Res judicata bars statutory annunciation of false document when prior criminal dismissal remains final

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

În cauză, prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05.03.2025, petentul A. a formulat, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., plângere împotriva ordonanţei nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, de respingere a înlăturării omisiunii vădite strecurate în ordonanţa din data de 10 martie 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr. 148/II/2/2023, din data de 28 aprilie 2023 a aceleiaşi unităţi de parchet.

În susţinerea plângerii, petentul a motivat că respingerea cererii de înlăturare a omisiunii vădite, în sensul sesizării instanţei de judecată pentru anularea înscrisului fals, în ipoteza împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, nu este legală deoarece soluţia adoptată de procurorul de caz pe autoritatea de lucru judecat (art. 16, alin. (1), lit. i) din C. proc. pen.) nu este aplicabilă, deşi încheierea dată în temeiul art. 341 din C. proc. pen. este definitivă, nu există autoritate de lucru judecat cu privire la faptă şi făptuitori.

În acest sens, petentul a precizat că, sesizarea nu a parcurs faza esenţială a judecăţii, atât în fond, cât şi în apel şi prin urmare nu au fost administrate probe în condiţii de oralitate, publicitate şi nemijlocire, cu privire la care completul legal constituit să delibereze dacă fapta există, a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, statuând asupra conflictului juridic de natură penală în formă definitivă.

Or, ipoteza ivirii autorităţii de lucru judecat invocată de procuror ar împiedica organul de urmărire penală legal sesizat să redeschidă urmărirea penală chiar în condiţiile prevăzute de art. 335 şi urm. din C. proc. pen. în momentul în care s-ar fi descoperit probe şi indicii noi care ar impune o reexaminare a cauzei, înlăuntrul termenului de prescripţie a faptei invocate (abuz în serviciu).

De altfel, dispoziţiile art. 335 şi urm. din C. proc. pen. cu privire la redeschiderea urmăririi penale, contrazic teza procurorului de caz, deoarece în nicio împrejurare nu mai este permisă redeschiderea urmăririi penale în situaţia ivirii situaţiei de lucru judecat ("non bis in idem").

Prin urmare, evocarea autorităţii de lucru judecat este abuzivă şi sub aspectul îngrădirii părţilor interesate pentru redeschiderea urmăririi penale după parcurgerea etapei prevăzute de art. 341 din C. proc. pen., spre deosebire de posibilităţile legale oferite procurorilor care, ignorând forma definitivă a încheierii prevăzută în art. 341 din C. proc. pen., are posibilitatea legală a redeschiderii urmăririi penale. Cu alte cuvinte pentru organul de urmărire penală o atare încheiere nu produce niciodată autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte fapta de "fals intelectual" despre care se face vorbire în Ordonanţa dată în dosarul nr. x/2023 din 10.03.2023, a solicitat să se observe că în partea finală se arată explicit că sunt incidente dispoziţiile art. 16, alin. (1), lit. f) din C. proc. pen. (a intervenit prescripţia răspunderii penale); potrivit art. 315, alin. (2), lit. c) din C. proc. pen., când procurorul constată că se impune clasarea cauzei pentru ipoteza prevăzută în art. 16, alin. (1), lit. f) din C. proc. pen. (intervenţia prescripţiei răspunderii penale), este obligatorie sesizarea instanţei pentru anularea înscrisurilor false astfel încât acestea să nu rămână în circuitul civil.

În concluzie, petentul a precizat că din această cauză a solicitat înlăturarea omisiunii vădite şi priveşte omisiunea procurorului de a sesiza instanţa competentă pentru anularea înscrisului fals, urmând procedura prevăzută în art. 5491 din C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

La data de 05.08.2013 col. (r) A. a formulat plângere penală împotriva B., la acel moment, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen. din 1969, respectiv ameninţare, prev. de art. 193 din C. pen. din 1969, care a fost înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, sub numărul de dosar penal x/2013

Urmare a actelor premergătoare efectuate în cauza ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, prin rezoluţia cu acelaşi număr din data de 17.12.2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, întemeiat pe inexistenţa faptei reclamate, respectiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, motivat de lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.

Col (r) A. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 70/P/2013 din 17 decembrie 2013, pe care a înaintat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, care s-a dezinvestit trimiţând plângerea la Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrat dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 20.10.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondată plângerea formulată de col. (r) A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 70/P/2013 din 17 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, reţinând că "procurorul a efectuat o cercetare completă" şi că "retragerea certificatului O.R.N.I.S.S. şi punerea la dispoziţie a petentului este o măsură legală".

Col. (r) A. a formulat o cerere de revizuire împotriva încheierii din 20.10.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, invocând declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din C. proc. pen. prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, precum şi faptul că încheierea din 20 octombrie 2014 a fost pronunţată de judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului şi a intimatului.

