Revision of final conviction rejected as inadmissible for lack of statutory ground; res judicata upheld despite EU law primacy claim.

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2024

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 29 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României ridicată de revizuentul - condamnat A..

În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2008. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul-condamnat la plata către stat a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 680 RON, cheltuieli care rămân în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, la data de 15.05.2024, sub nr. x/2024, revizuentul-condamnat A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2008. A solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei pe fond, impunându-se, în principal, achitarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fapta nu există, iar în subsidiar, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fapta nu e prevăzută de legea penală sau încetarea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În motivarea cererii, revizuentul-condamnat a arătat că prin decizia penală nr. 32/2019, pct. 18, instanţa de apel a dispus, inter alia, condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (pct. D - Rechizitoriu).

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. din 1969, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969 şi art. 82 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a susţinut că cererea de revizuire este întemeiată pe cazul de revizuire constând în pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (1) din Constituţia României, similar celui de la art. 21 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a invocat Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, pronunţată ulterior Deciziei Î.C.C.J. nr. 32/2019 în dosarul nr. x/2008. Invocând decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1039/2012, instanţa de judecată este obligată în opinia sa să aplice direct hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX.

În măsura în care instanţa va refuza să aplice direct dreptul Uniunii Europene, individualizat în speţă prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, invocând inexistenţa unui astfel de caz de revizuire în C. proc. pen., a apreciat că omisiunea legiuitorului de a reglementa un astfel de caz de revizuire în C. proc. pen. este similar celui din Legea nr. 554/2004, este neconstituţională.

Referitor la admisibilitatea în principiu, a arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.. Astfel, în primul rând, cererea de revizuire a fost formulată în termen, întrucât potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de revizuire în favoarea condamnatului poate fi introdusă oricând, încadrându-se în categoria persoanelor care pot formula revizuire conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În al doilea rând, cererea de revizuire a fost formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, în sensul că instanţa de judecată este obligată să aplice direct decizia hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, obligaţie ce rezultă din dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţia României şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 1039/2012. Cererea de revizuire este însoţită şi de mijloacele de probă în dovedirea acesteia, respectiv hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C 282/20 ZX. În fine, cererii de revizuire îi sunt ataşate copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească în proces, certificate pentru conformitate cu originalul.

În al treilea rând, a invocat temeiul legal pentru redeschiderea procedurii penale, şi anume, sus-zisa hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care conduce în mod direct la necesitatea revizuirii sentinţei penale nr. 148/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 32/2019 pronunţată de Î.C.C.J., ambele date în dosarul nr. x/2008.

Totodată, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, întrucât hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe care înţelege să îşi întemeieze şi să îşi motiveze cererea de revizuire este pronunţată ulterior deciziei penale nr. 32/2019, iar faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, în sensul că hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2008 încalcă în mod evident supremaţia dreptului Uniunii Europene în raport cu dreptul naţional.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de fond a recunoscut că rechizitoriul este neregulamentar/nelegal întocmit, nefiind descrise în mod clar faptele de care au fost acuzaţi inculpaţii, aşadar, inclusiv revizuentul. Or, dacă faptele nu au fost înţelese de către instanţa de fond, este evident că nici inculpaţilor nu le-a fost respectat dreptul de a fi informaţi în mod detaliat şi complet asupra naturii şi cauzei acuzaţiei.

Cu toate acestea, instanţa de fond a concluzionat că s-a depăşit momentul procesual al verificării legalităţii rechizitoriului, respectiv procedura camerei preliminare în care s-ar fi putut verifica legalitatea rechizitoriului şi, în acea etapă, nu avea niciun mijloc procedural prin care să sancţioneze acest viciu şi să asigure garantarea dreptului inculpaţilor de a fi informaţi cu privire la acuzaţie.

