Ineffectiveness of closure order due to failure to conduct effective investigation of abusive investigation and witness protection measures

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-au dispus următoarele.

1. Clasarea cauzei faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţie în forma prevăzută de lege; cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., întrucât faptele nu există; represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (2) din C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie în forma prevăzută de lege.

2. Clasarea cauzei faţă de suspecta B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţie în forma prevăzută de lege; cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., întrucât faptele nu există; represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (2) din C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie în forma prevăzută de lege.

4. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 rap. la art. 297 din C. pen., instigare la fals intelectual, prev. de 47 rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi instigare la uz de fals, prev. de art. 47 rap. la art. 323 din C. pen., cu privire la procurorii A. şi B. şi specialistul C., întrucât faptele nu există.

5. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen., cu privire la procurorii A. şi B., întrucât faptele nu există.

6. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţie în forma prevăzută de lege.

7. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 277 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

8. Disjungerea cauzei privind infracţiunea de asistenţă şi reprezentare neloială, prev. de art. 284 din C. pen., presupus săvârşită de avocatul D., din Baroul Bucureşti, şi infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 C. pen. şi mărturie mincinoasă prev. de art. 273 C. pen., presupus săvârşite de E., şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

9. Disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în referire la punctul III din prezenta ordonanţă (infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina numitului F.); un exemplar al prezentei ordonanţe şi o copie a procesului-verbal de sesizare din oficiu nr. x/111-7/2023 din 19.01.2023, întocmit la nivelul secţiei judiciare Penale a DNA şi adresa x din data de 26.01.2023, s-au trimis Parchetului de lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, că:

Punctul I

La data de 10.04.2018, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a înregistrat, sub nr. x/2018, plângerea persoanei vătămate G. care a solicitat efectuarea de cercetări penale, după cum urmează:

- faţă de C. specialist antifraudă din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

- faţă de magistraţii procurori B. şi A. procuror şef din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 297 cu aplic. art. 47 din C. pen., instigare la fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 47 din C. pen. şi instigare la uz de fals, prev. de art. 323 cu aplic. art. 47 din C. pen.

Conform situaţiei de fapt descrise de către persoana vătămată prin actul de sesizare, actele materiale ale infracţiunilor sesizate au constat în aceea că, în cadrul dosarului penal nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti, procurorii de caz A. şi B. au dispus la data de 22.09.2017 efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, dispoziţie concretizată prin raportul de constatare financiar-fiscală întocmit de către specialistul C. la data de 26.09.2017, însă prin conţinutul căruia s-a omis analizarea tuturor înscrisurilor aflate la dispoziţia specialistului, nu s-au depus diligenţe aprofundate în vederea verificării modului în care au fost scoase în numerar sumele de bani, iar în aprecierea materialului probatoriu de către organele de urmărire penală s-au nesocotit declaraţiile contradictorii ale martorilor, urmărindu-se astfel o "veridicitate iluzorie a aspectelor relatate de martorii E. şi H.".

Punctul II

La data de 13.11.2018, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a înregistrat, sub nr. x/2018, plângerea persoanei vătămate G. care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii procurori A., B. si I., toţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, avocaţii J. şi K., ambii din cadrul Baroului Bucureşti, precum şi faţă de E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) din C. pen., supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., grup infracţional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen., asistenţă si reprezentare neloială, prev. de art. 284 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 din C. pen. şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen.

Conform celor sesizate, în cadrul dosarului penal nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, organele de urmărire penală si celelalte persoane reclamate au săvârşit următoarele fapte de natură penală:

- procurorii de caz B. şi A. s-au sesizat din oficiu, fără a exista niciun element de fapt care să justifice acest demers, iar ulterior au dispus măsuri procesuale abuzive constând în aceea că au acordat statutul de martor cu identitate protejată faţă de 2 persoane "L." şi "M.", care în realitate sunt una şi aceeaşi persoană, respectiv E., scopul fiind de a consolida, în mod nereal, probatoriul în cauză, urmat de punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi trimiterea în judecată a acesteia;

- procurorii de caz au divulgat, fără drept, date de urmărire penală către E., publicate ulterior în cotidianul "N.";

- în timpul cercetărilor, procurorii de caz au exercitat acte de constrângere psihică împotriva persoanei vătămate, constând în ameninţarea cu menţinerea acesteia în stare de arest preventiv, în scopul determinării acesteia de a formula denunţuri împotriva numitului O. şi a altor persoane cu funcţii publice, precum şi de a recunoaşte faptele imputabile acesteia;

- pe timpul deţinerii persoanei vătămate în Arestul I.P.J. Dâmboviţa, în perioada 15.11-17.12.2016, a fost supusă unor tratamente degradante, constând în aceea că, în mod abuziv, a fost scoasă din unitatea de detenţie de mai multe ori şi escortată la sediul DNA ST Ploieşti, fără a se înştiinţa de către organul de urmărire penală avocaţii aleşi ai inculpatei de îndeplinirea unui act procedural, existând în acest sens cerere la dosarul cauzei;

- procurorii de caz au acţionat în vederea dispunerii unor măsuri procesuale abuzive şi a recunoaşterii faptelor imputate, în complicitate cu procurorul I., avocaţii K. şi J. şi numita E., acţiunile acestora conturând elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat;

- avocatul K. a exercitat o apărare contrară intereselor procesuale ale persoanei vătămate, în sensul determinării persoanei vătămate de a-şi recunoaşte faptele imputabile, deservind în realitate interesele procurorilor de caz şi ale numitei E..

Punctul III

La data de 31.01.2023, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. x/III-7/2023 din data de 19.01.2023 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia Judiciară, care a apreciat asupra oportunităţii efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă faţă de martorul F., constând în aceea că, în datele de 29.10.2021 şi 09.12.2022, fiind audiat de către instanţa de judecată în calitate de martor în dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia Penală, a dat declaraţii vădit contradictorii faţă de declaraţia dată la data de 29.06.2017 din cursul urmăririi penale, aspecte esenţiale în stabilirea împrejurărilor săvârşirii faptelor cercetate în dosarul penal nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Date de urmărire penală

- prin ordonanţa nr. 164/P/2018 din 07.06.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 rap. la art. 297 din C. pen., instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi instigare la uz de fals, prev. de art. 47 rap. la art. 323 din C. pen.

- prin ordonanţa nr. 164/P/2018 din 24.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, unde s-a înregistrat sub nr. x/2018;

- prin ordonanţa nr. 890/P/2018 din 28.11.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen., asistentă şi reprezentare neloială, prev. de art. 284 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 din C. pen. şi sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen.

- prin ordonanţa nr. 420/P/2022 din data de 18.01.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a dispus reunirea dosarului penal nr. x/2018 la dosarul penal nr. x/2018;

- prin ordonanţa nr. 420/P/2018 din data de 06.11.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a dispus:

- schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (în referire la clasificarea denunţurilor în baza cărora s-au format dosarele penale nr. x/2016 şi nr. y/2016, ambele ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti), abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (în referire la ascunderea înregistrării audio în mediul ambiental din data de 13.11.2016 dintre E. şi G.), sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (2) din C. pen.

- prin ordonanţa nr. 420/P/2018 din data de 28.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a dispus:

- schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin, 1 şi 2 din C. pen.

- efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., (în referire la ascunderea înregistrării audio în mediul ambiental din data de 13.11.2016 dintre E. şi G.), sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (2) din C. pen.

- la data de 23.03.2022, în baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022, dosarul nr. x/2018 a fost trimis, pe cale administrativă, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, unde s-a înregistrat sub nr. x/2022.

În fapt, la data de 07.10.2016, martorii E. şi H. au formulat un denunţ comun în faţa organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care au solicitat efectuarea de cercetări faţă de persoana vătămată G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că cea din urmă, în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, a acceptat primirea unui autoturism, în schimbul încheierii unor contracte de către instituţia publică cu S.C. P. S.A..

Denunţul a fost rezoluţionat în aceeaşi zi de către suspectul A. ca fiind dat în faţa sa, dispunând înregistrarea acestuia în categoria documentelor clasificate "secret de serviciu", iar prin ordonanţa nr. 308/P/2016 acordarea statutului de martor ameninţat martorei E., cu aplicarea măsurii de protecţie a datelor de identitate prin acordarea pseudonimului "L.". Audierea martorului a avut loc la data de 21.10.2016.

Ulterior, în aceeaşi zi, suspectul A. a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, înregistrat sub nr. x/P/2016, în care au fost consemnate în mod sintetizat datele şi informaţiile rezultate din cuprinsul denunţului clasificat al martorei E., dispunând prin rezoluţie efectuarea urmăririi penale împreună cu suspecta B..

În acelaşi dosar penal, martora E. a fost audiată şi în calitate de martor cu identitate reală, după care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de aceasta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

La data de 21.10.2016, martora E. a formulat un denunţ în faţa organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de persoana vătămată G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că, în calitatea sa de director în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, a pretins diferite sume de bani de la martoră, în schimbul sprijinirii celei din urmă de a obţine încheierea mai multor contracte de prestări servicii IT de către firma deţinută de martoră - S.C. P. S.A, acţiune urmată, în concret, de efectuarea unei plăţi a unui imobil situat în mun. Bucureşti în beneficiul persoanei vătămate.

În cuprinsul aceluiaşi denunţ, martora a solicitat, totodată, acordarea statutului de martor ameninţat, cerere admisă prin ordonanţa nr. 313/P/2016 din 21.10.2016, instituindu-se astfel protecţia datelor de identitate prin acordarea pseudonimului "M.".

Totodată, în aceeaşi zi, suspectul A. a întocmit procesul-verbal din oficiu, înregistrat sub nr. x/P/2016, fiind consemnate în mod sintetizat datele rezultate din denunţul clasificat formulat de martora E., fiind desemnată în acelaşi timp pentru efectuarea urmăririi penale şi suspecta B..

Denunţul a fost rezoluţionat de către magistratul procuror A. la aceeaşi dată ca fiind primit personal, fiind totodată clasificat în categoria "secretului de serviciu".

La data de 25.10.2016, martorii E. şi H. au formulat un denunţ comun în faţa organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care au solicitat efectuarea de cercetări faţă de persoana vătămată G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că cea din urmă, în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, a solicitat sprijinul în vederea achiziţionării unui imobil în mun. Bucureşti şi ulterior a primit suma de aproximativ 300.000 de euro, în schimbul facilitării şi menţinerii relaţiilor contractuale încheiate între Autoritatea Electorală Permanentă si S.C. P. S.A..

Denunţul a fost rezoluţionat de către magistratul procuror A. în aceeaşi zi ca fiind o continuare a denunţului din data de 07.10.2016, urmând a fi înregistrat în categoria documentelor clasificate "secret de serviciu".

La data de 01.11.2016, dosarul penal nr. x/2016 a fost reunit la dosarul penal nr. x/2016

La data de 05.12.2016, martora E. a formulat un denunţ împotriva persoanei vătămate G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că i-a remis suma de 600 000 de euro în vederea exercitării influenţei asupra preşedintelui Consiliului Concurenţei - O., astfel încât cel din urmă să îndeplinească un act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv de a finaliza o investigaţie a instituţiei asupra S.C. P. S.A. cu o decizie favorabilă.

Denunţul a fost înregistrat în aceeaşi zi şi rezoluţionat de către magistratul procuror

A. sub nr. x/2016. În acelaşi dosar a fost înregistrat şi un denunţ al persoanei vătămate G. faţă de acelaşi făptuitor O..

Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 20.12.2017, întocmit de suspecţii A. şi B., persoana vătămată a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălarea banilor.

Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 28.12.2016, întocmit de către suspecţii

A. şi B., persoana vătămată a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălarea banilor.

Ulterior dispoziţiei de trimitere în judecată în dosarul penal nr. x/2016, respectiv la data de 20.02.2017, ofiţerul de poliţie Q. a întocmit un proces-verbal, sub nr. x/P/2016, prin care a procedat la redarea în formă scrisă a unui dialog purtat în mediul ambiental între martora E. şi persoana vătămată G., temeiul activităţii fiind consemnat ca fiind determinat de cercetările ce sunt efectuate în dosarul penal nr. x/2016, ordonanţa de delegare din data de 08.08.2016, art. 143 alin. (4) din C. proc. pen., încheierea nr. 130/08.08.2016, mandatul de supraveghere tehnică precum şi încheierile nr. 137/06.09.2016, 142/06.10.2016 şi 150/04.11.2016, toate emise în dosarul nr. x/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Încheierile invocate de către ofiţerul de poliţie judiciară în cuprinsul procesului-verbal sunt emise în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în urma cererii de autorizare formulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul penal nr. x/2016 vizând săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către martora E. şi deputatul R..

În dosarele penale în care persoana vătămată a fost cercetată de către Direcţia Naţională Anticorupţie au fost luate mai multe măsuri preventive privative de libertate şi au fost dispuse mai multe acte procesuale faţă de aceasta, după cum urmează:

- reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, dispusă prin ordonanţa nr. 308/P/2016 din data de 16.11.2016;

- arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, dispusă prin încheierea nr. 576/17.11.2016 a Tribunalului Prahova, menţinută prin încheierea nr. 6954/105/2016 a curţi de Apel Ploieşti;

- trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 28.12.2016;

- punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, prin ordonanţele nr. 345/P/2016 din data de 27.09.2017;

- trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 20.12.2017;

- prin sentinţa nr. 18/13.01.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, s-a dispus achitarea persoanei vătămate în urma rechizitoriului nr. x, pe temeiul lipsei prevederii în legea penală ori al lipsei vinovăţiei prevăzute de lege, soluţie menţinută şi în apel;

- prin sentinţa penală nr. 645/2023 din data de 24.05.2023 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus achitarea persoanei vătămate în urma rechizitoriului întocmit sub nr. x/2016, pe temeiul inexistenţei faptei şi al lipsei prevederii în legea penală, nedefinitivă.

Analiza faptelor expuse la pct. I

Referitor la pretinsele infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, în forma autoratului şi a instigării, constând în aceea că, la instigarea procurorilor A. şi B., specialistul C. ar fi întocmit un raport de constatare din 22.06.2017, în dosarul x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin eludarea unor dispoziţii legale, procurorul de caz a apreciat că acuzaţiile formulate nu pot fi susţinute în plan obiectiv şi subiectiv, întrucât criticile asupra considerentelor specialistului din conţinutul raportului de constatare nu pot face obiectul analizei din punct de vedere al ilicitului penal, în lipsa unor probe certe care să contureze o rea-credinţă în elaborarea actului de constatare.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., raportul de constatare poate fi contestat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, prin solicitarea efectuării unei expertize de către partea interesată, prin formularea unor obiecţiuni pertinente, în condiţii procedurale menite să asigure pe deplin exercitarea dreptului la apărare.

Pe de altă parte, referitor la pretinsele infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., în forma autoratului şi a instigării, uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în forma autoratului şi a instigării, cu referire la modalitatea de întocmire a raportului de constatare de către specialistul C., procurorul de caz a constatat că, potrivit în temeiul art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a intervenit şi prescripţia răspunderii penale, termenul de prescripţie de 5 ani de la data săvârşirii pretinselor infracţiuni fiind împlinit la de 22.09.2022 (raportat la data întocmirii raportului şi al depunerii acestuia la dosarul cauzei, la data de 22.09.2017).