Prin sentinţa nr. 2 din 29.04.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de revizuire formulată de col.(r) A. împotriva încheierii din 20.10.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

La data de 06.11.2014, la secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost înregistrat dosarul penal cu numărul x/2014, ca urmare a plângerii formulate în data de 03.11.2013 de către col. (r) A..

Prin ordonanţa nr. 138/P/2014 din data de 22 mai 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de "abuz în serviciu" dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit: prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanţa nr. 19/II-2/2015 din 19 iunie 2015, procurorul militar şef al secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul A..

Prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secţiei Penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 138/P/2014 din 22 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari.

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (1377/VIII-1/2021 din 05.07.2021) şi înregistrată succesiv în evidenţa cauzelor penale a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti sub nr. x/2021 şi în evidenţa cauzelor penale a Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel sub nr. x/2022, A. a reclamat, între altele, modalitatea nelegală prin care, la data de 17.07.2013 i-a fost retras certificatul de securitate ORN1SS. fapt ce a condus ulterior la "ticluirea Ordinului de trecere în rezerva nr. MDGP 7 din 24.01.2014".

Prin ordonanţa nr. 85/P/2022 din data de 21.02.2023, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus, între altele, disjungerea cauzei având ca obiect pretinsa săvârşire de către C., a unei infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., constând în aceea că, la data de 24.01.2014, în calitate de ministru de specialitate în funcţie, şi-a depus semnătura la rubrica "ministrul apărării naţionale" din cuprinsul Ordinului nr. M.D.G.P. 7/24 ianuarie 2014, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a col. A. deşi, la data respectivă nu s-ar fi aflat în garnizoana Bucureşti menţionată drept locul semnării respectivului act administrativ şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar înregistrat sub nr. x/2023.

Prin ordonanţa din data de 10 martie 2023 emisă în dosarul nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus, în temeiul prevederilor art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) şi art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., a dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., sesizată de A. ca fiind comisă de C., în calitate de ministru al apărării naţionale, în contextul semnării Ordinului nr. M.D.G.P. 7/24 ianuarie 2014, întrucât există autoritate de lucru judecat.

Împotriva ordonanţei din data de 10 martie 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr. 148/II/2/2023, din data de 28 aprilie 2023 a aceleiaşi unităţi de parchet, petentul a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formându-se dosarul nr. x/2023.

Prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 10 martie 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr. 148/II/2/2023, din data de 28 aprilie 2023 a aceleiaşi unităţi de parchet.

La data de 11 noiembrie 2024, petentul a formulat la parchet cerere de înlăturare a omisiunii vădite din ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curie de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală nr. 112/P/2023 din 10 martie 2023, în sensul sesizării judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de desfiinţare a înscrisului "Ordin de trecere în rezervă nr. M.D.G.P. 7/24 ianuarie 2014" emis de fostul ministru al apărării naţionale C., înscris considerat de petent ca fiind fals.

Prin ordonanţa nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a dispus respingerea ca nefondată a cererii petentului A. de înlăturare a omisiunii vădite din ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală nr. 112/P/2023 din 10 martie 2023.

Prin ordonanţa nr. 18/II-2/2025 din 29.01.2025, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a respins plângerea formulată de petentul A. privind ordonanţa nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Împotriva ordonanţei nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală petentul a formulat prezenta plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte, arătând că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat ci prescripţia răspunderii penale.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că aspectele criticate au fost analizate prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerentele acestei hotărâri precizându-se că, în condiţiile în care procurorul a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., nu a dispoziţiilor art. 16 lit. f) din acelaşi act normativ, este nefondată plângerea petentului referitoare la încălcarea art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, în hotărârea menţionată, potrivit considerentelor, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat nu numai că procurorul a reţinut în mod temeinic că nu s-a încălcat nicio dispoziţie legală, faptele penale cu privire la intimatul C., fiind examinate prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secţiei Penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosarul nr. x/2015 (având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei nr. 138/P/2014 din 22 mai 2015), ci şi intervenţia prevederilor art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., împrejurare care a determinat pronunţarea soluţiei de clasare a cauzei, neexistând motive pentru aplicarea art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.

În lipsa unor date sau împrejurări noi nu se poate proceda la reluarea urmăririi penale şi, pe cale de consecinţă, la o nouă reexaminare a soluţiei şi a probelor asupra cărora instanţa s-a pronunţat prin hotărâre definitivă, legea neprevăzând o altă cale de atac împotriva încheierii iniţiale pronunţată de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secţiei Penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosarul nr. x/2015.

Susţinerea petentului vizând autoritatea de lucru judecat nu poate fi primită câtă vreme soluţia dispusă de către procuror a fost confirmată printr-o încheiere definitivă a instanţei de judecată.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară aminteşte că principiul ne bis in idem, consfinţit şi de legislaţia internă, prin art. 6 din C. proc. pen., prevede că o persoană nu poate fi urmărită şi nici judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică, în jurisprudenţa instanţelor de contencios european noţiunea de hotărâre penală definitivă primind o semnificaţie mai largă, prin includerea în această categorie şi a soluţiilor emise de procuror.