A apreciat că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 par. 3 - dreptul de a fi informat asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie - dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, precum şi articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Ulterior pronunţării sentinţei nr. 148/2017, definitivă prin hotărârea Î.C.C.J. nr. 32/2019, prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, C.J.U.E. a statuat, inter alia, următoarele:

"(...) articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi articolul 47 din Cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după şedinţa preliminară într-o cauză penală neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare. (...) "(...) articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi articolul 47 din Cartă trebuie interpretate în sensul că instanţa de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislaţiei naţionale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului în cadrul şedinţei de judecată, protejând în acelaşi timp în mod activ şi real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanţa de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziţia naţională care interzice suspendarea procedurii judiciare şi trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu". Considerentele pe care se întemeiază această decizie hotărâre sunt cele de la par. 28, 30, 31, 37, 38, redare de revizuentul-condamnat în cerere

Rezumând, a arătat că C.J.U.E. a statuat că neregularitatea/nelegalitatea rechizitoriului (actul de sesizare a instanţei) în partea ce priveşte natura şi cauza acuzaţiei poate fi remediată în orice etapă a procesului penal, adică şi după consumarea procedurii din cameră preliminară. În lipsa reglementării unei astfel de proceduri în dreptul intern, instanţa de judecată trebuie să aplice direct dreptul Uniunii Europene, în speţă, decizia C.J.U.E., în vederea respectării dreptului la apărare a inculpatului şi a dreptului de a fi informat în mod detaliat şi complet cu privire la natura şi cauza acuzaţiei.

Astfel, considerentele şi principiile degajate de hotărârea C.J.U.E. reflectă şi confirmă încălcarea drepturilor fundamentale în dosarul nr. x/2008, din moment ce instanţa de fond, deşi a constatat că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, a dispus totuşi condamnarea sa. Explicaţia acestor încălcări rezidă în succesiunea de norme de procedură penală care au guvernat judecarea cauzei.

Astfel, judecata a început în 2008, sub imperiul vechiul C. proc. pen., însă a continuat sub imperiul noului C. proc. pen. care a intrat în vigoare în 2014. Întrucât la data intrării în vigoare a legii noi era începută cercetarea judecătorească în prezenta cauză, aceasta nu a mai fost trimisă judecătorului de cameră preliminară.

În măsura în care judecata ar fi fost continuată potrivit regulilor prescrise de vechiul C. proc. pen., instanţa, constatând că rechizitoriul este nelegal întocmit, aşa cum rezultă chiar din sentinţa nr. 148/2017, ar fi trebuit să aplice dispoziţiile art. 332 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, iar instanţa de apel ar fi trebuit să pronunţe soluţia prevăzuta la art. 379 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. din 1968.

În condiţiile în care, începând cu data de 01.02.2014, prezentei cauze i s-au aplicat prevederile noului C. proc. pen., aceste soluţii nu au mai putut fi dispuse în prezenta cauză.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi.

De altfel, această soluţie rezultă şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, în sensul în care cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se trimit judecătorului de cameră preliminară pentru a proceda potrivit dispoziţiilor art. 342-348 din C. proc. pen.. Or, în speţa dedusă judecăţii, la data intrării în vigoare a legii noi era începută cercetarea judecătorească, motiv pentru care, instanţa nu a mai putut trimite cauza judecătorului de cameră preliminară, aceasta rămânând în competenţa aceleiaşi instanţe.

Deşi soluţia de la art. 379 pct. 2 lit. b) din vechiul C. proc. pen. a fost preluată de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din noul C. proc. pen., cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2), respectiv încălcarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, nu se regăseşte printre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281. Pe cale de consecinţă, nici soluţia de la art. 332 alin. (2) din vechiul C. proc. pen. (restituirea pentru refacerea urmăririi penale) nu se regăseşte în noul C. proc. pen.. O soluţie similară se regăseşte la art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) lit. a) din noul C. proc. pen., însă aceasta poate fi dispusă doar de judecătorul de cameră preliminară, nicidecum de instanţa de judecată.

Or, în speţă, instanţa de judecată, nu judecătorul de cameră preliminară, a constatat că actul de sesizare a instanţei este nelegal/neregulamentar întocmit. Nemaiavând însă la dispoziţie instrumentele procedurale prevăzute de vechiul C. proc. pen. şi nefiind nici în etapa camerei preliminare, judecătorul de primă instanţă a apreciat ca se află în imposibilitatea de a proceda la remedierea neregularităţilor rechizitoriului sau de a trimite cauza la parchet, cu consecinţa încălcării drepturilor sale substanţiale.