Analiza faptelor expuse la pct. II

Referitor la sesizarea expusă la pct. II, aşa cum s-a menţionat mai sus, în cauză s-au efectuat acte de urmărire penală in personam faţă de suspecţii A. şi B., după cum urmează:

- fată de suspectul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (în referire la clasificarea denunţurilor în baza cărora s-au format dosarele penale nr. x/2016 şi nr. y/2016, ambele ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti), abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (în referire la ascunderea înregistrării audio în mediul ambiental din data de 13. 11. 2016 dintre E. şi G.), sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (2) din C. pen.

- fată de suspecta B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., (în referire la ascunderea înregistrării audio în mediul ambiental din data de 13. 11. 2016 dintre E. şi G. G.), sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 din C. pen., cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (2) din C. pen.

Probatoriul administrat în cauză a constat în ataşarea de înscrisuri (fotocopii după dosarul de urmărire penală nr. 308/P/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, după o serie de declaraţii date de martori în dosarul nr. x/2016 înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, după trimiterea în judecată a persoanei vătămate G. pentru presupuse infracţiuni de corupţie, decizia definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în respectiva cauză ş.a.), audierea persoanei vătămate şi a unor martori, printre care E., H., K., J. şi alţii.

La analiza faptelor sesizate, procurorul de caz a avut în vedere atât declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză, cât şi consideraţiile instanţelor de judecată care s-au pronunţat definitiv în cauza penală în care G. a fost judecată, ca urmare a trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 28.12.2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti.

În urma audierilor efectuate în prezenta cauză, coroborate şi cu înscrisurile ataşate la dosar, s-a constatat că nu există nicio probă sau indiciu rezonabil care să fundamenteze convingerea sau cel puţin suspiciunea că s-ar fi folosit constrângeri, de tipul ameninţărilor sau violenţelor, ori promisiuni întrebuinţate de către organele de urmărire penală care au instrumentat dosarul nr. x/2016 al Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru a o determina pe persoana vătămată G. să adopte o anumită poziţie procesuală, să formuleze denunţuri ori să colaboreze cu organele de urmărire penală.

În acest context, procurorul a menţionat că organul judiciar are posibilitatea de a pune în vedere unei persoane urmărite sau judecate că o atitudine cooperantă, de recunoaştere a faptelor sau de înlesnire a identificării altor participanţi la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală îi poate atrage aplicarea unui tratament juridic mai blând conform dispoziţiilor legale.

Totodată, organul de urmărire penală are posibilitatea de a aduce la cunoştinţa unei persoane beneficiul prevăzut de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor (cauză de reducere a pedepsei), fără ca aceste practici ale organului de urmărire penală să fie circumscrise automat conţinutului constitutiv al infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) C. pen.

Astfel, acuzaţia persoanei vătămate G. cum că, în timpul cercetărilor, procurorii de caz au exercitat acte de constrângere psihică împotriva sa, constând în ameninţarea cu menţinerea acesteia în stare de arest preventiv, în scopul determinării acesteia de a formula denunţuri împotriva numitului O. şi a altor persoane cu funcţii publice, precum şi de a recunoaşte faptele imputabile acesteia, nu se susţine cu niciun mijloc de probă apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a persoanelor împotriva cărora s-au formulat aceste acuzaţii, astfel că nu poate fi analizată decât în contextul mai sus menţionat, în care organul de cercetare penală a încercat să o determine pe persoana vătămată să recunoască faptele pentru care era cercetată ori să coopereze cu organele de urmărire penală, în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au comis fapte prevăzute de legea penală. În lipsa altor elemente factuale, care să atribuie faptei caracter penal, nu poate fi reţinută constrângerea circumscrisă infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, persoana vătămată a acuzat faptul că a fost supusă la rele tratamente pe timpul deţinerii în Arestul I.P.J. Dâmboviţa, în perioada 15.11-17.12.2016, fiind supusă unor tratamente degradante constând în aceea că, în mod abuziv, a fost scoasă din unitatea de detenţie de mai multe ori şi escortată la sediul DNA ST Ploieşti, fără a se înştiinţa de către organul de urmărire penală avocaţii aleşi ai inculpatei de îndeplinirea unui act procedural, deşi exista cerere la dosarul cauzei.

În cauză, procurorul de caz a constatat că nu sunt realizate elementele de tipicitate ale infracţiunii de supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) C. pen., întrucât, pe de o parte, luarea unor măsuri procesuale constând în reţinerea, punerea sub inculpare, arestul sau trimiterea în judecată sunt acţiuni/măsuri prevăzute de legislaţia procesual penală ce implică prin chiar conţinutul lor un disconfort, fizic şi psihic, fără, însă, a fi asimilate elementului material al infracţiunii prev. de art. 281 C. pen.. Pe de altă parte, împrejurarea scoaterii din arest în mod repetat a persoanei vătămate nu a putut fi probată ca fiind derulată în afara cadrului legal, în contextul în care aceasta a beneficiat de dreptul la asistenţă juridică pe parcursul procedurilor care impuneau această rigoare, iar din analiza datelor provenind de la Arestul I.P.J. Dâmboviţa rezultă, printre altele, că una dintre iniţiativele prezenţei persoanei vătămate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a aparţinut chiar acesteia, prin formularea unei cereri către procurorul de caz A..

În plus, referitor la pretinsa infracţiune de supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) din C. pen., s-a constatat că a intervenit şi prescripţia răspunderii penale, termenul fiind de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., dat fiind că pretinsa infracţiune s-ar fi săvârşit înainte de finalizarea cercetărilor în dosarul nr. x/2021, prin întocmirea rechizitoriului la data de 28.12.2016.

În referire la pretinsa infracţiune de influenţare a declaraţiilor prev. de art. 272 C. pen., constând în coruperea, constrângerea sau altă faptă cu efect vădit intimidant asupra martorilor în dosarul în care a fost cercetată persoana vătămată, nu au fost evidenţiate elemente probatorii care să susţină acuzaţiile formulate în prezenta cauză. Niciunul dintre martorii audiaţi în dosarul nr. x/2021 sau în prezenta cauză nu a susţinut o astfel de situaţie, şi anume că magistraţii implicaţi în soluţionarea dosarului mai sus menţionat ar fi determinat sau încercat să determine, prin una din modalităţile menţionate, martorii sau alţi subiecţi procesuali să dea declaraţii mincinoase sau să prezinte probe.

De asemenea, nu sunt probe privind săvârşirea de către magistraţi a infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen., în modalitatea producerii, falsificării ori ticluirii de probe nereale. Curtea de Apel Bucureşti, pronunţând decizia definitivă de achitare a numitei G., în dosarul penal nr. x/2016, a apreciat că o serie de probe au fost administrate neloial în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, înlăturându-le, dar nu a rezultat nici din cercetarea judecătorească şi nici din cercetările efectuate în prezenta cauză, săvârşirea de către organul de urmărire penală a modalităţilor normative prev. de art. 280 alin. (2) C. pen., mai exact contrafacerea/plăsmuirea unor probe.

Cu referire la caracterul neloial al administrării probelor, instanţa de control a învederat următoarele:

Potrivit înscrisurilor din dosarul de urmărire penală, sesizarea cu privire la comiterea unor infracţiuni de către G. s-a realizat din oficiu de către procurori, prin procesele-verbale din datele de 17. IO. 2016 şi 21.10.2016, în urma cărora s-au format dosarele nr. x/2016 şi y/2016

În contextul declasificării procedurilor de acordare a statutului de martor ameninţat numitei E., au fost declasificate şi denunţurile formulate de aceasta din urmă la 07.10.2016, 21.10.2016 şi 25.10.2016, denunţuri care vizează, printre altele, şi faptele deduse judecăţii în prezenta cauză şi pentru care procurorii au înţeles să întocmească procese-verbale de sesizare din oficiu.

Modalitatea în care a acţionat parchetul, întocmind procese-verbale de sesizare din oficiu, deşi în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prev. de art. 292 din C. proc. pen., ţine, în aprecierea Curţii, de strategia organelor de urmărire penală, concepută încă de la debutul cercetărilor, de a ascunde calitatea de denunţători a numiţilor E. şi H..

Se mai arată că E., pe lângă audierea sub cele două identităţi protejate (atribuite în dosarele nr. x/2016 şi y/2016) a fost audiată în cauză şi ca martor cu identitate reală, iar, pe de altă parte, unul dintre denunţuri a fost făcut şi de H.

H., persoană audiată cu identitate reală, cu privire la care organele de urmărire penală nu şi-au pus problema protejării identităţii, deşi considerentele pentru care au acordat identitatea protejată numitei E. ar fi putut să fie folosite şi în cazul martorului H., cu privire la care organele de urmărire penală au ascuns calitatea de denunţător.

În aceste împrejurări, nu poate fi primită teza prezentată de Ministerul Public, potrivit căreia măsurile ar fi urmărit protejarea martorei E. care, audiată sub identitate reală, a prezentat în linii mari aceleaşi aspecte susţinute prin denunţuri şi prin declaraţiile date în calitate de martor cu identitate protejată. În contextul contactelor repetate care au avut loc între inculpată şi martoră, pe diverse căi, măsura dispusă a urmărit ascunderea faptului că E. făcuse denunţurile, astfel încât inculpata să păstreze încrederea pe care o avea în martoră şi eventual să urmeze sfaturile pe care le-a primit în mod repetat de la aceasta, în sensul recunoaşterii faptelor pentru care se efectuau cercetări.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu poate fi considerată ca încadrându-se în tiparele normalităţii situaţia în care un martor denunţător, care discută cu cel denunţat după formularea denunţurilor şi încearcă să-l determine să recunoască comiterea infracţiunilor vizate prin denunţuri, îi angajează acestuia un avocat care, anterior, îi acordase consultanţă într-o altă cauză, avocat care păstrează legătura cu denunţătoarea şi cu avocatul ales al acesteia şi, în final, în prezenţa sa, revine asupra poziţiei procesuale iniţiale şi recunoaşte comiterea faptelor. Mai mult, acelaşi avocat a fost plătit chiar de către denunţătoare.

În raport de cele constatate, instanţa a înlăturat cele două declaraţii date de E. în calitate de martor cu identitate protejată, precum şi declaraţiile de date de G. în cursul urmăririi penale.

Referitor la acuzaţia adusă procurorului A. în această cauză privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., prin aceea că, în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a sesizat din oficiu, deşi fuseseră formulate denunţuri, iar ulterior a audiat martora denunţătoare sub două identităţi protejate, dar şi sub identitatea reală, scopul urmărit fiind ascunderea faţă de persoana vătămată G. a identităţii denunţătoarei în vederea menţinerii încrederii în aceasta şi obţinerii unor declaraţii de recunoaştere din partea persoanei vătămate G., procurorul de caz a apreciat că nu sunt suficiente elemente probatorii care să conducă la concluzii certe de vinovăţie, respectiv exercitarea abuzivă, cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu de către A. (suspect în cauză), cu consecinţa vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate G. ori păgubirii acesteia.

Astfel, s-a reţinut că la data de 07.10.2016, H. şi E. au sesizat DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti referitor la o pretinsă infracţiune de luare de mită săvârşită de G., prin care aceasta a obţinut un autoturism de lux.

Prin denunţul din data de 21.10.2016, E. a sesizat o altă pretinsă infracţiune de luare de mită comisă de G., de data aceasta având ca obiect contravaloarea unui apartament.

Cele două denunţuri au făcut obiectul unor dosare diferite, nr. x/2016 şi y/2016, fiind clasificate, întrucât denunţătoarea a solicitat audierea sub o identitate protejată, aspect confirmat de martora E. şi cu ocazia audierii în prezenta cauză.

Martora E. a precizat în prezenta cauză că evenimentele ulterioare au dovedit că solicitările sale au fost juste, pentru că a fost linşată mediatic, iar S.C. P. S.A. a avut de suferit.

Ulterior, cele două dosare s-au reunit, iar E. a fost audiată şi sub identitate reală.

Întrucât în cauza respectivă s-a apreciat că se impunea audierea denunţătoarei sub o identitate protejată, este evident că denunţul formulat de martorul protejat nu putea fi înregistrat ca act de sesizare, la care părţile din dosar să poată avea acces.

Totodată, faptul că nu a fost înregistrat denunţul martorului H. şi sa încheiat un proces-verbal de sesizare din oficiu nu a atras vreo consecinţă dintre cele prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. (pagubă sau vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane), aspectul de neloialitate a probelor vizând-o pe martora E.

E. care a acţionat, în opinia persoanei vătămate, cu ajutorul procurorului, într-o manieră de natură să-i afecteze drepturile procesuale.

Faptul că martora E. a fost audiată iniţial sub identitate protejată, iar ulterior sub identitate reală nu constituie o probă certă de vinovăţie, cum că suspectul A. ar fi urmărit să efectueze acte de urmărire penală cu eludarea dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că este oprit a se întrebuinţa violente, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.

Posibilitatea audierii martorului sub o identitate protejată este prevăzută de art. 125 C. proc. pen. şi urm. şi este o măsură instituită eminamente în beneficiul martorului sau/şi a membrilor săi de familie, atunci când există o suspiciune rezonabilă că prin divulgarea identităţii reale, viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională, a sa sau a membrilor săi de familie, ar fi puse în pericol.

Faptul că martora E. a consimţit să dea o declaraţie sub identitate reală la interval de câteva zile după ce dăduse o declaraţie sub identitate protejată nu a fost prin el însuşi un act procedural contrar dispoziţiilor legale şi nici nu a produs vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale vreunei persoane.

De asemenea, procurorul de caz a reţinut că nu există probe certe că procurorul de caz A., corelativ efectuării actelor procedurale în maniera arătată, ar fi avut vreo înţelegere cu martora E., instigând-o sau ajutând-o, pentru ca aceasta să acţioneze în vederea menţinerii încrederii numitei G. şi adresării unor îndemnuri acesteia pentru a da declaraţii de recunoaştere a faptelor în cauza penală în care era cercetată pentru infracţiuni de corupţie.

Mai mult, cu privire la faptul că relaţiile contractuale de asistenţă juridică dintre persoana vătămată G. şi avocatul K. au rezultat în urma unor recomandări prealabile ale martorei E. adresate persoanei vătămate ori că onorariul avocatului K. ar fi fost plătit de către martora denunţătoare E., nu au rezultat elemente probatorii care să reliefeze că organele de urmărire penală aveau cunoştinţă de aceste aspecte.

Modalitatea în care a înţeles să procedeze procurorul de caz A. nu poate fi circumscrisă pe plan subiectiv unei acţiuni ilicite din punct de vedere al nerespectării procedurilor procesual penale, date fiind prerogativele instituite în favoarea magistraţilor în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii în mod liber, fără vicii sau constrângeri de natură profesională ori personală.

Pe planul reprezentării subiective, s-a reţinut că toate actele procedurale îndeplinite de procurori sunt supuse controlului judecătoresc, presupunând inclusiv accesul judecătorului la datele de identitate ale martorului denunţător, la modalitatea de sesizare şi chiar la conţinutul denunţului clasificat, astfel încât nu poate fi reţinută ipoteza încălcării cu bună-ştiinţă a regulilor aplicabile în materia sesizării organelor de urmărire penală şi a instituţiei martorului ameninţat. Toate aceste proceduri au putut fi puse în discuţie în faţa instanţei de judecată atât de către persoana vătămată, cât şi de către apărătorii acesteia, astfel încât acesteia să-i poată fi respectat pe deplin dreptul la apărare.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen., s-a constatat că faptele reţinute în sarcina suspectului A. (clasificarea denunţurilor şi audierea martorei E. în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti) nu realizează elementele de tipicitate subiectivă ale acestei infracţiuni, respectiv cerinţa ca faptele reţinute în sarcina suspectului fi fost săvârşite cu intenţie.

