect sau temei, nu poate fi analizată în procedura de cameră preliminară, judecătorul neavând în această etapă competenţa funcţională de a pronunţa soluţii prin care să rezolve pe fond acţiunea penală.

În consecinţă, cu privire la prima critică referitoare la nelegalitatea sesizării instanţei vizând în opinia apărării neregularitatea actului de sesizare, din perspectiva criticilor invocate relativ la întocmirea actului de sesizare cu nerespectarea principiilor de drept ne bis in idem şi in dubio pro reo, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, faţă de cele reţinute, constată că această critică este neîntemeiată, argumentele inculpatului constituind de fapt aspecte ce ţin de temeinica acuzaţilor şi nu aspecte de natură a afect legalitatea actului de sesizare, iar aşa cum s-a reţinut în cauză, din verificarea conţinutul actului de sesizare emis în prezenta cauză, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că acesta satisface exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. fiind descrise în actul de sesizare de o manieră clară, inteligibilă, existând toate elementele necesare pentru stabilirea obiectului judecăţii, conform dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen., dar şi pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al inculpatului, fiind indicate conduitele considerate ilicite, precum şi împrejurările de timp, loc şi spaţiu în care au fost comise faptele penale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Date fiind aceste împrejurări, Înalta Curte nu identifică în speţă vreo încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează conţinutul rechizitoriului, în înţelesul art. 328 C. proc. pen., de natură a atrage incidenţa sancţiunii nulităţii, în condiţiile prevăzute de art. 282 alin. (1) C. proc. pen.

De altfel, jurisprudenţa a relevat că, pentru legala determinare a limitelor judecăţii, este suficient ca rechizitoriul să indice reperele rezonabile ale cadrului spaţio-temporal în care a fost comisă fapta, într-o modalitate suficientă pentru a o individualiza în coordonatele sale faptice esenţiale şi a permite încadrarea sa în tipicitatea infracţiunii (încheierea nr. 138 din data de 19.02.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ, încheierea nr. 452 din data de 23.06.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ). Or, aşa cum s-a arătat, în cauza de faţă, Înalta Curte constată că rechizitoriul descrie de o manieră rezonabilă toate reperele temporale, spaţiale ori de conţinut în care s-ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. şi pentru care judecătorul fondului a dispus începerea judecăţii.

Analizând în continuare motivul invocat de inculpatul contestator privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea atacată, Înalta Curte - completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că în ceea ce priveşte nelegalitatea administrării probelor, în concret, criticile formulate de inculpatul A. nu vizează aceste aspecte.

Se reţine în cauză că sub acest aspect, al nelegalităţii administrării probelor, inculpatul A. a solicitat să se constate nelegalitatea administrării probelor, încălcarea principiilor de drept in dubio pro reo, ne bis in idem şi al loialităţii administrării probelor şi restituirea cauzei la parchet, în vederea refacerii/completării urmăririi penale, în esenţă, inculpatul susţinând că procurorul a încălcat principiul loialităţii administrării probelor şi al egalităţii de arme, prin refuzul de a administra probe în sensul de a se stabili momentul/data implementării în baza de date a poliţiei a menţiunii că dreptul de a conduce i-a fost suspendat inculpatului şi din ce motive, precum şi de refuzul de a solicita lămuriri sau puncte de vedere conducătorilor celor două Inspectorate Judeţene de Poliţie, respectiv Dâmboviţa şi Buzău, asupra faptului că nu au comunicat instanţelor de judecata că i-au fost întocmite dosare penale, în baza căror documente, la ce date şi de ce nu i s-au adus la cunoştinţa aceste aspecte, pentru a-şi putea formula apărări în acest sens. Astfel, critica vizează faptul că procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a dat curs solicitării sale de a se lamuri care a fost momentul de la care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi în baza căror documente.

Prioritar, sub aspectul analizat, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară reaminteşte că în privinţa legalităţii administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară se limitează la a constata dacă probele au sau nu caracter legal, dacă au fost administrate în condiţiile legii, iar când constată o încălcare a dispoziţiilor legate de administrarea probelor evaluează impactul acesteia asupra probatoriului. Legiuitorul a instituit o excepţie de la regula refacerii actului nul sau anulabil în materia mijloacelor de probă în care constatarea nulităţii impune îndepărtarea mijlocului de probă din ansamblul probator.

Legalitatea administrării probelor presupune examinarea incidenţei cazurilor de nulitate absolută sau relativă reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 282 C. proc. pen., din coroborarea dispoziţiilor alin. (2) şi alin. (3) ale art. 102 C. proc. pen. rezultând că sancţiunea excluderii probelor operează doar prin intermediul sancţiunii nulităţii, cu excepţia situaţiei reglementate de dispoziţiile art. 102 alin. (1) C. proc. pen.

În funcţie de natura cauzei şi de evoluţia procesului de strângere a probelor, exigenţa asigurării bunei desfăşurări a urmăririi penale impune adoptarea unor strategii în scopul asigurării bunei desfăşurări a anchetei prin raportare la ansamblul faptelor investigate care să nu restrângă esenţa dreptului la apărare. Astfel, evaluarea legalităţii şi loialităţii administrării probelor impune analiza cauzei în ansamblu pentru a se constata dacă există o restrângere a dreptului la apărare.

