Standing to challenge prosecutorial discontinuation: whistleblower lacks victim status for falsification offenses and res judicata bars relitigation of lost complaint claims

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023), în baza disp. art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea persoanei vătămate A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., cu referire la toate faptele şi persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că, la data de 03.02.2023, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a înregistrat plângerea penală formulată de către persoana vătămată A., care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii procurori B., C., D., E. şi F., toţi din cadrul DIICOT-Structura Centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă au încălcat normele de drept material şi procesual aplicabile privind verificarea sesizării, eventuala declinare de competenţă prin ordonanţă/informarea persoanei vătămate şi au procedat la distrugerea ori sustragerea înscrisului reprezentând plângerea penală din data de 31.05.2017 formulată de G., prin mandatar A., astfel încât faptele descrise şi probate prin plângerea penală antemenţionată nu au făcut obiectul niciunei cercetări ori verificări conform C. proc. pen., iar ulterior, făptuitorii din prezenta sesizare au întocmit şi eliberat, totodată, o serie de înscrisuri prin care au atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, folosite ulterior, cunoscând că sunt false, atât în raport cu persoana vătămată şi reprezentantul convenţional al acesteia, cât şi cu Inspecţia Judiciară-Direcţia de Inspecţie pentru procurori, în dosarul nr. x, şi cu instanţa de judecată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

S-a reţinut că, prin ordonanţa nr. 36/P/2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, procurorul a reţinut că din actele de urmărire penală rezultă că persoana vătămată a formulat mai multe plângeri penale către DIICOT-Structura Centrală, care au fost înregistrate sub diferite forme, în sensul în care iniţial au primit număr de lucrare generală, fiind ulterior înregistrate în registrul de lucrări penale şi soluţionate conform procedurilor procesual penale, iar altele au fost trimise spre competentă soluţionare altor unităţi de parchet. S-a mai reţinut că o parte din plângerile penale au fost formulate de persoana vătămată în numele şi pe seama tatălui acesteia - G..

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că acuzaţiile penale din prezenta sesizare se concentrează pe împrejurarea dispariţiei/sustragerii unei plângeri penale formulate de către G., prin fiul său A., ce a fost datată la 29.05.2017, trimisă prin intermediul poştei scrise la aceeaşi dată şi recepţionată cu confirmare de primire prin recipisa nr. x de către destinatarul DIICOT-Structura Centrală la data de 31.05.2017.

S-a mai reţinut că obiectul sesizării ar fi vizat săvârşirea unor activităţi infracţionale privind falsificarea unui contract de muncă şi a cărţii de muncă ale persoanei vătămate G..

S-a mai arătat că, ulterior, persoana vătămată a precizat că a făcut demersuri de identificare a numărului de dosar atribuit sesizării respective, în diferite stadii de soluţionare, fiind, astfel, emise de către DIICOT-Structura Centrală mai multe răspunsuri după cum urmează:

- din adresa nr. x/2016 din 15.03.2018 a rezultat că a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, înregistrată sub nr. x/2017;

- din adresa nr. x/2021 din 27.01.2021 a rezultat că a fost reunită la dosarul penal nr. x/2016, în care s-a dispus soluţie de clasare în data de 05.12.2019;

- din adresa nr. x/2021 din data de 14.05.2021, semnată de către procurorul şef secţie F., a rezultat că a fost înregistrată sub nr. x/2016, fiind trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a înregistrat-o sub nr. x/2017, din care la data de 14.05.2018 s-au disjuns faptele privind infracţiunile prev. de art. 367, 283, 322 şi 323 din C. pen., fiind trimise spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- din adresa nr. x/2021 din 11.10.2021 a DIICOT-Structura Centrală, semnată de către procurorul şef adjunct D., a rezultat că o sesizare formulată în nume propriu de către numitul G. din data de 31.05.2017 nu a fost identificată în evidenţele acestei unităţi de parchet;

- din adresa nr. x/2021 din 05.01.2022, semnată de către procurorul C. şi procurorul şef secţie F., a rezultat că, din verificările efectuate în dosarul penal nr. x/2006 şi lucrările nr. 2347/VIII-1/2016 şi 158/II-1/2021, nu a fost identificată nicio plângere penală formulată de petent la data de 29.05.2017 şi recepţionată de DIICOT la 31.05.2017.

Procurorul a arătat că, potrivit înscrisului aparţinând DIICOT-Structura Centrală reprezentând lista trimiterilor poştale înregistrate la nivelul acestei unităţi de parchet, în data de 31.05.2017, la poziţia 21 este menţionată o scrisoare provenind de la numitul A.-Otopeni cu nr. x.