Referitor la împrejurarea că prin procesul-verbal de transcriere a unei înregistrări audio ambientale din data de 13.11.2016, dintre martora E. şi persoana vătămată G., s-ar fi urmărit de către organele de urmărire penală ascunderea acestui mijloc de probă care ar fi fost favorabil persoanei vătămate, aceste acuzaţii nu pot fi susţinute în plan subiectiv, date fiind considerentele expuse mai jos.

Procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale a fost întocmit de către ofiţerul de poliţie judiciară Q. la data de 20.02.2017, ulterior întocmirii rechizitoriului nr. x, având nr. de înregistrare nr. 110/P/2016 al aceleiaşi unităţi de parchet.

Din conţinutul preambulului rezultă că acest act procedural a fost întocmit în contextul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2016 în baza unei ordonanţe de delegare a procurorilor din data de 08.08.2016 (dată la care dosarul penal nr. x/2016 încă nu fusese înregistrat) şi a unor încheieri emise în dosarul penal nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în urma cererii de autorizare formulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti în dosarul penal nr. x/2016, vizând săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către martora E. şi deputatul R..

Totodată, acest proces-verbal a fost depus în probatoriu la dosarul penal nr. x/P/2016, fiind ulterior valorificat şi în dosarul penal nr. x/2016 de către instanţa de judecată, în urma unei corespondenţe purtate cu unitatea de parchet.

Ceea ce se desprinde din aceste împrejurări nu poate conduce dincolo de orice îndoială rezonabilă la concluzia că organele de urmărire penală au urmărit ascunderea acestei probe din dosarul penal nr. x/2016, întrucât singurele argumente ale valorificării acestuia în dosarul penal nr. x/2016 privesc doar inserarea în preambul a sintagmei "cercetările ce se efectuează în dosarul nr. x/2016" şi interpretarea conţinutului discuţiei dintre martora E. şi persoana vătămată G., acţiune care, însă, rămâne o prerogativă de apreciere liberă a probei, instituită în favoarea organului de urmărire penală. Altminteri, din celelalte elemente componente ale actului procedural rezultă că procesul-verbal a fost înregistrat sub nr. x/P/2016, dosar penal al cărui obiect viza pretinse fapte penale săvârşite inclusiv de către martora E. şi pentru care judecătorul de drepturi şi libertăţi autorizase în prealabil măsuri de supraveghere video şi audio.

Astfel, opţiunea organelor de urmărire penală de a valorifica procesul-verbal în cauză ca material probatoriu în dosarul nr. x/P/2016 nu poate fi calificată ca fiind circumscrisă unei acţiuni ilicite circumscrise infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. ori sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri prev. de art. 275 C. pen.

De asemenea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1), (2) C. pen., procurorul de caz a reţinut că nu există nicio probă certă care să susţină ipoteza că magistraţii procurori care au dispus măsuri privative de libertate sau au dispus trimiterea în judecată a persoanei vătămate G. în dosarul nr. x/2016 al Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ar fi cunoscut că aceste măsuri/acte procesuale vizează o persoană nevinovată, nefiind realizate, aşadar, elementele de tipicitate subiectivă ale acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte pretinsa infracţiune de compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 277 din C. pen., cu referire la divulgarea de către organele de urmărire penală a unor date privind efectuarea unor acte procedurale în dosarul penal nr. x/2016, s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani de la săvârşirea faptei, anterior finalizării prin rechizitoriu, respectiv 28.12.2016, a activităţii de urmărire penală din dosarul penal nr. x/2016

În referire la pretinsa infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., în modalitatea iniţierii, asocierii ori aderării, imputabile atât organelor judiciare formate din magistraţii procurori A., B. şi I., cât şi celelalte persoane implicate în procedurile penale formate din avocaţii K. şi J. şi martora E., în scopul derulării unei construcţii judiciare menite să conducă la dispunerea unor măsuri procesuale nedrepte de învinuire a persoanei vătămate ori de luare a unor măsuri privative de libertate, elemente specifice infracţiunii de represiune nedreaptă, procurorul de caz a apreciat că din probatoriu nu au rezultat suficiente elemente care să susţină pe deplin ipoteza persoanei vătămate, date fiind atât considerentele expuse anterior, cât şi imposibilitatea stabilirii unor legături de natură infracţională între organele de urmărire penală şi celelalte părţi interesate în procedurile penale.

Analiza faptelor expuse la pct. III

În referire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, pretins săvârşită de către numitul F. în datele de 29.10.2021 şi 09.12.2022, prin declaraţiile date în calitate de martor, în dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia Penală, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, dat fiind criteriul competenţei materiale şi teritoriale, respectiv al unităţii de parchet de pe lângă judecătoria aflată pe raza locului de săvârşire a faptei, respectiv sediul Tribunalului Bucureşti.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petenta G., în care a arătat că soluţia procurorului de caz este netemeinică şi nelegală, solicitând infirmarea soluţiei de clasare şi completarea urmăririi penale.

Prin ordonanţa nr. 20/II/2/2025 din 30.01.2025 emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, petenta G., în termen legal, a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară.

În motivarea plângerii, petenta G. a arătat, în esenţă, că, ordonanţa de clasare este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Ordonanţa prin care s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare nr. 244/76/P/2022 din 12.12.2024 nu reprezintă decât o reiterare a argumentelor invocate de către procurorul care a dispus clasarea cauzei, procurorul ierarhic superior limitându-se la o sumară trecere în revistă a elementelor pe care le-a considerat "relevante, pentru a-şi justifica soluţia.

Concluzia la care a ajuns procurorul ierarhic superior, în sensul că "nu există nicio probă sau indiciu rezonabil care să fundamenteze convingerea sau cel puţin suspiciunea că s-ar fi folosit constrângeri, de tipul ameninţărilor sau violenţelor, ori promisiuni întrebuinţate de către organele de urmărire penală care au instrumentat dosarul nr. x/2016 (...) contrazice în mod flagrant considerentele reţinute de către Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu modalitatea în care au acţionat procurorii din cadrul DNA ST Ploieşti, nefiind susţinută nici de probatoriul invocat în ordonanţă, câtă vreme martorii audiaţi în faţa instanţelor de judecată au relatat o stare de fapt contrară celei reţinute în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a arătat că toate susţinerile care fundamentează ordonanţa de respingere a plângerii formulate de petenta G. sunt simple supoziţii care nu au ca fundament un probatoriu, parchetul limitându-se la a enumera articole din C. proc. pen. pentru a justifica o conduită nelegală a procurorilor care au instrumentat urmărirea penală în dosarul nr. x/2016 al DNA ST Ploieşti, ignorând toate declaraţiile martorilor, refuzând să amintească măcar despre înregistrările audio-video care redau declaraţiile petentei şi care dovedesc constrângerile la care a fost supusă, ignorând aspecte grave care vizau ascunderea unor probe favorabile şi utilizarea unor proceduri nelegale de obţinere a acestora.

Petenta a apreciat că raportat la prevederile art. 97 C. proc. pen. - art. 103 C. proc. pen., cu privire la niciuna dintre infracţiunile ce au făcut obiectul dosarului penal nr. x/2022 nu au fost administrate probe necesare în vederea lămuririi corecte şi complete a situaţiei de fapt, soluţia de clasare neavând un suport legal.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că a fost efectuată o sumară cercetare penală şi administrare a probelor, insuficientă pentru a se aprecia asupra existenţei infracţiunilor, a întrunirilor elementelor constitutive ale infracţiunilor din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, aspecte care trebuiau să facă obiectul cercetărilor penale în vederea adoptării unor soluţii juste şi care să facă obiectul analizei unitare a plângerii, potrivit art. 340 C. proc. pen.

În concret, apărarea a apreciat că situaţia de fapt nu a fost complet stabilită, astfel că se impune continuarea cercetărilor penale în vederea lămuririi situaţie de fapt în mod corect şi complet pentru adoptarea unei soluţii juste referitor la învinuirile formulate de către petentă.

Pe de altă parte, s-a arătat că soluţiile de clasare adoptate în cauză în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate nu sunt în concordanţă cu argumentele cuprinse în ordonanţa de clasare şi însuşite de procurorul ierarhic.

În concret, s-au reclamat următoarele aspecte infracţionale:

Sesizarea din oficiu a făptuitorilor procurori A. şi B. s-a realizat în mod nelegal, deoarece nu exista niciun element care să justifice acest demers procedural, în realitate în spatele acestor sesizări fiind denunţurile formulate de denunţătorii E. şi H., denunţuri secretizate nelegal şi cu încălcarea C. proc. pen., care nu prevede o astfel de procedură. Mai mult, pentru a justifica măsura abuzivă au audiat-o pe denunţătoarea E. cu identitate reală şi i-au acordat nelegal două identităţi protejate, "L." şi "M.", pentru a crea iluzia că în cauză există martori care să îi confirme poziţia procesuală şi să-i confere credibilitatea necesară obţinerii condamnării persoanei vătămate.

Referitor la presiuni şi constrângeri psihologice, s-a arătat că acestea au constat în scoaterea repetată a persoanei vătămate G. din arest preventiv fără documentaţie legală, pentru a fi supusă presiunilor psihice de către procurori făptuitori şi denunţătorii implicaţi (E. şi H.), cu scopul de a face denunţuri împotriva altor persoane; ameninţări legate de încarcerarea prelungită şi utilizarea unor tactici de intimidare pentru a obţine declaraţii mincinoase din partea persoanei vătămate care trebuia sa-­şi asume nelegal culpa şi să denunţe mincinos alte persoane de interes pentru aceştia.

Petenta a mai arătat că probele nelegale constau în acuzaţii privind ticluirea de probe nereale, inclusiv crearea şi utilizarea unor documente false în scopul incriminării, respectiv raportul de constatare financiar-fiscală întocmit de specialistul C., pe care persoana vătămată -a considerat lipsit de fundament şi bazat pe informaţii parţiale, alese anume pentru învinovăţirea acesteia, fiind lipsit de fundament legal.

Încălcarea unor drepturi procesuale constă în folosirea avocaţilor controlaţi de denunţătorii implicaţi, în special avocatul K., care ar fi acţionat împotriva intereselor persoanei vătămate, făcând presiuni pentru a renunţa la avocaţii proprii şi a colabora cu avocatul indicat de procurori şi martorii denunţători.

Manipularea procedurilor penale invocată de către petentă constă în sesizări din oficiu realizate de făptuitori aparent pentru a ascunde implicarea unor denunţători protejaţi; declaraţii contradictorii şi manipulări legate de calitatea de martor protejat a unor persoane implicate.

În ceea ce priveşte fapta de represiune nedreaptă, petenta a arătat că procurorii ar fi dispus măsuri preventive şi ar fi trimis persoana vătămată în judecată, deşi ştiau că este nevinovată.

Această situaţie a avut un impact personal şi profesional, prin pierderea funcţiei de Preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi excluderea din funcţii internaţionale; daune psihologice severe, afectând şi familia, inclusiv stresul suferit de copilul său.

Referitor la faptele reţinute la pct. I cu privire la făptuitorul C. - specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ordonanţa în cauză este nemotivată, fiind doar o expunere a unei stări de fapt subiective şi nesusţinute de probe, fiind astfel încălcate prevederile art. 286 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., care prevăd obligativitatea indicării "motivelor de fapt si de drept..." care au stat la baza soluţiei.

Din cuprinsul ordonanţei atacate rezultă că procurorul nu indică care sunt motivele şi argumentele legale care au fundamentat soluţia, rezumându-se doar la o expunere generală, fără referire concretă la fapte, probe şi temeiuri juridice.

Analizând probele administrate şi starea de fapt indicată, persoana vătămată G. a arătat că, în mod nelegal şi netemeinic, procurorul a ignorat faptul că:

a. Concluziile constatării specialistului DNA sunt nesusţinute de realitate şi actele pe care şi-a întemeiat susţinerile, fiind în afara oricărei deontologii profesionale, în condiţiile în care se afirmă, nici mai mult nici mai puţin, că "din derularea tranzacţiilor fictive dintre S.C. S. S.R.L. şi S.C. P. S.A., E. a primit sub formă de numerar, de la H. si T., suma de (fix) 600.000 euro", în condiţiile în care nu există dovezi ale fictivităţii, respectiv, ale ridicării efective din conturile bancare a sumei de 600.000 euro sau echivalent RON.

b. Specialistul DNA a calificat operaţiunile derulate între S.C. P. S.A., în calitate de beneficiar, şi S.C. S. S.R.L., în calitate de furnizor, drept fictive, în condiţiile în care nu se prezintă diagrama C-LINX (care inventariază Declaraţiile informative 394 depuse de furnizori/beneficiari şi face legătura de cauzalitate dintre aceste informaţii) din care rezultă dacă cele două părţi au declarat fiscal corespunzător livrările/achiziţiile.

c. Presupusa natură fictivă a relaţiilor comerciale dintre S.C. P. S.A., în calitate de beneficiar, şi S.C. S. S.R.L., în calitate de furnizor se poate justifica numai în situaţia eventualelor neconcordanţe între valoarea livrărilor + TVA declarate de S.C. S. S.R.L. şi valoarea achiziţiilor + TVA declarate, neanalizate în raportul de constatare, în condiţiile în care doar verificarea diagramei C-LINX se determină foarte clar cine sunt furnizorii S.C. P. S.A. şi furnizorii furnizorilor, valoarea sumelor facturate, precum şi eventualele neconcordanţe dintre sumele declarate ea livrări de furnizori, respectiv achiziţii corelative, de către beneficiari (lanţul tranzacţional din amonte de S.C. P.).

d. Nu au fost identificate extrase de cont care să ateste retragerea de numerar din conturi de către T., după cum nu sunt identificate extrase de cont care să ateste retragerea de numerar din conturi de către H..

e. Din raport lipseşte o identificare, corectă şi completă, a relaţiei comerciale dintre S.C. P. S.A., in calitate de client, şi S.C. S. S.R.L., în calitate de prestator de servicii, pe de o parte, şi dintre S.C. S. S.R.L., în calitate de client, şi S.C. U. S.R.L., în calitate de prestator de servicii, pe de altă parte, deoarece analiza decontărilor financiare nu se poarte efectua în absenţa extraselor bancare ale furnizorilor: S.C. S. S.R.L. pentru S.C. P. S.A. şi S.C. U. S.R.L. pentru S.C. S. S.R.L., din care să rezulte data încasării contravalorii facturilor, precum şi data prezumtivelor retragerii în numerar a sumelor prezumtiv remise lui E..

În opinia petentei, este evident, că Raportul de constatare din 26.09.2017 întocmit de făptuitorul C. nu îndeplineşte condiţiile minimale ale unei constatări financiar fiscale, fiind întemeiat pe documente incomplete şi pe supoziţii, cu ascunderea informaţiilor favorabile persoanei vătămate, iar ceea ce contestă persoana vătămată G. nu este opinia ştiinţifică a acestuia (oricum nu există o astfel de opinie), ci faptul că în cuprinsul Raportului s-au înserat date nereale şi incorect reţinute. Mai mult decât atât, procurorul de caz a omis să se pronunţe cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu faţă de care persoana vătămată a formulat plângere penală, în condiţiile în care acesta, ca făptuitor, a încălcat dispoziţiile art. 172 alin. (10) C. proc. pen. şi urm.

