Admissibility of ne bis in idem in preliminary chamber and legality of criminal indictment for failure to prevent canine attacks

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 7 din data de 21 februarie 2025, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A., prin intermediul apărătorului ales.

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 342 din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2021 din 14.01.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 55/2005 republicată rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen.

Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2021 din 14.01.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B. şi A., pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, constând în aceea că au deţinut la locuinţa situată în or. Milişăuţi, sat. Gară, nr. 72, jud. Suceava, mai mulţi câini agresivi care, în diferite ocazii, fără să fie provocaţi, au ieşit din curtea imobilului şi au atacat sau muşcat mai multe persoane, iar la data de 31.05.2020, în condiţiile în care nu au luat măsurile de prevenire a atacului canin, în ciuda sancţionării contravenţionale anterioare, câini au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate C. şi au muşcat-o, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa de fond a arătat că inculpatul A. a formulat, prin intermediul apărătorului ales, cereri şi excepţii în procedura camerei preliminare, depuse în scris la dosar şi susţinute oral în cadrul şedinţei din data de 14.02.2025. În esenţă s-a invocat că acuzaţia formulată prin rechizitoriu nu întruneşte exigenţele de claritate a descrierii faptei şi că probatoriul nu a fost administrat în cursul urmăririi penale cu respectarea principiilor de loialitate şi imparţialitate.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Faţă de aceste aspecte, în procedura camerei preliminare, atât părţile, cât şi judecătorul, din oficiu, sunt îndreptăţiţi a invoca excepţii, respectiv a sesiza orice nelegalitate cu privire la actele de urmărire penală şi probele administrate în faza de urmărire penală, care ar putea să atragă incidenţa sancţiunilor legale specifice.

Procedând în considerarea normei legale, adoptând sistemul determinării competenţei prin criterii obiective, se constată că în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) raportat la art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava s-a considerat competentă ratione materiae şi ratione loci delicti să soluţioneze cauza al cărei obiect îl constituie infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Conform dispoziţiilor precitate, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Suceava la data săvârşirii presupusei fapte ilicite, avocat definitiv şi actualmente, este dată expres în competenţa curţii de apel.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că actul de sesizare este structurat pe secţiuni, reţinându-se ca şi situaţie factuală care a atras acuzaţia penală a inculpaţilor B. şi A. şi în raport de care au fost deferiţi justiţiei în cauza de faţă, într-o expunere sintetizată, că aceştia au deţinut la locuinţa situată în or. Milişăuţi, sat. Gară, nr. 72, jud. Suceava, mai mulţi câini agresivi care, în diferite ocazii, fără să fie provocaţi, au ieşit din curtea imobilului şi au atacat sau muşcat mai multe persoane, iar la data de 31.05.2020, în condiţiile în care nu au luat măsurile de prevenire a atacului canin, în ciuda sancţionării contravenţionale anterioare, câinii ar fi pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate C. şi ar fi muşcat-o, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale. Ca atare, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpaţilor, fiind întocmit rechizitoriul anterior menţionat, în cuprinsul căruia, la secţiunea "în drept", s-a reţinut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 55/2005 republicată rap. la art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a mai reţinut că persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000 euro reprezentând daune morale şi suma de 2.000 RON reprezentând daune materiale, iar Spitalul Municipal "Sf. Doctori Cosma şi Damian" s-a constituit parte civilă cu suma de 381,41 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare.

Faţă de criticile formulate de inculpat, prin apărător ales, instanţa a constatat că în cuprinsul actului de sesizare sunt indicate expres dispoziţiile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 55/2002, în interpretarea dată prin Decizia 678/2018 a Curţii Consituţionale a României, cu referire la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ. În consecinţă, instanţa a considerat ca fiind evident că, în interpretarea acuzării, câinii erau unii cu potenţial agresiv, conform art. 2 alin. (1) lit. a), iar măsurile ignorate au fost cele de la art. 6 alin. (4). Rasa, culoarea sau numărul câinilor, precum şi împrejurări legate de stabilirea gradului de agresivitate ori dacă au fost sau nu provocaţi, constituie chestiuni de fapt şi de probatoriu, fără a avea legătură cu claritatea sau legalitatea acuzaţiilor.

