Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 33/RC/2025 AI generated

Typicity of tax evasion via fictitious invoices: admissibility of cassation challenging factual findings on economic reality versus documentary falsity

Case Number Decizia nr. 33/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the defendant, thereby upholding the appellate court's decision that reduced his sentence for continuous tax evasion to six years of imprisonment with five years of accessory rights prohibition, leaving the civil liability for tax damage intact. The dispute centered on the defendant's claim under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure that he had been convicted for an act not provided by penal law, arguing that the economic reality of goods transactions negated the falsity of the accounting entries and the resulting fiscal prejudice despite the use of fictive invoices from untraceable suppliers. The court determined that the facts established by the lower courts corresponded to the objective elements of tax evasion under Article 9(1)(c) and (3) of Law no. 241/2005, as the registration of fictitious expenses constituted a fictitious operation that defrauded the state budget, and emphasized that the cassation appeal is an extraordinary remedy limited to legal issues, prohibiting the re-evaluation of evidence or the re-characterization of established factual bases regarding the existence of the tax prejudice and fictitiousness of operations.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 5 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (2) C. pen; Typicity of tax evasion via fictitious invoices: admissibility of cassation challenging factual findings on economic reality versus documentary falsity: În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârşită în intervalul 02.07.2010 - 23.12.2013 pe relaţia S.C. B. S.R.L.).

Keywords

AI generated
fictitious invoices tax evasion fiscal law tax procedure criminal sentence limited tax liability

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (1) C. pen
241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 38 alin. (1) C. pen
art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile prev.
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
S.R.L.), şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 5 alin. (1) C. pen
art. 5 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.
art. 65 alin. (2) C. pen
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen.
art. 71 C. pen
În temeiul art. 71 C. pen.
art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen
În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 94 din data de 01.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, s- au hotărât următoarele:

S-a constatat că prin încheierea din data de 18.11.2019 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relaţia S.C. B. S.R.L.), şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relaţia S.C. C. S.R.L.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relaţia S.C. B. S.R.L.), şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relaţia S.C. C. S.R.L.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

A constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este vechiul C. pen. (C. pen. 1968).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârşită în intervalul 02.07.2010 - 23.12.2013 pe relaţia S.C. B. S.R.L.).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968), a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b şi c (funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b şi c (funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. (1968).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) şi art. 5 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârşită în intervalul 04.01.2013 - 26.08.2013 pe relaţia S.C. C. S.R.L.).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968), a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b şi c (funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. (1968) pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b şi c (funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. (1968).

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968), a contopit pedepsele de 10 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, inculpatul A. având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 10 închisoare pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, b şi c (funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. (1968) pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b şi c (funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. (1968).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a scăzut din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv executate în cauză de la data de 03.03.2016 la 11.03.2016.

A dispus comunicarea dispozitivului hotărârii apelate, la data rămânerii definitive, în conformitate cu disp. art. 13 din Lg. nr. 241/2005.

În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (cu sediul în mun. Bucureşti) şi a obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 13.769.794 RON cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, din care sumele de 13.471.616 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. (CUI x, Bucureşti, strada x, nr. 2, sectorul 1) şi 298.178 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L., la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii aferente fiecărui debit principal, datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 01.03.2016 asupra bunurilor imobile aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurenţa sumelor de 13.471.616 RON şi 35.000 RON reprezentând cuantumul despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, astfel:

- imobile înscrise la BCPI Slobozia în CF nr. x, CF vechi x, reprezentate de: teren extravilan în suprafaţa din acte 5000 mp, măsurată 4.999 mp, nr. cadastral x şi construcţii nr. cadastral x C1, reprezentat de microferma de păsări 424, 35 mp, situate în extravilanul Oraşului Amara, De 338, judeţ Ialomiţa, tarlaua x/1, parcela x;

- imobil înscris la BCPI Slobozia în CF nr. x, CF vechi x, reprezentat de teren extravilan în suprafaţă măsurată de 3.505 mp, număr cadastral x, situate în extravilanul Oraşului Amara, De 338, judeţ Ialomiţa, tarlaua x/1, parcela x;

- imobile înscrise la BCPI Braşov în cartea funciară nr. x, nr. CF vechi x, reprezentate de: teren intravilan în suprafaţă din acte de 639 mp, nr. cadastral x şi construcţii D+P+M1+M2 compusă din 7 camere şi dependinţe, suprafaţă construită la sol 184, 21 mp, nr. cadastral x, situate în Mun. Braşov, strada x, FN, jud. Braşov;

- cotă indiviză de 1/40 din terenul în suprafaţă totală de 568,50 situat în Mun. Braşov, parcela nr. 5, reprezentând drum de acces, înscris la BCPI Braşov în CF nr. x, nr. cadastral x;