Referitor la faptele reţinute la pct. II cu privire la făptuitorii A. şi B. - procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul Teritorial Ploieşti, petenta a arătat că procurorul de caz a ignorat probele administrate în cauză care confirmă împrejurarea că persoanei vătămate G. i-a fost impusă de către făptuitori poziţia procesuală de a formula denunţuri mincinoase, prin ameninţarea cu prelungirea arestului preventiv şi scoaterea repetată şi ilegală din arest şi purtarea acesteia la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde în prezenţa denunţătoarei E. şi a avocatului plătit de aceasta, K., şi a procurorilor făptuitori, i s-a impus semnarea şi formularea unui denunţ mincinos faţă de V. şi alte persoane, precum şi recunoaşterea că a comis infracţiunile reclamate de E..

Se impune a se sublinia că ilegalitatea acestor proceduri a fost constatată de Tribunalul Bucureşti cu ocazia pronunţării soluţiei de achitare faţă de G., ocazie cu care a suprimat declaraţiile acesteia de recunoaştere a infracţiunilor, constatând că au fost obţinute nelegal.

De asemenea, petenta a susţinut că următoarele probe confirmă cele afirmate în plângerea formulată, fiind ignorate nelegal de procurorul de caz, respectiv:

- Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5356/IJ/I039/DIP/2017, în care se confirmă că la data de 05.12.2016, partea vătămată a fost condusă, în stare de arest preventiv de la C.R.A.P Targovişte la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, la cererea procurorului A., ocazie cu care era prezentă denunţătoarea E. şi avocata acesteia, J..

În cuprinsul Raportului se menţionează că "Petenta, împreună cu avocatul său K., din lipsa spaţiului şi a birourilor, au fost invitaţi să stea la un capăt în biroul ofiţerului de politie W. (biroul fiind folosit ca sală de şedinţă), iar la celălalt capăt al încăperii se aflau E. şi avocata sa, J., care discutau cu ofiţerul de poliţie judiciară W.".

- Ciorna de denunţ făcută de E. şi rămasă în posesia persoanei vătămate şi care este depusă la dosarul cauzei;

- Convorbirea înregistrată purtată de persoana vătămată G. cu avocatul K., şi care este depusă la dosarul cauzei, în care acesta a confirmat toate aceste aspecte menţionate în plângerea penală.

- Au fost ignorate nelegal declaraţiile oferite de persoană vătămată G. şi ale martorei audiate în cauză, X..

- Nu există menţionată în ordonanţă nicio analiză cu privire la informaţiile comunicate de Arestul I.P.J. Dâmboviţa, cu privire la activităţile de scoatere a persoanei vătămate din arest, dacă acestea au fost realizate legal, care a fost numărul lor, etc.

Referitor la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor prev. de art. 272 C. pen., constând în coruperea, constrângerea sau altă faptă cu efect vădit intimidant asupra martorilor în dosarul în care a fost cercetată persoana vătămată, aceasta a arătat că martorul H. care, audiat fiind la instanţă, a declarat că "a existat o discuţie între mine şi procurorii din urmărirea penală, respectiv A. şi B., să recunosc în declaraţie împrejurarea că acele contracte au fost fictive. Eu nu am trecut în declaraţie această împrejurare ". De asemenea, audiat fiind în faţa instanţei de fond de la Tribunalul Bucureşti, a arătat împrejurarea că făptuitorii A. şi B. i-au comunicat că, dacă va susţine aspectele precizate de martora denunţătoare E. şi o va încrimina pe persoana vătămată G., va beneficia de clasarea tuturor dosarelor penale ce au fost deschise în ceea ce îl priveşte la DNA Ploieşti. Această poziţie procesuală a fost exprimată în faţa judecătorului de fond de la Tribunalul Bucureşti, fiind dincolo de orice dubiu că reprezintă adevărul şi modul în care aceşti făptuitori au investigat această cauză: părtinitor şi nelegal.

Următorii martori (F., Y., X., Z.) au declarat în cursul în cursul cercetării judecătoreşti şi în faţa procurorilor care au efectuat cercetări în această cauză, împrejurarea că au fost intimidaţi şi ameninţaţi de către procurorii făptuitori, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, şi că li s-au impus să declare anumite aspecte de fapt menite a încrimina persoana vătămată G., iar în momentul în care au refuzat să facă acest lucru, au fost ameninţaţi că vor avea calitate procesuală în cauză.

Cu privire la săvârşirea de către magistraţi a infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen., în modalitatea producerii, falsificării ori ticluirii de probe nereale, petenta a susţinut că instanţa Curţii de Apel Bucureşti, pronunţând decizia definitivă de achitare a numitei G., în dosarul penal nr. x/2016, a apreciat că o serie de probe au fost administrate neloial în dosarul nr. x al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, înlăturându-le, şi a constatat următoarele aspecte de nelegalitate, pe care de altfel le-a şi menţionat ca atare în considerente:

- prin Rechizitoriul nr. x, procurorii A. şi B. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, au sesizat Tribunalul Bucureşti cu privire la săvârşirea de către persoana vătămată G. a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor, acestea din urmă fiind comise în legătură directă cu două dintre infracţiunile de corupţie menţionate, sumele de bani ce formează obiectul acestor din urmă infracţiuni fiind pretinse şi primite de inculpată de la reprezentanţii S.C. P. S.A."

- în rechizitoriul sus menţionat, în mod nereal se consemnează că dosarul x/2016 s-ar fi format ca urmare a două sesizări din oficiu realizate de procurorii DNA la datele de 17.10.2016 şi 21.10.2016, aspect cenzurat şi devoalat de instanţă, care urmare a cercetării judecătoreşti şi care a constatat că, în contextul declasificării procedurilor de acordare a statutului de martor cu identitate protejată a numitei E. din data de 23.10.2018, au fost declasificate şi denunţurile formulate de aceasta la datele de 07.10.2016, 21.10.2016, 25.10.2016, denunţuri care vizau printre altele, şi faptele ce făceau obiect de judecată în acea cauză şi de care nu s-a făcut vorbire în rechizitoriu, fiind ascunse atât instanţei cât şi apărării.

Privitor la raţiunea organului de urmărire penală de a proceda în sensul ascunderii, prin clasificare, a modului real de sesizare, nu se poate aprecia în sensul că s-ar fi urmărit prin aceasta protejarea denunţătorului, respectiv a numitei E., în condiţiile în care, pe de o parte, aceasta figurează în dosar atât ca martor cu identitate reală, cât şi ca martor protejat, calitate în care i-au fost atribuite două identităţi şi în consecinţă dând declaraţii distincte în toate aceste calităţi şi, pe de altă parte, în ceea ce-l priveşte pe numitul H., acesta figurează doar ca martor, nepunându-se problema protejării identităţii sale.

În opinia Tribunalului, faţă de construcţia acuzaţiei din cauză, de interacţiunile dintre "martora" E. şi inculpată din timpul urmăririi penale, în realitate s-a urmărit inducerea în eroare a acesteia, pentru ca astfel să-şi păstreze încrederea în E., a cărei influenţă asupra inculpatei este nu numai afirmată de către G., dar şi confirmată de datele şi împrejurările ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, iar efectele acestei influenţe s-au concretizat inclusiv în determinarea inculpatei în sensul recunoaşterii faptelor.

Din cele enunţate mai sus, este evident că făptuitorii A. şi B. au minţit cu privire la modul în care s-a constituit dosarul nr. x/2016.

De asemenea, în contextul declasificării procedurilor de protecţie a martorului E., instanţa a descoperit că existau denunţuri anterioare (07.10.2016, 21.10.2016, 25.10.2016) care au fost intenţionat omise în rechizitoriu. Aceste denunţuri vizau faptele din proces, dar nu au fost dezvăluite nici instanţei, nici apărării, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare şi o inducere în eroare a instanţei.

Hotărârile instanţei sunt dovada certă a existentei acestor infracţiuni ce au fost comise faţă de G., a cărei achitare se datorează exclusiv faptului că instanţa de judecată a cerut desecretizarea acestor acte. Se constată din motivarea hotărârii că Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti a refuzat mai multe termene să procedeze la declasificarea actelor vizând martorii protejaţi şi a înregistrării secretizate din 13.11.2016 şi care era ascunsă în alt dosar penal ce nu avea legătură cu persoana vătămată G..

Referitor la acuzaţia adusă procurorului A. privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de ort. 297 alin. (1) C. pen., prin aceea că, în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a sesizat din oficiu, deşi fuseseră formulate denunţuri, iar ulterior a audiat martora denunţătoare sub două identităţi protejate, dar şi sub identitatea reală, scopul urmărit fiind ascunderea faţă de persoana vătămată G. a identităţii denunţătoarei in vederea menţinerii încrederii in aceasta şi obţinerii unor declaraţii de recunoaştere din partea persoanei vătămate G., petenta a susţinut că, din probele administrate în cauză şi considerentele hotărârii de achitare dispuse faţă de aceasta, rezultă că E. a fost audiată în cursul urmăririi penale sub trei identităţi distincte, respectiv martor cu identitate reală şi martor protejat cu două identităţi diferite: L. şi M., fiind propusă de procurori prin rechizitoriu drept martor, cu toate cele trei identităţi atribuite.

Cei doi făptuitori au ascuns instanţei şi apărării că, în realitate, este vorba despre aceeaşi persoană, iar acest aspect a fost identificat de instanţa de judecată care, după ce a audiat-o pe E. cu identitate reală, cu ocazia audierii acesteia cu identitate protejată, neştiind că este vorba despre aceeaşi persoană, a constatat că aşa-zisul martor- bărbat L. vorbeşte la persoana I despre fapte şi la feminin, context în care a solicitat declasificarea procedurilor de acordare a statutului de martor cu identitate protejată pentru cele două persoane.

Astfel instanţa de fond a reţinut că "în aceeaşi linie se înscrie, în opinia instanţei, şi procedeul de a folosi în "dovedirea faptelor", ca mijloace de probă, atât declaraţiile date în calitate de martori cu identitate protejată (L. - din 21.10.2016, filele x dup şi M. din 21.10.2016, dată în dosarul penal nr. x/2016 - filele x şi din 25.10.2016, dată în dosarul penal nr. x/2016 -filele x dup) cât şi sub adevărata identitate (declaraţia din 04.11.2016, filele x dup), declaraţia din 10.11.2016, filele x voi. XI dup), de către E., încercând să se acrediteze ideea că cele relatate de către aceasta sunt confirmate, printre altele, şi de declaraţiile martorilor cu identitate protejată M. (a se vederea susţinerea din rechizitoriu de la fila x, par. 2) şi respectiv L. (rechizitoriu, fila x par. 3), în fapt fiind vorba despre declaraţii date de către aceeaşi persoană. Din această perspectivă, Tribunalul consideră că a fost pus în pericol principiul liberei aprecieri a probelor, prin încercarea de a obstrucţiona accesul la toate datele necesare instanţei pentru a putea discerne valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor şi de a dubla în mod fals sursa anumitor date şi împrejurări apreciate ca având relevanţă probatorie".

Petenta a susţinut că instanţei de judecată nu i s-a adus la cunoştinţă această situaţie, fiind descoperită de judecător în cursul cercetării judecătoreşti. Conform instanţei, scopul real al acestor măsuri era să o inducă în eroare pe inculpată pentru a-şi păstra încrederea în E., utilizând influenţa acesteia asupra sa. Se poate constata că instanţa a apreciat o situaţie fundamental diferită de cea consemnată de procurorul de caz. Este imposibil de explicat şi justificat care ar fi raţiunile legale pentru care un procuror ar acorda trei identităţi unui martor, le-ar insera pe toate trei în rechizitoriu şi l-ar trimite în instanţă.

În continuare, din probele administrate rezultă că cei doi procurori - făptuitori A. şi B. în conivenţă cu denunţătoarea E., prin presiuni, au determinat-o pe G. să renunţe la avocaţii săi aleşi (AA., BB.) şi să-1 angajeze pe avocatul K. care era în realitate plătit de către denunţătoarea E..

Ca atare, G. a fost constrânsă prin ameninţări şi presiune psihică să cedeze şi să recunoască o stare de fapt mincinoasă şi infracţiuni pe care nu le-a comis.

În concret, denunţătoarea E. a realizat la data de 13 noiembrie 2016, o activitate de provocare la adresa petentei G., când, purtând asupra sa tehnică de înregistrare dată de Direcţia Naţională Anticorupţie, a încercat să o convingă pe aceasta că este în beneficiul său să recunoască pur şi simplu comiterea faptelor de care este acuzată, să coopereze cu procurorii DNA şi să facă denunţuri aşa cum doreşte acuzarea, deoarece în acest mod îşi va uşura situaţia. Această discuţie purtată la data de 13.11.2016 (după sesizarea organelor de urmărire penală şi cu două zile înainte de reţinerea persoanei vătămate G.), cu toate că această convorbire îi era favorabilă persoanei vătămate, a fost înregistrată de parchet, secretizată si ataşată nelegal la un alt dosar de urmărire penală, instrumentat de aceiaşi procurori, A. şi B., în baza unei sesizări din oficiu din data de 12.04.2016 privind alte persoane, respectiv pe numitul R., ş.a, cauză ce ulterior a fost preluată de la Serviciul Teritorial Ploieşti de către Structura Centrală a D.N.A, secţia de combatere a corupţiei, reuşindu-se, după demersuri repetate, ataşarea acesteia şi la dosarul cauzei şi care nu avea legătură cu persoana vătămată.

Cu privire la această activitate, ascunsă de asemenea instanţei, se arată în sentinţa de achitare faptul că " (...) faţă de construcţia acuzaţiei din cauză, de interacţiunile dintre "martora" E. şi inculpată din timpul urmăririi penale, în realitate s-a urmărit inducerea în eroare a acesteia, pentru ca astfel să-şi păstreze încrederea în E., a cărei influenţă asupra inculpatei este nu numai afirmată de către G., dar şi confirmată de datele şi împrejurările ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză". Din această convorbire rezultă că E. o asigura mincinos pe G. că nu a făcut niciun denunţ împotriva sa (aceasta făcuse deja denunţ din data de 07.10.2016), prezentându-i elemente care să o convingă că există probe care o incriminează şi a îndemânat-o să încheie un acord de recunoaştere ("în momentul când te cheamă acolo, tu trebuie să spui aşa: că eu vreau să merg pe acord de recunoaştere. Tu nu trebuie să spui ce îmi spui tu mie acum, chiar dacă ai dreptate..."). Petenta a considerat că o astfel de manieră de efectuare a urmăririi penale, dincolo de încălcarea caracterului echitabil al procedurii, relevă reaua-credinţă a procurorilor A. şi B. în respectarea legii şi a principiilor de drept după care se desfăşoară un proces echitabil.

În opinia petentei, procurorul de caz a susţinut nelegal şi netemeinic că "opţiunea organelor de urmărire penală de a valorifica procesul-verbal în cauză ca material probatoriu în dosarul nr. x/P/2016 nu poate fi calificată ca fiind circumscrisă unei acţiuni ilicite".