Aplicarea directă a hotărârii C.J.U.E. are drept scop restabilirea legalităţii, în contextul în care drepturile sale prevăzute de art. 6 par. 3 - dreptul de a fi informat asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie - dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, au fost substanţial încălcate în prezenta cauză.

Sentinţa nr. 148/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 32/2019, pronunţată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2008, nu poate fi considerată legală, atât timp cât aceasta este contrară dreptului uniunii europene.

Posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea dreptului uniunii europene constituie singura modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit şi de restabilire a legalităţii în prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 452 şi urm. din C. proc. pen.

Revizuentul-condamnat a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. pen., în măsura în care nu reglementează şi cazul de revizuire constând în pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2008, în cazul revizuentului-condamnat s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din art. 246 rap. la art. 2481 şi art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. în art. 289 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (6), (8) din C. proc. pen., art. 16 lit. f) din C. proc. pen., art. 121, art. 122 lit. d) din C. pen., art. 124 din C. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 289 din C. pen. şi art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) din C. pen., art. 16 lit. b) teza a II-a din C. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2008, a fost admis apelul procurorului şi, în baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D - Rechizitoriu). S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. din 1969, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969 şi art. 82 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. din 1969 raportat la art. 2481 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În drept, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., s-au enumerat cazurile în care pot fi revizuite hotărârile judecătoreşti definitive, instanţa reţinând că, în speţă, cazul invocat de revizuentul-condamnat (pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României) nu este prevăzut de lege.

S-a reţinut că deşi revizuentul-condamnat a solicitat instanţei să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti conferind prevalenţă supremaţiei dreptului uniunii europene, totuşi chiar în jurisprudenţa C.J.U.E. s-a stabilit că dreptul uniunii europene nu poate impune instanţei naţionale o astfel de soluţie, chiar dacă s-ar putea astfel îndrepta o situaţie naţională incompatibilă cu acest drept (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 59 şi jurisprudenţa citată; Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 29).

S-a apreciat că în etapa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire instanţa examinează, printre altele, dacă revizuentul a invocat temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale (art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.), or, în cauză, temeiul invocat de revizuentul-condamnat nu este prevăzut de lege.

Constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2008.

Împotriva sentinţei penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat apel revizuentul A., motivele fiind expuse în practicaua deciziei.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza considerentelor sentinţei penale atacate rezultă că prima instanţă a făcut o amplă motivare a soluţiei pronunţate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Înalta Curte reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În concret, se constată că revizuentul A. a invocat dispoziţiile art. 453 din C. proc. pen., susţinând că, în cauză, au fost pronunţate hotărâri rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (1) din Constituţia României, similar celui de la art. 21 din Legea nr. 554/2004. În esenţă, a invocat incidenţa în cauză a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021, în cauza C-282/20 ZX, susţinând că a fost pronunţată ulterior deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32 din 07 februarie 2019 în dosarul nr. x/2008,

În esenţă, a susţinut că instanţa de judecată este obligată în opinia sa să aplice direct hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX. şi a solicitat înlăturarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti conferind prevalenţă supremaţiei dreptului uniunii europene. De asemenea, în jurisprudenţa C.J.U.E. s-a stabilit că dreptul uniunii europene nu poate impune instanţei naţionale o astfel de soluţie, chiar dacă s-ar putea astfel îndrepta o situaţie naţională incompatibilă cu acest drept (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 59 şi jurisprudenţa citată; Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 29).

Examinând actele şi lucrările dosarului, dispoziţiile ce reglementează calea de atac extraordinară a revizuirii anterior menţionate, precum şi motivele invocate, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării apelantului revizuent, că în mod corect, a apreciat prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Astfel, având în vedere motivele invocate, prin raportare la dispoziţiile art. 453 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu se subsumează niciunui caz de revizuire astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate.

Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia impusă de art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., respectiv nu au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, se constată că nu este incidentă situaţia reglementată de niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de legiuitor.

Faţă de aceste considerente, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2024.