Astfel, pe de o parte, din coroborarea înscrisurilor existente la prezenta cauză, scrisoarea respectivă a fost înregistrată sub nr. x/2016, după care, în contextul contradicţiilor de comunicare ale unităţii de parchet, nu rezultă cu exactitate care a fost traseul acesteia.

Pe de altă parte, nici persoana vătămată nu a reuşit să facă dovada formei şi a conţinutului sesizării datate în 29.05.2017, întrucât recipisa de primire a corespondenţei confirmă doar o recepţie a unei scrisori, fără a se putea stabili cu certitudine care a fost obiectul plângerii respective.

Procurorul a arătat că, în plus, se va avea în vederea împrejurarea formulării multiplelor sesizări adresate către DIICOT de către persoana vătămată, care au fost înregistrate sub nr. unic 2347/VIII-1/2016, primind ulterior rezolvări diferite.

S-a mai reţinut că, totodată, din adresa nr. x/2021 din 05.01.2022 rezultă că la dosarele penale nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nr. 6020/D/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 şi nr. 324/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost identificată o plângere penală datată 29.05.2017 şi înscrisurile care o însoţesc, formulată de G., prin mandatar A., având consemnată pe prima pagină menţiunea "pentru audienţa din data de 29.05.2017, ora 15:00", având ca obiect infracţiuni săvârşite în perioada 1993-1994 de un grup infracţional organizat având drept scop înlăturarea conducerii H.. Tot din acea adresă a rezultat că plângerea a fost înaintată către Parchetul Tribunalului Bucureşti, fiind înregistrată sub nr. x/2017, dosar în care au fost dispuse măsuri procesuale de disjungere şi declinare la data de 14.05.2018 în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar ulterior, la 16.05.2018, în privinţa celorlalte fapte cercetate, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Procurorul de caz a reţinut că această împrejurare se coroborează atât cu datele rezultate din registrul de audienţe al DIICOT-Structura Centrală, conform căruia persoana vătămată s-a prezentat în audienţă la sediul acestei unităţi de parchet în data de 29.05.2017, însă fără a depune vreo sesizare în scris la acel moment, înţelegând ca, în aceeaşi zi, să trimită totuşi o plângere prin intermediul poştei scrise, cât şi cu răspunsul formulat către persoana vătămată prin adresa nr. x/2016 a DIICOT-Structura Centrală la câteva zile de la înregistrarea scrisorii, respectiv în data de 08.06.2017, prin care s-a consemnat că "sesizarea sa din data de 06.05.2017 a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti". Prin urmare, consemnarea datei de 06.05.2017 este una relativă în contextul în care aceasta ar putea fi data primirii efective a numărului de înregistrare de către scrisoarea din 31.05.2017, fiind firească trecerea unei perioade de timp de până la câteva zile de la semnarea de primire a corespondenţei şi până la rezoluţionarea acesteia de către un funcţionar cu astfel de atribuţii.

În acest context, procurorul de caz a apreciat că scrisoarea înregistrată prin recipisa cu nr. x nu poate fi decât plângerea înregistrată iniţial sub nr. x/2016, trimisă ulterior spre competentă soluţionare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost ataşată dosarului penal nr. x/2017 (deja înregistrat sub aspectul cercetării infracţiunii de tentativă la omor), după care faptele indicate în plângerea nr. 2347/VIII-1/2016 au fost disjunse şi declinate spre competentă soluţionare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primind nr. 324/P/2018, dată fiind calitatea făptuitorilor care atrăgea competenţa acestei structuri de parchet.

S-a mai reţinut că aspectele contradictorii ale unor adrese întocmite de către DIICOT-Structura Centrală pot fi justificate de erori de interpretare a registrelor, în sensul în care în unele dintre acestea au fost inserate date privind pe autorul plângerii, respectiv G., iar în altele au fost inserate date privind pe mandatarul acestuia, A..

De asemenea, s-a avut în vedere şi împrejurarea formulării unor multiple sesizări ale persoanei vătămate şi înregistrate sub acelaşi număr 2347/VIII-1/2016, dată fiind identitatea de fapte sesizate şi petent, dar şi prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a DIICOT, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 272/06.04.2021 din care rezultă că "înregistrarea lucrărilor se face în sistem partidă, în sensul că toate revenirile şi lucrările intermediare, solicitările şi primirile de dosare sau de referate, precum şi orice date în legătură cu lucrarea de bază se înscriu în mod obligatoriu la numărul de înregistrare iniţial, astfel încât toată corespondenţa care se referă la lucrări anterioare să nu primească numere noi de înregistrare".