Această afirmaţie este greşită din mai multe perspective, evidenţiind o înţelegere sau aplicare defectuoasă a principiilor fundamentale ale procesului penal. Organul de urmărire penală nu are o "opţiune" în a selecta ce probe să administreze sau să valorifice. Conform C. proc. pen., acesta are obligaţia imperativă de a administra toate probele, inclusiv cele favorabile persoanei cercetate. Articolul relevant este art. 5 alin. (2) C. proc. pen., care stipulează că organele judiciare trebuie să asigure egalitatea de arme şi respectarea drepturilor persoanei cercetate, iar ascunderea, neadministrarea sau ignorarea probelor favorabile constituie o încălcare gravă a principiilor procesului echitabil şi a loialităţii administrării probelor, prevăzută de art. 101 alin. (1) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, conform art. 78 din C. proc. pen., procurorul are obligaţia de a asigura respectarea strictă a legii, atât în apărarea intereselor publice, cât şi în protecţia drepturilor persoanei cercetate. Orice probă care ar putea avea o influenţă în apărarea unei persoane trebuie administrată şi pusă la dispoziţia instanţei, indiferent dacă aceasta contrazice acuzarea formulată de procuror. Ascunderea probelor favorabile poate fi calificată ca o acţiune ilicită, contrară dispoziţiilor art. 282 C. pen., privind cercetarea abuzivă. Nevalorificarea probelor favorabile este echivalentă cu ticluirea indirectă a unui probatoriu incomplet sau fals.

În ce priveşte clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1), (2) C. pen., întrucât nu există nicio probă certă care să susţină ipoteza că magistraţii procurori care au dispus măsuri privative de libertate sau au dispus trimiterea în judecată a persoanei vătămate G. în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti ar fi cunoscut că aceste măsuri/acte procesuale vizează o persoană nevinovată, petenta a apreciat că soluţia de clasare dispusă este nelegală şi netemeinică, deoarece din ansamblul probatoriu administrat şi din starea de fapt dovedită şi expusă mai sus rezultă fără dubiu faptul că:

a. Există intenţie directă întrucât magistraţii au realizat acţiuni conştiente de defavorizare a persoanei cercetate, persoana vătămată G.;

b. Argumentaţia că magistraţii nu ar fi cunoscut că măsurile dispuse vizau o persoană nevinovată este infirmată de faptele obiective constatate de instanţă, cum ar fi: i) fabricarea unui dosar bazat pe probe neloiale şi ascunderea probelor favorabile, aşa cum a constatat Curtea de Apel Bucureşti; ii) utilizarea martorilor protejaţi în mod abuziv, inclusiv triplarea identităţilor E. pentru a ascunde adevărul.

c. Acţiunea de ascundere deliberată a denunţurilor E. şi omiterea acestora din rechizitoriu demonstrează că procurorii aveau conştiinţa faptului că acţiunile lor nu erau justificate.

Faptele demonstrează că probele care ar fi putut ajuta apărarea au fost ascunse sau ignorate, ceea ce constituie o formă indirectă de ticluire de probe, iar neadministrarea probelor favorabile încalcă principiile procesului echitabil, demonstrând o intenţie de a obţine o condamnare nejustificată.

Astfel, petenta a apreciat că hotărârile Tribunalului Bucureşti şi ale Curţii de Apel Bucureşti, după o cercetare minuţioasă privind administrarea neloială şi nelegală a probelor şi fabricarea unor acuzaţii bazate pe probe nereale, susţin existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de represiune nedreaptă.

Analizând plângerea formulată, în termen legal, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este fondată, în limitele ce se vor arăta şi în considerarea următoarelor argumente:

Preliminar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime; dispoziţiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţa sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Cu titlu prealabil, judecătorul de cameră preliminară constată că deşi petitul plângerii formulate de către petentă se referă la ordonanţa nr. 20/II-2/2025 din 30.01.2025 emisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, demersul judiciar al acesteia nu poate viza, în realitate, decât soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, iar nu soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condiţiile art. 339 C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 C. proc. pen. este reprezentat de soluţia prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 C. proc. pen.."Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât şi din conţinutul dispoziţiilor art. 341 alin. (5)1 C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluţia procurorului ierarhic superior, dispusă conform art. 339 C. proc. pen., are o natură juridică distinctă, a unei condiţii de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 340 C. proc. pen. şi nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate judecătorului de cameră preliminară.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuţii de verificare şi cenzurare a legalităţii soluţiei de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Raportat la modalitatea în care procurorul şef a soluţionat plângerea împotriva ordonanţei de clasare şi argumentele acestuia, judecătorul arată că potrivit art. 340 C. proc. pen. "(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.", ceea ce înseamnă că se pot ataca cu plângere doar soluţiile de fond, de clasare dispuse de procuror, nu şi cele dispuse în baza plângerii, de către prim-procuror, în acest sens fiind şi conţinutul ori dispozitivul Deciziei nr. 13/2005 a ÎCCJ, Deciziei nr. 57/2007 a ÎCCJ, Deciziei nr. 26/2008 a ÎCCJ, Deciziei nr. 1/2009 a ÎCCJ, prin care au fost soluţionate anterior mai multe recursuri în interesul legii în această materie, considerente pentru care judecătorul de cameră preliminară nu poate avea în vedere criticile formulate de către petentă cu privire la soluţia dată de către procurorul şef, deoarece legislaţia procesual penală în vigoare şi practica judiciară aferentă acesteia nu îi permit acest lucru, întrucât aceasta are natura unei căi de atac administrative obligatorii.

În raport cu aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte conchide că soluţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanţă, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., iar nu ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior soluţionează plângerea, în condiţiile prevăzute de art. 339 C. proc. pen.

Plângerea, astfel cum este reglementată prin art. 341 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, învesteşte judecătorul de cameră preliminară, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de clasare.

Sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât, controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Rolul judecătorului de cameră preliminară în această procedură este de a examina dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă, iar soluţia de clasare dispusă de procuror este susţinută prin conţinutul acestora. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală (dacă nu devin incidente prevederile art. 294 alin. (3) C. proc. pen..), judecătorul de cameră preliminară sesizat cu plângere în temeiul art. 340 C. proc. pen.., nu poate realiza un real control al soluţiei de clasare.

Totodată, se impune a se preciza, cu prioritate, că actul procurorului reprezentat de ordonanţa nr. 244/76/P/2022 din 12.12.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, atacat de petenta G., cuprinde soluţii de clasare şi soluţii de disjungere şi declinare a competenţei către alte unităţi de parchet, respectiv în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind infracţiunea de asistenţă şi reprezentare neloială, prev. de art. 284 din C. pen., presupus săvârşită de avocatul D., din Baroul Bucureşti şi infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 C. pen. şi mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C. pen., presupus săvârşite de E. şi în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, privind infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina numitului F..

Obiectul plângerii prev. de ar. 340 C. proc. pen. constă, însă, exclusiv în verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de clasare, excedând aşadar prezentei proceduri soluţia de disjungere şi declinare în favoarea unităţilor de parchet anterior precizate, asupra căreia judecătorul de cameră preliminară nu poate exercita niciun control judiciar.

Elocventă, sub acest aspect, este Decizia nr. LVII (57)/2007 (M. Of. nr. 283 din 11.04.2008), pronunţată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, (…) este inadmisibilă".

Această decizie este pe deplin aplicabilă şi în prezenta cauză, având în vedere că dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.. anterior, în vigoare la momentul pronunţării deciziei de unificare a practicii judiciare evocate, aveau un conţinut similar cu cele ale art. 340 C. proc. pen.

Prin urmare, Judecătorul de cameră preliminară va supune controlului judecătoresc în procedura reglementată de art. 341 C. proc. pen. plângerea formulată de petenta G. împotriva dispoziţiei procurorului de clasare a cauzei, din cuprinsul ordonanţei nr. 244/76/P/2022 din 12.12.2024.

În aceste coordonate de principiu, judecătorul de cameră preliminară constată că plângerea petentei G. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, este întemeiată pentru considerentele care vor fi dezvoltate în continuare.

Din analiza actelor de urmărire penală şi considerentele ordonanţei de clasare atacate rezultă lipsa unei anchete adecvate, dovadă fiind şi faptul că în motivarea soluţiei de clasare procurorul a făcut simple aprecieri asupra unor argumente de substanţă prezentate de persoana vătămată în susţinerea plângerii sale penale, fără a exista o analiză punctuală şi concretă asupra faptelor reclamate în raport cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, examinând dacă aspectele factuale sesizate de petenta G. au fost verificate prin administrarea unor mijloace de probă utile, prin care să fie lămurită situaţia de fapt, se constată că această condiţie nu este îndeplinită.

Judecătorul de cameră preliminară constată că nu există o anchetă eficientă şi completă cu privire la aspectele factuale reclamate prin actul de sesizare penală, cu referire, în esenţă, la presupuse încălcări ale normelor de procedură, mecanisme de constrângere şi acţiuni de manipulare a probelor, ori presiuni psihologice asupra petentei.

În jurisprudenţa CEDO, s-a statuat că orice deficienţă a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să conducă la concluzia că aceasta nu corespunde cerinţelor unui proces echitabil.

Efectuarea cercetărilor de către organele abilitate în legătură cu chestiunile reclamate printr-o plângere penală trebuie să fie aptă să răspundă cerinţei jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la obligaţia ce revine autorităţilor de a realiza o anchetă penală adecvată, fiind necesar ca organele implicate să acţioneze într-un mod competent şi eficient şi să dea dovadă de diligenţă rezonabilă, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să facă eforturi pentru a analiza ceea ce s-a întâmplat, neputându-se baza pe concluzii nefondate sau pripite pentru a încheia ancheta (hotărârea din 29 iunie 2012, cauza El Masri împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). CEDO a subliniat, însă, că realizarea unei anchete efective reprezintă o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat.

În raport cu aceste aspecte jurisprudenţiale, din ordonanţa de clasare nu rezultă că s-a recurs la aprecierea probelor administrate, în sensul admiterii sau înlăturării lor de la soluţionarea cauzei, a stabilirii relevanţei sau a lipsei de relevanţă a acestora, procurorul de caz reţinând doar că aspectele învederate de petentă nu se pot susţine cu probe, fără a fi supuse examinării. Cu alte cuvinte, procurorul nu s-a pronunţat asupra utilităţii probelor deja administrate în cauză.

Or, este sarcina organelor de urmărire penală să procedeze la verificarea aspectelor reclamate prin administrarea probelor necesare lămuririi situaţiei de fapt, cu atât mai mult cu cât petenta reclamă săvârşirea unor infracţiuni chiar de organele statului.

Pe de altă parte, soluţia pronunţată în cauză trebuie să fie temeinic argumentată şi susţinută probator pentru a fi acceptată de destinatar ca reflectând adevărul judiciar.

În acest context, se constată că, referitor la pretinsele infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, în forma autoratului şi a instigării, constând în aceea că, la instigarea procurorilor A. şi B., specialistul C. ar fi întocmit un raport de constatare din 22.06.2017, în dosarul x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin eludarea unor dispoziţii legale, procurorul de caz a reţinut lipsa unor probe certe care să contureze o rea-credinţă în elaborarea actului de constatare, apreciind că raportul de constatare poate fi contestat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, prin solicitarea efectuării unei expertize de către partea interesată, prin formularea unor obiecţiuni pertinente, în condiţii procedurale menite să asigure pe deplin exercitarea dreptului la apărare.

Însă, Judecătorul de cameră preliminară constată că ceea ce a reclamat petenta nu a fost conţinutul actului procesual în sine, ca o consecinţă a unei interpretări eronate, ci faptul că acest raport a fost întocmit având la bază documente incomplete şi supoziţii, prin ascunderea ori ignorarea informaţiilor favorabile persoanei vătămate, fiind înserate date nereale şi incorect reţinute, precum şi faptul că nu au fost avute în vedere operaţiuni financiare care existau la momentul întocmirii actului, aspecte care au condus la o concluzie eronată a raportului în discuţie, context în care sub aceste aspecte procurorul de caz trebuia să efectueze verificări şi să administreze probatoriul necesar. Aprecierea procurorului de caz în sensul că raportul în cauză poate fi supus cenzurii de către instanţa de judecată excedează obiectului anchetei cu care a fost învestit, în condiţiile în care petenta reclamă modalitatea faptică în care a fost întocmit, prin reţinerea, cu rea credinţă, a unor informaţii trunchiate, nu concluziile din cuprinsul acestuia.

Pe de altă parte, Judecătorul de cameră preliminară constată că, deşi în considerentele ordonanţei atacate, referitor la pretinsele infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., în forma autoratului şi a instigării, uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în forma autoratului şi a instigării, cu referire la modalitatea de întocmire a raportului de constatare de către specialistul C., procurorul de caz a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în dispozitivul aceleiaşi ordonanţe, procurorul de caz a reţinut drept temei legal al soluţiei de clasare dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

Or, acest temei legal nu poate fi schimbat, conform art. 341 alin. (6) lit. c) C. proc. pen., câtă vreme analiza poartă şi asupra infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că faptele de fals intelectual şi uz de fals sunt indisolubil legate de această infracţiune, context în care analiza trebuie efectuată într-o manieră de ansamblu, în întregime, cu privire la toate faptele, fără a se putea realiza o fragmentare a situaţiei reclamate de petentă.

Noţiunea de inexistenţă a faptei, în accepţiunea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., are în vedere atât situaţia în care fapta nu există în materialitatea ei (respectiv, nu s-a săvârşit o acţiune sau inacţiune care să producă modificări fizice în realitatea obiectivă), cât şi ipoteza în care, chiar dacă s-ar aprecia că există o activitate faptică, aceasta nu are nicio legătură, nici măcar aparentă, cu conduita prevăzută ca element material al infracţiunii.

Văzând conţinutul sesizării formulate de petentă, examinând şi parcursul dosarului de urmărire penală, Judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul de caz nu a analizat, în urma probatoriului administrat, dacă faptele imputate magistraţilor procurori îmbracă forma neîndeplinirii unui act sau a îndeplinirii defectuoase a unei atribuţii de serviciu în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 297 C. pen. ori dacă faptele sesizate pot fi asimilate elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Analiza infracţiunii de abuz în serviciu pretins comisă de magistraţi necesită o evaluare a existenţei unei atribuţii de serviciu încălcată şi prevăzută în legislaţia primară, după cum rezultă din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, atribuţie care, evident, să nu fie confundată cu rezultatul desfăşurării atribuţiilor care îi revin, împrejurare care nu intră sub incidenţa legii penale.

De asemenea, pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu şi a altor infracţiuni legate de serviciu este necesar să se evalueze dacă magistratul şi-a exercitat abuziv atribuţiile de serviciu, prin acţiuni care să depăşească limitele prevăzute de lege privind atribuţiile sale, fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei deţinute.

Or, reţinerea de către procuror a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, drept cauză juridică a soluţiei de clasare, fără a realiza verificări punctuale şi concrete, cu trimitere la probe, sub aspectele învederate supra echivalează cu lipsa unei anchete efective.

În ceea ce priveşte fapta de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 280 alin. (1) C. pen., se constată că procurorul de caz a reţinut, în cuprinsul ordonanţei atacate, că în urma audierilor efectuate în prezenta cauză, coroborate şi cu înscrisurile ataşate la dosar, se constată că nu există nicio probă sau indiciu rezonabil care să fundamenteze convingerea sau cel puţin suspiciunea că s-ar fi folosit constrângeri, de tipul ameninţărilor sau violenţelor, ori promisiuni întrebuinţate de către organele de urmărire penală care au instrumentat dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciu Teritorial Ploieşti pentru a o determina pe persoana vătămată G. să adopte o anumită poziţie procesuală, să formuleze denunţuri ori să colaboreze cu organele de urmărire penală.