Principiul legalităţii administrării probelor este acea regulă potrivit căreia în procesul penal trebuie administrate probele obţinute, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

Principiul loialităţii administrării probelor exprimă regula potrivit căreia este interzisă utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea-credinţă, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni în vederea obţinerii unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere demnităţii persoanei, drepturilor acesteia la un proces echitabil sau la viaţă privată ori secretului profesional, astfel, fiind protejate, implicit, şi alte drepturi fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la respectarea demnităţii umane (art. 3 CEDO), dreptul la un proces echitabil (art. 6 CEDO) ori dreptul la viaţă privată (art. 8 CEDO).

În procedura de faţă, cu privire la legalitatea şi loialitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară analizează legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală prin raportare la actul prin care s-a dispus, autorizat, încuviinţat, confirmat proba, mijlocul de probă ori procedeul probatoriu, şi/sau prin raportare la actul prin care mijlocul de probă a fost administrat.

Judecătorul de cameră preliminară nu va verifica temeinicia sau fiabilitatea probatoriului, aptitudinea acestuia de a conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare/amânare a aplicării pedepsei/renunţare la aplicarea pedepsei sau achitare. De asemenea, nu va proceda la verificarea pertinenţei, concludenţei sau utilităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale, analiza fiind limitată numai în sfera legalităţii.

Principiul legalităţii în administrarea probelor presupune utilizarea exclusiv a mijloacelor de probă strict şi limitativ prevăzute de lege şi doar în condiţiile prevăzute de aceasta.

Atunci când se vorbeşte despre obţinerea mijloacelor de probă cu încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, se au în vedere probele obţinute cu încălcarea dispoziţiilor art. 101 C. proc. pen., care prevăd că "este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe", că "nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ." sau că "este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe", avându-se în vedere, totodată, şi alte situaţii în care devine ilegală obţinerea unor mijloace de probă, cum ar fi de exemplu o percheziţie neautorizată, înregistrarea neautorizată a unei convorbiri, audierea unui inculpat fără a fi asistat de un avocat atunci când asistenţa juridică este obligatorie, obţinerea unei declaraţii prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, etc.

Or, în prezenta cauză niciunde în cuprinsul cererilor şi excepţiilor ce fac obiectul pricinii nu au fost invocate aspecte în sensul celor anterior prezentate, vizând încălcarea principiului legalităţii sau loialităţii administrării probelor, ci doar se contestă modalitatea de apreciere a probatoriului cauzei de către procuror şi implicit concluzia organului judiciar care a conchis că inculpatul se face vinovat de presupusele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.

Din perspectiva aspectelor teoretice şi legale anterior prezentate, în cauză, se constată atât faptul că nu poate fi identificată vreo strategie sau manoperă a organelor de urmărire penală pusă în aplicare în vederea restrângerii dreptului la apărare al inculpatului, cât şi faptul că nu se poate reţine în speţă incidenţa vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 101 C. proc. pen., care să fie de natură a conduce la reţinerea neloialităţii administrării probatoriului şi a procedurilor realizate de organele de urmărire penală în scopul acuzării inculpatului, de natură a atrage incidenţa sancţiunii nulităţii, potrivit legii.

În ceea ce priveşte legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată pe de o parte, că inculpatul A. nu a formulat în mod real critici care să se circumscrie vreunei nelegalităţi în accepţiunea dispoziţiilor legale incidente, în realitate, încălcarea celor două principii de drept fiind invocată cu titlu general şi abstract, fără a se realiza o minimă trimitere, în concret, la împrejurări din care să rezulte încălcarea art. 101 din C. proc. pen. ori un dezechilibru între mijloacele procesuale pe care le-a avut la dispoziţie, în concret, acuzarea şi apărarea.

Pe de altă parte, examinând din oficiu, modalitatea de administrare a probelor, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, au fost respectate prevederile legale incidente în materie, astfel că în speţă, nu sunt incidente cazurile de nulitate absolută sau relativă reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 282 din C. proc. pen., după cum actele şi lucrările dosarului de urmărire penală nu au relevat situaţii dintre cele prevăzute de art. 101-102 din C. proc. pen., care să conducă la excluderea vreunei probe.

În concret, aşa cum s-a arătat, din modalitatea de formulare a cererilor şi excepţiilor, critica referitoare la refuzul de a fi administrate anumite probe la solicitarea inculpatului, reprezintă, de fapt, o chestiune de apreciere a procurorului asupra utilităţii administrării unor probe şi în plus, inculpatul poate formula cereri de probe similare ori pe care le consideră necesare şi pe parcursul cercetării judecătoreşti în cauză.