- imobil înscris la BCPI Ploieşti în cartea funciară x, CF vechi x, nr. cadastral x, reprezentat de teren extravilan în suprafaţă din acte 25.000 mp şi măsurată 6.249 mp, situate în extravilanul comunei Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova;

- imobil înscris la BCPI Ploieşti în cartea funciară x, CF vechi x, nr. cadastral x, reprezentat de teren extravilan in suprafaţă din acte 25.000 mp şi măsurată 16.506 mp, situate în extravilanul comunei Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova;

- imobil înscris la BCPI Ploieşti în cartea funciară x, CF vechi x, nr. cadastral x, reprezentat de teren extravilan in suprafaţă din acte 25.000 mp şi măsurată 2.244 mp, situate în extravilanul comunei Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova;

- cota de 1/2 din imobil înscris la BCPI Sectorul 1 în cartea funciară x, CF vechi x, reprezentat de teren intravilan în suprafaţă din acte 191 mp, măsurată 191, situat în Bucureşti, strada x nr. 2.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 04.03.2016 cu privire la suma de 15.600 RON consemnata la D. S.A., Sucursala Victoria, în data de 03.03.2016, conform recipisei de consemnare nr. x, respectiv chitanţei nr. x/1, pe numele inculpatului A., în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 11 din Lg. 241/2005, a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumelor de 13.754.194 RON şi 40.000 RON, precum şi părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., până la concurenţa sumelor de 298.178 RON şi 5.000 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune şi a achitării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina acestora.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: un număr de 200 facturi fiscale emise de S.C. E. S.R.L. pentru S.C. B. S.R.L. în perioada 2010 - 2013, evidenţiate în Anexa nr. 3.4 la raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale şi aflate la filele x - 410 din vol. 107 d.u.p.; un număr de 79 facturi fiscale emise de S.C. F. S.R.L. pentru S.C. B. S.R.L. în cursul anului 2010, evidenţiate în Anexa nr. 3.4 la raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale şi aflate la filele x din vol. 107 d.u.p.; un număr 25 facturi fiscale emise de S.C. G. S.R.L. pentru S.C. B. S.R.L. în cursul anului 2013, evidenţiate în Anexa nr. 3.4 la raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale şi aflate la filele x din vol. 107 d.u.p.; un număr 6 facturi fiscale emise de S.C. G. S.R.L. pentru S.C. C. S.R.L. în cursul anului 2013.

În temeiul art. 274 C. pen., a obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 40.000 RON, din care suma de 35.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. şi 5.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele, s-a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 94 din data de 01.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul cu nr. x/2017;

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale şi cu referire la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2021 ale Curţii Constituţionale, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezenta cauză pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată este C. pen. în vigoare, anterior modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub acuzaţia comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârşită în intervalul 04.01.2013 - 26.08.2013 pe relaţia S.C. C. S.R.L.) prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

A fost redusă pedeapsa principală de la 10 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârşită în intervalul 02.07.2010 - 23.12.2013 pe relaţia S.C. B. S.R.L.) prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu referire la art. 79 alin. (3) C. pen. şi aplicarea art. art. 75 alin. (2) lit. b) (pentru încălcarea termenului rezonabil al procesului), art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. la 6 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) si 2 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale), pe o durată de 5 ani, care se va executa de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, care se va executa pe durata executării pedepsei principale.

S-a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata sumei de 5.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L şi s-au redus cheltuielile judiciare stabilite de către prima instanţă în sarcina inculpatului de la suma de 40.000 RON, din care suma de 35.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. şi 5.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. la suma de 35.000 RON, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 15.01.2024, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penală, solicitând, admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în partea a deciziei recurte şi în tot a sentinţei penale nr. 94 din data de 01.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi achitarea inculpatului A. în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată (actele materiale în legătură cu S.C. B. S.R.L.), infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. A solicitat înlăturarea dispoziţiei de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, precum şi a pedepselor principale şi accesorii aferente acestei pedepse.

A mai solicitat şi lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile în raport de temeiul achitării conform art. 15 alin. (5) C. proc. pen.

În concret, inculpatul A., prin apărător a susţinut prin cererea de recurs în casaţie că inexistenţa faptei penale în autoratul inculpatului A. rezultă şi din aplicarea prevederilor obligatorii ale art. 19 (1), art. 20 (c) Codul fiscal, pct. 36 alin. (2) din reglementările contabile conform cu Directiva a IV-a a CEEE aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice publicat sub nr. x/2099, art. 14, art. 72, art. 73 Codul de procedură fiscală, dispoziţiilor Hotărârii nr. 13/2021 a Camerei Consultanţilor Fiscali a Romîniei, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 139 din Constituţia României, respectiv aplicarea metodei corecte de calcul a incidenţei bunurilor achiziţionate (cheltuieli) şi vândute (venituri), deci cu aplicarea unitară a corelării cheltuieli nedeductibile- venituri neimpozabile.