Conchizând, procurorul de caz a reţinut că, în lipsa unor elemente probatorii certe care să contureze o conduită de rea-credinţă a funcţionarilor unităţii de parchet care au fost însărcinaţi să soluţioneze cererile persoanei vătămate, inadvertenţele de comunicare privind traseul parcurs de plângerea din data de 29.05.2017 nu pot fi imputabile din punct de vedere al sferei ilicitului penal sub aspectul elementelor de tipicitate subiectivă şi obiectivă ale infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual sau uz de fals.

În consecinţă, constatând inexistenţa faptei de sustragere a actului de sesizare din 29.05.2017 ori a infracţiunilor de serviciu şi de fals, procurorul a apreciat că nu poate subzista nici ipoteza favorizării persoanelor reclamate prin omisiunea cercetării faptelor reclamate de persoana vătămată.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023), petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 40/II/2/2024 din data de 12 martie 2024, emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 36/P/2023 din data de 23 ianuarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reţinut că, la data de 29 februarie 2024, s-a înregistrat pe rolul secţiei de urmărire penală, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare nr. 36/P/2023 din 23.01.2024, susţinând, în esenţă, că procurorul de caz nu a efectuat cercetările care se impuneau, neefectuând o anchetă efectivă şi, ca atare, ordonanţa este netemeinică şi nelegală.

Examinând plângerea, ordonanţa şi actele dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 339 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 68 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, procurorul ierarhic superior a constatat că, în raport de datele speţei, procurorul de caz a dispus în mod just soluţia de clasare, cu argumentarea că, în cauză, procurorul a reţinut în mod corect, din probele administrate, că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., potrivit căruia "fapta nu există".

Astfel, în opinia procurorului ierarhic superior, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procurorul de caz se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia faptică reclamată şi în raport de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

În acord cu procurorul de caz, s-a considerat că aspectele contradictorii ale unor adrese emise de către DIICOT-Structura Centrală pot fi justificate de erori de interpretare a registrelor, iar în lipsa unor probe certe care să contureze reaua-credinţă a persoanelor care au fost desemnate să soluţioneze cererile petentului, inadvertenţele de comunicare nu pot fi reţinute ca elemente constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, favorizare a făptuitorului, fals intelectual sau uz de fals.

Aşa fiind, s-a constatat că soluţia de clasare emisă în dosarul nr. x/2023 este legală şi temeinică, motiv pentru care, plângerea a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023), şi împotriva ordonanţei nr. 40/II/2/2024 din data de 12 martie 2024, emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat plângere petentul A., în temeiul art. 340 din C. proc. pen., art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prioritar, în ceea ce priveşte ordonanţa procurorului ierarhic superior, petentul a reclamat că acesta nu a efectuat nicio analiză sau verificare proprie, nu a tratat nicio critică de nelegalitate ori netemeinicie din plângerea formulată conform art. 339 din C. proc. pen., ci a reiterat mecanicist şi abstract, concluziile procurorului de caz potrivit căruia cele 5 fapte indicate în plângerea penală, încadrate, susţinute şi probate distinct, nu există.

Subsecvent, prin plângerea formulată, petentul a reiterat aspectele cuprinse în sesizarea adresată organelor de urmărire penală, iar cu privire la ordonanţele contestate, a arătat, în esenţă, că procurorul de caz nu a efectuat vreun act de cercetare penală, nu au fost soluţionate cererile de consultare a dosarului şi de exercitare efectivă a dreptului la apărare, nu a fost audiată persoana vătămată, nu a fost administrată vreo probă pentru aflarea adevărului cu privire la cele sesizate prin plângerea iniţial formulată, în final procurorul de caz stabilind că fapta sesizată nu există.

Astfel, petentul a arătat că cele două ordonanţe contestate sunt nelegale, fiind total nemotivate, întrucât în cuprinsul acestora nu sunt analizate aspectele sesizate, iar soluţia de clasare a fost dată fără vreun act de cercetare, cu o motivare generală, stereotipă, care nu răspunde aspectelor sesizate.