Cu toate acestea, Judecătorul de cameră preliminară constată că, în privinţa acestei fapte, procurorul nu a efectuat o analiză aplicată a probatoriului considerat relevant în formarea convingerii sale, neexistând nicio menţiune concretă cu privire la care dintre audieri se referă, ori care înscrisuri au fost avute în vedere, procurorul rezumându-se la aprecieri cu caracter general, fără a efectua minime verificări cu privire la aspectele sesizate de către petentă.

Astfel, se constată că, prin plângerea formulată, petenta a acuzat că, în timpul cercetărilor, procurorii de caz au exercitat acte de constrângere psihică împotriva sa, constând în ameninţarea cu menţinerea acesteia în stare de arest preventiv, în scopul determinării acesteia de a formula denunţuri împotriva numitului O. şi a altor persoane cu funcţii publice, precum şi de a recunoaşte faptele imputabile acesteia, ori scoaterea acesteia, în repetate rânduri, în mod abuziv, din arestul IPJ Prahova şi transferată la sediul Direcţiei Naţionalei Anticorupţie -ST Ploieşti în vederea organizării unor întâlniri cu martora denunţătoare din dosar, acţiuni de a i se impune alţi apărători aleşi (cu referire la avocatul K.) decât cei agreaţi de către petentă.

În contextul acestor acuzaţii, Judecătorul de cameră preliminară constată că din cercetarea efectuată de către procuror lipsesc minime verificări cu privire la momentele în care petenta a fost scoasă din arest, în sensul verificării registrelor şi a documentaţiei aferente pentru a se analiza dacă există suprapuneri ale momentelor scoaterii din arest cu cele privind efectuarea actelor de procedură în cauză. Procurorul avea obligaţia de a proba şi de a examina dacă menţiunile privind zilele şi orele cuprinse în actele administrative ale centrului de detenţie coincid cu zilele şi orele în care prezenţa petentei a fost solicitată în vederea întocmirii actelor de urmărire penală.

Deopotrivă, se constată că procurorul nu a efectuat verificări privind respectarea dreptului la apărare al petentei, în contextul reclamat, în sensul dacă i-au fost încunoştinţaţi apărătorii aleşi despre eventuale transferuri de la centrul de detenţie la sediul unităţii de parchet, dar mai ales dacă apărarea petentei a fost asigurată de către apărătorii săi aleşi sau de către cel ales de martora denunţătoare.

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că, în raport de acuzaţiile formulate, era necesară atât audierea suspecţilor sub aspectul împrejurărilor reclamate, în cauză neexistând date din care să rezulte că aceştia ar fi uzat de dreptul la tăcere, cât şi audierea apărătorilor aleşi ai petentei de la acel moment, pentru a se stabili cu claritate care au fost condiţiile în care persoana vătămată a renunţat la aceştia, evident, sub condiţia unei prealabile aprobări de către petentă a divulgării aspectelor privind renunţarea la serviciile oferite.

Referitor la pretinsa infracţiune de supunere la rele tratamente prevăzută de art. 281 alin. (2) C. pen., în cauză, se constată că procurorul de caz a reţinut că nu sunt realizate elementele de tipicitate ale infracţiunii de supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) C. pen., întrucât, pe de o parte, luarea unor măsuri procesuale constând în reţinerea, punerea sub inculpare, arestul sau trimiterea în judecată sunt acţiuni/măsuri prevăzute de legislaţia procesual penală ce implică prin chiar conţinutul lor un disconfort, fizic şi psihic, fără, însă, a fi asimilate elementului material al infracţiunii prev. de art. 281 C. pen.. Pe de altă parte, împrejurarea scoaterii din arest în mod repetat a persoanei vătămate nu a putut fi probată ca fiind derulată în afara cadrului legal, în contextul în care aceasta a beneficiat de dreptul la asistenţă juridică pe parcursul procedurilor care impuneau această rigoare, iar din analiza datelor provenind de la Arestul I.P.J. Dâmboviţa rezultă, printre altele, că una dintre iniţiativele prezenţei persoanei vătămate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a aparţinut chiar acesteia, prin formularea unei cereri către procurorul de caz A..

Judecătorul de cameră preliminară constată că persoana vătămată a acuzat faptul că a fost supusă la rele tratamente pe timpul deţinerii în Arestul I.P.J. Prahova, în perioada 15.11-17.12.2016, fiind supusă unor tratamente degradante, constând în aceea că, în mod abuziv, a fost scoasă din unitatea de detenţie de mai multe ori şi escortată la sediul DNA ST Ploieşti, fără a se înştiinţa de către organul de urmărire penală avocaţii aleşi ai inculpatei de îndeplinirea unui act procedural, deşi exista cerere la dosarul cauzei, precum şi aspecte de ordin familial, cu referire la împrejurarea că a fost ameninţată că nu-şi va mai putea vedea copilul în perioada respectivă.

Prin urmare, se constată că, în raport cu acuzaţia formulată, argumentele reţinute de procuror în sensul că luarea unor măsuri procesuale constând în reţinerea, punerea sub inculpare, arestul sau trimiterea în judecată sunt acţiuni/măsuri prevăzute de legislaţia procesual penală, sunt eronate, întrucât petenta nu a reclamat nelegalitatea măsurilor procesuale, ci atitudinea şi acţiunile manifestate de către suspecţi în punerea în aplicare a acestor măsuri, precum şi pretinse abuzuri săvârşite de către aceştia.

Or, neprocedând, prioritar, la clarificarea acuzaţiilor efective reclamate de petentă în prezenta cauză, procurorul de caz a expus concluzia inexistenţei unor elemente factuale şi probatorii, ajungând la concluzia că acestea nu există, fără a efectua însă o prealabilă şi veritabilă evaluare critică a acuzaţiilor în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanţelor în care se pretinde că au acţionat persoanele indicate ca potenţiali făptuitori şi a calităţii, identităţii sau contribuţiei acestora din urmă, aspecte apreciate de judecătorul de cameră preliminară ca fiind insuficiente a susţine o astfel de concluzie, a inexistenţei faptei.

În plus, Judecătorul de cameră preliminară constată o inadvertenţă în ceea ce priveşte temeiul juridic reţinut de către procuror referitor la pretinsa infracţiune de supunere la rele tratamente, în sensul în care pe de-o parte, argumentele sale susţin inexistenţa faptei [art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..], iar pe de altă parte, constată, prin aceeaşi ordonanţă, că a intervenit prescripţia răspunderii penale [art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..]. Or, în lipsa unor minime verificări care să înlăture orice dubiu cu privire la fapta cercetată, soluţia prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este justificată în cauză.

Aşadar, sub acest aspect, Judecătorul de cameră preliminară constată că se impune schimbarea temeiului clasării reţinut de procuror din dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de supunere la rele tratamente, prevăzută de art. 281 alin. (2) C. pen., dat fiind faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.

În continuare, referitor la pretinsa infracţiune de influenţare a declaraţiilor prevăzută de art. 272 C. pen., constând în coruperea, constrângerea sau altă faptă cu efect vădit intimidant asupra martorilor în dosarul în care a fost cercetată persoana vătămată, procurorul a reţinut că nu au fost evidenţiate elemente probatorii care să susţină acuzaţiile formulate în prezenta cauză. Niciunul dintre martorii audiaţi în dosarul nr. x/2021 sau în prezenta cauză nu a susţinut o astfel de situaţie, şi anume că magistraţii implicaţi în soluţionarea dosarului mai sus menţionat ar fi determinat sau încercat să determine, prin una din modalităţile menţionate, martorii sau alţi subiecţi procesuali să dea declaraţii mincinoase sau să prezinte probe.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 272 alin. (1) C. proc. pen., infracţiunea de influenţarea declaraţiilor constă în "încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară".

Rezultă din textul legal că elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiune sau omisiune, în două variante: încercarea de a determina şi, respectiv, determinarea unei persoane, în condiţiile prevăzute de lege, respectiv corupere, constrângere sau altă faptă cu efect vădit intimidant, să acţioneze în sensul dorit de făptuitor.

Prin corupere se înţelege oferirea, remiterea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării unei persoane să adopte o anumită conduită, iar în ceea ce priveşte constrângerea, aceasta poate fi atât fizică, cât şi morală, această din urmă formă concretizându-se în ameninţarea celui care a dat sau urmează să dea declaraţii cu săvârşirea unei fapte păgubitoare sau vătămătoare îndreptate împotriva sa sau a unui membru de familie, susceptibilă să îi inspire o stare de temere sub imperiul căreia el nu mai are deplină libertate psihică de a acţiona. Comiterea unei fapte cu efect vădit intimidant presupune efectuarea oricăror acte de natură să afecteze drepturi sau libertăţi ale persoanei, dar altele decât cele care intră în conţinutul noţiunii de constrângere.

În raport cu cele expuse, Judecătorul de cameră preliminară reţine că, în plângerea iniţială, petenta a invocat punctual faptul că martorii audiaţi în faza de cercetare judecătorească, în dosarul în care avea calitatea de inculpată, au susţinut că au fost intimidaţi şi ameninţaţi de către procurorii de caz cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale şi că li s-a impus să declare anumite aspecte de fapt menite a încrimina persoana vătămată G., iar în momentul în care au refuzat să facă acest lucru au fost ameninţaţi că vor avea calitate procesuală în cauză.

Or, procurorul a reţinut că nu au fost evidenţiate elemente probatorii care să susţină acuzaţiile formulate în prezenta cauză, însă această concluzie nu este precedată de o analiză care să fi avut în vedere respectivele susţineri ale petentei, în sensul în care procurorul nu a efectuat o analiză a mijloacelor de probă prin prisma considerentelor reţinute în hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, (sentinţa penală nr. 17/F din 13 ianuarie 2020 şi decizia penală nr. 977/A din 07.10.2020) în care petenta a fost cercetată şi achitată în mod definitiv.

De asemenea, se constată că procurorul nu a procedat la audierea tuturor martorilor (cu titlu de exemplu: martora Z.) care, în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti, au acuzat ameninţări, presiuni, intimidări, din partea organelor de urmărire penală, cu prilejul audierii acestora, aspecte reţinute de către instanţa de judecată, dar ignorate de către procurorul de caz în analiza efectuată.

De altfel, Judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul de caz, în cuprinsul ordonanţei de clasare, ignorând în totalitate hotărârile judecătoreşti la care petenta a făcut referire, a reţinut că nu sunt probe sau indicii care să ateste comiterea vreuneia din infracţiunile reclamate, concluzie pur teoretică, subliniind că urmărirea penală nu se poate rezuma la o analiză formală a conţinutului plângerii ca mod de sesizare, ci ea reclamă o verificare riguroasă prealabilă atât a elementelor de conţinut, cât şi a bazei probatorii a aspectelor reclamate de persoana vătămată, în scopul de a se asigura efectivitatea obiectului acestei faze a procesului penal, astfel cum este definit de art. 285 din C. proc. pen.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul penal în toate etapele sale, este acela al aflării adevărului, prevăzut de art. 5 din C. proc. pen.. Potrivit acestui principiu fundamental organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, obligaţia de a strânge şi administra probe revenind în cursul urmăririi penale, organului de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul nu a făcut referire la nicio probă în cuprinsul ordonanţei de clasare, motivarea soluţiei rezumându-se doar la expunerea unor argumente teoretice în cazul unei situaţii ipotetice.

Se observă că faptele sesizate de petentă nu au făcut, în mod real, obiectul unei veritabile evaluări critice din partea procurorului, în scopul clarificării necesare a existenţei lor şi, eventual, a coordonatelor lor obiective principale. Totodată, din cuprinsul dosarului de urmărire penală nu rezultă că s-a efectuat o verificare a tuturor aspectelor arătate în sesizare cu referire la elementele constitutive ale infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor.

Aşadar, pentru stabilirea cu exactitate a elementelor de fapt referitoare la infracţiunile de influenţarea declaraţiilor reclamate de petentă, se impunea o analiză şi verificare a susţinerilor acesteia în integralitatea lor.

În concluzie, în lipsa unei anchete efective, necesară şi absolut obligatorie, care impunea identificarea elementelor de fapt şi a tuturor mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, se constată că nu a existat o cercetare efectivă şi completă cu privire la pretinsa săvârşire de către procurorii A. şi B. a infracţiunii de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 C. pen.

Referitor la infracţiunea de cercetare abuzivă prevăzută de art. 280 alin. (2) C. pen., în modalitatea producerii, falsificării ori ticluirii de probe nereale, procurorul de caz a reţinut că nu sunt probe privind săvârşirea de către magistraţi a acestei infracţiuni, făcând referire la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care, pronunţând decizia definitivă de achitare a numitei G., în dosarul penal nr. x/2016, a apreciat că o serie de probe au fost administrate neloial în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciu Teritorial Ploieşti, înlăturându-le, dar nu a rezultat nici din cercetarea judecătorească şi nici din cercetările efectuate în prezenta cauză, săvârşirea de către organul de urmărire penală a modalităţilor normative prev. de art. 280 alin. (2) C. pen., mai exact contrafacerea/plăsmuirea unor probe.

Deşi se constată că procurorul de caz a făcut referire la considerentele reţinute prin decizia penală nr. 977/A din 07.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, în realitate, în privinţa analizei realizate prin ordonanţa atacată, judecătorul de cameră preliminară constată nu doar că nu s-a efectuat vreun act de probaţiune sub aspectele reclamate de petentă, dar, mai ales, aspectele factuale sesizate de aceasta nu au fost examinate nici măcar tangenţial în cuprinsul ordonanţei de clasare, procurorul de caz omiţând în totalitate să le examineze şi să se pronunţe cu privire la acestea.

Procurorul nu a efectuat o anchetă adecvată sub aspectul acuzaţiilor concret formulate în cuprinsul plângerii, respectiv nu a verificat toate aspectele reclamate şi nici nu a arătat care sunt motivele pentru care faptele sesizate nu s-ar încadra în infracţiunea indicată de petentă în sesizarea formulată, respectiv pretinsa infracţiune de cercetare abuzivă.

Judecătorul de cameră preliminară constată, aşadar, că lipsa unei verificări riguroase a aspectelor reclamate încalcă obligaţia de a proceda la investigarea susţinerilor petentei care invocă fapte clare şi indică numele persoanelor asupra cărora lansează acuzaţia. În cazul în care susţinerile petentei au o bază factuală, astfel cum a fost evidenţiat mai sus, orice deficienţă a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că aceasta nu corespunde cerinţelor unui proces echitabil.