În cauza de fată, teza rechizitoriului, însuşită de instanţa de apel, în cadrul sentinţei recurate, este aceea că mărfurile există, acestea au fost procurate de la un terţ furnizor neindentificat, şi nu de la furnizorii înscrişi în registrele contabile. Totodată, pe lângă lipsa unui text legal care să incrimineze fapta inculpatului A., aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi decizia recurată, se impune a se constata lipsa prejudiciului, care, astfel cum rezultă din doctrina şi jurisprudenţa menţionată rezultă atât din corelarea deductibil/nedeductibil venituri/cheltuieli, cât şi din prioritatea pe care fondul (materialele) o are în faţa formei (documentaţia materialelor- identitatea furnizorului), conducând la neîncadrarea faptelor, astfel cum au fost reţinute, în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 15 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, constatându-se că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de acesta, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, în sensul susţinut al inexistenţei unei corespondenţe între starea de fapt şi modelul abstract impus de norma de incriminare.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 335/A din data de 06 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza numai prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu şi anume numai din perspectiva elementelor de tipicitate obiectivă, Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015, ÎCCJ, secţia penală, www.x.ro).

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurentul-inculpat A. în cadrul cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte notează că, prin decizia recurată s-a reţinut că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, reţinând, în esenţă, că inculpatul A., în calitate de asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L., în perioada 02.07.2010 - 23.12.2013, cu intenţie directă, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi cheltuieli fictive în cuantum total de 41.763.142,30 RON, reprezentând în mod nereal achiziţii de bunuri în baza a 304 facturi fiscale emise de S.C. E. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 20.137.840 RON (echivalent a 4.653.717 euro), din care: 5.388.862 RON (echivalentul a 1.246.400 euro) impozit pe profit şi 8.082.754 RON (echivalentul a 1.869.471 euro) TVA de plată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., iar în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., în perioada 04.01.2013 - 26.08.2013, cu intenţie directă, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi cheltuieli fictive în cuantum total de 1.185.200 RON, reprezentând în mod nereal achiziţii de bunuri în baza a 6 facturi fiscale emise de S.C. G. S.R.L., prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 487.810 RON (echivalent a 110.248 euro), din care: 68.784 RON (echivalentul a 15.375 euro) impozit pe profit şi 229.394 RON (echivalentul a 51.895 euro) TVA de plată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, prin obligaţii fiscale se înţelege obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 2 lit. f) prin operaţiune fictivă se înţelege disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

În art. 2 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal în vigoare la data săvârşirii faptelor, se prevede că printre impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt şi impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

Persoanele juridice române, sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform art. 13 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal (în prezent art. 13 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal).

Rezultatul fiscal se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum şi pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală, astfel cum se prevede de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (în prezent art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal).

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003).

Din modul de descriere a faptei prin decizia recurată rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea 241/2005, inclusiv sub aspectul elementului material al infracţiunii şi a existenţei prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, fiind stabilită starea de fapt, cu caracter definitiv, în sensul că paguba adusă bugetului de stat, prin infracţiunea de evaziune fiscală ce a format obiectul judecăţii în cauză, a fost creată prin înregistrarea în evidenţele contabile de operaţiuni fictive de către inculpatul A., în calitate de asociat şi administrator al S.C. B. SRL

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea recursului în casaţie, cale extraordinară de atac nu poate fi reevaluat materialul probator administrat în primă instanţă şi în calea ordinară de atac a apelului, nu poate fi analizată schimbarea încadrării juridice a faptei, nu pot fi examinate condiţiile de tipicitate subiectivă, întrucât excedează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen.

De altfel, critica inculpatului prin apărător ales a vizat doar aparent ca nu se poate susţine că există o evaziune fiscală doar pentru că este o neregulă la nivel documentar, atâta timp cât conţinutul economic al acelor operaţiuni există fără îndoială, iar în raport cu obiectul acuzaţiei aşa cum a fost arătat de către instanţa de apel, întrucât acuzaţia inculpatului a fost mai largă, iar scopul criticii viza cuantumul prejudiciului, ceea ce duce şi la modificarea bazei factuale reţinute, excedând verificării în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

O altă critică a inculpatului prin apărător ales referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, în raport, cu materialul probator administrat, nu pot fi avute în vedere, faţă de natura şi specificul recursului în casaţie, cale extraordinară de atac.

Totodată, excedează analizei acestei căii extraordinare de atac şi critica inculpatului prin apărător ales, cu privire la caracterul real al operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitate, întrucât baza factuală a fost stabilită de instanţa de apel, cu caracter definitiv, nemaiputând fi evaluate mijloacele de probă administrate şi nici discutată încadrarea juridică a faptei.

În raport cu cele menţionate, şi ţinând cont de baza factuală reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală, fapta reţinută întrunind cerinţele de tipicitate, iar toate motivele recursului în casaţie formulat de inculpat prin apărător ales nu sunt fondate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2025.