Astfel, examinarea rechizitoriului a condus la concluzia că actul de sesizare satisface exigenţele prescrise de legea procesual penală, îndeplinind condiţiile de formă şi de fond în respectarea dispoziţiilor art. 286 alin. (2) C. proc. pen. coroborate cu art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a mai constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor sunt suficient descrise, clare, precise, existând o fixare riguroasă a coordonatelor spaţio-temporale, situaţia faptică stabilită în urma cercetărilor efectuate, ce stă la baza învinuirii, fiind detaliată în cuprinsul rechizitoriului, cu trimiteri la mijloacele de probă reţinute de acuzare. Prin urmare, s-a constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile din dreptul intern, nici cele ale art. 6 par. 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la accepţiunea notificării "acuzaţiei", a cauzei şi naturii acuzaţiei, sub aspectul informării detaliate cu privire la cauza acuzaţiei.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, prin actul de sesizare se obiectivează menţiuni cu privire la situaţia de fapt, încadrarea în fapt şi în drept a faptelor, la mijloacele de probă pe care se întemeiază situaţia factuală descrisă pe larg şi reţinută de acuzare, cu expunerea analizei acestora şi a raţionamentului logico-juridic ce stă la baza învinuirii, a dispoziţiilor de trimitere în judecată şi a considerentelor care le-au fundamentat. S-a reţinut că actul de sesizare a instanţei cuprinde date referitoare la persoana inculpaţilor, poziţia procesuală adoptată de aceştia pe parcursul cercetărilor, desfăşurarea urmăririi penale, măsurile procesuale dispuse în prima fază a procesului penal, în succesiunea efectuării lor, cheltuielile judiciare, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei, în final fiind conceptate persoanele care urmează a fi citate din perspectiva procurorului de caz în instanţă, calitatea acestora şi locul de unde vor fi notificate.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut, aşadar, că limitele învestirii instanţei sunt trasate de dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor, din care rezultă voinţa neechivocă a procurorului de tragere la răspundere penală, rechizitoriul conţinând toate elementele de fapt de drept ori secţiunile necesare.

S-a constatat că inculpatul A. nu a solicitat excluderea anumitor probe administrate de către organele de urmărire penală, ci a susţinut că procurorul de caz ar fi administrat probe doar în favoarea persoanei vătămate, acestuia fiindu-i respinse cererile în probatoriu, respectiv efectuarea unei expertize medico-legale (expertizarea câinilor de către o persoană de specialitate în vederea preluării mulajelor dentare şi a realizării corespondenţei dintre leziunile reclamate de persoana vătămată şi amprentele dentare ale câinilor).

Judecătorul de cameră preliminară a evidenţiat că, în prezentul cadru procesual, pot fi invocate şi analizate doar motive care ţin de legalitate, nu şi de temeinicie. Pe cale de consecinţă, în procedura camerei preliminare nu se pot discuta aspecte legate de forţa şi suficienţa probelor. De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 342 C. proc. pen., nu poate fi supus analizei raţionamentul procurorului ori modul în care acesta a înţeles să evalueze probele în fundamentarea soluţiei de trimitere în judecată. Totodată, nu pot fi făcute aprecieri cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor, toate aceste aspecte fiind legate de fondul cauzei şi putând fi supuse discuţiei doar în faza cercetării judecătoreşti.

Astfel, s-a constatat că, în speţă, nu se identifică elemente concrete care să conducă la o încălcare a principiilor loialităţii şi legalităţii administrării probelor, nici a imparţialităţii, reţinându-se că organele de urmărire penală au admis şi administrat cererile în probatoriu formulate de către inculpaţi, cu consecinţa audierii martorilor D., E., F. şi G..