Pentru a decide dacă o hotărâre este "definitivă" în sensul art. 4 din Protocolul nr. 7, este necesar să se stabilească dacă aceasta poate fi atacată printr-o "cale de atac ordinară". Pentru a stabili care sunt "căile de atac ordinare" într-o anumită cauză, se va porni de la legea şi procedura naţională. Cu alte cuvinte, pentru a respecta principiul securităţii juridice, un principiu inerent dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune (Nikitin, citată anterior, pct. 39), o cale de atac trebuie să funcţioneze astfel încât să indice în mod clar care este momentul în care o hotărâre rămâne definitivă.

Cum prezenta plângere penală formulată de petent vizează faptele penale care au făcut obiectul ordonanţei nr. 138/P/2014 din 22.05.2015 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, soluţionate prin clasare pe temeiul fapta nu există, soluţie menţinută prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secţiei Penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 în dosarul nr. x/2023 respingerea plângerii formulate de către petent, apreciind că procurorul în mod corect a reţinut cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. dispunând clasarea prin ordonanţa nr. 112/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică din data de 10 martie 2023.

Or, încheierea nr. 801/20.10.2015 a secţiei Penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care judecătorul de cameră preliminară a verificat soluţia dată de procuror este definitivă; de altfel, o lege care ar conferi uneia din părţi un drept nelimitat pentru exercitarea unei anumite căi de atac sau care ar supune o anumită cale de atac unor condiţii care evidenţiază un dezechilibru semnificativ între drepturile părţilor în exercitarea respectivei căi de atac, ar încălca principiul securităţii juridice (a se vedea, mutatis mutandis, Gacon împotriva Franţei, nr. 1092/04, pct. 34 in fine, 22 mai 2008).

Art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie stabileşte o distincţie clară între, pe de o parte, urmărirea penală şi judecarea din nou a persoanei - situaţie pe care primul paragraf îl interzice - şi, pe de altă parte, redeschiderea procesului din cauza unor circumstanţe excepţionale, ipoteză vizată în al doilea paragraf. Art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7 prevede în mod expres posibilitatea ca o persoană să fie acuzată din nou de infracţiuni care au dus anterior la începerea urmăririi penale, conform dispoziţiilor dreptului naţional, în caz de redeschidere a procesului în urma apariţiei unor fapte noi ori recent descoperite sau de descoperire a unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente (Nikitin, citată anterior, pct. 45; şi Kadušić, citată Art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7 reprezintă o limitare a aplicării principiului securităţii juridice în materie penală. Astfel cum Curtea a precizat deja în mai multe ocazii, cerinţa de securitate juridică nu este absolută şi, în materie penală, aceasta trebuie să se aprecieze în lumina art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7, care autorizează în mod expres statele contractante să instituie un mecanism de redeschidere a procesului în cazul apariţiei unor fapte noi sau de descoperire a unui viciu fundamental în procedura precedentă.

Însă, în cauză nu au apărut noi probe şi nici nu s-a descoperit un viciu fundamental în procedura anterioară care să conducă la altă soluţie decât cea dispusă anterior.

Totodată, actul prin care se înlătură omisiunea vădită are o existenţă juridică numai în raport cu actul îndreptat, putând fi atacat cu aceeaşi cale de atac ca actul îndreptat.

Dispoziţiile art. 279 se aplică în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, avocaţi, potrivit art. 272 şi 273, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.

Solicitarea petentului de "înlăturare a omisiunii vădite în sensul obligării procurorului pentru sesizarea instanţei conform art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen. cu privire la desfiinţarea înscrisului considerat fals" a făcut obiectul controlului judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi care prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 din dosarul nr. x/2023 a motivat că procurorul a făcut aplicarea în mod corect a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. şi ca atare nu se poate dispune sesizarea instanţei conform art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen., privind desfiinţarea înscrisului, hotărârea fiind definitivă.

Concluzionând, este evident că solicitările din plângerea petentului pe de o parte nu vizează aspectele care s-ar putea circumscrie dispoziţiilor art. 279 din C. proc. pen., iar, pe de altă parte, au fost analizate prin încheiere definitivă, susţinerile sale fiind neîntemeiate; în caz contrar, cum nu s-au modificat aspectele reclamate şi verificate de procuror, confirmate de judecător, ar însemna admiterea cererii petentului cu depăşirea dispoziţiilor legale privind căile ordinare sau extraordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 18/II/2/2025 din 29 ianuarie 2025 a procurorului - şef al aceleiaşi secţii.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. pen., va fi obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 18/II/2/2025 din 29 ianuarie 2025 a procurorului - şef al aceleiaşi secţii.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 26 iunie 2025.