Ca atare, Ministerul Public avea obligaţia ca, în raport de împrejurările de fapt descrise în plângerea penală, să analizeze dacă faptele pot fi circumscrise sau nu infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 280 alin. (2) C. pen., iar în urma stabilirii situaţiei de fapt şi a încadrări juridice, putea fi analizată incidenţa sau nu a cauzelor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

Raportat la dispoziţiile legale ce reglementează legalitatea şi oficialitatea procesului penal, se reţine că probatoriul administrat nu este suficient pentru a constata incidenţa impedimentului pe care s-a întemeiat soluţia de clasare cu privire la infracţiunea de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 280 alin. (2) C. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în lipsa unor elemente de raţionament juridic apt să susţină soluţia dispusă şi a unei analize concrete a tipicităţii faptei în raport şi cu împrejurările reţinute, cu titlu definitiv, de către instanţele de judecată prin sentinţa penală nr. 17/F din 13 ianuarie 2020 şi decizia penală nr. 977/A din 07.10.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti. În acest context, judecătorul de cameră preliminară apreciază că, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi aspectelor sesizate de petentă, se impunea administrarea unor mijloace de probă suplimentare, întrucât, în lipsa unor minime activităţi de anchetă, se află în imposibilitate de a examina temeinicia soluţiei dispuse de către procuror.

Referitor la acuzaţia de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., adusă procurorului A. constând în aceea că, în dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a sesizat din oficiu, deşi fuseseră formulate denunţuri, iar ulterior a audiat martora denunţătoare sub două identităţi protejate, dar şi sub identitatea reală, scopul urmărit fiind ascunderea faţă de persoana vătămată G. a identităţii denunţătoarei în vederea menţinerii încrederii în aceasta şi obţinerii unor declaraţii de recunoaştere din partea persoanei vătămate G., procurorul a apreciat că nu sunt suficiente elemente probatorii care să conducă la concluzii certe de vinovăţie, respectiv exercitarea abuzivă, cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu de către A. (suspect în cauză), cu consecinţa vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate G. ori păgubirii acesteia. (...)Modalitatea în care a înţeles să procedeze procurorul de caz A. nu poate fi circumscrisă pe plan subiectiv unei acţiuni ilicite din punct de vedere al nerespectării procedurilor procesual penale, date fiind prerogativele instituite în favoarea magistraţilor în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii în mod liber, fără vicii sau constrângeri de natură profesională ori personală.

Procurorul de caz a mai reţinut că, pe planul reprezentării subiective, se reţine că toate actele procedurale îndeplinite de procurori sunt supuse controlului judecătoresc, presupunând inclusiv accesul judecătorului la datele de identitate ale martorului denunţător, la modalitatea de sesizare şi chiar la conţinutul denunţului clasificat, astfel încât nu poate fi reţinută ipoteza încălcării cu bună-ştiinţă a regulilor aplicabile în materia sesizării organelor de urmărire penală şi a instituţiei martorului ameninţat. Toate aceste proceduri au putut fi puse în discuţie în faţa instanţei de judecată atât de către persoana vătămată, cât şi de către apărătorii acesteia, astfel încât acesteia să-i poată fi respectat pe deplin dreptul la apărare. (...) Faptele reţinute în sarcina suspectului A. (clasificarea denunţurilor şi audierea martorei E. în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti) nu realizează elementele de tipicitate referitor la împrejurarea că prin procesul-verbal de transcriere a unei înregistrări audio ambientale din data de 13.11.2016, dintre martora E. şi persoana vătămată G., s-ar fi urmărit de către organele de urmărire penală ascunderea acestui mijloc de probă care ar fi fost favorabil persoanei vătămate, aceste acuzaţii nu pot fi susţinute în plan subiectiv, date fiind considerentele expuse mai jos.

Procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale a fost întocmit de către ofiţerul de poliţie judiciară Q. la data de 20.02.2017, ulterior întocmirii rechizitoriului nr. x, având nr. de înregistrare nr. 110/P/2016 al aceleiaşi unităţi de parchet.

Din conţinutul preambulului rezultă că acest act procedural a fost întocmit în contextul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2016 în baza unei ordonanţe de delegare a procurorilor din data de 08.08.2016 (dată la care dosarul penal nr. x/2016 încă nu fusese înregistrat) şi a unor încheieri emise în dosarul penal nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în urma cererii de autorizare formulate de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti în dosarul penal nr. x/2016, vizând săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către martora E. şi deputatul R..

Totodată, acest proces-verbal a fost depus în probatoriu la dosarul penal nr. x/P/2016, fiind ulterior valorificat şi în dosarul penal nr. x/2016 de către instanţa de judecată, în urma unei corespondenţe purtate cu unitatea de parchet.

Ceea ce se desprinde din aceste împrejurări nu poate conduce dincolo de orice îndoială rezonabilă la concluzia că organele de urmărire penală au urmărit ascunderea acestei probe din dosarul penal nr. x/2016, întrucât singurele argumente ale valorificării acestuia în dosarul penal nr. x/2016 privesc doar inserarea în preambul a sintagmei "cercetările ce se efectuează în dosarul nr. x/2016" şi interpretarea conţinutului discuţiei dintre martora E. şi persoana vătămată G., acţiune care, însă, rămâne o prerogativă de apreciere liberă a probei, instituită în favoarea organului de urmărire penală. Altminteri, din celelalte elemente componente ale actului procedural rezultă că procesul-verbal a fost înregistrat sub nr. x/P/2016, dosar penal al cărui obiect viza pretinse fapte penale săvârşite inclusiv de către martora E. şi pentru care judecătorul de drepturi şi libertăţi autorizase în prealabil măsuri de supraveghere video şi audio.

Astfel, opţiunea organelor de urmărire penală de a valorifica procesul-verbal în cauză ca material probatoriu în dosarul nr. x/P/2016 nu poate fi calificată ca fiind circumscrisă unei acţiuni ilicite circumscrise infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.. ori sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri prev. de art. 275 C. pen.

În esenţă, prin plângerea formulată, cu privire la această faptă, petenta a susţinut că sesizarea din oficiu a făptuitorilor procurori A. şi B. s-a realizat în mod nelegal, deoarece nu exista nici un element care să justifice acest demers procedural, în realitate în spatele acestor sesizări fiind denunţurile formulate de denunţătorii E. şi H., denunţuri secretizate cu încălcarea dispoziţiilor legale. Mai mult, pentru a justifica măsura abuzivă, au audiat denunţătoarea E. cu identitate reală şi i-au acordat nelegal două identităţi protejate, respectiv "L." şi "M.", pentru a crea iluzia că în cauză există martori care să îi confirme poziţia procesuală şi să-i confere credibilitatea necesară obţinerii condamnării persoanei vătămate.

În concret, petenta a arătat că denunţătoarea E. a realizat la data de 13 noiembrie 2016, o activitate de provocare la adresa petentei G., când, purtând asupra sa tehnică de înregistrare dată de Direcţia Naţională Anticorupţie, a încercat să o convingă pe aceasta că este în beneficiul său să recunoască pur şi simplu comiterea faptelor de care este acuzată, să coopereze cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi să facă denunţuri aşa cum doreşte acuzarea, deoarece în acest mod îşi va uşura situaţia.

Această discuţie purtată la data de 13.11.2016 (după sesizarea organelor de urmărire penală şi cu două zile înainte de reţinerea persoanei vătămate G.), deşi îi era favorabilă persoanei vătămate, a fost înregistrată de parchet, secretizată şi ataşată nelegal la un alt dosar de urmărire penală, respectiv dosarul nr. x/2016, instrumentat de aceiaşi procurori, A. şi B., în baza unei sesizări din oficiu din data de 12.04.2016 privind alte persoane, respectiv pe numitul R., ş.a, cauză ce ulterior a fost preluată de la Serviciul Teritorial Ploieşti de către Structura Centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, reuşindu-se, după demersuri repetate, ataşarea acesteia şi la dosarul cauzei care avea legătură cu persoana vătămată.

Cu privire la această activitate, petenta a arătat că prin sentinţa penală nr. 17/F din 13 ianuarie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, s-a reţinut faptul ă " (...) faţă de construcţia acuzaţiei din cauză, de interacţiunile dintre " martora" E. şi inculpată din timpul urmăririi penale, în realitate s-a urmărit inducerea în eroare a acesteia, pentru ca astfel să-şi păstreze încrederea în E., a cărei influenţă asupra inculpatei este nu numai afirmată de către G. dar şi confirmată de datele şi împrejurările ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză".

Din această convorbire rezultă că E. o asigura mincinos pe G. că nu a făcut niciun denunţ împotriva sa (aceasta făcuse deja denunţ din data de 07.10.2016), prezentându-i elemente care să o convingă că există probe care o incriminează şi a îndemânat-o să încheie un acord de recunoaştere ("În momentul când te cheamă acolo tu trebuie să spui aşa: că eu vreau să merg pe acord de recunoaştere. Tu nu trebuie să spui ce îmi spui tu mie acum, chiar dacă ai dreptate...").

Sub un prim aspect, Judecătorul de cameră preliminară constată generalitatea extremă a analizei realizate de procuror cu privire la faptele sesizate, incompatibilă cu exigenţele art. 5 C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în ordonanţa de clasare, contestată de petentă, procurorul a reţinut, pe de o parte, că din probele administrate nu rezultă că magistraţii procurori ar fi acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a intereselor legitime ale petentei, iar modalitatea în care a înţeles să procedeze procurorul de caz A. nu poate fi circumscrisă pe plan subiectiv unei acţiuni ilicite din punct de vedere al nerespectării procedurilor procesual penale, date fiind prerogativele instituite în favoarea magistraţilor în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii în mod liber, fără vicii sau constrângeri de natură profesională ori personală.

Însă, se constată că deşi procurorul a reţinut drept temei al soluţiei de clasare dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., acesta nu a efectuat nici măcar o minimă analiză a conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu din perspectiva acuzaţiilor aduse de către petentă prin plângerea formulată.

Deşi petenta a criticat punctual modul de sesizare a organului de urmărire penală, prin faptul că, la momentul sesizării din oficiu a făptuitorilor procurori A. şi B. existau denunţuri formulate de către denunţătorii E. şi H., astfel că maniera de formare a dosarului penal în care petenta a fost cercetată s-a realizat în mod nelegal, deoarece nu exista nici un element care să justifice acest demers procedural, procurorul de caz a omis a efectua o minimă analiză a unei eventuale încălcări a dispoziţiilor art. 292 C. proc. pen. care stabilesc în mod clar condiţiile în care organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

În concret, legiuitorul a reglementat în mod distinct în art. 292 C. proc. pen. posibilitatea sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, aceasta reprezentând o altă modalitate de sesizare, diferită şi folosită doar în cazul în care s-a constatat că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute anterior prin modalităţile expuse în cuprinsul art. 289-291 C. proc. pen. Astfel, doar în situaţiile în care constată, pe orice altă cale decât prin plângere, denunţ sau actele încheiate de alte organe de constatare, că s-a săvârşit o infracţiune, organele de urmărire penală au obligaţia de a încheia un proces-verbal în acest sens.

Principiul legalităţii procesuale impune respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, în desfăşurarea procesului penal. Aceasta înseamnă că întreaga activitate procesuală trebuie să se efectueze potrivit normelor prevăzute de legea de procedură penală, adică actele procesuale sau procedurale trebuie obligatoriu îndeplinite, iar îndeplinirea lor trebuie să se facă cu respectarea condiţiilor substanţiale şi de formă prevăzute de lege, încălcarea acestora fiind sancţionată de lege.

Or, raportat la această situaţie, procurorul de caz, în analiza efectuată, a ignorat acuzaţiile aduse de petentă sub aspectul modalităţii de formare a dosarului de urmărire penală, din perspectiva condiţiilor în care organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Pe de altă parte, se constată, cu privire la aceeaşi acuzaţie, faptul că procurorul de caz nu a efectuat nicio analiză a modului în care au fost atribuite cele două identităţi protejate martorei denunţătoare E., în condiţiile în care petenta critică în concret faptul că i-au acordat nelegal două identităţi protejate, respectiv "L." şi "M.", pentru a crea iluzia că în cauză există martori care să îi confirme poziţia procesuală şi să-i confere credibilitatea necesară obţinerii condamnării persoanei vătămate.

Cu atât mai mult se impunea cercetarea tuturor împrejurărilor de fapt cu privire la această situaţie, în condiţiile în care inclusiv prin hotărârile judecătoreşti (sentinţa penală nr. 17/F din 13 ianuarie 2020 şi decizia penală nr. 977/A din 07.10.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti) prin care petenta a fost achitată definitiv, instanţele de judecată au reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că maniera de efectuare a urmăririi penale, dincolo de încălcarea caracterului echitabil al procedurii, poate releva şi o nesiguranţă a procurorilor în existenţa probelor necesare pentru a dispune trimiterea în judecată,(...) inclusiv prin procedeul de a folosi în "dovedirea faptelor", ca mijloace de probă, atât declaraţiile date în calitate de martori cu identitate protejată (L. - din 21.10.2016, filele x dup şi M. din 21.10.2016, dată în dosarul penal nr. x/2016 - filele x şi din 25.10.2016, dată în dosarul penal nr. x/2016 - filele x dup) cât şi sub adevărata identitate - declaraţia din 04.11.2016, declaraţia din 10.11.2016, de către E., încercând să se acrediteze ideea că cele relatate de către aceasta sunt confirmate, printre altele, şi de declaraţiile martorilor cu identitate protejată M. (a se vederea susţinerea din rechizitoriu de la fila x, par. 2) şi respectiv L. (rechizitoriu, fila x par. 3), în fapt fiind vorba despre declaraţii date de către aceeaşi persoană.

Din această perspectivă, Tribunalul a considerat că a fost pus în pericol principiul liberei aprecieri a probelor, prin încercarea de a obstrucţiona accesul la toate datele necesare instanţei pentru a putea discerne valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor şi de a dubla în mod fals sursa anumitor date şi împrejurări apreciate ca având relevanţă probatorie.

Or, se constată că procurorul de caz a ignorat aceste considerente reţinute de către instanţele de judecată, din perspectiva obligaţiei organelor judiciare de a asigura un just echilibru între necesitatea protecţiei martorilor ameninţaţi şi valorificarea declaraţiilor acestora în cursul procesului penal, pe de o parte, şi respectarea principiului egalităţii de arme şi al dreptului efectiv la apărare.

Din actele întocmite de procuror nu rezultă o verificare a necesităţii şi utilităţii a măsurilor de protecţie şi aplicarea acestora în contextul procedural dat, prin acordarea a două pseudonime martorei E. şi raţiunea pentru care se impunea ascunderea datelor de identitate ale acesteia, în condiţiile în care aceasta a fost audiată cu identitate reală.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că tactica de efectuare a anchetei, în sensul audierii aceluiaşi martor atât sub identitate reală cât şi prin atribuirea altor două identităţi protejate nu poate fi compatibilă cu rolul organelor de urmărire penală de a administra probe în mod loial şi cu bună-credinţă. În plus, din perspectivă procesuală, valoarea probatorie şi natura juridică a mijloacelor de probă astfel administrate este cel puţin incertă.

Nu mai puţin important, atunci când un martor este audiat sub mai multe identităţi protejate, valorificarea probatorie a tuturor acelor declaraţii este neloială. Chiar şi în ipoteza în care declaraţiile date sub mai multe pseudonime nu s-ar suprapune din perspectiva conţinutului, prezentând elemente de fapt separate, Judecătorul de cameră preliminară apreciază că se creează în mod artificial şi neloial aparenţa existenţei mai multor surse ale probelor, aspecte reţinute, de altfel şi de către instanţele de judecată în soluţionarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti (sentinţa penală nr. 17/F din 13 ianuarie 2020 şi decizia penală nr. 977/A din 07.10.2020), iar consolidarea probatoriului în maniera reţinută este interzisă de lege.