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la rapiditatea derulării actelor procedurale ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale la data de 23.12.2024, respectiv faptul că aceasta trădează în mod evident hotărârea unităţii de parchet de a nu acorda posibilitatea de a propune noi probe în apărare, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că dispoziţiile legale în materie nu stipulează în mod expres şi imperativ existenţa unui termen ori a trecerii unui anumit interval de timp între începerea urmăririi penale in personam, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat şi întocmirea rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă, în opinia procurorului, că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal. Prezentul dosar are o vechime de aproximativ 4 ani şi 6 luni la organul de urmărire penală, persoanele acuzate au dobândit calitatea de suspect la datele de 27.07.2021 (A.), respectiv 26.02.2024 (B.), drepturile suspectului sunt în esenţă aceleaşi cu cele ale inculpatului (art. 78 C. proc. pen.), iar cu excepţia presupusului interval de timp scurt între punerea în mişcare a acţiunii penale şi emiterea rechizitoriului nu a mai fost invocată vreo altă vătămare a drepturilor procesuale.

Cât priveşte critica inculpatului A., exprimată prin intermediul apărătorului ales, privind incompleta administrare a probatoriului de către procurorul de caz, s-a reţinut că actul de sesizare este legal întocmit prin simpla indicare a mijloacelor de probă care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale.

Exercitând un control strict prin prisma dispoziţiilor legale despre care s-a făcut vorbire anterior, judecătorul de cameră preliminară a mai reţinut că în cauza instrumentată s-au respectat principiului loialităţii şi principiul legalităţii administrării probelor, acestea au fost în mod legal obţinute, vor putea fi avute în vedere la judecata pe fond a cauzei, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie aplicabile la data desfăşurării urmării penale. Deopotrivă, analizând din oficiu respectarea dispoziţiilor legale cu privire la strângerea şi administrarea mijloacelor de probă, s-a constatat că au fost respectate toate prevederile legale în materie.

Împotriva încheierii penale nr. 7 din 21 februarie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi de minori a formulat contestaţie inculpatul A..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, analizând cauza în limitele prevăzute de procedura de cameră preliminară în cadrul devoluţiunii realizate de contestaţia formulată reţine următoarele:

Apărările inculpatului A. se circumscriu următoarelor chestiuni de drept:

- invocarea principiului ne bis in idem cu privire la fapta din 31 mai 2020;

- neregularitatea rechizitorului constând în încălcarea exigenţelor de claritate a acuzaţiilor;

- administrarea probatoriului fără respectarea principiilor de loialitate şi imparţialitate.

Texte legale incidente din C. proc. pen.

Art. 345 (1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate, precum şi excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror alte mijloace de probă, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului . . . . . . . . . .(3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Art. 346, (2) Dacă respinge cererile şi excepţiile invocate ori ridicate din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) şi (2), prin aceeaşi încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;

b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.

(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

(41) În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi c) şi la alin. (4), judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Încheierea se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.

(42) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevăzută la art. 345 alin. (2).

(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

Art. 347 (1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) - (42), procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor.

2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.

(3) Contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.

(4) În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Art. 280 (1) Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod.

(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul.

(3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale.

Art. 281. -Nulităţile absolute

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:

a) compunerea completului de judecată;

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a) -d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;

b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii;

c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Art. 282. - Nulităţile relative

(1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfil.nţarea actului.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.

(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:

a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;

b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;

c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.

(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când:

a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;

b) persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii.

Art. 101. - Principiul loialităţii administrării probelor

(1) Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.

(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Art. 102 - Excluderea probelor obţinute în mod nelegal

(1) Probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.

(2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.

(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.

(4) Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.