Totodată, persoana vătămată a mai arătat că, la data de 06.02.2024, anterior comunicării vreunei soluţii de clasare în prezenta cauză penală, a formulat cerere de constituire ca parte civilă în dosarul nr. x/2023, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/06.02.2024, context în care a arătat că, în opinia sa, au fost încălcate şi dispoziţiile prevăzute de art. 327 raportat la art. 20 alin. (11) din C. proc. pen., potrivită cărora, anterior rezolvării cauzei, "procurorul are obligaţia de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă şi dacă cere introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens".

A susţinut că au fost încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 81 din C. proc. pen., art. 327 raportat la art. 20 alin. (11) din C. proc. pen., art. 5, art. 8, art. 10 din C. proc. pen., raportat la art. 100 din C. proc. pen., art. 282 raportat la art. 285, art. 305 şi următoarele din C. proc. pen.

Faţă de cele de mai sus, s-a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului pentru a completa urmărirea penală cu acte efective de cercetare.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, şi dispoziţiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că deşi petitul plângerii formulate de către petent se referă atât la ordonanţa nr. 40/II/2/2024 din data de 12 martie 2024, emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi la ordonanţa nr. 36/P/2023 din data de 23 ianuarie 2024 a aceleiaşi unităţi de parchet, demersul judiciar al petentului A. poate viza exclusiv soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 23 ianuarie 2024, iar nu soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condiţiile art. 339 din C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluţia prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen., "Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât şi din conţinutul dispoziţiilor art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluţia procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 din C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiţii de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. şi nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuţii de verificare şi cenzurare a legalităţii soluţiei de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii şi menţinerea integrală a soluţiei atacate, situaţie în care ordonanţa de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual şi procedural atacat în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă şi în speţă), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parţială a ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.

În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară conchide că soluţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanţă, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen., iar nu ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea, în condiţiile prevăzute de art. 339 din C. proc. pen.

Se mai reţine că formularea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este supusă unor condiţii expres prevăzute de legiuitorul naţional în Capitolul VII, ce poartă denumirea marginală, "Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală", din Titlul I "Urmărirea penală", art. 336 - 341 din C. proc. pen., referitoare, printre altele, la titularii îndrituiţi să recurgă la acest demers.

Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., "Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.".

Din interpretarea sistematică a normelor legale evocate coroborate cu art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., redat în cele ce preced, rezultă, aşadar, că poate formula plângere împotriva soluţiei de clasare exclusiv persoana care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime prin această soluţie, în măsura în care plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 339 din C. proc. pen. a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. proc. pen., "plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune", iar potrivit art. 290 alin. (1) din C. proc. pen., "denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni".

Astfel, se reţine că, în cauza de faţă, prin plângerea înregistrată la data de 03 februarie 2023 pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. x/2023, petentul A. a sesizat organele judiciare cu privire la o pretinsă săvârşire a infracţiunilor de: abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen. fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., de către magistraţii B. şi C. (procurori în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data săvârşirii presupuselor fapte), D. (procuror şef adjunct direcţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data săvârşirii presupuselor fapte), E. şi F. (procurori şefi secţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data săvârşirii presupuselor fapte).

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reclamat că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, magistraţii procurori susmenţionaţi au încălcat normele de drept material şi procesual aplicabile privind verificarea sesizării, eventuala declinare de competenţă prin ordonanţă, informarea persoanei vătămate şi au procedat la distrugerea ori sustragerea înscrisului constând în plângerea penală din 31.05.2017 formulată de autorul şi mandantul petentului, numitul G. - ale cărui drepturi, libertăţi şi interese legitime privind faptele descrise şi probate în plângerea penală din 31.05.2017 au fost integral prejudiciate, nefăcând obiectul niciunei cercetări ori verificări conform C. proc. pen., intimaţii din prezenta plângere întocmind şi eliberând, totodată, o serie de înscrisuri prin care au atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului şi pe care le-au folosit, cunoscând că sunt false, atât în raport cu autorul petentului, cu petentul, precum şi cu reprezentantul convenţional al petentului, cât şi în raport cu Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori în dosarul nr. x, respectiv în raport cu instanţa de judecată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Raportând consideraţiile teoretice la datele concrete ale cauzei, în ceea ce priveşte presupusa săvârşire a infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen. - toate acestea fiind infracţiuni esenţialmente de pericol - Înalta Curte constată că petentul este o persoană exterioară conflictului de drept penal cu privire la care acesta a sesizat organul de urmărire penală, iar din punct de vedere procesual are calitatea de denunţător, nu de persoană vătămată.