Astfel cum s-a reţinut anterior, procurorul a analizat împrejurările invocate de A. cu ocazia audierilor sale, relativ la argumentul său principal vizând dreptul de a conduce, respectiv momentul de la care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, însă, în baza probatoriului administrat şi a propriei aprecieri a organului de cercetare, ca rezultat al activităţii de interpretare a probelor, organul judiciar a concluzionat că sunt întrunite, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale presupusei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., iar faptul că inculpat nu este mulţumit de concluzia acuzării în acest sens, nu reprezintă o problemă de legalitate ori loialitate a administrării probelor sau de egalitate a armelor.

De asemenea, susţinerile referitoare la caracterul incomplet al urmăririi penale antamează aspecte ce nu pot fi cenzurate în camera preliminară. Aceasta deoarece, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanţei, precum şi dreptul de a dispune sau respinge o probă, în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (3), (4) C. proc. pen.. Rezultă, prin urmare, că decizia procurorului de a respinge sau valorifica o anumită probă nu poate face, eo ipso, obiectul cenzurii în camera preliminară, în unicul scop de a se reţine netemeinicia acelei decizii.

Or, în speţă, din modalitatea de formulare a cererilor şi excepţiilor în procedura de cameră preliminată, evaluând în concret criticile inculpatului A. din perspectiva aspectelor de ordin teoretic anterior menţionate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că aspectele invocate de inculpat cu privire la clarificarea momentului/datei implementării în baza de date a poliţiei a menţiunii că dreptul de a conduce i-a fost suspendat şi în ce bază sau refuzul de a se solicita lămuriri sau puncte de vedere legat de aceste aspecte contestate de inculpat, sunt chestiuni ce urmează a fi evaluate pe fondul cauzei, Înalta Curte reamintind totodată caracterul suveran al magistratului (procuror) de a evalua utilitatea probei în raport cu tezele probante exprimate, formulate.

De altfel, inculpatul are posibilitatea să solicite administrarea probelor de către instanţă, în condiţii de publicitate, oralitate, contradictorialitate, din cuprinsul dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din C. proc. pen. reieşind că doar probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu mai sunt readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Ca atare toate criticile invocate pe acest palier referitoare la inexistenţa unei dispoziţii legale de suspendare a dreptului de a conduce sau necunoaşterea de către inculpat a împrejurării suspendării dreptului de a conduce la momentul depistării în trafic (18.09.2022) cu privire la care inculpatul ar fi dorit ca procurorul să administreze probe suplimentare pentru a se ajunge la o concluzie contrară celor reţinute în actul de sesizare, respectiv la o altă concluzie favorabilă în ceea ce îl priveşte pe inculpat, nu pot face obiectul cenzurii în procedura pendinte, urmând a fi evaluate pe fondul cauzei.

Aşa cum s-a arătat, în procedura camerei preliminare, verificarea legalităţii sesizării nu vizează forţa probantă a probelor ce susţin, din punctul de vedere al procurorului, acuzaţia în materie penală ori vinovăţia, ci doar întrunirea exigenţelor art. 328 din C. proc. pen.

Prin urmare, întrucât criticile inculpatului A. referitoare la administrarea probatoriului combat în realitate temeinicia acuzaţiilor şi nu legalitatea administrării lor, se constată că acestea nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât în acest cadru nu are loc o examinare a modului de interpretare de către procuror a materialului probator administrat la urmărirea penală şi nici temeinicia dispoziţiei de trimitere în judecată.

Revenind la aspecte ce ţin de verificările ce pot forma obiectul procedurii de cameră preliminară sub aspectul analizat, Înalta Curte reţine că organele de urmărire penală au administrat în cauză probe cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute de lege pentru inculpat, dar şi a principiilor legalităţii şi loialităţii administrării probelor, neexistând date care să conducă la concluzia că probele au fost obţinute cu nerespectarea dispoziţiilor legale care guvernează procesul penal sau prin întrebuinţare de ameninţări, violenţe sau alte mijloace de constrângere, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Ca regulă, caracterul echitabil al procesului este evaluat în ansamblul său, iar anumite nereguli constatate în legătură cu faza urmăririi penale pot fi acoperite cu ocazia judecăţii. Numai dacă gravitatea încălcării este semnificativă trebuie luată în considerare soluţia restituirii cauzei la parchet.

Or, în niciuna dintre situaţiile evocate de inculpatul A. nu se regăsesc îndeplinite cumulativ cerinţele nulităţii relative, consecinţă a încălcării dreptului la apărare, neexistând motive pentru a se dispune restituirea cauzei la parchet aşa cum susţine inculpatul.

Astfel, se constată că în cauză, nu au fost invocate de inculpat şi nici identificate din oficiu de instanţă aspecte care ar vicia actul de sesizare ori legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Concluzionând se constată că şi în ceea ce priveşte ultimul motiv invocat de inculpat corespondent al chestiunii de drept ce vizează legalitatea administrării probelor, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară, faţă de argumentele anterior expuse, apreciază că şi această critică este neîntemeiată.

În consecinţă, apreciindu-se că sunt întrunite toate condiţiile privind legalitatea sesizării instanţei, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, apreciind că în mod judicios s-a dispus în cauză respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x (21/P/2023) din 18.07.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul A..

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 347 C. proc. pen., Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 23.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 23.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 21 ianuarie 2025.