Acuzaţiile formulate prin actul de sesizare a instanţei

Inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 55/2005 republicată rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că au deţinut la locuinţa situată în or. Milişăuţi, jud. Suceava, mai mulţi câini agresivi care, în diferite ocazii, fără să fie provocaţi, au ieşit din curtea imobilului şi au atacat sau muşcat mai multe persoane, iar la data de 31.05.2020, în condiţiile în care nu au luat măsurile de prevenire a atacului canin cu privire la câinii deţinuţi la locuinţa lor, în ciuda sancţionării contravenţionale anterioare, câinii au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate şi au muşcat-o, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

Consideraţii preliminare

Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu (materială, personală ori teritorială), legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Examenul judecătorului de cameră preliminară este circumscris chestiunilor de legalitate a actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de chestiunilor de legalitate a demersului strângerii şi administrării probelor. Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale incidente ori aplicabile, urmată de examinarea conformităţii actelor de urmărire penală şi/sau a probelor cu exigenţele normelor, cu finalitatea sau scopul decelării sancţiunii în cazul identificării unor vicii de nelegalitate, a determinării (întinderii) efectelor în cauza pendinte şi a eventualelor remedii.

Actele de urmărire penală influenţează parcursul ori evoluţia acţiunii penale. Translatarea dintr-o etapă în alta a aceleiaşi faze procesuale a urmăririi penale se realizeză prin intermediul ordonanţelor. Finalizarea urmăririi presupune închiderea cercetării specifice, urmate de o procedură de verificare a lucrărilor (art. 321 şi art. 322 din C. proc. pen.) şi de emitere a rechizitoriului (art. 327 şi urm. din C. proc. pen.).

Actele de urmărire penală sunt cele care conduc la realizarea obiectului fazei procesuale. Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care le-au săvârşit şi la verificarea condiţiilor specifice angajării răspunderii penale a acestora (art. 285 din C. proc. pen.), iar actele emise în considerarea acestui demers sunt ordonanţele (art. 286 din C. proc. pen.). Constatarea caracterului legal şi complet al urmăririi penale ori suficienţa probelor pentru demersul închiderii cercetării impune emiterea actului de sesizare, rechizitoriul (art. 327 - art. 328 din C. proc. pen.).

Rechizitoriul nu este act de urmărire penală, ci actul de sesizare a instanţei competente (art. 329 din C. proc. pen.), distinct de actele procesuale ori procedurale emise de procuror prin ordonanţe (art. 286 din C. proc. pen.). De aceea, verificarea regularităţii se va efectua după criterii proprii acestui act, validitatea sa putând fi independentă de legalitatea ori sancţiunile aplicate actelor de urmărire penală ori probatoriilor, cu excepţia situaţiei în care nulitatea actului anterior are un efect ce se extinde, efect iradiant, asupra actelor, implicit etapelor, ulterioare aflate în interdependenţă, în legătură directă cu actul nul. Într-o astfel de situaţie, declararea nulităţii produce efecte de la momentul emiterii actului vizat, iar nu de la momentul constatării viciului de legalitate, ceea ce explică şi justifică lipsirea de efecte a actelor subsecvente şi interdependente.

Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în limitele cererilor şi excepţiilor invocate de parte şi a eventualelor excepţii ridicate din oficiu şi puse în discuţia părţilor, concluzie desprinsă din interpretarea dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. (judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu) cu cele ale art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. (în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută).

În privinţa legalităţii administrării probelor, se verifică respectarea normelor specifice şi aplicabile în etapele strângerii şi administrării probatoriilor şi respectarea principiilor şi garanţiilor specifice cu impact asupra probatoriului (e.g. principiul loialităţii).

Excedează verificării în procedura de cameră preliminară chestiunile de temeinicie cum sunt, erorile în caracterizarea în drept a faptelor, caracterul determinant ori suficienţa probatoriilor pentru a susţine acuzaţiile.

Prealabil, în raport de competenţa de soluţionare a cauzei, instanţa de control judiciar constată că în mod judicios s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Suceava. Competenţa este atrasă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., de calitatea de avocat a inculpatului A., deţinută la data săvârşirii faptelor.