Dreptul la un tribunal, recunoscut de art. 21 din Constituţie în acord cu art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce-şi găseşte expresia în art. 340 din C. proc. pen., garantat oricărei persoane care urmăreşte să obţină o decizie judiciară privitoare la drepturile sale civile sau cu privire la o acuzaţie penală formulată împotriva ei, nu presupune şi dreptul de a declanşa verificarea legalităţii urmăririi penale efectuate împotriva unor terţi.

Astfel, împrejurarea că petentul A. a denunţat autorităţilor o faptă pe care au apreciat-o ca fiind o încălcare a normelor de drept penal nu îi conferă automat şi calitatea de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", de natură a-i deschide calea plângerii conform art. 340 din C. proc. pen.

În acest sens, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 794 din 09 noiembrie 2011, s-au stabilit cu caracter obligatoriu următoarele:"cu referire la titularii care, potrivit art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluţiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuinţate de legiuitor în acest text de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noţiunea de "denunţător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ). Pentru a stabili dacă denunţătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noţiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune.

În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă). Dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate."

În conformitate cu dispoziţiile art. 4741 din C. proc. pen., această decizie îşi menţine valabilitatea şi după intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziţia legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă şi în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispoziţiilor prevăzute de art. 340 din C. proc. pen.

Prin urmare, deşi legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a săvârşit o infracţiune, procedura de contestare a soluţiilor procurorului în faţa judecătorului de cameră preliminară are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări în drepturile sau interesele legitime ale persoanei care se adresează justiţiei.

Ca atare, simpla depunere a unei sesizări cu privire la presupuse infracţiuni de fals intelectual, uz de fals şi favorizarea făptuitorului nu îi conferă petentului, prin ea însăşi, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din C. proc. pen., acesta neavând calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, ci calitatea de denunţător în raport cu faptele cercetate în dosarul penal nr. x/2023 (36/76/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În ceea ce priveşte presupusa săvârşire a infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., evaluând toate criticile formulate de petent în cuprinsul plângerii, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reţine că faptele care fac obiectul plângerii penale formulate de petentul A. vizează, în esenţă, activitatea administrativă a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din cadrul D.I.I.C.O.T. cu privire la soluţionarea unei plângeri penale formulată la data de 29.05.2017 de către autorul petentului, G., şi înregistrată la data de 31.05.2017 pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în cuprinsul căreia acesta din urmă a reclamat o pretinsă activitate infracţională privind documentele sale de muncă în relaţia cu H. S.A. şi I. S.A.

Potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 231 din 04 noiembrie 2020 emis de notarul public J. din cadrul Biroului Individual Notarial J., în dosarul nr. x/2020, numitul G., autorul petentului A., a decedat la data de 08 octombrie 2020. Totodată, se mai reţine că prin acest certificat s-a stabilit numai numărul şi calitatea moştenitorilor (K. şi A.), în cuprinsul acestuia fiind făcută precizarea că pentru valorificarea oricăror drepturi succesorale, moştenitorii vor prezenta un certificat de moştenitor.

În ceea ce priveşte calitatea de persoană vătămată, Înalta Curte reţine că aceasta are caracter personal şi netransmisibil, astfel că, la decesul persoanei fizice, din cauze independente de comiterea presupusei infracţiuni, moştenitorii nu dobândesc calitatea de persoană vătămată, ci pot avea, în condiţiile prevăzute de normele procesual penale, calitatea de parte civilă.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., "Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

(2) Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.", iar conform art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., ce poartă denumirea de "Constituirea ca parte civilă", "(1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.".

În ceea ce priveşte exercitarea acţiunii civile de către succesori, legiuitorul a prevăzut, în art. 24 alin. (1) din C. proc. pen., că "acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării.".

În ceea ce priveşte posibilitatea exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal, în contextul particular de faţă, se observă că legiuitorul naţional a condiţionat posibilitatea exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal doar de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, într-un anumit termen şi într-o anumită formă, moştenitorii având posibilitatea doar de a îşi exprima opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile în faţa unei instanţe de judecată.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că autorul petentului, numitul G., nu s-a constituit parte civilă în cauza în care a formulat plângerea penală, această împrejurare rezultând atât din înscrisurile aflate la dosar, cât şi din susţinerile petentului, prin apărător ales, cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, când a arătat că a solicitat introducerea sa în cauză ulterior decesului tatălui său, iar pe de altă parte, în cauză a fost dispusă o soluţie de clasare, lipsind, astfel, chiar situaţia premisă constând în învestirea unei instanţe de judecată cu soluţionarea acţiunii penale, acţiunea civilă fiind accesorie acesteia.