Prin urmare, se constată că artificiile procedurale care se îndepărtează de la cadrul de reglementare a instituţiei martorului protejat nu sunt compatibile cu respectarea dreptului la un proces echitabil al persoanei cercetate. În plus, maniera în care au procedat suspecţii cu privire la constituirea dosarului de urmărire penală de referinţă nu a fost verificată şi analizată de către procurorul de caz, în condiţiile în care se reclamă tocmai aspectul privind faptul că o persoană a fost audiată în aceeaşi cauză, atât cu identitatea reală, cât şi sub două pseudonime, precum şi interdicţia practicii în care un martor poate dobândi mai multe identităţi fictive în acelaşi dosar.

Deopotrivă, se constată că ancheta efectuată în cauză nu a relevat niciun element exterior, de care trebuie ţinut seama atunci când fiabilitatea probei este evaluată, respectiv acela al probării condiţiilor de acordare a anonimatului persoanei ce depune mărturie ca martor, în acest fel dovedindu-se dacă procurorul a acţionat temeinic şi cu bună-credinţă, ori, dimpotrivă, dacă ar rezulta aspecte care ar putea releva conivenţa martorului cu organul judiciar.

Cu privire la împrejurarea reclamată de petentă, în sensul că prin procesul-verbal de transcriere a unei înregistrări audio ambientale din data de 13.11.2016, dintre martora E. şi persoana vătămată G., s-ar fi urmărit de către organele de urmărire penală ascunderea acestui mijloc de probă care ar fi fost favorabil persoanei vătămate, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, că aceste acuzaţii nu pot fi susţinute în plan subiectiv, acest proces-verbal a fost depus în probatoriu la dosarul penal nr. x/P/2016, fiind ulterior valorificat şi în dosarul penal nr. x/2016 de către instanţa de judecată, în urma unei corespondenţe purtate cu unitatea de parchet.(...) aceste împrejurări nu pot conduce dincolo de orice îndoială rezonabilă la concluzia că organele de urmărire penală au urmărit ascunderea acestei probe din dosarul penal nr. x/2016, întrucât singurele argumente ale valorificării acestuia în dosarul penal nr. x/2016 privesc doar inserarea în preambul a sintagmei "cercetările ce se efectuează în dosarul nr. x/2016" şi interpretarea conţinutului discuţiei dintre martora E. şi persoana vătămată G., acţiune care, însă, rămâne o prerogativă de apreciere liberă a probei, instituită în favoarea organului de urmărire penală, iar opţiunea organelor de urmărire penală de a valorifica procesul-verbal în cauză ca material probatoriu în dosarul nr. x/P/2016 nu poate fi calificată ca fiind circumscrisă unei acţiuni ilicite circumscrise infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul de caz a expus un raţionament eronat cu privire la această situaţie, întrucât ceea ce reclamă petenta nu este opţiunea organelor de urmărire penală de a valorifica procesul-verbal în cauză ca material probatoriu în dosarul nr. x/P/2016, ci faptul că acest proces-verbal, considerat un mijloc de probă favorabil situaţiei juridice a petentei, a fost ascuns de către organul de urmărire penală, cu prilejul administrării probatoriului în dosarul penal nr. x/2016, nefiind criticată o eventuală interpretare a conţinutului discuţiei dintre martora E. şi persoana vătămată G. redată în cuprinsul actului de referinţă, acţiune care să rămână o prerogativă de apreciere liberă a probei, ci acuzaţia constă, în mod explicit, în acţiunea de ascundere a acestui mijloc de probă de către organul de urmărire penală.

Pe de altă parte, se constată că procurorul de caz a mai reţinut, într-o manieră contradictorie, că acest proces-verbal a fost depus în probatoriu la dosarul penal nr. x/P/2016, fiind ulterior valorificat şi în dosarul penal nr. x/2016 de către instanţa de judecată, în urma unei corespondenţe purtate cu unitatea de parchet.

Or, din această menţiune rezultă în mod clar faptul că valorificarea acestui mijloc de probă a avut loc abia în faza de judecată a cauzei, urmare a demersurilor efectuate de către instanţa de judecată, aspect care, pe de-o parte, pare să confirme acuzaţia lansată de către petentă, iar pe de altă parte, nu este de natură a înlătura o eventuală acţiune de ascundere manifestată de organul de urmărire penală, care, în contextul în care acest proces-verbal a fost depus în probatoriu la dosarul penal nr. x/P/2016, avea cunoştinţă de conţinutul acestuia şi, totodată, şi obligaţia legală de a-l valorifica în cadrul dosarului penal nr. x/2016, unde fusese administrat, anterior sesizării instanţei de judecată cu rechizitoriul.

Prin urmare, faţă de toate aspectele reţinute cu privire la pretinsa infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., Judecătorul de cameră preliminară apreciază că aspectele reţinute de către procurorul de caz în plan subiectiv sunt insuficiente şi ridică dubii serioase în privinţa activităţii desfăşurate de către cei doi procurori anchetatori, pentru a genera soluţia de clasare prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., în contextul existenţei unor suspiciuni privind încălcarea normelor legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către cei doi procurori, respectiv A. şi B. şi vătămarea drepturilor ori intereselor persoanelor vătămate, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen.

Mai exact, procurorul de caz, pentru a reţine lipsa vinovăţiei celor doi suspecţi, avea obligaţia legală de a efectua mai întâi verificări concrete privind identificarea atribuţiilor de serviciu expres prevăzute de lege pretins încălcate în exercitarea acestora, iar din această cauză să se fi produs urmările prevăzute de legea penală, respectiv a unui prejudiciu sau o vătămare a drepturilor ori intereselor persoanei vătămate G., potrivit art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, în lipsa unei anchete efective, necesară şi absolut obligatorie, care impunea identificarea elementelor de fapt şi a tuturor mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, se constată că nu a existat o cercetare efectivă şi completă cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., iar soluţia de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. nu este justificată.

În fine, în ceea ce priveşte pretinsa infracţiune de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (2) C. pen., prin ordonanţa de clasare, procurorul de caz a reţinut că nu există nicio probă certă care să susţină ipoteza că magistraţii procurori care au dispus măsuri privative de libertate sau au dispus trimiterea în judecată a persoanei vătămate G. în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti ar fi cunoscut că aceste măsuri/acte procesuale vizează o persoană nevinovată, nefiind realizate, aşadar, elementele de tipicitate subiectivă ale acestei infracţiuni.

Fără a relua considerentele redate supra, apreciate a fi pe deplin valabile şi în cazul acestei pretinse infracţiuni, Judecătorul de cameră preliminară constată lipsa totală a unei analize şi a expunerii unui raţionament logico-juridic în adoptarea soluţiei de clasare dispusă de procurorul de caz cu privire la pretinsa faptă de represiune nedreaptă reclamată de petentă, acesta rezumându-se exclusiv la a preciza că nu sunt realizate elementele de tipicitate subiectivă ale acestei infracţiuni, în lipsa unor probe certe care să susţină acuzaţiile formulate.

În mod evident, în raport cu această susţinere a procurorului de caz, Judecătorul de cameră preliminară se află în imposibilitatea reală de a supune controlului jurisdicţional legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate cu privire la fapta de represiune nedreaptă, în contextul în care nu au fost efectuate minime verificări din perspectiva acuzaţiilor aduse de către petentă.

În continuare, Judecătorul de cameră preliminară reţine că aprecierea probelor, scop şi raţiune a activităţii de probaţiune, constituie o etapă obligatorie în construirea şi, ulterior, expunerea raţionamentului logico-juridic pe care se grefează soluţia dată acţiunii penale, indiferent dacă o atare soluţie survine în faza de judecată şi este dispusă de instanţa competentă sau dacă, dimpotrivă, ea aparţine organului de urmărire penală. Soluţia dată acţiunii penale reflectă întotdeauna existenţa sau inexistenţa unui raport juridic de conflict, astfel că ea trebuie să fie temeinic argumentată şi susţinută probator.

Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul nu a procedat la audierea petentei sub aspectul tuturor faptelor sesizate, deşi, conform art. 111 alin. (9) C. proc. pen., "Audierea persoanei vătămate de către organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni se desfăşoară de îndată, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fără întârzieri nejustificate."

Totodată, în privinţa analizei realizate de procurorul de caz prin ordonanţa atacată, judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele factuale sesizate nu au fost examinate în totalitate în cuprinsul ordonanţei de clasare, prin raportare la acuzaţiile aduse de către petentă.

Or, aceste omisiuni ale procurorului nu pot fi suplinite de judecătorul de cameră preliminară care, învestit cu soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiei de clasare, acţionează în limitele stabilite de dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., respectiv, verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei în baza actelor şi lucrărilor dosarului, iar nu cauza sub toate aspectele.

Judecătorul de cameră preliminară aminteşte că, direct în procedura plângerii, nu se poate stabili conţinutul obiectiv al faptelor sesizate şi nici existenţa unor eventuale impedimente la exercitarea acţiunii penale. O atare analiză este condiţionată de prealabila determinare a conţinutului faptelor, a normelor de incriminare cărora li se pot subsuma, teoretic, şi a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, aspecte ce nu au fost analizate în speţă, de către procuror, cu privire la faptele şi persoanele care le-au săvârşit.

Prin urmare, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară este îndrituit să constatate caracterul incomplet al anchetei în cauza de faţă şi să valorifice acest element în vederea aflării adevărului.

Pe cale de consecinţă, judecătorul de cameră preliminară, având în vedere carenţele anchetei astfel cum au fost menţionate, apreciază că se impune completarea cercetărilor cu referire la pretinsele infracţiuni reclamate, în vederea lămuririi situaţiei de fapt, verificarea tuturor apărărilor petentei şi aflarea adevărului din perspectiva acuzaţiilor formulate, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală.

Aceasta deoarece urmărirea penală nu se poate rezuma la o analiză formală a conţinutului plângerii ca mod de sesizare, ci reclamă o verificare riguroasă atât a elementelor de conţinut, cât şi a fundamentului aspectelor sesizate, în scopul de a asigura efectivitatea obiectului acestei faze a procesului penal, astfel cum este definit de art. 285 din C. proc. pen.

Dispoziţia legală anterior menţionată defineşte obiectul urmăririi penale ca fiind "strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată"; textul reliefează, astfel, caracterul indispensabil al probaţiunii în activitatea de urmărire penală.

Dispoziţiile art. 97 alin. (1) C. proc. pen. definesc noţiunea de "probă" ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În conţinutul aceluiaşi articol, la alin. (2), sunt enumerate limitativ mijloacele de probă ca fiind: declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; declaraţiile persoanei vătămate; declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Deşi nu toate mijloacele de probă anterior enumerate sunt necesare sau utile pentru justa lămurire a unei cauze, organul judiciar bucurându-se de o largă marjă de apreciere sub acest aspect, totuşi, indiferent de mijlocul ales, el trebuie să fie apt să permită stabilirea, cel puţin, a faptelor esenţiale subsumate obiectului probaţiunii, respectiv, existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către o anume persoană.

Din perspectiva acestor argumente de principiu, Judecătorul de cameră preliminară apreciază că soluţia de clasare dispusă în cauza de faţă, este lipsită de temeinicie, de vreme ce ea a finalizat o anchetă formală, lipsită de efectivitate şi inaptă a clarifica faptele sesizate de către petentă ori de a asigura în mod real aflarea adevărului.

Aşa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în jurisprudenţa Curţii Europene, pentru ca o anchetă penală să fie considerată efectivă, ea trebuie să fie independentă, desfăşurată cu o promptitudine rezonabilă, capabilă să conducă la stabilirea caracterului licit sau ilicit al mijloacelor reclamate de victime şi să ofere condiţii suficiente pentru ca publicul să poată controla ancheta (cauza "Hugh Jordan împotriva Regatului Unit", nr. 24746/94, hotărârea din 04.05.2001).

Notând că aceste principii au fost dezvoltate de Curte pe tărâmul art. 2 din Convenţia Europeană şi, prin urmare, nu se aplică integral şi necritic în cauze în care atingerea pretinsă nu vizează dreptul la viaţă, Judecătorul de cameră preliminară apreciază, totuşi, că promptitudinea şi rigurozitatea anchetei exprimă cerinţe general aplicabile oricărei urmăriri penale, de natură a garanta, în final, alături de alte elemente, echitatea procedurii.

Ca atare, trimiterea cauzei la procuror se impune şi pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei în raport de sesizările existente la dosar şi lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, sens în care se vor efectua verificări concrete sub aspectul faptelor real sesizate. În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să determine ab initio conţinutul factual propriu-zis şi complet al acuzaţiilor real aduse de petenta G., după care să procedeze la ascultarea acesteia pentru clarificarea tuturor aspectelor reclamate şi să soluţioneze cauza sub aspectul tuturor faptelor şi persoanelor reclamate, urmând a administra, eventual, probele pe care le va considera necesare, inclusiv audierea tuturor martorilor ale căror depoziţii pot aduce lămuriri cu privire la aspectele sesizate.

Se vor administra orice alte mijloace de probă necesare pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele sesizate ca fiind activităţi posibil infracţionale, în vederea unei investigaţii penale complete, urmând a se ţine seama că administrarea probelor nu înseamnă doar strângerea de probe, ci şi analiza, coroborarea acestora, ceea ce semnifică interpretarea tuturor probelor administrate.

Numai subsecvent unor atare verificări efective se poate concluziona cu privire la faptele existente în realitatea obiectivă şi, eventual, la concordanţa lor cu un anume tipar legal.

Deopotrivă, procurorul are obligaţia procedurală pozitivă ca, în funcţie de standardul probator al suspiciunii rezonabile şi prin raportare la probele administrate, dacă nu se reţine existenţa evidentă a unui impediment dintre cele prevăzute de art. 16 C. proc. pen., să dispună continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspecţi în condiţiile 305 alin. (3) C. proc. pen., respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale în condiţiile art. 309 C. proc. pen.

Luând în considerare toate aceste motive, se va desfiinţa soluţia de clasare anterior examinată şi se va dispune trimiterea cauzei la procuror spre completarea urmăririi penale în limitele precizate anterior, constatând că soluţia a fost emisă în lipsa unei anchete aprofundate, urmând ca procurorul să aibă în vedere şi chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei, respectarea dispoziţiilor legale fiind de natură a permite în mod just un control jurisdicţional în ceea ce priveşte susţinerea soluţiei prin conţinutul probelor administrate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară va admite plângerea formulată de petenta G. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Va desfiinţa, în parte, ordonanţa de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Va trimite cauza la aceeaşi unitate de parchet în vederea continuării urmăririi penale cu privire la faptele menţionate la punctele 1, 2, 3, 4, 5 (cu excepţia infracţiunii prev. de art. 281 C. pen.) şi 6.

Va schimba temeiul clasării din dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) C. pen. (pct. 5).

Va menţine dispoziţia de clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 277 din C. pen. (pct. 7).

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite plângerea formulată de petenta G. împotriva ordonanţei de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Desfiinţează, în parte, ordonanţa de clasare din data de 12 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Trimite cauza la aceeaşi unitate de parchet în vederea continuării urmăririi penale cu privire la faptele menţionate la punctele 1, 2, 3, 4, 5 (cu excepţia infracţiunii prev. de art. 281 C. pen.) şi 6.

Schimbă temeiul clasării din dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) C. pen. (pct. 5).

Menţine dispoziţia de clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 277 din C. pen. (pct. 7).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 24 iunie 2025.