Invocarea principiului ne bis in idem

O primă critică a inculpatului în susţinerea contestaţiei a constat în invocarea unui impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv faptul că, pentru aceeaşi faptă din data de 31 mai 2020, pentru care a fost trimis în judecată, a fost sancţionat contravenţional, descrierea faptei contravenţionale fiind identică cu descrierea faptei din rechizitoriu, invocând în acest sens aplicarea principiului ne bis in idem.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că această excepţie a fost invocată direct în calea de atac a contestaţiei, or potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Pe de altă parte, principiul ne bis in idem, ce constituie o cauză de stingere a acţiunii penale, excedează analizei judecătorului de cameră preliminară, putând fi însă evaluat eficient în faza procesuală subseventă prezentei.

Regularitatea actului de sesizare

Limitele controlului ce este efectuat din perspectiva dispoziţiilor art. 342 alin. (1) teza a II - a din C. proc. pen., respectiv pe aspectul legalităţii sesizării instanţei, impun verificarea aspectelor enumerate de art. 328 din C. proc. pen., referitoare la condiţiile de fond şi formă ale rechizitoriului, cu accent pe descrierea detaliată, clară, a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă (pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii) şi existenţa verificărilor sub aspectul legalităţii efectuate de către procurorul ierarhic superior.

Aceasta fiind sfera controlului exercitat în camera preliminară, referitor la conţinutul rechizitoriului, se reţine că, potrivit art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., este necesar ca acesta:

- să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală;

- să cuprindă menţiunile referitoare la denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătura celui care a întocmit-o (art. 286 alin. (2) din C. proc. pen.);

- să cuprindă descrierea clară şi detaliată a faptei reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia;

- să menţioneze probele sau mijloacele de probă ce susţin acuzaţia, distinct pe fapte şi făptuitori;

- să cuprindă menţiuni referitoare la măsurile preventive, asiguratorii, de siguranţă, cheltuieli judiciare în raport cu fiecare inculpat;

- să cuprindă dispoziţia de trimitere în judecată pentru infracţiunile ce au făcut obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale.

Prin urmare, din actul de sesizare trebuie să rezulte acuzaţia (baza factuală şi completa caracterizare în drept) şi posibilele consecinţe juridice ale acesteia, limite în care părţile îşi pot organiza eficient apărarea.

Verificând conţinutul actului de sesizare, Înalta Curte - completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că acesta satisface exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. respectând forma şi conţinutul impus de aceste dispoziţii legale.

Dispoziţiile anterior evocate impun indicarea menţiunilor cu privire la persoana inculpatului, art. 286 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., indiferent de natura acestora, în măsura utilităţii în soluţionarea cauzei. Această apreciere aparţine semnatarului Rechizitoriului. În privinţa limitelor evaluării sau stilului redactării acestuia, sunt lăsate la latitudinea procurorului.

În prezenta cauză, rechizitoriul conţine toate menţiunile obligatorii, descrie în linii detaliate: este prezentat obiectul judecăţii clar şi într-o manieră ce permite întelegerea acuzaţiilor de către inculpat; sunt indicate probele şi mijloacele de probă administrate, cu trimiteri explicite şi punctuale la elementele faptice, iar caracterizarea în drept este prezentată clar şi permite organizarea eficientă a apărării.

Analizând punctual situaţia inculpatului A., Înalta Curte constată că actul de sesizare cuprinde o descriere detaliată şi în termeni expliciţi, atât a activităţilor circumscrise elementului material al infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin, cât şi a elementelor relevante sub aspect subiectiv ori a probelor care au stat la baza acuzaţiilor.

Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpaţii B. şi A. au deţinut la locuinţa situată în or. Milişăuţi, jud. Suceava, mai mulţi câini agresivi care, în diferite ocazii, fără să fie provocaţi, au ieşit din curtea imobilului şi au atacat sau muşcat mai multe persoane, iar la data de 31.05.2020, în condiţiile în care nu au luat măsurile de prevenire a atacului canin şi în condiţiile sancţionării contravenţionale anterioare, câinii au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate şi au muşcat-o, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

În drept, s-a descris în actul de sesizare, că fapta, constând în deţinerea în unor câini agresivi care, în diferite ocazii, fără să fie provocaţi, au ieşit din curtea imobilului şi au atacat sau muşcat mai multe persoane, iar la data de 31.05.2020, au pătruns şi atacat persoana vătămată în curtea imobilului său, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 55/2005 republicată rap. la art. 193 alin. (2) C. pen.

Criticile inculpatului referitoare la faptul că procurorul nu a indicat vreo probă care să susţină că respectivii câini au aparţinut inculpatului, ori că au fost provocaţi, nu pot fi cenzurate în procedura pendinte, fiabilitatea şi aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia urmând a fi decelate cu ocazia cercetării judecătoreşti.

În consecinţă, Înalta Curte constată că actul de sesizare conţine o descriere clară, detaliată, a faptelor imputate, o evocare sau enumerare, alături de o evaluare coroborată a probatoriilor administrate, o analiză sub aspectul laturilor obiective şi subiective specifice infracţiunilor sesizate, astfel că din rechizitoriu sunt certe acuzaţiile şi sunt posibil de decelat consecinţele juridice, limite în care părţile îşi pot organiza eficient apărarea.

Evaluarea loialităţii şi imparţialităţii administrării probelor

În cursul urmăririi penale, procurorul dispune asupra cererilor formulate de inculpaţi, fiind atributul său exclusiv evaluarea utilităţii probei. Respingerea unei cereri de probatorii nu este de natură a periclita apărarea de o manieră esenţială pentru constatarea unei nulităţii, atât timp cat această măsură este pertinent motivată.

În ceea ce priveşte lipsa de loialitate a administrării probelor, Înalta Curte constată că organele de urmărire penală au admis şi administrat cererile în probatoriu formulate de către ambii inculpaţi cu ocazia audierii acestora în calitate de suspecţi (declaraţia de suspect privind pe A., dosar urmărire penală şi declaraţia de suspect privind pe B., dosar urmărire penală), cu consecinţa audierii martorilor D., E., F. şi G. .

Totodată, prin ordonanţa parchetului nr. 23/138/P/2021 din data de 23 decembrie 2023, se constată că a fost respinsă solicitarea inculpatei B. de efectuare a unei expertize medico-legale, în vederea stabilirii numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor corporale cauzate persoanei vătămate C.. Se reţine că procurorul de caz a apreciat că o astfel de probă nu ar fi utilă soluţionării cauzei, întrucât a fost deja administrată proba constând în certificatul medico-legal, care are valoarea unui raport de constatare.

În egală măsură, se aminteşte că loialitatea administrării probatoriului se referă la o manieră (onestă) de strângere şi administrare a probelor, în vederea aflării adevărului, astfel încât părţile să beneficieze de un cadru procesual adecvat valorificării drepturilor procesuale şi intereselor legitime.

Prin norme procesuale, principiul loialităţii a fost definit în art. 101, ca acea interdicţie a utilizării oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea-credinţă, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni în vederea obţinerii unui mijloc de probă.

În ceea ce priveşte critica inculpatului de a-i fi fost respinsă solicitarea sa de efectuare a unei expertize medico-legale, Înalta Curte constată că natura şi suma mijloacelor de probă strânse ori data la care se administrează probatoriul în cursul urmăririi penale este atributul exclusiv al procurorului. Astfel, suficienţa cantitativă şi calitativa a datelor probatorii legal administrate şi necesare emiterii rechizitoriului sunt în evaluarea exclusivă a procurorului.

În raport de toate considerentele anterioare, şi constatând că nu există motive de nelegalitate care ar putea fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 281 din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 7 din 21 februarie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpata la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 7 din 21 februarie 2025, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 16 aprilie 2025.