În acest punct al analizei, în raport cu art. 19 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte consideră necesar a preciza că este obligatoriu de lege lata ca cererea de constituire ca parte civilă să fie îndreptată împotriva inculpatului şi, acolo unde este cazul, a părţii responsabile civilmente.

În aceste condiţii şi ţinând cont de caracterul accesoriu al acţiunii civile faţă de cea penală, se reţine că norma fundamentează premisa că nu se poate formula o cerere de constituire ca parte civilă împotriva unor suspecţi sau inculpaţi faţă de care nu s-a dispus trimiterea în judecată în respectiva cauza (faţă de aceştia dispunându-se soluţia clasării sau a renunţării la urmărirea penală de pildă).

În raport cu aceste consideraţii teoretice şi factuale, se constată că singura calitate care îi poate fi atribuită petentului A. cu privire la înscrisurile pierdute, respectiv a plângerii penale formulată la data de 29.05.2017 de către autorul petentului, G., circumscrisă infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., în această situaţie particulară, este aceea de denunţător, care, aşa cum s-a argumentat în cele ce preced, nu îi conferă petentului, prin ea însăşi, legitimitate procesuală în procedura reglementată de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., circumscrisă pretinsului mod defectuos în care a fost gestionată plângerea penală din 29.05.2017 de către magistraţii procurori, petentul reclamând, în concret, că aceasta nu a făcut obiectul niciunei cercetări ori verificări conform C. proc. pen., Înalta Curte reţine că aceste susţineri au fost analizate cu ocazia soluţionării plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 225/D/P/2006 din data de 05 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală.

Astfel, prin încheierea nr. 79 din 23 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut, în esenţă, următoarele:

"Din examinarea actelor înaintate la dosar ca urmare a adreselor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, rezultă cronologic următoarele:

- petentul a fost audiat ca martor în dosarul nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, declaraţia sa din data de 02.02.2017 (care cuprinde aspecte similare cu cele din plângerea penală din 29.05.2017) aflându-se în volumul 22, filele x;

- la data de 02.02.2017, ca urmare a audierii petentului în calitate de martor în cadrul dosarului cu nr. x/2006 (declaraţia fiind ataşată cauzei, împreună cu o serie de înscrisuri depuse de petent), prin referat, procurorul a propus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen.

- conform adresei nr. x/2016 din 08.06.2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, a comunicat, urmare adresei emise anterior, sub nr. x/2016 din 21.02.2017, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, memoriul numitului A., acesta fiind înregistrat la data de 13.06.2017, cu nr. 921/P/2017;

- petentul a fost audiat la data de 15.05.2017 şi 08.03.2018, ca persoană vătămată în dosar nr. x/2017;

- prin ordonanţa nr. 921/P/2017 din data de 14.05.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cauzei şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea persoanelor menţionate în plângere, care atrăgeau competenţa personală a acestei unităţi de parchet, formându-se dosarul nr. x/2018;

- prin ordonanţa nr. 324/P/2018 din 11.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică a fost soluţionată plângerea penală din 29.05.2017, dispunându-se clasarea cauzei cu privire la infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 5 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- la data de 24.10.2018, soluţia de clasare a fost comunicată petentului la adresa sa de domiciliu (Otopeni, str. x, bl. Barcelona, judeţul Ilfov), procedura fiind realizată prin afişarea înştiinţării, întrucât era absent ."

Ca atare, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că plângerea penală din 29.05.2017 a fost soluţionată prin ordonanţa nr. 324/P/2018 din 11.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, reiterarea acestei critici în actualul cadru procesual tinzând, în realitate, la repunerea în discuţie a soluţiei definitive dispuse, prin intermediul unei căi de atac deghizate împotriva soluţiei definitive a judecătorului de cameră preliminară, ceea ce excedează prerogativelor Înaltei Curţi în actualul cadru procesual.

Se constată, astfel, că lipsa oricărei calităţi procesuale a petentului în legătură cu această infracţiune este dublată de lipsa unui interes juridic legitim, întrucât acesta nu a suferit nicio vătămare directă sau patrimonială ca urmare a presupusei fapte reclamate.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară conchide că nu este îndeplinită condiţia imperativă prevăzută de dispoziţiile art. 340 alin. (1) rap. la art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte calitatea petentului de a introduce plângere împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a petentului A. în formularea prezentei plângeri, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 23 ianuarie 2024, emisă în dosarul nr. x/2023 (36/76/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă pe petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 27 iunie 2024.